Prima Pagina » Sanatate A-Z » Gastroenterologie » Cancerul Colorectal Metastatic

Cancerul Colorectal Metastatic

Cancerul metastatic colorectal este o tumora secundara (uneori tumori secundare), rezultata prin diseminarea celulelor maligne prin intermediul sangelui si limfei la nivelul altor organe si tesuturi. Prima etapa a metastazarii defineste invazia ganglionilor limfatici, ca apoi sa fie invadate si alte organe, precum, ficatul, plamanii sau ovarele. In unele cazuri, neoplasmul colorectal poate fi vindecat chiar daca a metastazat in alte regiuni a corpului. In cazul in care nu poate fi tratat, exista totusi diferite metode care pot atenua simptomele si eventual pot prelungi viata (metode paliative).

Cancerul recurent colorectal este definit ca o tumora care reapare dupa tratament, la cateva luni sau ani de la terminarea acestuia. Uneori reapare in aceelasi loc, alteori apare in alte regiuni ale organismului (cel mai frecvent la nivelul ficatului). Nu se cunoaste cauza exacta a recidivei cancerului colorectal.

Simptome

O parte dintre pacientii cu neoplasm colorectal nu au simptome clinice, insa majorietatea pacientilor dezvolta la un moment dat simptome, precum:

  • modificari ale tranzitului intestinal, precum diareea sau constipatia cronica sau prezenta unor scaune subtiri, sub forma de “creion”
  • scaun cu sange sau scaun negru (melena)
  • scaderea apetitului alimentar
  • durere abdominala, predominant periombilicala
  • scadere inexplicabila in greutate
  • fatigabilitate (oboseala cronica).

Simptomele cancerului colorectal recidivant pot diferi in functie de localizarea acestora (a organelor sau tesuturilor invadate):

  • localizarea hepatica poate cauza durere in hipocondrul drept (regiunea superioara dreapta a abdomenului), balonare, scaderea apetitului alimentar (anorexie), senzatie de prea plin
  • localizarea pulmonara a tumorii recidivante poate cauza tuse, sputa sanguinolenta (hemoptizie), respiratie ingreunata (dispnee)
  • localizarea ganglionara si anume infiltrarea tumorala a ganglionilor limfatici abdominali, poate cauza balonare, cresterea in volum a abdomenului, scaderea apetitului alimentar, senzatie de prea plin
  • localizarea osoasa a tumorii poate cauza durere, in special la nivelul spatelui, soldurilor si pelvisului (regiunea abdominala inferioara).

Mecanism fiziopatogenic

Dupa cum am amintit mai sus, cancerul este definit ca o conglomerare de celule anormale (maligne). Aceste mase celulare, cresc si formeaza tumori. In cancerul colorectal, procesul neoplazic incepe de obicei de la nivelul unui polip intestinal (tumora benigna), astfel ca excizia precoce a acesteia, scade riscul de aparitie a tumorii. Exista persoane care au un numar mare de polipi intestinali (polipoza intestinala), daca aceasta nu este tratata, este foarte posibil ca o parte dintre acesti polipi sa se transforme in cancer colorectal.

In cazul in care tumora nu este diagnosticata, aceasta va continua sa se dezvolte si va invada (distruge) tesuturile si organele invecinate, ca apoi sa disemineze in alte regiuni ale organismului. Cancerul colorectal invadeaza ganglionii limfatici regionali, ca apoi sa disemineze in alte organe, cel mai frecvent la nivelul ficatului. Cancerul recurent si metastatic colorectal, apare atunci cand celulele maligne sunt insamantate pe cale sanguina sau limfatica in alte testuri si organe. Cancerul recurent, apare de obicei in aceelasi loc sau poate avea o alta localizare, survine deseori la luni, ani de zile de la terminarea tratamentului initial.

Impactul pe care il are cancerul colorectal asupra vietii fiecarui pacient in general, difera in functie de stadiul evolutiv al tumorii, tratamentului si efectelor secundare a acestuia si nu in ultimul rand de statusul emotional personal.
Chiar si dupa un tratament eficient, cancerul colorectal poate recidiva, la aproximativ 50% dintre pacientii tratati, acest lucru fiind de asemenea corelat de asemenea cu stadiul evolutiv al tumorii. De exemplu, daca neoplasmul colorectal a fost indepartat inainte ca acesta sa depaseasca intestinul, riscul de aparitie a cancerului recurent este mai mic.

Simptome

Unii pacienti cu neoplasm colorectal metastatic sau recurent nu au simptome clinice. O parte dintre pacientii cu tumori metastazate si recidivante sunt diagnosticati pe parcursul controalelor medicale periodice, chiar inaintea aparitiei simptomelor (radiografii toracice, teste de sange, etc). Cand simptomele sunt prezente, acestea sunt dependente de localizarea si extensia lor.

Este necesar un consult medical de specialitate ori de cate ori apare unul din urmatoarele simptome:

  • modificare persistenta a tranzitului intestinal, precum: sangerare rectala, scaun melenic (negru, cu sange digerat), diaree sau constipatie cronica, senzatie de defecatie incompleta, scaun subtire in “creion”;
  • durere abdominala;
  • balonare si/sau pierderea apetitului alimentar;
  • scadere inexplicabila in greutate;
  • fatigatbilitate (oboseala cronica);
  • tuse (de cele mai multe ori seaca);
  • dispnee (respiratie ingreunata).

Expectativa vigilenta

Perioada de expectativa vigilenta este acel interval de timp in care medicul specialist observa evolutia bolii, fara efectuarea vreunui tratament antineoplazic. Aceasta abordare poate fi utila in situatiile in care tratamentul ar putea face mai mult rau decat bine si nu poate vindeca tumora. Trebuie sa se retina totusi ca pe parcursul acestei perioade de asteptare pot fi administrate medicamente simptomatice, ca de exemplu, antialgice.

Diagnostic

Metastazele tumorale precum si cancerul colorectal recidivant sunt diagnosticate prin urmatoarele investigatii:

  • ecografia abdominala, care poate elucida cauza unei cresteri anormale a circumferintei abdominale sau cauza durerii abdominale cronice
  • testele de sange: acestea pot evalua fatigabilitatea, febra, slabiciunea sau scaderea in greutate asociate procesului neoplazic (hemoleucograma completa, biochimia sangelui, antigene tumorale)
  • radiografia toracica este utila in identificarea metastazelor mediastinale sau pulmonare, care provoaca dispnee si tuse sanguinolenta (hemoptizie)
  • computer tomografia (CT), rezonanta magnetica nucleara (RMN) a toracelui si abdomenului sunt metode de investigatie moderne care pot determina eventualele determinari secundare (metastaze) la nivelul altor tesuturi si organe abdominale si toracale
  • CT si RMN craniana pot evalua simptome precum cefaleea, confuzia, paralizia, pierderea constientei, tulburarile vizuale, vertijul, care pot indica localizarea cefalica a metastazelor tumorale
  • biopsia, de exemplu biopsia hepatica sau pulmonara pentru a identifica celule maligne cu aceasta localizare
  • scintigrafia osoasa care poate determina cu usurinta metastazele osoase ale cancerului colorectal.

Tratament

Tratamentul cancerului recurent si metastatic colorectal depinde de localizarea acestuia, preferintele personale privind tratamentul si starea generala de sanatate. In cazuri foarte rare, unele forme de cancer metastatic sau recurent pot fi vindecate, dar majoritatea acestor forme sunt incurabile. In acest caz tratamentul antineoplazic nu mai este folositor si se recurge la efectuarea unor tratamente paliative (care atenueaza simptomele).

Tratamentul acestor forme poate include:

Tratament chirurgical: in cazul in care tumora a recidivat la nivelul intestinului se poate folosi o metoda terapeutica chirurgicala; tratamentul chirurgical mai poate fi folosit si in cazul tumorilor recidivate sau diseminate la nivelul altor tesuturi sau organe, de exemplu, metastazele hepatice pot fi usor indepartate daca este afectat un lob hepatic.

Tratament medicamentos: chimioterapia poate fi administrata fie oral fie parenteral (intravenos); tratamentul chimioterapic poate prelungi viata prin distrugerea celulelor canceroase restante si de asemenea poate atenua durerea cronica care acompaniaza procesul tumoral.

Radioterapia: aceasta metoda terapeutica foloseste razele X pentru a distruge celulele maligne, in special in cazul tumorilor secundare care pot cauza blocaje; radioterapia reduce de asemenea durerea sau sangerarea care pot insoti procesul tumoral.
Studiile medicale sunt metode tot mai des folosite si care au ca scop gasirea unor noi metode de tratament a cancerului colorectal precum si a recidivelor acestuia, studii bazate pe ultimele informatii medicale.

Tratament ambulator: Este important ca pacientul sa fe instruit cum poate sa controleze efectele neplacute ale terapiei sau a bolii proriu-zise, pentru cresterea confortului fizic si psihic general. Orice pacient tratat pentru cancer colorectal, necesita efectuarea unor controale medicale regulate. Frecventa acestor vizite medicale depinde de timpul scurs de la diagnostic, stadiul evolutiv tumoral, tipul tratamentului initial utilizat precum si raspunsul la tratamentul efectuat.

Persoanele cu neoplasm colorectal, carora li se confirma diseminarea sau recidiva procesului tumoral, pot primi destul de greu aceasta veste. Este util ca acestia sa apeleze la ajutorul moral al familiei sau in unele cazuri la ajutor specializat (consiliere psihologica).

Sunt recomandate urmatoarele sfaturi in cazul persoanelor diagnosticate cu neoplasm colorectal recidivant:

  • petrecerea timpului cu familia si prietenii apropiati;
  • petrecerea timpului in singuratate, in cazul persoanelor care prefera acest lucru sau care efectueaza diferite metode de relaxare sau control al durerii (de ex. Yoga);
  • comunicarea cu alte persoane cu acelasi diagnostic, lucru care ajuta la acceptarea problemei si care diminueaza de asemenea impactul psihic negativ determinat de boala si tratamentul acesteia.

Tratamentul medicamentos

Chimioterapia este folosita pentru a stopa cresterea tumorala si de asemenea pentru diminuarea simptomelor neplacute care insotesc boala. Chimioterapicele pot fi administrate oral sau parenteral (intravenos). Exista mai multe chimioterapice folosite in tratamentul cancerului recurent si metastatic al colonului si rectului. Acestea, la fel ca si majoritatea chimioterapicelor, au efecte adverse neplacute. Se poate folosi de asemenea si medicatia simptomatica, pentru a atenua pe cat posibil aceste reactii adverse neplacute.

Chimioterapicele cel mai frecvent folosite in tratamentul cancerului colorectal recidivant si metastatic, sunt urmatoarele:

  • Fluorouracil (5-FU);
  • Leucovorin;
  • Capecitabine (Xeloda);
  • Oxaliplatin (Eloxatin);
  • Irinotecan (Camptosar);
  • Cetuximab (Erbitux);
  • Bevacizumab (Avastin).

Dintre medicamentele care atenueaza simptomele neplacute secundare chimioterapiei (precum greata sau varsaturile), amintim:

  • antagonistii de serotonina, precum ondansetron (Zofran), granisetron (Kytril) sau dolasetron (Anzemet); aceste medicamente previn greata si varsaturile asociate chimioterapiei si sunt mai eficiente atunci cand sunt combinate cu corticoterapia (de exemplu cu dexametazona)
  • aprepitant (Emed) este un medicament antiemetic folosit de obicei in asociere cu ondansetron si dexametazona intr-o cura de 3 zile
  • phenotiazinele, precum Phenerganul si Compazina (proclorperazina)
  • metoclopramidul (Reglan).

Studiile medicale folosesc de asemenea medicamente noi, in scopul gasirii unor tratamente antineoplazice noi, mai eficiente si cu mai putine efecte secundare neplacute.

De retinut! Tratamentul chimioterapic in cazul cancerului colorectal recidivant sau metastazat, nu poate vindeca boala, insa poate atenua simptomele clinice asociate si poate prelungi de asemenea viata.

Tratamentul chirurgical

Dupa cum am amintit mai sus, cancerul recidivant sau metastatic colorectal poate avea parte de tratament chirurgical, insa acest lucru este dependent de stadiul evolutiv al tumorii precum si de localizarea acesteia.

Optiunile chirurgicale in cazul neoplasmului colorectal recidivant sau metastazat, includ urmatoarele:

  • rezectia intestinala: este o interventie chirurgicala care necesita excluderea portiunii intestinale afectata de tumora; chirurgul indeparteaza tumora cu pastrarea unei limite de siguranta, apoi sutureaza capetele intestinale ramase libere pentru a stabili integritatea functionala a inestinului; in cazul cancerului colorectal recidivant sau metastazat nu este posibila restabilirea integritatii functionale decat in cazuri destul de rare, de aceea este necesara efectuarea unei colostomii
  • lobectomia hepatica este o interventie prin care tumora este indepartata de la nivelul ficatului, odata cu o parte a tesutului inconjurator sanatos; poate fi indepartat pana la jumatate din totalul tesutului hepatic, deoarece cealata jumatate este suficienta in mentinerea echilibrului metabolic; exista alte metode care pot distruge celulele maligne de la nivelul ficatului si anume, ablatia prin radiofrecventa si radiocoagularea
  • crioterapia este o metoda care foloseste azotul lichid pentru a distruge celulele maligne metastazate la nivelul ficatului (chirurgical); aceasta metoda este utilizata cand dimensiunea tumorii este relativ redusa.
  • In unele cazuri nu este posibila tratarea propriu zisa a tumorii, dar se pot efectua diferite proceduri care atenueaza simptomele si fac mai usor de suportat evolutia bolii. De exemplu daca tumora blocheaza intestinul, este necesara interventia chirurgicala pentru a elimina complicatiile mecanice. Daca este obstruat rectul se poate realiza o interventie care foloseste un tub (un stent), care restabileste permeabilitatea lumenului rectal.

Tratamentul chirurgical poate fi folosit in cancerul colorectal recidivat la nivelul colonului sau recidivat/metastazat la nivelul ficatului, plamanilor sau ovarelor. Trebuie retinut ca tratamentul chirurgical nu vindeca neoplasmul colorectal, insa poate atenua simptomele neplacute aparute odata cu evolutia bolii si de asemenea poate incetini evolutia acesteia (tratament paliativ).

Radioterapia

Radioterapia este folosita pentru a distruge celulele maligne prin folosirea razelor X. Aceasta este deseori combinata cu tratamentul chirurgical si cu chimioterapia. In cancerul colorectal recidivant sau metastazat, radioterapia poate fi folosita ca metoda paliativa pentru a reduce dimensiunea tumorii si de asemenea pentru a reduce durerea provocata de extensia tumorala la nivelul altor organe.

Terapia biologica

Terapia biologica este o metoda care foloseste sistemul imun al organismului in lupta impotriva cancerului. In acest tip de terapie sunt folosite substante secretate in organism sau substante produse in laborator si care au rolul de a restabili mecanismul imun natural al organismului in lupta acestuia cu tumora. Acest tip de terapie mai poarta numele de bioterapie sau imunoterapie.

Tratament in functie de stadiu

Stadiul 0 (carcinom in situ)
Tratamentul stadiului 0 al cancerului colorectal poate include urmatoarele tipuri de terapie:

  • excizie locala sau polipectomie simpla
  • rezectie/anastomaoza este efectuata in cazul tumorilor mai mari dar localizate strict la nivelul colonului respectiv rectului.

Stadiul I
Tratamentul obisnuit al cancerului colorectal in stadiul I este rezectia cu anastomoza.

Stadiul II
Tratamentul stadiului II al cancerului colorectal, include:

  • rezectia cu anastomoza
  • studii clinice care folosesc chimioterapia, radioterapia sau terapia biologica, dupa efectuarea tratamentului chirurgical.

Stadiul III
Tratamentul stadiului III al cancerului colorectal, include:

  • rezectie cu anastomoza si chimioterapie
  • studii clinice care folosesc chimioterapia, radioterapia sau terapia biologica, dupa efectuarea tratamentului chirurgical.

Stadiul IV si cancerul colorectal recurent
Tratamentul stadiului IV al cancerului colorectal, include urmatoarele:

  • rezectia cu anastomoza (tratament chirurgical de indepartare a tumorii sau bypass-ul tumorii cu suturarea capetelor libere a intestinului)
  • tratament chirurgical de indepartare a diseminarilor secundare tumorale de la nivelul ficatului, plamanilor sau ovarelor
  • radioterapie sau chimioterapie, ca metode paliative (nu trateaza tumora, dar atenueaza simptomele precum durerea)
  • studii clinice care folosesc chimioterapia sau terapia biologica.

In tratamentul cancerului colorectal recurent, localizat, se poate utiliza excizia chirurgicala locala.
Cancerul colorectal recurent sau metastazat la nivelul ficatului, poate beneficia de urmatoarele tipuri de tratament:

  • ablatia tumorii prin radiofrecventa sau crioterapie
  • studii clinice care folosesc embolizarea hepatica cu radioterapia.

In cazul pacientilor cu neoplasm colorectal recurent dupa efectuarea terapiei chimioterapice, poate fi tratat cu o noua combinatie de medicamente chimioterapice.

Articole Similare:

Ultima actualizare: luni, 28 noiembrie, 2011, 6:45

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *