Prima Pagina » Medicamente » Medicamente A » Amoxicilina si Clavulanat de Potasiu, pulbere suspensie

Amoxicilina si Clavulanat de Potasiu, pulbere suspensie

Amoxicilina si Clavulanat de Potasiu, pulbere suspensie

Prospect

Prezentare farmaceutica

Flacoane cu pulbere pentru 100 ml sirop.

Compozitie

5 ml suspensie preparata contin 125 mg amoxicilina ca trihidrat si 31,25 mg acid clavulanic sub forma de sare de potasiu.

Actiune farmacoterapeutica

Produsul reprezinta un amestec de amoxicilina – o penicilina cu spectru bactericid larg si clavulanat de potasiu – un inhibitor progresiv si ireversibil al enzimelor beta-lactamice. Prezenta clavulanatului de potasiu protejeaza amoxicilina de distrugere si de pierderea activitatii antibacteriene produsa de enzimele beta-lactamice produse de catre bacteriile gramnegative si grampozitive. Spectrul amoxicilinei se largeste astfel, incluzand organisme care in mod normal sunt rezistente datorita capacitatii lor de a produce beta-lactamaza.

Produsul este un bactericid pentru o gama larga de bacterii grampozitive si gramnegative inclusiv organisme rezistente la penicilina, producatoare de beta-lactamaza, aflate atat in mediul spitalelor cat si cel de practica generala. Grampozitivi: Aerobi: Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis, Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus viridans etc. Anaerobi: Clostridium species, Peptococus species. Gramnegativi: Aerobi: Escherichia coli, Proteus mirabilis, Proteus vulgaris, Klebsiella species, Neisseria gonorrhoeae, Haemophilus influenzae etc.; speciile bacteriene anaerobe, inclusiv Bacteroides fragilis, tulpinile producatoare de beta-lactamaza rezistente la ampicilina si amoxicilina.

Indicatii

 Amoxicilina si clavulanatul de potasiu este indicat in tratamentul infectiilor bacteriene comune la care se indica terapia cu antibiotice, inclusiv: infectii ale tractului respirator superior (sinuzite, tonsilite, otita medie); infectii ale tractului respirator inferior (bronsite acute si cronice, bronhopneumonii, empiene, abcese ale plamanilor); infectii ale pielii si tesuturilor moi (arsuri, abcese, celulite, rani infectate); infectii ale tractului genito-urinar (cistite, uretrite, pielonefrite, avort septic, febra puerperala, infectii pelviene, sancre, gonoree).

Interferenta produsului cu testele de laborator

 Administrarea orala a amoxicilinei si clavulanatului de potasiu va avea drept rezultat concentratii ridicate de amoxicilina in urina. Aceste concentratii ridicate pot da reactii fals pozitive la testul de glucoza in urina folosind Clinitest solutiile Benedict sau Fehling. Deoarece acest efect nedorit poate sa apara in cazul amoxicilinei (deci a amestecului amoxicilina si clavulanat de potasiu), se recomanda testul enzimatic pentru glucoza (cu glucozoxidaza) – clinistix sau banda – test. La gravide, in urma administrarii ampicilinei s-a observat o scadere a nivelelor in plasma a estriolului conjugat, estriol-glucoronidei, estronei conjugate si a estradiolului. Acest efect poate aparea, de asemenea, la administrarea amoxicilinei (deci si a amestecului de amoxicilina si clavulanat de potasiu).

Contraindicatii

 Reactie alergica fata de orice tip de penicilina semnalate in anamneza pacientului.

Precautii

Desi produsul are o toxicitate scazuta, caracteristica pentru antibioticele din grupul penicilinei, se recomanda, totusi, o investigare periodica a functiilor de sistem (printre care functia renala, hepatica si hematopoietica) in cazul tratamentului de lunga durata. Pe durata graviditatii, mai ales pe durata primului trimestru, se recomanda evitarea terapiei cu “Amoxicilina si clavulanat de potasiu”.

Efecte secundare

Efectele secundare legate de amoxicilina sunt netipice si mai ales de natura tranzitorie (diaree, colite pseudomembra-noase, indigestie, greata, voma si candidoza). Daca apar efecte secundare gastrointestinale in cazul terapiei orale ele pot fi reduse prin administrarea produsului la inceputul mesei. Aparitia unei urticarii arata hipersensibilitate la penicilina si tratamentul trebuie intrerupt. Rasurile eritematoase sunt adesea usoare si trecatoare, dar pot fi severe cand se asociaza cu mononucleoza infectioasa, in care caz tratamentul trebuie intrerupt. S-au raportat cazuri rare de sindrom Stevens-Johnson si dermatita exfoliativa. Desi socul anafilactic este mai frecvent in cazul terapiei parenterale, el a aparut si la pacientii cu administrare orala. Aceste reactii apar mai probabil la indivizi cu un trecut de hipersensibilitate la penicilina si/sau sensibilitate la multipli alergeni. S-au raportat cazuri de icter hepatic si de colecist.

Posologie

Copii: 7-12 ani: 10 ml suspensie de 3 ori pe zi. Copii: 2- 7 ani: 5 ml suspensie de 3 ori pe zi, 2,5 ml suspensie de 3 ori pe zi. Copii: 9 luni-2 ani: 2,5 ml suspensie de 3 ori pe zi. 0-9 luni: nu exista forma orala disponibila actualmente. In cazul infectiilor severe, dozele pot fi dublate. Tratamentul nu se va extinde peste 14 zile fara reexaminare.

Prepararea suspensiei orale

Amoxicilina si clavulanat de potasiu este bine absorbit fie ingerat in timpul meselor, sau inainte de mese. Inainte de prepararea suspensiei se agita flaconul pentru a desprinde pulberea de pe pereti. Apoi se adauga apa pana la 2/3 din nivelul de umplere de pe sticla, se agita bine si se completeaza pana la linie. La prima reconstituire, se lasa sa stea timp de 5 minute, pentru a se asigura dispersarea totala. Suspensia se pastreaza in frigider si se utilizeaza in maxim 7 zile. Se va agita bine inainte de luarea fiecarei doze.

Articole Similare:

Ultima actualizare: vineri, 12 aprilie, 2013, 13:55 Afisari: 32

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *