Prima Pagina » Corpul Uman » Anexele globului ocular

Anexele globului ocular

Anexele globului ocular sunt situate in interiorul orbitei, sau anterior ei, avand rol in buna functionare a acestui organ de simt, de a proteja, mobiliza, hrani globul ocular, si sunt reprezentate de urmatoarele formatiuni anatomice:

Pleoapele sunt doua repliuri musculo-membranoase ce protejeaza anterior globul ocular,  avand in interior o membrana fibroelastica – septul orbital, si un muschi pielos – orbicularul pleoapelor. Pe marginile libere ale pleoapelor spre partea laterala, pe o lungime mai intinsa, se gasesc numerosi peri numiti gene (cili), cu glande sebacee si sudoripare modificate.

Sprancenele sunt doua proieminente arcuite, cu rol protector, fiecare situate deasupra pleoapei superioare. Ele sunt mai voluminoase spre partea interna si prezinta peri sprancenari, iar profound un mic muschi pielos-muschiul sprancenos.

Conjunctiva este o mucoasa fina, care dupa ce tapeteaza fata interna a pleoapelor, se reflecta superior, intern si inferior, formand funduri de sac, pentru a tapeta fata externa a globului ocular la exteriorul scleroticii, continuandu-se apoi cu epiteliul anterior al corneei.

Aparatul lacrimal este alcatuit din mai multe formatiuni anatomice. Glanda lacrimala, o glanda exocrina, este situata pe plafonul orbitei, in partea anterioara si laterala, care-si trimite secretia – lacrimile, prin fundul de sac conjunctival superior, sa spele permanent fata anterioara a globului ocular. Lacrimile se aduna apoi in unghiul intern al ochiului, in asa numitul lac lacrimal. De aici, printr-un sistem de canalicule lacrimale, situate in fiecare margine libera, mai putin intinsa, a ploapelor (care nu prezinta cili), lacrimile se aduna intr-un mic rezervor membranos – sacul lacrimal. Sacul lacrimal se continua in jos cu un canal lacrimo-nazal, care se deschide in partea anterioara a meatului inferior din fosa nazala.

Muschii striati ai globului ocular se insera pe sclerotica, si in majoritatea lor provin din varful orbitei, unde se insera posterior, si de unde diverg spre globul ocular. Acestia sunt: 4 muschi drepti (intern, extern, superior, inferior) si marele oblic; in partea anterioara si infero-interna este un muschi mai scurt, micul oblic. De asemenea, tot din fundul orbitei se desprinde si muschiul ridicator al pleoapei superioare.

Nervii orbitei sunt de doua tipuri:

  • nervi motori (III, IV, VI) care inerveaza muschii striati ai globului ocular si ridicatorul pleoapei superioare;
  • nervi senzitivi, reprezentati de ramurile nervului oftalmic din trigemen (V), care asigura inervatia senzitiva intraorbitala prin ramurile sale nasal, frontal si lacrimal.

Artera oftalmica, ram din carotida interna, vascularizeaza prin colateralele ei formatiunile anatomice intraorbitale, inclusive globul ocular.

Capsula lui Tenon este o membrana conjunctiva, ca o seroasa, care inveleste polul posterior al globului ocular si prin niste ligamente fibroase ancoreaza globul ocular la peretii orbitei.

Grasimea orbitara, umple spatiile ramase libere din interiorul orbitei.

Articole Similare:

Ultima actualizare: miercuri, 20 februarie, 2019, 9:46

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *