Prima Pagina » Corpul Uman » Genetica » Caracteristicile Ereditatii Caracterelor Cantitative

Caracteristicile Ereditatii Caracterelor Cantitative

Un exemplu privind ereditatea mendeliana a caracterelor cantitave si punerea in evidenta a principalelor sale caracteristici o reprezinta cercetarile lui EAST (1916) la Nicotiana longiflora. Incrucisand intre ele doua varietati de Nicotiana, una cu corola de 40 mm lungime (P1), iar cealalta cu corola de 93 mm (P2), caractere foarte constante, EAST a obtinut in F1 si F2 plante cu lungime intermediara, cu deosebirea ca variabilitatea hibrizilor F2 a fost dubla fata de cea a hibrizilor din F1.

Autofecundand plante din F2, deosebite in ceea ce priveste lungimea corolei, s-au obtinut in F3 familii care in medie au avut aceeasi lungime a corolei ca si formele parentale din F2.

Mai mult, prin selectia divergenta a plantelor din F2 si F3 s-au obtinut familii care au avut valori foarte apropiate de valorile tipice parintilor initiali (P1 si P2). Aplicand selectia in F4 si F5 s-a reusit sa se deplaseze media formelor extreme si mai mult catre cea a varietatilor parentale (P1 si P2). Rezultatele obtinute l-au facut pe EAST sa emita urmatoarele postulate:

  • incrucisarea intre varietati homozigote va da in F1 populatii avand aceiasi uniformitate ca cea a formelor parentale;
  • variabilitatea populatiilor din F2, va fi mai mare decat a populatiilor din F;
  • in cazul cand populatiile din F2 sunt suficient de mari, pot fi intalniti indivizi cu valori egale cu ale formelor parentale ;
  • in unele cazuri unii indivizi din generatia F2 pot chiar depasi tipurile parentale, apar deci transgresiuni ;
  • indivizii situati in diferite puncte ale curbei de frecventa a populatiilor F2, vor da in F3 si in generatiile urmatoare familii care se vor deosebi marcant intre ele.

Rezultatele obtinute de EAST in urma hibridarii celor doua varietati de Nicotiana si postulatele stabilite au dus la concluzia ca genele joaca un rol foarte important in ereditatea caracterelor cantitative.

NILSSON-EHLE (1909) cercetand ereditatea culorii la boabele de grau a stabilit ca aceasta este determinata de trei perechi de gene si anume: R1r1, R2r2, R3r3 din care genele dominante R1, R2 si R3 conditioneaza culoarea rosie, iar genele recesive r1, r2 si r3 culoarea alba. Fiecare din cele 3 perechi de gene segrega independent conform legii segregarii independente a perechilor de caractere a lui MENDEL. Astfel, in urma autofecundarii indivizilor R1r1 se obtin plante cu boabe rosii si cu boabe albe in raport de 3 rosii (R1-) : 1 alb (r1r1). In cazul segregarii a doua perechi de gene (R1r1, R2r2) raportul dintre cele doua categorii de plante este de 15 rosii : 1 alb, iar in cazul segregarii a trei perechi de gene (R1r1, R2r2, R3r3) raportul de segregare este de 63 rosii : 1 alb.

Interpretand rezultatele, NILSSON-EHLE a elaborat teoria genelor polimere potrivit careia exista factori ereditari cu actiune foarte asemanatoare, care isi insumeaza efectele, determinand formarea aceluiasi caracter cantitativ. Cu cat numarul factorilor creste, cu atat caracterul controlat devine mai expresiv.

Astfel de gene cu actiune individuala redusa care participa la formarea aceluiasi caracter au fost numite gene polimere (gene multiple, factori multipli). Fiecare gena in parte urmeaza ereditatea de tip mendelian intocmai ca genele cu efect calitativ. Cand genele respective se asociaza produc, in urma aditiei efectelor, o variatie cantitativa continua.

La arbori, un exemplu ipotetic de determinism polimeric poate fi dat la molid, in ceea ce priveste forma solzilor conurilor.

Molidul carpatic (Picea abiens var. montana) prezinta conuri cu solzi acuminati (ascutiti), in timp ce molidul de origine austriaca (P. abiens var. europaea) are conuri cu solzi rotunjiti la varf. Este posibil ca formarea solzilor sa fie codificata de doua perechi de gene alele A1a1 si A2a2 care, prin incrucisari, in F2 sa dea combinatii genotipice de 9 si clase fenotipice in numar de 5.

Reiese din analiza datelor ca in functie de cota de participare a alelelor A1a1 si A2a2, varfurile solzilor variaza de la puternic acuminati in genotipul A1A1A2A2, la evident rotunjit in genotipul a1a1a2a2. In acest caz, insa, nu numai genele A1 si A2 ar fi active ci si alelele a1 si a2 care codifica forma rotunjita a conurilor, fara insa ca intre aceste gene sa apara relatii de dominanta si recesivitate.

Teoria genelor polimere a lui NILSSON-EHLE a fost confirmata prin cercetarile lui EMERSON si EAST (1913) la porumb, DEVENPORT la om, SHULL (1914) la traista ciobanului si EAST (1916) la tutun.

Ereditatea caracterelor cantitative a fost fundamentata sub aspect stiintific de catre MATHER (1949, 1953). Potrivit conceptiei sale transmiterea caracterelor se efectueaza prin doua categorii de gene: poligenele minore si obligogenele sau genele majore. Primele controleaza caracterele cantitative iar ultimele caracterele calitative. Poligenele sunt gene cu efect slab, de unde si numele de gene minore. Pe masura ce se acumuleaza ele exercita o actiune puternica in procesul de formare a caracterelor, fiind echivalenta cu genele polimere.

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 20 decembrie, 2012, 16:10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *