Prima Pagina » Sanatate A-Z » Alergologie » Antileucotrienele in tratamentul astmului

Antileucotrienele in tratamentul astmului

Antileucotrienele sau medicamentele modificatoare de leucotriene, pot fi administrate ca medicatie antiastmatica, dar si ca tratament in rinita alergica. Sunt fie antagonisti ai receptorilor de leucotriene (montelukast, zafirlukast, pranlukast), fie inhibitori ai sintezei leucotrienelor (zileuton).

Antagonistii selectivi ai receptorilor de leucotriene inhiba potent si specific receptorii CysLT1 ai cisteinil-leucotrienelor (LTC4, LTD4, LTE4), mediatori potent bronhoconstrictori si cu actiuni proinflamatoare la nivelul mucoasei respiratorii bronsice si nazale.

Antileucotrienele au efecte bronhoprotective, cu inhibarea bronhoconstrictiei imediate si tardive, protectie impotriva bronhospasmului indus de numerosi triggeri ai astmului, dar nu trebuie utilizati ca bronhodilatatoare simptomatice pentru tratamentul exacerbarilor acute ale astmului. Au in plus si multiple efecte antiinflamatoare, reducand in primul rand inflamatia eozinofilica la nivelul mucoasei respiratorii.

Antileucotrienele sunt indicate in tratamentul de lunga durata al astmului persistent, si au indicatii speciale pentru pacientii cu astm cu hipersensibilitate la aspirina, pentru prevenirea bronhoconstrictiei induse de efort si la pacientii cu astm si rinita alergicp asociata.

Montelukastul sodic se administreaza oral, seara la culcare, la adulti, in doza de 10 mg o data pe zi; la copii 6-14 ani, 5 mg o data pe zi; iar copii 2-5 ani, 4 mg o data pe zi. Dozele la adulti de zafirlukast sunt de 20 mg b.d., iar de zileuton de 600 mg de 4 ori pe zi. Montelukastul este bine tolerat, iar zileutonul si zafirlukastul pot determina cresterea transaminazelor serice.

Articole Similare:

Ultima actualizare: duminică, 12 mai, 2019, 21:07

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *