Prima Pagina » Sanatate A-Z » Medicina Interna » Boala – Notiuni Generale

Boala – Notiuni Generale

Cunoasterea si diagnosticul bolilor nu pot constitui un scop in sine. Istoria arata ca medicina isi are originea nu in speculatii filozofice sau in anumite cunostinte teoretice, ci in instinctul de conservare al individului si in tendinta de ajutor reciproc in cazuri de accidente sau boli, tendinta izvorata din viata sociala. Deci, a vindeca sau cel putin a usura suferinta a fost dintotdeauna scopul practicilor medicale. Dar este binecunoscut faptul ca, de obicei, este mai usor sa se previna decat sa se vindece boala, adeseori aparand agravari si chiar invaliditati, cu consecinte importante pentru individ, familie si colectivitate.

Prevenirea bolilor

Greutatile pe care le intampina cercetatorii in descoperirea cauzelor bolilor si in elaborare medicamentelor care sa distruga factorii cauzali au dus la o dezvoltare impetuoasa a profilaxiei bolilor, ajungandu-se in acest fel la vaccinarea impotriva bolilor infectocontagioase. De aceea, in etapa actuala, prevenirea bolilor este idealul spre care tinde medicina. Medicina preventiva a marcat o dezvoltare uriasa, dar, cu toate realizarile obtinute, privind in perspectiva se poate spune ca este abia la inceput si ca imperfectiunile ei – atat in ceea ce priveste medicina preventiva colectiva, cat si, mai ales, cea individuala -alimenteaza si vor mai alimenta inca mult timp medicina curativa.

Oricum, scopul medicinei il constituie prevenirea si vindecarea bolilor, cunoasterea si diagnosticul acestora fiind numai etape necesare in drumul care duce la realizarea acestui scop.

Este adevarat ca unele boli nu pot fi prevenite, nici tratate, dar aceasta nu inseamna ca medicina ar fi neputincioasa. Cand nu se poate obtine o vindecare completa sau definitiva, se poate reda organismului o parte sau intreaga sa capacitate de munca pentru un timp mai mult sau mai putin indelungat. In orice caz, medicina are datoria si poate sa aline suferintele bolnavului, acest lucru fiind posibil astazi.

De la vechiul aforism “medicina este o arta care vindeca uneori, usureaza adesea si consoleaza totdeauna“, drumul parcurs a fost mare, datorita in special marilor descoperiri facute de stiintele medicale si biologice din ultimul secol.

Daca medicina se ocupa de cunoasterea, prevenirea si tratamentul bolilor, apare necesara lamurirea conceptelor de stare de sanatate si stare de boala.

Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de organe si sisteme in echilibra dinamic. Toate componentele acestui sistem complex sunt in activitate echilibrata, in sensul ca uneori domina functia unuia dintre sisteme, alteori a altuia. in cursul digestiei predomina activitatea aparatului digestiv, in timp ce in cursul efortului fizic, activitatea musculara. Coordonarea functiilor si adaptarea organismului la mediu sunt asigurate de sistemul nervos.

Reactia de adaptare

Nivelul functiilor organismului se modifica in urma reactiilor de adaptare. De exemplu, in cursul unui efort fizic cresc frecventa batailor cardiace, tensiunea arteriala, frecventa si amplitudinea miscarilor respiratorii,  se intensifica procesele metabolice,  se mobilizeaza sangele din depozite, se ridica nivelul glicemiei, creste acidul lactic din sange. In aceste conditii devierile de la normal nu sunt patologice, pentru ca, prin aceste reactii, organismul se adapteaza la mediul de viata, la excitantii obisnuiti din mediu. Şi in cursul febrei apar reactii asemanatoare cu acelea din efortul fizic, febra fiind menifestarea unei stari patologice, care apare sub actiunea unor agenti neobisnuiti din mediul de viata. Febra este deci manifestarea unei boli, limitand capacitatea de adaptare a organismului la mediu.

Echilibrul biologic

Echilibrul biologic dintre organism si mediu, cu posibilitatea manifestarii reactiilor de adaptare ale organismului, se numeste stare de sanatate. Modificarea acestui echilibru biologic sub influenta unor factori interni sau externi, cu limitarea capacitatii de adaptare a organismului la mediu, se numeste stare de boala.

Boala este un proces complex, dinamic, la care ia parte intregul organism, ca rezultat al corelatiilor care se stabilesc intre mediul intern si extern, pe de o parte si al corelatiilor dintre organismul privit ca un tot unitar si diferitele sale parti componente, pe de alta parte. Factorul care strica echilibrul dintre organism si mediu se numeste cauza patogena, iar efectul sau – stare patologica. Boala este deci o stare patologica.

Perioada de latenta

Perioada de latenta reprezinta intervalul de timp care se scurge din momentul actiunii agentului patogen asupra organismului si pana la aparitia modificarilor functionale ale organismului. Aceasta perioada poate lipsi uneori, ca de exemplu in traumatisme sau arsuri. in bolile infectioase, perioada de latenta se numeste incubatie. La sfarsitul perioadei de latenta, procesul patologic se poate termina sau poate evolua catre a doua faza a bolii – perioada de stare.

Perioada de stare

Perioada de stare reprezinta intervalul de timp in care apar tulburari ale functiilor organismului, reactiile fiind generale, indiferent daca agentul patogen a actionat asupra unui teritoriu limitat sau asupra unui anumit organ. Aceasta se datoreste excitarii terminatiilor nervoase prin produsele de metabolism microbian si din tesuturile degradate, excitatia transmisa la centrii nervosi determinand o reactie generala, care antreneaza si modificari umorale.

Reactiile de raspuns ale organismului sunt de mai multe feluri:

  • reactii de adaptare, care constau in modificari metabolice si morfologice; in afara reactiilor de aparare specifice fata de agentii de agresiune (anticorpi etc), organismul poate raspunde agresiunilor si prin reactii de aparare nespecifice, prin intermediul secretiilor glandelor endocrine (hipofiza, suprarenala);
  • reactii de compensare, care urmaresc suplinirea functiilor organismului lezat, intrat in inhibitie de protectie;
  • reactii patologice, care duc la distrugerea celulelor si a tesuturilor; reactiile patologice apar pe parcursul bolii, pe seama reactiilor de compensare sau adaptare, daca acestea depasesc o anumita intensitate; accelerarea ritmului cardiac – reactie de compensare – la peste 180 de batai/minut, pe o perioada mai mare de timp, devine o reactie patologica, fiindca reduce mult circulatia coronariana, inima contractandu-se in gol, din cauza reducerii diastolei.

Este important de stiut care dintre reactii sunt utile si care pot deveni nocive. in evolutia unei boli, functionalul preceda organicul; cu alte cuvine, tulburarile initiale sunt functionale, deci reversibile, dar cu timpul apar leziuni organice (distructii tisulare), care in faze avansate pot deveni ireversibile.

Pentru a preveni aparitia leziunilor organice, mai greu de tratat, bolile trebuie diagnosticate si tratate in faze initiale, functionale.

Sfarsitul bolii

Sfarsitul bolii este a treia perioada de evolutie si se poate manifesta prin vindecare sau prin moarte. Vindecarea poate fi totala, cu revenirea structurii si functiei organului lezat, sau partiala, cu persistenta unor leziuni si a insuficientei functionale a organului lezat. in cazul vindecarii partiale, o parte din tesutul lezat este inlocuit cu tesutul cicatriceal, care determina o insuficienta functionala a organului. Cand leziunea este redusa, insuficienta functionala nu apare in repaus.

Procesul de vindecare

Procesul de vindecare (sanogeneza) se poate realiza prin mai multe mecanisme: eliminarea agentului patogen, restructurarea imunologica, regenerarea parenchimului sanatos, compensarea functionala, inlaturarea focarului patologic pe cale chirurgicala etc. Vindecarea se realizeaza de obicei trecand prin perioada de convalescenta, in care se refac rezervele functionale cosumate in cursul bolii. Convalescenta nu presupune completa vindecare a bolii, ci numai disparitia majoritatii simptomelor.

In evolutia unor boli mai pot aparea:

  • Recrudescenta: exacerbarea bolii, cu intensificarea intregii simptomatologii, atat in perioada de stare, cat si in cea de declin (deci inainte de terminarea clinica a bolii).
  • Recaderea (resuta, recidiva): reaparitia simptomatologiei bolii in perioada de convalescenta.
  • Reinfectia: o noua infectie si imbolnavire.

Moartea

A doua posibilitate de terminare a bolilor este prin moarte.

Nu trebuie confundata moartea aparenta (catalepsie, letargie) cu moartea reala. In medicina se vorbeste despre moarte clinica (uneori reversibila) si moarte biologica (moarte reala). Moartea clinica apare prin incetarea principalelor functii vitale (circulatia si respiratia). Moartea biologica se instaleaza odata cu moartea celulelor. Se stie ca, dupa oprirea circulatiei si a respiratiei, diferite celule si tesuturi continua sa traiasca. Celulele scoartei cerebrale mor dupa 5-6 minute de la intreruperea circulatiei in creier, celulele centrilor subcorticali rezista pana la 20 de minute, iar corneea se poate transplanta chiar dupa cateva zile de conservare. In serviciile de terapie intensiva se constata uneori moartea clinica.

Se descriu diferite semne ale mortii:

Semne elementare precoce: oprirea batailor inimii si a pulsului, orpirea respiratiei, disparitia sensibilitatii, pierderea cunostintei, aparitia unui val cetos pe ochi, disparitia tonicitatii globilor oculari, suprimarea reflexului cornean (degetul pus pe cornee nu produce nici o reactie de aparare), dilatarea pupilelor (midriaza), urmata mai tarziu de micsorare (mioza), topirea rapida a grasimii perioculare.

Semne mai tardive: racire cadaverica progresiva; rigiditatea cadaverica debuteaza la 6 ore dupa moarte, la muschii maseteri, si este totala in 24 de ore. Dupa trei zile rigiditatea se atenueaza si dispare. Alte semne tardive sunt: relaxarea sfincterelor, lividitatea cadaverica, putrefactia cadaverica.

Semne suplimentare care pot fi cautate de sora medicala: o oglinda asezata timp de 5 minute inaintea nasului si a gurii (la adapost de curentii de aer) nu se acopera de aburi; asezand mana inaintea unei surse de lumina, conturul marginal al degetelor este roz la individul in viata si inchis la culoare la cadavru; o legatura la baza degetului produce la omul in viata o coloratie violacee si o tumefactie, iar la cadavru nimic; o ventuza plasata in regiunea ombilicala provoaca o congestie violacee la omul in viata si nimic la cadavru.

Cand este afectat un organ de importanta vitala (ficat, rinichi, inima etc), moartea se instaleaza lent, fiind precedata si de o stare de agonie, care dureaza, dupa caz, de la cateva ore la 1 – 2 zile. Functiile dispar treptat, la inceput activitatea cortexului (ultimul care-si pierde functia este analizorul auditiv), apoi a formatiunilor subcorticale si in cele din urma a centrilor respiratori bulbari.

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 27 decembrie, 2012, 16:37

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *