Prima Pagina » Medicamente » Medicamente C » Cloracef

Cloracef

Prospect

Compozitie:

Cloracef contine cefaclor, o cefalosporina de generatia a II-a, antibiotic deosebit de activ impotriva germenilor gram pozitivi (coci -Staphylococcus aureus, chiar tulpinile secretante de penicilinaza, Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae, bacili – Clostridium perfringens si bacilul difteric), Escherichia coli, Klebsiella, Proteus mirabilis, Enterobacter, Serratia, Proteus indol pozitiv, H.influenzae, N. meningitidis, N. gonorrhoeae, anaerobi.

Actiune terapeutica:

Cloracef actioneaza prin legarea de proteinele receptoare specifice din membrana citoplasmatica bacteriana, impiedicand formarea legaturilor transversale la nivelul polimerului peptidoglicanic din structura peretelui bacterian, afectand astfel consistenta si rigiditatea acestuia. Cloracef este stabil in acidul clorhidric din stomac, fiind activ pe cale orala. Are un timp de injumatatire lung, administrandu-se obisnuit in 3 prize pe zi. Administrarea la intervale mai scurte – 6 ore – permite mentinerea permanenta a unei concentratii superioare concentratiei minime inhibitorii (CMI). Cloracef difuzeaza larg in lichidele si tesuturile organismului, realizand concentratii terapeutice in sinoviala, lichidele pleural, pericardic, peritoneal, bila, sputa si urina. De asemenea, are o distributie buna in os, miocard, piele si tesuturile moi, vezica biliara.

Indicatii:

Infectii ale tractului respirator superior si inferior, infectii din sfera ORL, infectii ale tractului genito-urinar, ale pielii si tesuturilor moi, infectii osoase si articulare, infectii de tract biliar si intraabdominale.

Mod de administrare:

Adulti: 250 mg la 8 ore, iar in cazurile severe 500 mg la 8 ore. Copii: 20 mg/kg/zi divizate in 3 doze. In infectii severe, otita medie si infectii cu organisme mai putin sensibile 40 mg/kg/zi. In otita medie si faringita, doza totala zilnica poate fi administrata in doua prize, la 12 ore.

Precautii:

Exista sensibilitate incrucisata intre penicilina si cefalosporine, de aceea se recomanda precautii la administrarea cefalosporinelor la pacientii care au avut reactii anafilactice la penicilina. Cefalosporinele sunt excretate in laptele matern si raportul risc/beneficiu trebuie apreciat corect in cazul administrarii la femeile care alapteaza. in timpul tratamentului se evita consumul bauturilor alcoolice. La pacientii diabetici pot aparea reactii fals pozitive la testul glucozei urinare.

Reactii adverse:

Ca si in cazul celorlaltor cefalosporine, majoritatea reactiilor secundare sunt legate de tractul gastrointestinal si au intensitate medie: greata, voma, diaree, senzatie de sete. Mai pot aparea oboseala, senzatie de slabiciune si pierdere in greutate.

Pret:

  • Cloracef Forte 500 mg are un pret aproximativ de 29 lei;
  • Cloracef pulbere pentru suspensie orala 250mg/5ml costa 22 lei.

Nu folositi informatiile din prezentul prospect, in scopul tratarii oricaror probleme de sanatate sau de inlocuire a medicamentelor, tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat. Acest prospect reprezinta doar o sursa de informare si nu inlocuieste sfatul medicului. Pentru orice problema adresati-va medicului sau farmacistului de care apartineti.

Articole Similare:

Ultima actualizare: marți, 6 decembrie, 2011, 6:14

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *