Prima Pagina » Sanatate A-Z » Gastroenterologie » Complicatii Locale Cancer Colo-Rectal

Complicatii Locale Cancer Colo-Rectal

Complicatiile locale ale cancerului colo-rectal sunt reprezentate de:

Subocluzii sau ocluzii intestinale:

Apar in cazul tumorilor mari, ce produc stenoza la nivelul oricarui segment colonic si se manifesta printr-un tablou caracteristic ce poate cuprinde urmatoarele: lipsa tranzitului pentru materii fecale sau gaze, distenie abdominala, varsaturi ce au initial caracter alimentar, apoi biliare si, in final fecaloide. Trebuie avuta atentie la gradul distensie cecale ce poate pune probleme, chiar o eventuala perforatie.

Complicatii perforativo-septice:

Perforatia se produce prin intreruperea continuitatii peretelui colonic, cu extravazarea continutului acestuia la nivelul cavitatii peritoneale sau retroperitoneal. Perforatia se poate produce in doua moduri:

  1. La nivelul tumorii primare se produce necrobioza tumorala consecutiv ischemiei. Se poate manifesta prin peritonita localizata, un abces peritumoral format la nivelul unui bloc inflamator perinoplazic, fie prin peritonita stercorala difuza. In cele din urma si abcesul se poate deschide in cavitatea peritoneala cu aparitia secundara a peritonitei difuze sau chiar intr-un organ ce a participat la formarea blocului aderential.
  2. In amonte de tumora, datorita distensiei exagerate a lumenului colic, secundar obstructiei tumorale, cu cresterea presiunii la acest nivel si aparitia perforatiei diastaltice. Cel mai frecvent sediu al acestui tip de perfoartie este cecul, mai ales atunci cand valva ileo-cecala este intacta si nu permite refluarea continutului de staza spre ileon.

Hemoragia:

Poate fi oculta sau manifesta, exprimata prin sange rosu proaspat, atunci cand provine din tumorile cu localizare distala si melena atunci cand sursa este situata la nivelul segmentelor proximale ale colonului. Consecinta sangerarilor este instalarea anemiei feriprive hipocrome microcitare. In rare cazuri se pot forma hemoragii ce pot pune viata pacientului in pericol.

Invazia organelor vecine:

Apare in cazul tumorilor voluminoase, cu evolutie indelungata, ce permite erodarea straturilor peretelui colonic si afectarea organelor vecine:

  • Ureterul, cu aparitia hidronefrozei si compromiterea functiei renale;
  • Duodenul, cu formarea unei stenoze digestive inalte;
  • Stomacul, cu aparitia unei hemoragii digestive secundare sau cu formarea unei stenoze antrale;
  • Ansele enterale, cu aparitia fistulelor colo-intestinale, sangerarilor sau a ocluziilor,
  • Vezica urinara, cu formarea fistulei colo-vezicale.

Fistule interne sau externe:

Fistulele interne sunt acelea prin care se constituie un traseu mai rapid al materiilor alimentare si sunt colo-gastrice, colo-duodenale sau colo-intestinale,astfel tranzitul intestinal este accelerat, manifestandu-se prin prezenta scaunelor diareice.

Fistulele colo-vezicale se manifesta prin aparitia fecaluriei, piuriei si apoi a infectiilor urinare inalte si a insuficientei renale.

Mai pot exista fistule colo-vaginale, cu eliminare de materii fecale prin vagin, fistule colo-colice, colo-rectale sau fistule externe colo-parietale.

Articole Similare:

Ultima actualizare: sâmbătă, 23 martie, 2013, 11:42 Afisari: 72

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *