Prima Pagina » Sanatate A-Z » Dermatologie » Aspecte Clinice in Psoriazisul Vulgar

Aspecte Clinice in Psoriazisul Vulgar

Psoriazisul Vulgar

Psoriazisul vulgar afecteaza in mod egal ambele sexe. Poate apare la orice varsta, insa varful de incidenta se constata intre 20 – 40 de ani. Odata aparuta prima eruptie psoriazica boala evolueaza cronic recidivant intreaga viata, fara a putea vorbi despre vindecare, ci numai de remisiuni temporare, indiferent de tratamentul aplicat. Euptia psoriazica se remite chiar si spontan, mai frecvent vara prin expunere naturala la UV solare iar in perioadele de remisiune tegumetul are un aspect perfect normal. Cu varsta recidivele apar tot mai frecvent, de la cativa ani odata la anuale, multianuale si sfarsesc prin a deveni permanente (psoriazisul inveterat).

Eruptia tipica in cazul psoriazisului vulgar consta in aparitia de placi si placarde proeminente din planul tegumentar, intens eritematoase, net delimitate, acoperite de scuame albe, lamelare, uscate si pluristratificate care se detaseaza cu usurinta. Primele placi psoriazice apar localizate topografic caracteristic pe scalp, coate si genunchi, pentru ca ulterior sa poata apare oriunde altundeva pe tegument, mai rar pe fata. In urma remisiunii spontane sau tera­peutice, pe locul fostelor placi raman de regula pete depigmentate.

Ca regula, eruptia psoriazica este nepruriginoasa dar de la caz la caz bolnavii pot acuza prurit de la moderat la insuportabil, posibil indus psihogen.

La nivelul placilor psoriazice se descriu cateva semne clinice de ajutor in diagnostic cum sunt: semnul „tablitei de ceara”, al operculului incomplet, semnul Koebner si semnul Auspitz. Semnul „tablitei de ceara” evidentiaza prezenta scuamelor pe suprafata placilor eritematoase deja decapate prin faptul ca dupa gratajul acestora ramane o dunga alba;el este prezent in toate bolile cutanate cu eruptii eritemato – scuamoase, nefiind specific psoriazisu-lui.

Semnul operculului incomplet este specific psoriazisului si consta in faptul ca la nivelul unora dintre placile eruptive depozitul scuamos se dispune in zona centrala a placilor lasand la periferie un lizereu eritematos lipsit de scuame. Semnul Koebner este caracteristic pentru psoriazis si lichen plan si consta din aparitia unei eruptii psoriazice (respectiv licheniene) pe locul unui traumatism cutanat (mecanic, fizic, chimic, actinic, iatrogen, etc). Semnul Auspitz consta in aparitia unei sangerari punctiforme pe placa psoriazica dupa gratarea completa a depozitului scuamos, este specific psoriazisului si se explica prin alungirea inegala a papilelor dermice al caror varf este afectat de grataj.

Firele de par nu sunt afectate in psoriazis, in schimb unghiile pot fi (sau nu) afectate, prezentand onicodistrofia psoriazica. Aceasta poate fi atipica (unghii ingrosate, cu santuri transversale si longitudinale, cu modificari de culoare, imitand o onicomicoza) sau tipica, asa numita onicodistrofie punctata, care consta din aparitia unor depresiuni punctiforme pe lama ungheala altfel indemna. Acest semn este patognomonic pentru psoriazis numai daca se asociaza cu o eruptie in placi eritemato-scuamoase tipice.

Mucoasele sunt exceptional de rar afectate in psoriazis, mai frecvent cea genitala.

In cadrul psoriazisului vulgar sunt descrise cateva variante pur morfologice:

  • psoriazis gutat daca toate placile eruptive sunt de foarte mici dimensiuni (gutta – pica­tura in latina);
  • psoriazis al scalpului daca eruptia psoriazica, redusa adesea la un unic placard, este prezenta numai pe scalp;
  • psoriazis inversat daca eruptia psoriazica este prezenta numai la nivelul marilor pliuri (axilar, inghinal, submamar, etc);
  • psoriazis vulgar palmo-plantar daca eruptia cuprinde numai mainile si picioarele, in care caz imita perfect o eczema cronica palmo-plantara si se manifesta prin placi hiperkeratozice fisurate si mai putin prin scuamele caracteristice.

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 26 septembrie, 2013, 13:05 Afisari: 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *