Prima Pagina » Corpul Uman » Auzul

Auzul

Ceea ce auzim sunt unde sonore produse prin vibratiile moleculelor de aer. Amplitudinea si energia acestor unde determina intensitatea, care este masurata in decibeli (dB). Numarul vibratiilor sau a ciclurilor pe secunda determina frecventa; cu cat numarul vibratiilor este mai mare, cu atat tonalitatea este mai ascutita. Frecventa sunetului este exprimata in cicli pe secunda sau in herti (Hz).

La persoanele tinere, gama de frecvente ce pot fi auzite este aproximativ intre 20 pana la 20.000 Hz pe secunda, desi sensibilitatea maxima la sunete este cuprinsa, in medie, intre 500 si 4.000 Hz. Pe masura ce imbatranim sau daca suntem expusi la sunete cu intensitate excesiva pentru o perioada de timp, sensibilitatea pentru frecvente inalte scade. Pentru a masura gradul pierderii auzului, nivelul normal al auzului este definit printr-un standard international. Acuitatea reprezinta diferenta in decibeli intre cel mai slab sunet perceput si sunetul standard generat de un aparat special denumit audiometru.

Urechea functioneaza ca un captator (urechea externa), amplificator (urechea medie) si transmitator (urecgea interna).

Pavilionul, portiunea elastica, este cel care coopteaza sunetele. In centrul acestuia exista un canal osos ce conduce la timpan. Peretii canalului secreta o substanta ceroasa pentru a preveni uscarea si descuamarea pielii. Amplificatorul este reprezentat de un andrenaj format din trei osisoare. Acestea sunt ciocanelul, care vine in contact cu timpanul; scarita, care este atasata de urechea interna; si nicovala, un os mic, care face conexiunea intre cele doua. Acest sistem amplifica de 20 de ori miscarile timpanului.

De la urechea medie pleaca un canal ingust, denumit tuba Eustachio, care se deschide in spatele amigdalelor, ceea ce contribuie la egalizarea presiunii aerului de ambele fete ale timpanului.

Pocniturile din urechi, care apar atunci cand coboram rapid cu un lift, sunt produse de miscarile reduse ale timpanului, ce apar ca urmare a modificarilor de presiune din urechea medie.

Portiunea urechii responsabile cu transmiterea este complexa. Atat auzul, cat si mecanismul echilibrului formeaza o camera comuna umpluta cu un lichid numit endolimfa si undele de presiune se transmit prin acest fluid de la urechea medie prin intermediul scaritei. Portiunea auditiva este situata la un capat al acestei camere si formeaza o sterpentina asemanatoare cu cochilia unui melc. Este numita cohleea si, pe toata lungimea ei, prezinta o membrana subtire – membrana bazilara – de la care pleaca mii de fibre nervoase fine, formand nervul cohlear. Modificari ale intensitatii sunetelor sunt receptate de mici cili de pe membrana bazilara prin undele transmise prin endolimfa, care trec in sus pe toata intinderea cohleei. Nervul cohlear ajunge la o regiune specializata a creierului, denumita aria auditiva.

Modul in care undele sunt transformate in impulsuri electrice si interpretate de catre creier nu este complet inteles. Teoria cea mai acceptata este ca celulele cohleei masoara presiunea undelor din endolimfa si le transforma in impulsuri electrice (nervoase). De asemenea, nu este clar modul in care urechea distinge intensitatea si tonalitatea sunetelor.

Articole Similare:

Ultima actualizare: duminică, 17 mai, 2020, 22:40

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *