Prima Pagina » Sanatate A-Z » Gastroenterologie » Complicatiile digestive la pacientii cu insuficienta renala cronica

Complicatiile digestive la pacientii cu insuficienta renala cronica

Pacientii cu insuficienta renala cronica prezinta manifestari digestive diverse, printre care mentionam: anorexie, greata, varsaturi, care nu reflecta prezenta unor leziuni organice ale tractului gastrointestinal. Aceste simptome sunt mai accentuate dimineata si se remit in urma tratamentului insuficientei renale cronice. Se asociaza deasemenea numeroase tulburari structurale si functionale digestive.

Manifestarile digestive reprezinta in fa­zele avansate ale insuficientei renale cronice nu numai un aspect do­minant al patologiei bolnavului uremic, ci si un factor de agravare a suferintei renale.

Hemodializa corecteaza o parte a tulburarilor digestive, dar nu le anuleaza. Cele mai importante manifestari di­gestive ale pacientului cu insuficienta renala cronica sunt:

Tulburarile oro-faringiene.

Tulburarile gastro-intestinale:

          manifestari gastrice

  • gastrita, duodenita;
  • ulcer gastro-duodenal;
  • retentie (staza) gastrica;

          manifestari intestinale

  • jejunita atrofica
  • colopatie ischemica
  • colopatia pacientului dializat
  • tulburarile pancreasului exocrin
  • pancreatita cronica sau acuta
  • ascita

Patologia hepato-biliara asociata hemodializei:

  • hepatite acute
  • hepatite cronice
  • ciroza hepatica
  • hepatom (carcinom hepatocelular)

Boli ale veziculei biliare.

Abdomenul acut la pacientii hemodializati.

Pentru explicarea fenomenelor digestive au fost enun­tate multiple ipoteze. Initial, totul a fost pus pe seama retentiei azotate. Dar, s-a constatat ca nu exista o relatie intre nivelul retentiei azotate si intensitatea manifestarilor diges­tive (exista subiecti cu uree foarte crescuta fara tulburari digestive si invers).

Unii autori considera ca fenomenele digestive apar ca o consecinta a descompunerii ureei la nivelul tubului digestiv de catre ureeaze, cu formarea de amoniac, care este iritant al mucoasei digestive. Uneori, amoniacul tampo­neaza aciditatea gastrica si determina mirosul de urina al pacientului si senzatia gustativa particulara. Alti autori sus­tin ca ureea ar forma cu amoniacul la nivelul tubului diges­tiv, carbamatul de amoniu, care ar fi responsabil de leziu­nile iritative si necrotice ale mucoasei digestive.

Cercetarea florei intestinale in diferite etaje ale tractului digestiv al bolnavilor uremici a evidentiat ascensionarea bacteriilor (aerobe si anaerobe) pina la nivel gastric. Cantitativ, flora intestinala poate atinge concentratii analoge acelora intilnite la bolnavii cu sindrom de ansa oarba. Deoarece bacteriile respective dispun de un echipament enzimatic bogat, ele ar putea degrada compusii azotati aflati in concentratii mai mari in lumenul intestinal al pacientilor uremici si ar putea interfera cu absorbtia intestinala normala.

Alt mecanism fiziopatologic al tulburarilor digestive ar putea fi reprezentat de perturbarea biotransformarii unor fac­tori umorali de reglare. Astfel, acumularea la uremici a peptidului inhibitor intestinal (VIP) ar putea explica diareea, in timp ce acumularea de gastrina ar fi res­ponsabila de incidenta crescuta a ulcerului gastro-duodenal.

In sfarsit, alti autori pun tulburarile digestive pe sea­ma dezechilibrelor hidro-electrolitice sau a acumularii guanidinei. Hemoragiile digestive au ca substrat ulceratiile de la nivelul mucoasei tubului digestiv, fara a fi obligatorii tulburari ale crazei sanguine. Examenele endoscopice di­gestive au pus in evidenta edem al mucoasei si submucoasei gastrice si intestinale, cu hiperemie, hemoragii si ne­croze mucoase. In general lipsesc infiltratele inflamatorii.

In patogenia tulburarilor digestive ale uremicilor nu trebuie neglijat rolul medicamentelor, care pot accentua inapetenta, greata, varsaturile (antiinflamatorii, chelatori intesti­nali ai fosfatilor), dismicrobismul (antibioticele) sau produc tulburari de tranzit (antihipertensive, chelatori de fosfati).

Studii necroptice comparative au demonstrat o frec­venta de doua ori mai mare a bolii ulceroase la bolnavii hemodializati, dar prin endoscopie, aceasta deosebire de frec­venta nu a fost confirmata. Frecventa complicatiilor hemoragice ale bolii ulceroase este mai mare decat in populatia generala, dar perforatiile sunt mai rare.

Hemoragiile digestive (superioare sau inferioare) sunt re­lativ frecvente, uneori extrem de grave. Substratul lor il constituie, deobicei, leziunile superficiale ale mucoasei (in unele cazuri, legate patogenic de administrarea de antiinflamatoare nesteroidene), mai rar ulceratiile si, uneori, angiodisplaziile.

Mecanisme noi contribuie la realizarea unei enterocolopatii:

  • dismicrobism
  • tulburari de secretie exocrina pancreatica sau biliara
  • modificari vasculare (arteriosideroza cu obstructia arterelor mari sau    microangiopatie, angiodisplazii)
  • perturbari ale functiilor sistemului nervos vegetativ
  • modificari ale dietei (reducerea apor­tului de lichide si de fibre)
  • depuneri de amilod in pe­retele intestinal
  • administrarea de medicamente (chelatori ai fosfatilor).

Ulceratiile colonice si perforatiile spontane ale colonului apar mai des la bolnavii hemodializati.

Pancreatita acuta este de aproape cinci ori mai frecventa la dializati decat in populatia generala, iar cea cronica se ga­seste la pana la 70% din necropsii.

Ascita idiopatica a dializatului este o eventu­alitate rara, dar cu un prognostic grav.

Articole Similare:

Ultima actualizare: sâmbătă, 23 martie, 2013, 11:42 Afisari: 48

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *