Prima Pagina » Sanatate A-Z » Fiziokinetoterapie » Clasificarea Apelor Minerale

Clasificarea Apelor Minerale

Clasificarea Apelor Minerale

Se au in vedere diferite criteri de clasificare:

Dupa temperatura sunt ape minerale atermale (reci, sub 20°), ape minerale termale (peste 20°), dintre care unele sunt izoterme – 34 – 37 – si altele hiperterme – 37 – 38°.

Dupa concentratia osmotica: ape acratice, cu mineralizare sub 1 g%o substante solide fata de 90 g%o concentratia plasmei, ape izotone, cu o concentratie de 8 – 10 g%o(ca si serul fiziologic); ape hipetone, cu o concentratie de peste 10 g%o.

Dupa compozitia chimica exista mai multe categorii de ape minerale si anume:

  • ape oligominerale sau acratice, care au minimum 1 g%o substante solide;
  • ape carbo-gazoase, cu 1 g C02%o;
  • ape alcalino-teroase sau teroase, cu 1 g%o bicarbonat de ca, Mg;
  • ape cloruro-sodice, cu 1 g%o clorura de sodiu;
  • ape sulfatate, cu 1 g%o sulfat de Na sau Mg (ape purgative); sau cu sulfat de calciu (ape gipsoase) sau de fier (ape vitriolice);
  • ape feruginoase; cu minimum 10 mg%o Fe;
  • ape arsenicale, cu minimum 0,7 mg%o As;
  • ape iodurate, cu 1 mg%o iod;
  • ape sulfuroase, cu 1 mg%o sulf;
  • ape radioactive (contin 80 u. Mache/1).

Apele minerale se folosesc in cura interna (se beau) sau in cura externa (sub forma de bai, inhalatii si pulverizatii, spalaturi, irigatii), sau se pot utiliza in ambele cure. S-au facut chiar preparate injectabile din ape minerale.

Apele oligometalice

Apele oligometalice (l%o): sunt ape slab mineralizate si pot fi termale sau reci. Ele contin Na, I, S, Ra (Geoagiu, Felix, cu o temperatura de 40 – 45°) si sunt folosite in bolile aparatului locomotor. Cele reci (acratopege) sunt utilizate in cura de baut (sunt imbuteliate, si se gasesc in comert). Exemple: Olanesti, Calimanesti, folosite in bolile digestive sau urinare.

Apele carbo-gazoase

Apele carbo-gazoase (1 g%o CO2): sunt indicate atat in cura interna (boli digestive, cronice, cu hiposecretie gastrica), cat si in cura externa (in bolile cardiovasculare si hipertensiunea arteriala, arterite, boala Raynaud, acrocianoze sechele postfeblitice, insuficiente venoase etc.). Mofetele sunt emanatii gazoase naturale de CO2, folosite in cura externa in bolile cardio-vasculare. Exemple de statiuni: Borsec, Tusnad, Vatra Dornei, Covasna, Buzias.

Apele alcaline

Apele alcaline (1 g%o bicarbonat): sub forma pura nu exista la noi in tara; se intalnesc sub forma combinatiilor (ape alcalino-teroase cu Ca, Mg), alcaline, cloruro-sodice, carbo-gazoase, sulfuroase, sulfatate, feruginoase. Ele sunt folosite in cura interna, indeosebi in afectiunile digestive, hepato-biliare. In cura externa se folosesc in inhalatii si pulverizatii (in afectiuni ale cailor respiratoare). In ceea ce priveste bautul apei, acesta este bine sa se faca prin sorbituri sau cu paiul, pentru a se incalzi in gura. Se incepe cu cea. 50 ml la fiecare masa si, in functie de toleranta se cresc dozele. Apele alcaline le gasim in statiunile Sangeorz, Hebe, Slanic Moldova, Malnas, Bodoc.

Apele alcalino-teroase si feroase (1 g%o): contin bicarbonat legat de Ca sau Mg si au ca principale indicatii afectiunile digestive (gastrice, colite, boala ulceroasa, entrocolite cronice, rahitism, alergii etc.). Asemenea ape gasim in Borsec, Covasna. La Sangeorz, Slanic sunt ape alcalino-teroase cloruro-sodice. Ionul de Ca este principalul element al acestor ape.

Apele cloruro-sodice

Apele cloruro-sodice sau sarate: foarte numeroase se folosesc in cura interna, daca au o concentratie pana la 15%o in bolile digestie (gastrice hipoacide etc.), in bronsite cronice, rinite cronice si in cura externa; atunci cand concentratia lor ajunge pana la 250 g%o sunt indicate in bolile reumatice. Astfel de statiuni sunt: Sovata, Amara, Ocna Sibiului, Techirghiol, Slanic Prahova, Govora, Bazna si Olanesti (si iodate) etc. Mentionam aici si lacurile helioterme, formate din straturi de apa de concentratii diferite, care se incalzesc la soare in mod inegal, in profunzime fiind mai calde. Exemplu: Sovata, Lacul Ursu, lacurile de la Ocna Sibiului.

Apele sulfatate

Apele sulfatate (1 g%o sulfati): sunt ape sulfatate sodice sau glauberiene, magneziene sau amare, calcice sau gispoase si vitriolice (cu Fe si Al); ele se folosesc numai in cura interna, in afectiuni digestive (intestinale, hepatobiliare). Se beau dimineata pe nemancate, in constipatii cronice, colecistotonii, obezitate etc. Se gasesc la Slanic, Baltatesti etc.

Apele feruginoase

Apele feruginoase (10 g%o Fe): sunt intotdeauna si carbo-gazoase, dar mai pot fi sarate, alcaline, calcice etc. Fierul are rol important in organism. Apele feruginoase se administreaza in cura interna numai in izvor, in timpul meselor, pentru ca altfel fierul, in contact cu aerul, devine trivalent si deci inactiv. Numai fierul bivalent este activ, fiind resorbit in prezenta HC1 si a vitaminei C. Indicatiile apelor feruginoase sunt anemiile feriprive, achilia gastrica, stomacul operat etc. Gasim ape feruginoase in statiunile Vatra Dornei, Tusnad, Buzias, Covasna etc.

Apele iodurate

Apele iodurate (1 mg%o I): iodul al carui metabolism este controlat de glanda tiroida, a fost utilizat de multa vreme in tratamentul reumatismului cronic, aterosclerozei, hipertensiunii arteriale etc. Aceste ape se folosesc in cura interna si externa. Statiunile se afla in apropierea salinelor: Govora, Olanesti (ape iodurate, sarate, sulfuroase), Bazna (sarate si iodurate) etc.

Apele arsenicale

Apele arsenicale sunt mai rare. Cea mai cunoscuta statiune este Sarul Dornei. Se folosesc in cura interna mai ales la copii anemici, in debilitate sau in dermatologie, in cure externe (bai).

Apele sulfuroase

Apele sulfuroase (1 mg%o SH2): sulfat este un element cu importante roluri in organism. El intra in compozitia acizilor aminati, indispensabili organismului (cisteina, argi-nina etc.). De aici si importanta apelor sulfuroase in leziunile cronice ale mucoaselor (bronsite, rinite cronice). Apoi sulful este elementul care intra in constitutia tesutului conjunctiv. Boala reumatismala, fiind considerata o colagenoza, este una dintre indicatiile majore ale apelor sulfuroase. Sulful intra in constitutia insulinei – de aici indicatia apelor sulfuroase in diabetul zaharat. In fine, sulful mai are si un rol desensibilizant antialergic, avand indicatii in astmul bronsic si unele dermatoze, se folosesc ambele cure – interna si externa. Statiuni: Herculane (care sunt si termale), Pucioasa, Vulcana, Calimanesti, Olanesti, Govora (sulfuroase, iodate, sarate). Aceste ultime patru varietati de ape minerale contin oligoelemente cu mare actiune farmaco-dinamica. Este vorba de apele feruginoase, iodurate, arsenicale si sulfuroase.

Apele radioactive

Apele radioactive sunt ape care contin elemente radioactive ce emit radiatii: alfa, beta, gama – (radiu, uraniu, thoriu). Cel mai important este radiul, care emite radiatia numita radon. O apa ca sa fie radioactiva trebuie sa aiba minimum 80 u Mache/1. Noi nu avem in tara astfel de ape. Apele de la Herculane si Felix au un grad mai mic de radioactivitate. Aceste ape se folosesc in cura interna si au un bun efect stimulent asupra gonadelor si hipofizei. Se mai indica in obezitate, reumatism, nevrite, nevralgii.

Articole Similare:

Ultima actualizare: marți, 5 martie, 2013, 9:50 Afisari: 56

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *