Prima Pagina » Sanatate A-Z » Endocrinologie » Diabetul Insipid

Diabetul Insipid

Diabetul Insipid

Definitie

Diabetul insipid este o afectiune caracterizata prin sete intensa (polidipsie) si excretia unei cantitati mari de urina (poliurie). In majoritatea cazurilor este rezultatul unei produceri, stocari, sau eliberari defectuoase a unui hormon important. Uneori diabetul insipid poate apare si cand rinichii sunt incapabili sa raspunda adecvat la acest hormon. Rareori, diabetul insipid poate apare in timpul sarcinii (diabet isipid gestational) Totusi, vestea buna este ca exista tratamente eficiente pentru amliorarea setei si normalizarea excretiei de urina.

Manifestarea principala a bolii consta in eliminarea unor mari cantitati de urina. Poliuria se instaleaza brusc si dramatic. Bolnavul constata la un moment dat ca elimina 5 litri si chiar 20 litri de urina pe zi. Urina este diluata, incolora, iar densitatea ei nu depaseste 1005. Ca o consecinta a poliuriei, apare setea intensa (polidipsie), chinuitoare, ziua si noaptea. Pierderea masiva de lichide din organism antreneaza stari de oboseala, ameteli, uscaciunea gurii si a pielii, constipatie.

Cauze

Orice leziune organica – traumatica, inflamatorie, tumorala sau degenerativa – localizata la nivelul hipofizei posterioare sau la nivelul nucleilor din hipotalamus care sintetizeaza vasopresina poate declansa aparitia diabetului insipid, datorita deficitului de hormon antidiuretic. O cauza frecventa in zilele noastre o constituie loviturile la cap si interventiile chirurgicale pe hipofiza, facute in cazul tumorilor hipofizare.

In mod normal, rinichii indeparteaza excesul de lichide din organism. Acest lichid de eliminat este stocat in vezica urinara sub forma de urina. Cand sistemul de reglare a lichidelor functioneaza corect, rinichii produc mai putina urina cand cantitatea de lichide din organism este scazuta pentru a le conserva.

Volumul si compozitia lichidelor corpului ramane echilibrata printr-o combinatie de aport oral si excretie prin rinichi. Aportul de lichide este reglat prin sete, desi obiceiurile personale pot creste acest aport mult dincolo de cantitatea necesara. Rata de eliminare a lichidelor prin rinichi este foarte mult influentata de productia de hormon antidiuretic (ADH), numit si vasopresina.

Organismul produce ADH la nivelul hipotalamusului si stocheaza hormonul in glanda pituitara, o glanda mica localizata la baza creierului. Hormonul diuretic este eliminat in fluxul sanguin atunci cand este necesar. Acesta determina concentrarea urinii prin declansarea in tubii renali a reabsorbtiei de apa inapoi in sange. Diabetul insipid apare cand acest sistem nu functioneaza bine si organismul nu poate regla metabolismul lichidelor.

Tipuri de diabet insipid

Exista mai multe tipuri diferite de diabet insipid, fiecare cu o alta cauza:

Diabetul insipid neurogen este tipul cel mai frecvent de diabet insipid. Bolile hipotalamusului sau ale glandei pituitare (hipofizei) care provoaca lipsa de hormon antidiuretic (vasopresina) poarta numele de diabet insipid central. Diabetul insipid neurogen este cel mai frecvent cauzat de tumori cerebrale, traumatisme craniene, tumori cerebrale, boli autoimune sau infectii.

Diabetul insipid nefrogen este asociat cu defecte ale rinichilor care determina imposibilitatea rinichilor de a raspunde la vasopresina. Diabetul insipid nefrogen se poate dezvolta din cauza hipopotasemiei (cantitate scazuta de potasiu in sange), hipercalcemiei (excesul de calciu in sange), anumitor medicamente cum ar fi litiu (folosite pentru tratamentul tulburarilor bipolare), amfotericina B, demeclociclina si diverse afectiuni renale, cum ar fi boala polichistica a rinichilor, siclemie (boala a sangelui caracterizata prin alterarea eritrocitelor, care caracteristic au forma de semiluna), insuficienta renala, blocarea partiala a ureterelor,etc.

Diabetul insipid dipsogenic este cauzat de un defect al mecanismului de sete care este localizat la nivelul hipotalamusului. Aceasta are ca rezultat crestere anormala a senzatiei de sete si a consumului de lichide care suprima secretia de ADH (hormon antidiuretic) si creste eliminarea de urina. Frecvent diabetul insipid dipsogenic este observata la persoane cu sete anormal de mare (polidipsie) ca urmare a unor tulburari psihice sau emotionale.

Diabetul insipid gestational se produce atunci cand o enzima produsa de placenta distruge hormonul antidiuretic al mamei. De cele mai multe ori, in cazul diabetului insipid gestational, deficienta de vasopresina dispare dupa patru-sase saptamani dupa nastere. Exista insa situatii cand diabetul insipid gestational aparut in timpul unei sarcini, apare si la urmatoarea sarcina.

Complicatii

Diabetul insipid poate face ca organismul sa retina o cantitate insuficienta de apa pentru a functiona in mod corespunzator si poate apare deshidratarea. Deshidratarea se manifesta prin: xerostomie (uscaciune excesiva a gurii), slabiciune musculara, tensiune arteriala scazuta (hipotensiune arteriala), ochi infundati in orbite, febra, dureri de cap, tahicardie (cresterea frecventei cardiace), scadere in greutate, etc.

Diabetul insipid poate provoca, de asemenea, dezechilibre electrolitice. Electrolitii sunt substante minerale din sange – cum ar fi de sodiu, potasiu si calciu – care mentin echilibrul fluidelor din organism. Dezechilibrele electrolitice pot determina urmatoarele simptome: dureri de cap, oboseala, iritabilitate si dureri musculare.

Diagnostic

Diagnosticul afectiunii se bazeaza pe cele doua simptome majore: poliuria si polidipsia. Intrucat manifestari similare pot exista si in alte afectiuni, inainte de a incepe tratamentul este necesar sa se stabileasca natura acestor tulburari. Se stie, de pilda, ca unele afectiuni renale (insuficienta renala cronica) se insotesc de poliurie. Secretia de vasopresina in astfel de cazuri este normala, dar rinichiul este incapabil de a concentra urina. Spre deosebire de diabetul insipid, poliuria este mai putin intensa (pana la 5 1/24 de ore), iar densitatea urinei oscileaza intre 1 008 si 1 012. In plus, poliuria nu este modificata de administrarea de vasopresina. Diabetul insipid mai poate fi confundat cu polidipsia psihogena. Aceasta afectiune apare la bolnavi cu tulburari psihice. Ei au o continua senzatie de sete nesatisfacuta si poliurie consecutiva ingerarii cantitatilor mari de apa. Spre deosebire de bolnavii cu diabet insipid, acestia tolereaza lipsa de apa si raspund normal la testele utilizate pentru diagnosticul diabetului insipid. Poliuria mai poate fi observata in hipercalcemii, in lipsa prelungita de potasiu, dupa un tratament indelungat cu cortizon si in diabetul zaharat. In acest ultim caz, densitatea urinii este normala, iar examenele de laborator arata prezenta zaharului in sange si urina.

Pentru precizarea diagnosticului bolii, in clinica se utilizeaza urmatoarele teste:

Cel mai simplu test este cel al restrictiei de apa, timp de 6 ore sau cel mult 24 de ore. Testul este periculos, deoarece produce o deshidratare importanta a organismului. De aceea, personalul sanitar auxiliar trebuie sa supravegheze bolnavul cu multa atentie, in tot timpul probei. Bolnavul trebuie cantarit din ora in ora. Daca deshidratarea este excesiva (uscaciune a tegumentelor si mucoaselor) si daca scaderea in greutate depaseste 3 – 5% din greutatea corpului, proba se intrerupe.

Testul la nicotina se bazeaza pe proprietatea nicotinei de a stimula secretia vasopresinei. Testul consta in injectarea i.v. timp de 3 – 5 minute, a unei solutii se salicilat sau tartrat de nicotina. Doza administrata este de 1 mg pentru nefumatori si de 3 mg pentru fumatori. Testul este neplacut, deoarece nicotina produce greturi, varsaturi si ameteli. Exista o varianta simpla, dar mai putin precisa: se recomanda bolnavului sa fumeze 1-3 tigari, dupa cum este sau nu fumator; timp de o ora de la administrarea nicotinei, bolnavul bea apa la fiecare 15 minute, in cantitate egala cu cantitatea de apa pe care o elimina in acest interval de timp. In mod normal, nicotina descarca vasopresina si cantitatea de urina scade. In diabetul insipid, in care exista deficit de hormon antidiuretic, cantitatea de urina se mentine crescuta.

Un alt test frecvent utilizat in diabetul insipid este proba cu clorura de sodiu: inainte de proba se suspenda orice medicatie; dupa ce urineaza, se da bolnavului sa bea apa, si anume 5 ml/kilocorp, timp de 15 minute, adica circa 300 ml la fiecare sfert de ora, daca bolnavul are 60 kg; urina se strange si se masoara la fiecare 15 minute, debitul urinar fiind apreciat in mililitri pe minut. Proba propriu-zisa se incepe cand debitul urinar ajunge la 10 ml/min. Se face perfuzie i.v. cu solutie hipertonica de clorura de sodiu 2,5%, timp de 45 de minute. Debitul urinar se masoara la fiecare 15 minute, atat in timpul perfuziei, cat si la 30 de minute dupa terminarea ei. In mod normal, debitul urinar trebuie sa scada brusc. Daca nu scade, se presupune existenta unui diabet insipid.

Proba la hormonul antidiuretic consta in administrarea i.m. sau i.v. de hormon antidiuretic. Se urmareste diureza pe minut. In diabetul insipid, sub actiunea hormonului, cantitatea de urina se normalizeaza. Aceasta metoda simpla este valoroasa, deoarece face distinctia intre diabetul insipid si poliuria intalnita in afectiunile renale.

Imagistica prin rezonanta magnetica este un test care se foloseste de un camp magnetic si de pulsuri de radiofrecventa pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe si tesuturi ale corpului omenesc. IRM-ul cerebral poate oferi imagini detaliate ale tesuturilor creierului si permite depistarea cauzelor diabetului insipid (anomalii la nivelul glandei pituitare sau hipotalamusului).

Tratament

Tratamentul cu pulbere de retrohipofiza corecteaza poliuria din diabetul insipid. Se administreaza pulbere de lob posterior de hipofiza. In comert se gaseste preparatul denumit Retrohipofiza, care contine hormon antidiuretic. Se dau 20 – 50 mg la intervale de 4 ore, in prize nazale. Se mai poate administra si sub forma injectabila. Recent, s-au introdus in tratamentul diabetului insipid substante diuretice (ca de ex. Clortiazida), care reduc in mod substantial poliuria. In poliuriile cu componenta psihica se utilizeaza tranchilizante si se face psihoterapie. intre alte indicatii, un rol important il detine dieta saraca in sare, proteine, alcool – toate acestea avand efect de stimulare a diurezei.

Diabetul insipid central este de obicei o tulburare permanenta care apare atunci cand hipotalamusul nu este capabil sa produca hormon antidiuretic si depozitarea acestuia in glanda pituitara nu este suficienta. Desi frecvent diabetul insipid central nu poate fi vindecat, exista tratament disponibil pentru controlul simptomelor, cum ar fi setea excesiva si eliminarea in exces de urina. Tratamentul diabetului insipid central presupune de asemenea tratamentul oricarei afectiuni de baza care determina aparitia diabetulului insipid central .

Tratamentul diabetulului insipid central presupune utilizarea unui medicament numit desmopresina, o forma modificata de vasopresina. Desmopresina este administrata pentru controlul volumului de urina, mentinerea echilibrului hidro-electrolitic si prevenirea deshidratarii. Medicamentul este luat de 2-3 ori pe zi si este de obicei administrat sub forma de spray nazal, comprimate orale sau preparate injectabile.

In cazurile usoare de diabet insipid central, aportul crescut de lichide este suficient. Medicul poate recomanda o anumita cantitate (de obicei mai mult de 2,5 litri pe zi) pentru a asigura o buna hidratare.

Diabetul insipid nefrogen poate fi dificil de tratat. Avand in vedere ca rinichii nu pot raspunde la vasopresina (hormon antidiuretic), administrarea de desmopresin nu este utila. Daca diabetul insipid nefrogen este provocat de un tratament medicamentos (cum ar fi litiu), se impune incetarea luarii medicamentului in cauza.

Majoritatea adultilor cu diabet insipid nefrogen pot suplini pierderile de lichid cu aportul crescut de apa potabila. Tratamentul pentru reducerea simptomelor diabetului insipid nefrogen presupune scaderea aportului de sare din alimentatie si o dieta saraca in proteine. Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) cum ar fi ibuprofenul, indometacinul si naproxenul de asemenea, pot reduce volumul urinar. Desi ar putea parea paradoxal, diureticele, cum ar fi hidroclorotiazida si amiloridul, pot reduce urinarea excesiva la pacientii cu diabet insipid nefrogen. Toti pacientii cu diabet insipid nefrogen ar trebui sa urineze frecvent pentru a evita supradistensia vezicii urinare, care poate cauza probleme pe termen lung.

Diabetul insipid dipsogenic este tratat prin limitarea consumului de lichide.

Tratamentul pentru cele mai multe cazuri de diabet insipid gestational este cu desmopresina, forma sintetica de vasopresina. In cazuri rare diabetul insipid gestational este datorat unei anomalii a mecanismului setei, caz in care nu se recomanda administrarea de desmopresina.

Articole Similare:

Ultima actualizare: marți, 12 februarie, 2013, 13:08

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *