Prima Pagina » Sanatate A-Z » Farmacologie » Cefalosporine

Cefalosporine

Structura chimica 

Cefalosporinele sunt antibiotice cu structura beta-lactamica, avand ca nucleu de baza aci­dul 7-aminocefalosporanic, care cuprinde un inel dihidrotiazinic condensat cu un inel beta-lactamic (primul compus descoperit in culturile de Cephalosporium acremonium a fost cefalosporina C).

Compusii de semisinteza utilizati in prezent sunt derivati substituiti cu diversi radicali in pozitia a 7-a a inelului beta-lactamic si in pozitia a 3-a a inelului dihidrotiazinic (cefalotina, cefazolina, cefamandol, cefotaxima etc).

Cefamicine sunt antibiotice naturale (obtinute din culturi de Streptomyces) si semisintetice cu acelasi nucleu de baza, dar cu un radical metoxi in pozitia 7 (cefoxitina, cefotetan).

Oxacefalosporine sunt antibiotice semisintetice care contin un atom de oxigen (in locul atomului de sulf) in pozitia 1 a nucleului 7-aminocefalosporanic (latamoxef).

Carbacefeme sunt antibiotice semisintetice care au in structura o grupare metilen in locul atomului de sulf din pozitia 7.

Farmacocinetica

In functie de gradul de absorbtie dupa administrarea orala, cefalosporinele se clasifica in:

  • cefalosporine active oral, stabile la actiunea acidului clorhidric: cefadroxil, cefalexin, cefatrizin, cefradin (gen. I); cefaclor, cefotiam hexetil, cefuroxim axetil (gen. II); ceftibutem, cefixim, cefetamet pivoxil (gen. III);
  • cefalosporine inactive oral, administrate parenteral i.m sau i.v.

Legarea de proteinele plasmatice este variabila, astfel:

  • cefalosporine cu procent de legare redus 50%: cefalexin, cefradin, cefotaxim;
  • cefalosporine cu procent de legare mediu 50%: cefalotin;
  • cefalosporine cu procent de legare mare 80%: cefazolin, ceftriaxon.

T1/2 plasma tic este variabil:

  • T1/2 scurt: cefalotina, cefamandol, cefoxitina;
  • T1/2 mediu: cefazolina, cefoperazona, latamoxef;
  • T1/2 lung : ceftriaxona si cefalosporinele orale.

Toate cefalosporinele au difuziune buna in tesuturi si in lichidele biologice (pericardic, peritoneal, sinovial), dar difera intre ele in functie de gradul de difuziune in lichidul cefalorahi­dian. Cefalosporinele din generatia I si II nu difuzeaza prin meningele normal, iar la bolnavi cu meningita concentratiile in lichidul cefalorahidian sunt ineficace terapeutic. Cefalosporinele din generatia III si IV (exceptie ceftazidima si cefixima), realizeaza concentratii active in lichi­dul cefalorahidian in caz de meningite.

Eliminarea cefalosporinelor se face predominant renal prin filtrare glomerulara si secretie tabulara (secretia tubulara poate fi redusa prin asocierea cu probenecid).

Farmacodinamie

Clasificare dupa calea de administrare:

A) Cefalosporine parenterale:

  • Generatia I: cefazolina, cefalotina, cefapirina, cefatrizin;
  • Generatia a II-a: cefamandol, cefuroxim, cefoxitina, cefotetan, ceforanid, cefonicid, ceftizoxim;
  • General ia a III-a: cefotaxim, ceftriaxona, ceftazidima, cefoperazona, cefpiron, moxalactam, latamoxef;
  • Generatia a IV-a: cefepima;

B) Cefalosporine orale:

  • Cefalosporine orale „vechi”;
  • Generatia I: cefalexina, cefadroxil, cefradina;
  • Generatia a II-a: cefaclor;
  • Cefalosporine orale „noi”: cefuroxim-axetil, cefotaxim-hexetil, ceftibuten, cefetamet, cefpodoxim, cefteram-pivoxil, cefprozil.

Spectrul antimicrobian este diferentiat in functie de generatia din care fac parte, astfel:

  • Generatia  I:
  1. coci gram pozitiv: streptococ piogen, pneumococ, stafilococ auriu penicilinazesecretor (sunt rezistenti enterococul si stafilococul rezistent la meticilina);
  2. coci gram negativ: meningococ, gonococ;
  3. bacili gram pozitiv: Cl. perfringens, bacilul difteric;
  4. unii bacili gram negativ: Pr. mirabilis, K. pneumoniae, E. coli.
  • Generatia II: –  coci gram pozitiv : streptococ, pneumococ, stafilococ secretor de betalactamaze, dar meticilinosensibil;
  1. coci gram negativ : meningococ, gonococ;
  2. bacili gram negativ : H. influenzae, inclusiv cel rezistent la ampicilina, E. coli, X.     pneumoniae, Pr. mirabilis.
  • Generatia III:
  1. grupul cefotaximei este activ pe coci gram pozitiv si gram negativ si pe enterobacterii (au efect redus pe B. fragilis si pe piocianic);
  2. grupul ceftazidimei este activ pe bacilii gram negativ aerobi, inclusiv pe piocianic.
  3. grupul oxacefemelor (moxalactam) activ pe B. fragilis si alti germeni anaerobi.
  • Generatia IV: sunt active pe germenii secretari de betalactamaze, avand spectru ultralarg, care cu­prinde enterobacteriaceeae si bacterii gram pozitive.

Mecanismul de actiune este bactericid prin fixare pe proteine membranare specifice, PBP3, cu impiedicarea formarii legaturilor transversale ii nivelul polimerului peptoglicanic din struc­tura peretelui bacterian si prin activarea autolizinelor bacteriene.

Rezistenta se instaleaza prin:

  • scaderea permeabilitatii membranei celulare externe;
  • modificarea PBP;
  • inactivarea prin beta-lactamaze.

Farmacotoxicologie

Reactiile adverse comune cefalosporinelor sunt:

Reactii de hipersensibilizare manifestate curent prin eruptii cutanate maculo papulare, febra. Mai rar se inregistreaza urticarie, bronhospasm si soc anafilactic. Reactiile alergice sunt incrucisate cu penicilinele, de aceea trebuie evitate la bolnavii care au avut in antecedente  accidente alergice de tip imediat (soc anafilactic) sau de tip intarziat (urticarie) la peniciline.

Reactii hematologice: neutropenie si trombocitopenie. Rar pot produce hemoliza. Produc sangerari prin tulburari de coagulare, cu scaderea concentratiei de protrombina, ca urmare a reducerii sintezei de vitamina K. Acest efect apare la compusii cu catena metiltiotet-razolica: latamoxef, cefoperazona, cefotetan, cefamandol, care inhiba carboxilaza dependenta de vitamina K. Latamoxef are si actiune antiagreganta plachetara, ceea ce creste riscul hemoragiilor severe. Pentru cefalosporinele din generatia III, efectul este datorat perturbarii echilibrului florei intestinale normale.

Nefrotoxicitatea este mai intensa la cefaloridina (de aceea s-a retras din uz) si este potentata pentru toate cefalosporinele de asocierea cu aminoglicozidele

Hepatotoxicitatea se manifesta prin cresterea transaminazelor serice, a fosfatazei alcaline.

Produc litiaza biliara reversibila la intreruperea tratamentului.

Convulsiile apar in cazul folosirii unor doze mari, mai ales ia sugar si copil mic.

Reactii adverse gastrointestinale: greturi, varsaturi; in mod exceptional poate aparea colita pseudomembranoasa cu Clostridium difficile, cu Candida sau cu stafilococi meticilinorezistenti.

Reactii adverse locale: flebita si durere la locul administrarii intramusculare.

Alte reactii adverse: intoleranta la alcool, cu aparitia efectului de tip disulfiram, mai ales  pentru cefalosporinele cu radical metiltiotetrazolic: latamoxef, cefoperazona, cefotetan, cefamandol, cefazolina.

Farmacoterapie

Cefalosporinele sunt antibiotice de rezerva, utile in cazul in care antibioticele clasice nu sunt eficace terapeutic. Indicatiile terapeutice difera in functie de generatia din care fac parte, astfel:

Cefalosporinele din generatia I sunt utile in infectii cu bacterii gram pozitive, rezistente la peniciline. Substantele active dupa administrare orala sunt indicate in infectii usoare si medii, acute sau recidivante in sfera ORL, infectii respiratorii, infectii ale pielii si tesuturilor moi, infectii urinare. Substantele administrate parenteral sunt utile pentru profilaxia infectiilor chirurgicale (interventii cardiovasculare, intraabdominale, ortopedice, insertia materialelor protetice etc). in cazul infectiilor sistemice cu bacili gram negativ sensibili, se asociaza cu aminoglicozide. Nu se utilizeaza in meningite, deoarece nu traverseaza bariera hematoencefalica in concentratii active terapeutic.

Cefalosporinele din generatia II sunt indicate in infectii cu germeni rezistenti la peniciline si cefalosporine din generatia I. Se pot utiliza ca monoterapie in infectii ORL, bronhopulmonare, urinare de gravitate usoara sau medie, sau asociate cu aminoglicozide si fluorochinolone in infectii sistemice grave, sau mixte (germeni aerobi si anaerobi).

Cefalosporinele din generatia III se utilizeaza in cazuri grave, selectionate, astfel:

  • infectii nosocomiale cu bacili gram negativ multirezistenti;
  • septicemii cu germeni neidentificati la bolnavi imunocompetenti sau imunodeprimati, neutropenici (in acest ultim caz se asociaza cu o aminoglicozida);
  • meningite cu H. influenzae, pneumococi, meningococi.

Cefalosporinele din generatia IV sunt utilizate exclusiv pentru tratamentul infectiilor nosocomiale si a infectiilor grave cu bacterii gram pozitive si bacili gram negativ, eventual asociate cu aminoglicozide pentru largirea spectrului antimicrobian (exemplu: infectiile cu Pseudomonas aeruginosa).

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 11 aprilie, 2013, 12:09 Afisari: 103

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *