Prima Pagina » Corpul Uman » Analizatorul vizual

Analizatorul vizual

Vederea furnizeaza cea mai mare cantitate de informatii din mediul extern. Ochiul transforma energia undelor electromagnetice din spectrul vizibil (cu lungimi de unda intre 400 – 700 nm) in impuls nervos. Vederea permite diferentierea formei, luminozitatii si culorii obiectelor si in acelasi timp are un rol important in orientarea spatiala, in mentinerea echilibrului si in activarea corticala difuza, contribuind astfel la integrarea organismului in mediu.

Analizatorul vizual este format din globul ocular, in care se afla receptorul (segmentul periferic), calea de conducere (segmentul intermediar) si segmentul cortical de proiectie (segmentul central).

Globul ocular gazduieste receptorii pentru vedere. Este alcatuit din trei invelisuri si mai multe medii transparente, prin care lumina ajunge la acesti receptori. invelisurile sunt: sclerotica, coroida si retina.

Sclerotica este invelisul extern si are rol protector. La exterior se prind muschii globului ocular: muschiul drept extern, drept intern, drept superior, drept inferior, oblic inferior si oblic superior. La polul anterior al globului, sclerotica se bombeaza si devine transparenta, luand numele de cornee.

Coroida este invelisul care asigura nutritia globului ocular, continand vase, nervi si pigmenti. Spre partea anterioara prezinta o ingrosare numita corp ciliar, alcatuit din muschi ciliari si din vase de sange ghemuite numite procese ciliare. Muschii ciliari sunt muschi netezi, orientati radiar si circular. Procesele ciliare au rolul de a produce o substanta numita umoare apoasa. In prelungirea corpului ciliar, la polul anterior al globului, se afla un diafragm numit iris, care are un orificiu central – pupila. In alcatuirea irisului se afla muschi netezi, circulari si radiari. Contractia muschilor circulari, duce la micsorarea pupilei, iar contractia muschilor radiari – la dilatarea pupilei.

Retina, invelisul intern, acopera doar 2/3 posterioare ale coroidei. Este alcatuita din celule receptoare specializate si din neuroni conectati la aceste celule, care transmit informatia spre    centrii    nervosi. Spre coroida, retina contine un strat de pigmenti de culoare bruna, care     formeaza     o camera obscura    in    jurul celulelor receptoare.

La polul posterior al retinei se afla:

  • o pata galbena numita macula lutea, cu o depresiune in centru – fovea centralis;
  • o pata oarba, numita asa deoarece nu contine receptori pentra lumina.

Segmentul periferic:

Celulele receptoare sunt de doua feluri: cu conuri si cu bastonase.

Celulele cu bastonas (125-130 de milioane) sunt foarte   sensibile   la   lumina.   Sunt   receptorii vederii nocturne, dar nu pot percepe detalii ale obiectelor sau culorile. Aceste celule se afla in cantitate mare la periferia retinei si sunt absente in foveea centralis.

Celulele cu conuri (5-7 milioane) au un prag de sensibilitate mult mai inalt. Sunt raspunzatoare de vederea la lumina puternica si de distingerea culorilor. Aceste celule ocupa in exclusivitate foveea centralis si se afla in numar redus la periferia retinei.

Pentru a ajunge la celulele receptoare, lumina trebuie sa treaca prin mai multe medii transparente: corneea, camera anterioara, cristalinul si camera posterioara.

Corneea nu contine vase, dar este bogat inervata, fiind sensibila la stimuli externi (durerosi, tactili).

Cristalinul are forma unei lentile biconvexe, care desparte camera anterioara de cea posterioara. Este legat printr-un ligament suspensor de corpul ciliar. Muschii corpului ciliar au rolul de a regla convexitatea cristalinului: atunci cand se contracta muschii circulari, cristalinul se bombeaza, iar cand se contracta muschii radiari – cristalinul se aplatizeaza.

Camera anterioara se afla intre cornee si cristalin, iar camera posterioara: intre cristalin si retina. In camera anterioara se afla umoare apoasa, iar in camera posterioara – umoare vitroasa (corpul vitros).

Segmentul intermediar:

Neuronii care intra in alcatuirea retinei reprezinta primul si al II-lea neuron al caii vizuale. Primul neuron este conectat la celulele receptoare, iar cel de-al II-lea – la primul neuron. Axonii celui de-al II-lea neuron se grupeaza, formand nervul optic, si parasesc ochiul prin pata oarba. Al III-lea neuron al caii vizuale se afla in metatalamus, de unde informatia este proiectata in emisferele cerebrale. Segmentul de conducere este format dintr-un lant de neuroni bipolari (protoneuronul caii), care prin dendrite fac sinapsa cu celulele fotosensibile, iar prin axoni, cu neuroni ganglionari multipolari (deutoneuronul caii).

Segmentul central:

Este reprezentat de aria vizuala primara, aflata in lobul occipital. In vecinatate se afla mai multe arii de asociatie, conectate cu lobii frontali si parietali, implicate in procese psihovizuale complexe.

Campul vizual este spatiul cuprins cu privirea atunci cand aceasta este fixata asupra unui punct. La om, cea mai mare parte a campului vizual este asigurata de ambii ochi (vedere binoculara) si doar o parte din campurile temporale de catre un singur ochi (vedere monoculara). Campul vizual binocular reuneste cele doua campuri monoculare, suprapuse in zona nazala.

Aparatul optic:

Formarea imaginilor pe retina se datoreaza aparatului optic al globului ocular, alcatuit din cornee, umoare apoasa, cristalin si corp vitros. Datorita corneei si cristalinului, aparatul optic are o convergenta pozitiva, care face posibila proiectarea imaginilor pe retina, iar irisul regleaza cantitatea de lumina care patrunde in ochi. Claritatea imaginii la distanta si in apropiere se datoreaza acomodarii ochiului prin cresterea convergentei cristalinului, adica prin modificarea razei de curbura a suprafetei sale anterioare, datorita contractiei muschilor ciliari circulatori.

Acomodarea se poate face intre anumite limite: punctum remotum (cel mai indepartat de ochi, de la care incepe acomodarea, aproximativ 6 m) si punctum proximum (cel mai apro­piat de ochi, la care convergenta cristalinului este maxima). Punctum proximum scade cu varsta din cauza diminuarii elasticitatii cristalinului. La persoanele varstnice acomodarea ochiului are loc intre limite reduse. Defectiunea se numeste presbitism si se corecteaza cu lentile convexe.

Articole Similare:

Ultima actualizare: duminică, 3 martie, 2019, 23:19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *