Prima Pagina » Sanatate A-Z » Gastroenterologie » Boala hemoroidala, fisurile anale si tratarea lor

Boala hemoroidala, fisurile anale si tratarea lor

Poza hemoroizi

Viata cotidiana, cu tot tumultul ei, ne face deseori sa uitam de noi insine. Astazi, pe langa bolile cardio-vasculare, intalnim o crestere de 30-50%, la nivel mondial, si pentru afectiunile digestive, respectiv recto-anale. Programul dezordonat, alimentatia tip fast-food si necontrolata, prin nerespectarea orelor de masa, inhibitia de a folosi o alta toaleta decat cea personala, pierderea orarului de evacuare a scaunului, sedentarismul, stresul, constipatia si sarcina – sunt doar cateva dintre cauzele care duc la aparitia bolilor aparatului digestiv, implicit ale canalului ano-rectal.
Unele dintre cele mai intalnite afectiuni sunt: hemoroizii, fisurile anale, fistulele anale si prolapsul rectal, ingrijoratoare fiind aparitia cancerului ano-rectal, datorat neglijentei din educatie, privind consultarea unui medic proctolog. Indiferent de simptome (sangerari la scaun, dureri anale), afectiunile sunt foarte variate si greu de depistat in lipsa unui consult de specialitate, recomandarea proctologilor fiind aceea de a face un consult regulat si in lipsa unei simptomatologii specifice, pentru identificarea si rezolvarea, in prima faza, a afectiunii.

Lasand pudicitatea la o parte, medicii specialisti fac apel la un consult preventiv de diagnosticare, cu atat mai mult, cu cat tehnicile moderne exclud traumele fizice si psihice, aparatura microelectronica permitand un control usor si un tratament adecvat, fara dureri si sangerari, pacientii putand sa-si desfasoare activitatea zilnica.

Boala hemoroidala

Boala hemoroidala este una dintre afectiunile des intalnite, de care sufera majoritatea populatiei din tara noastra. Pentru a intelege cum se ajunge la aceasta suferinta, trebuie sa cunoastem cateva notiuni elementare. Hemoroizii sunt componente anatomice normale ale organismului uman, pornite din plexurile venoase ano-rectale. Formatiunile hemoroidale interne sunt dilatatii varicoase (venoase) dispuse circumferential, avand rol de “supapa” suplimentara, aflate la o distanta de 2-3 cm de orificiul anal, deasupra muschiului sfincterian, la terminatia intestinului gros. In plus, reteaua hemoroidala externa, aflata chiar la nivelul anusului, sub pielea fina a acestuia, poate prelua excesul de sange al plexului hemoroidal intern, atunci cand acesta este suprasolicitat.

Boala hemoroidala se instaleaza lent si progresiv si apare de la o defecatie deficitara, in cazul unui efort intens sau al unei constipatii, initial la nivelul hemoroizilor interni. in declansarea acestei afectiuni sunt implicati mai multi factori: mecanici, inflamatori si hipertensivi, hemoroizii fiind parte integranta a sistemului venos, existand si o predispozitie genetica in aparitia lor: sindromul astenic (asa-zis de slabiciune a tesutului conjunctiv, care intra in compozitia venelor, a ligamentelor si a tendoanelor musculare).
Aparitia bolii hemoroidale poate fi acuzata dupa un efort sustinut, datorita presiunii intraabdominale, care se rasfrange asupra orificiului anal si – din punct de vedere circulator – asupra plexului hemoroidal. In cazul pacientilor constipati, afectiunea hemoroidala apare in urma efortului de eliminare a bolului fecal, acesta fiind dur, rigid si de dimensiuni mari, fiind intalnita frecvent la fumatorii care tusesc mult, la persoanele care exercita munci fizice (ridicarea de greutati mari), la sportivii de performanta, la persoanele sedentare, la conducatorii auto sau functionarii de birou care stau in sezut mai mult de 6-8 ore zilnic etc.

In crizele hemoroidale, datorita cresterii presiunii sanguine in formatiunile venoase, pot aparea dureri sub forma de arsura, care sunt accentuate de efortul fizic, sedere indelungata pe scaun sau la defecatie, devenind in unele cazuri insuportabile, iar sangerarile sunt o urmare directa a inflamarii si cedarii mucoasei care acopera aceste formatiuni. De asemenea, la nivelul hemoroizilor externi (care preiau surplusul de sange al celor interni) intalnim trombozele hemoroidale – dilatatii venoase pline cu sange trombozat, coagulat (hematoame perianale). Dupa un exces de alcool sau de mancare picanta (care au efect vasodilatator si iritant), pacientul se poate trezi cu cativa noduli inflamati, vinetii, durerosi, situati chiar la intrarea in anus. Acestia se retrag mai greu si pot da complicatii locale, in cazul in care se sparg.

Proctologia moderna are o gama foarte variata de tratamente pentru boala hemoroidala. Tratamentul chirurgical nu mai este de mult de actualitate, tinand cont de dezavantajele pe care le prezinta aceasta metoda… La Clinica Proctoline, unde activez ca medic specialist, utilizam cele mai noi metode medicale cunoscute pe plan mondial. Folosim bandarea cu inele elastice, prin care se obtine “uscarea” si eliminarea formatiunilor hemoroidale. Scleroterapia este o tehnica ce presupune injectarea unor substante care alipesc peretii hemoroizilor, conducand la atrofia si eliminarea lor. Fototermocoagularea are rolul de a “suda” peretii formatiunilor venoase cu raze infrarosii, reducand astfel posibilitatea de a se dilata foarte mult. Toate tehnicile presupun tratament ambulatoriu, care nu influenteaza programul normal al pacientului, dupa tratament, acesta putand continua activitatea zilnica, fara sa aiba dureri sau disconfort cauzate de tratamentul proctologic.
In cazul in care boala este ignorata indelungat, se poate ajunge la complicatii majore: hemoroizi ireductibili, de dimensiuni foarte mari, prolabati (iesiti) prin anus, sau formatiuni hemoroidale mixte, cand hemoroizii interni se unesc cu cei externi, din cauza volumului mare de sange si a presiunii crescute, la care singura optiune este cea chirurgicala. Nu este de dorit sa se ajunga la astfel de faze ale bolii, deoarece acest tratament este dificil si traumatizant pentru pacient.

Pentru hemoroizii externi nu sunt indicate metode invazive de tratament. Se recomanda baile de sezut cu apa calaie spre rece (pentru diminuarea volumului acestora, prin vasoconstrictie) si unele preparate venotrofice si trombolitice (pentru marirea elasticitatii tesutului). Cu aceste metode isi reduc dimensiunea in timp, apoi se resorb. in cazuri grave, cand cheagul persista, se poate interveni chirurgical prin trombectomie (excizia trombului), sau radiochirurgical, cu un aparat special, care elimina foarte usor nodulul de sub piele, cu anestezie locala, fara sangerare si fara sutura.

Pentru ca am intalnit des cazuri de pacienti care se trateaza la sfatul cunostintelor cu anumite produse proctologice care se elibereaza in farmacii fara prescriptie medicala, doresc sa fac precizarea ca nu sunt recomandate unguentele in tub cu cap aplicator alungit, clismele si supozitoarele, deoarece la introducerea in anus pot avea efect traumatizant pentru formatiunile hemoroidale, ducand de cele mai multe ori la sangerari masive si la agravarea bolii.

Fisurile anale si tratarea lor

O alta afectiune ano-rectala este si fisura anala, care, in cele mai dese cazuri provoaca dureri ingrozitoare. O fisura anala este de fapt o ulceratie situata chiar la terminatia canalului anal al intestinului gros, care se formeaza in urma unor traumatisme anale, afectand straturile superficiale ale intestinului (mucoasa si submucoasa) pana la nivelul muschilor sfincterieni. Fisura anala poate aparea la persoanele constipate, in urma unui scaun dur, dar si la o persoana sanatoasa, atunci cand in materiile fecale trec anumite resturi alimentare care nu au putut fi digerate: oase de peste, alune, coji de seminte, samburi, corpuri straine inghitite accidental (fragmente de scobitori, ace etc.). Compactate in materia fecala, aceste resturi pot rani intestinul, determinand aparitia fisurilor anale. De asemenea, mai pot fi provocate si de introducerea in anus a cremelor cu ajutorul tubului cu cap aplicator, a supozitoarelor dure, a irigatiilor clismatice, dar si de unele proceduri medicale, cum ar fi colonoscopia, interventiile chirurgicale etc. si scaunele diareice repetate, foarte acide, pot duce la aparitia fisurilor anale prin actiunea de erodare chimica a stratului superficial.

In unele cazuri, fisurile anale trec de la sine, odata cu normalizarea tranzitului intestinal, atunci cand este vorba despre o constipatie pasagera. Alteori, mai ales in cazul persoanelor sedentare, ale caror tesuturi isi pierd elasticitatea, fisurile ulcereaza si nu permit autovindecarea, aceasta cronicizandu-se, ajungandu-se la un cerc vicios: durerea resimtita la nivelul fisurii anale este transmisa de terminatiile nervoase catre creier, acesta incearca sa o minimalizeze contractand permanent muschiul circular al sfincterului, ceea ce duce la deschiderea marginilor fisurii. Astfel se poate explica de ce multe fisuri anale nu se vindeca total sau se vindeca foarte greu, dupa tratamente indelungate si chinuri din partea pacientului.
Pacientii au dureri sfasietoare, indelungate, sub forma de arsura si usturime, in special dupa defecatie. De asemenea, pot avea senzatia de ingustare a anusului (la defecatie se observa ca materiile fecale sunt mai subtiri, din cauza contractiei permanente si involuntare a sfincterului). Scaunele sunt intrerupte de spasmele involuntare ale sfincterului. Din cauza durerilor, bolnavul isi impune pauze alimentare, ceea ce agraveaza si mai mult boala din cauza scaunelor uscate.

Se actioneaza prin tratament local, cu unguente vasodilatatoare, miorelaxante, cicatrizante si analgezice care “amortesc” terminatiile nervoase din acea zona si atenueaza senzatia de durere, ceea ce duce la oprirea contractiilor sfincterului. Relaxarea musculaturii intestinale permite apropierea marginilor tesuturilor fisurii si, cu ajutorul produselor cicatrizante, aceasta se inchide. Pentru tratarea fisurilor anale, in Clinica Proctoline folosim unguente naturale, realizate din fitogeluri cicatrizante, dar si injectii cu toxina botulinica (utilizata in special in tratamentele cosmetice antirid), pentru “paralizarea” temporara a terminatiilor nervoase sfincteriene, ajutand astfel la regenerarea stratului de mucoasa si la vindecarea fisurii. Si in acest caz, alimentatia si regimul de viata al pacientului pot ajuta foarte mult in procesul de vindecare sau chiar sunt conditii obligatorii ale tratamentului. Acestea fiind doar doua dintre cele mai intalnite afectiuni ale canalului ano-rectal, doresc sa adresez tuturor celor care au probleme in acest sens sa lase pudoarea exagerata la o parte si sa se prezinte la medicul specialist.

Ca mod de preintampinare a acestor afectiuni, ar trebui sa se puna accent pe o alimentatie bogata in fibre (fructe si legume proaspete), pe un mod de viata activ si fara stres, precum si pe o igienaa a defecatiei, pornind de la premisa ca e mai usor sa previi decat sa tratezi. Clinica Proctoline, facand parte dintr-o retea internationala, aplica cele mai noi tratamente descoperite pe plan mondial. O problema proctologica complexa poate fi tratata in maxim cinci sedinte terapeutice, fara complicatii si dureri, iar multumirea noastra este ca am reusit, prin comunicare, sa obtinem rezultatele dorite, pacientii tratati reusind sa-si schimbe, ulterior, si dieta, dar si modul de viata. Bucuria din ochii pacientilor este, in nume propriu, si multumirea mea ca i-am scapat de o mare suferinta.

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 17 noiembrie, 2011, 6:59

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *