Prima Pagina » Medicamente » Medicamente D » Diamalin

Diamalin

Prospect

Compozitie:

Un drajeu Diamalin contine 25 mg Tretinoinum (acid retinoic, acid all-trans retinoic) si excipienti q.s.

Actiune:

Tretinoinul (acidul retinoic) se gaseste in organismele vii in cantitati infime, fiind un derivat al vitaminei A. Este transportat si stabilizat in plasma prin complexare cu o proteina receptoare specifica si nu este stocat la nivelul ficatului, precum retinolul. Mecanismul de actiune -incomplet elucidat – este dependent de dozele administrate si de gradul de diferentiere celulara.

Prin inhibitia enzimei cheie a sintezei poliaminelor (ornitin decarboxilaza – ODG) este impiedicata etapa de promovare in carcinogeneza. Modularea biosintezei glicoproteinelor si glicolipidelor (transferul gruparilor manozil, glicozil etc.) are ca efect inactivarea anumitor oncogene si inhibarea proliferarii celulelor canceroase. Numeroase studii au condus la concluzia ca sub influentat retinoinului (acidul retinoic) culturile de celule sufera un fenomen de reversie a fenotipului malign si o scadere a caracterului tumorigen. Cercetari recente au indicat ca acidul retinoic actioneaza favorabil in stimularea raspunsului imun – etapa de activare a limfocitelor T.

Indicatii:

Se utilizeaza in tratamentul adjuvant al neoplaziilor, in leziuni preneoplazice si in afectiuni dermatologice.

Contraindicatii:

Primele 3 luni de sarcina, hipervitaminoza A, insuficienta renala acuta.

Precautii:

Este posibila hipersensibilizarea fata de produs. Pe parcursul tratamentului se vor urmari probele functionale hepatice si renale.

Reactii adverse:

Cefalee, descuamare, diferite simptome asemanatoare hipervitaminozei A. Efectele adverse sunt reversibile, disparand la cateva zile dupa intreruperea tratamentului.

Administrare:

Diferentele de metabolizare necesita o posologie individualizata. Doza zilnica recomandata este de 25-75 mg timp de 3-4 saptamani. Numarul de cicluri de tratament si doza totala se ajusteaza in functie de tolerabilitate si de rezultatele terapeutice.

Pret:

Diamalin este disponibil in farmacii la un pret mediu de 360 lei.

Nu folositi informatiile din prezentul prospect, in scopul tratarii oricaror probleme de sanatate sau de inlocuire a medicamentelor, tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat. Acest prospect reprezinta doar o sursa de informare si nu inlocuieste sfatul medicului. Pentru orice problema adresati-va medicului sau farmacistului de care apartineti.

Articole Similare:

Ultima actualizare: sâmbătă, 27 august, 2011, 6:57

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *