Prima Pagina » Sanatate A-Z » Boli Metabolice » Diabetul Zaharat – Definitie si Notiuni Generale

Diabetul Zaharat – Definitie si Notiuni Generale

Diabetul zaharat este o boala de metabolism cu evolutie cronica, determinata genetic sau castigata, caracterizata prin perturbarea metabolismului glucidic, insotita sau urmata de perturbarea metabolismului lipidic, protidic si mineral si care se datoreste insuficientei absolute sau relative de insulina in organism. Triada clasica simptomatica: polifagie (apetit exagerat), poliurie (diureza mare), si polidipsie (sete mare), care definea altadata diabetul zaharat, nu mai este patognomonica, fiind destul de rar intalnita si mai ales la tineri (30 – 35 % din cazuri).

In majoritatea cazurilor (deci in diabetul de maturitate, insulino independent), debutul este insidios sau atipic, ajungand la deplina sa manifestare dupa ani de evolutie tacuta sau necaracteristica. Acest fenomen explica aparitia complicatiilor grave, adesea ireversibile. Acest fapt nu este caracteristic in diabetul secundar, determinat de unele boli endocrine (hipersuprarenalism, hiperpituitarism, hipertiroidism etc), de extirparea chirurgicala a pancreasului, de anihilarea lui traumatica sau tumorala, sau de tratamentul cu corticoizi sau tiazide (Nefrix). Dar aceste cauze sunt prea rare pentru a constitui o problema sociala.

Cauzele pentru care diabetul zaharat, reprezinta o boala grava, ridicand probleme cu caracter social:

  • este o boala cronica nevindecabila, in unele cazuri cu caracter ereditar (35 – 45 %)
  • morbiditatea sa este in continua crestere, datorita prelungirii mediei de viata a acestor bolnavi, medicatiei administrate, depistarii precoce si ingrijirilor corecte. Morbiditatea diabetului zaharat in tara noastra, este de 3,1 % astazi, fata de 0,2 % in 1942. Putin frecvent la tineri (0,65 % intre 25 – 30 ani), fata de varstele inaintate, 3,8 % intre 41 – 55 ani, 7,3 % intre 55 – 60 de ani si 8,1 % intre 61 – 65 de ani.

In evolutia sa au aparut elemente noi. Coma diabetica a scazut de la 83 % in epoca preinsulinica, la 1,2 % in 1972, fiind mai mult datorita indisciplinei bolnavului, decat posibilitatilor medicale. In schimb complicatiile degenerative cronice, au devenit principalele manifestari evolutive. Astfel macroangiopatia cu consecinta sa ateroscleroza si complicatiile acesteia cerebrale: cardiace si ale membrelor inferioare, ocupa prinicipalul loc in tabloul clinic tardiv.

Nu se poate ignora nici gravitatea complicatiilor microangiopatiei (glomeruloscleroza, retinopatia). Semnificativ pentru cele aratate este si faptul ca mortalitatea prin boli degenerative in diabetul zaharat a crescut de la 0 % inainte de descoperirea insulinei, la 73 % astazi. In acelasi sens pledeaza si frecventa retinopatiei care a crescut de 25 de ori la bolnavii cu diabet zaharat, fata de cei fara diabet.

Nota de gravitate a bolii este subliniata de faptul ca diabetul zaharat, apare la varste active (40 – 60 de ani). De aici decurge si aspectul social al bolii.

Cateva probleme fundamentale in diabetul zaharat:

  • diabetul zaharat poate exista fara ca bolnavul sa acuze vreo tulburare.
  • diabetul nu poate fi infirmat, atunci cand glicemia este normala dimineata inainte de a manca.
  • este foarte important ca diabeticul sa fie descoperit intr-un stadiu cat mai incipient. Aceasta presupune efortul de a fi cautat la persoane care prezinta riscul de a deveni diabetice: obezii, femeile care au nascut copii de 4 kg sau peste, bolnavii care au avut un accident ischemic, vascular, cerebral, sau cardiac, sau care prezinta litiaza biliara. In aceste cazuri trebuie sa se faca proba de incarcare cu glucoza.
  • tratamentul diabeticului este bun numai atunci cand bolnavul coopereaza si il respecta. Aceasta reclama ca bolnavul sa fie instruit si sa aiba cunostinte solide despre boala sa.
  • orice medicament antidiabetic nu are nici o valoare fara respectarea regimului.
  • un diabetic este bine tratat, cand are o stare generala buna, cand are o glicemie pe nemancate de 120-130 mg%, o glicemie in orice moment al zilei care sa nu depaseasca 160 -170 mg%, cand nu are glicozurie si cetonurie, si cand greutatea este apropiata de cea ideala.

Istoric. In 1869 Langerhans descrie in pancreas existenta unor celule cu aspect particular fata de restul tesutului pancreatic, care au fost denumite ulterior insulele lui Langerhans. In 1885, Von Mehring si Minkovsky descriu aparitia diabetului dupa extirparea totala a pancreasului la animale. Ulterior Minkovsky demonstreaza prin ligatura canalelor excretoare ale pancreasului, ca desi pancreasul se distruge, diabetul nu apare atata timp cat insulele lui Langerhans raman intacte.

In 1921, savantul roman Paulescu, extrage din pancreas o substanta numita de el “pancreina”, care scade glicemia in sangele cainelui fara pancreas. 6 luni mai tarziu canadienii, Banting si Best extrag si ei din pancreasul animalelor o substanta tot hipoglicemianta, pe care o numesc insulina. Lui Banting si lui Mac Leod (proprietarul laboratorului) li se decerneaza premiul Nobel, facandu-li-se astfel o mare nedreptate lui Paulescu si Best.

Articole Similare:

Ultima actualizare: miercuri, 6 februarie, 2013, 14:48 Afisari: 363

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *