Prima Pagina » Medicamente » Medicamente D » Diclotard

Diclotard

Prospect

Compozitie:

Un comprimat filmat de Diclotard cu eliberare prelungita contine diclofenac sodic 100 mg si excipienti: nucleu: hidroxipropilmetilceluloza (Methocel K15 MCR), lactoza atomizata, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, talc; film: Opadry verde II 85F 21515 (alcool polivinilic partial hidrolizat, dioxid de titan (E 171), macrogol 3350, talc, galben de quinolina – lac de aluminiu (E 104), FD & C Blue Indigo carmin – lac de aluminiu (E132).

Indicatii:

Boli reumatismale inflamatorii sau degenerative: artrita reumatoida, artrita reumatoida juvenila, spondilita ankilopoetica, osteoartrita si spondilartrita, sindroame dureroase ale coloanei vertebrale, reumatism abarticular.
Atacuri acute de guta. Durere, inflamatie si edem post-traumatice si post-operator (de exemplu dupa interventii chirurgicale stomatologice sau ortopedice).
Adjuvant in infectii severe, cu componenta dureroasa importanta, ale urechii, nasului sau gatului, de exemplu, faringoamigdalita, otita. Conform principiilor terapeutice generale, boala de baza trebuie tratata cu terapie antiinfectioasa corespunzatoare. Febra ca singur simptom nu reprezinta o indicatie.

Contraindicatii:

  •   Hipersensibilitate la diclofenacul sodic sau la oricare dintre excipientii produsului
  •   Hipersensibilitate la alte AINS (inclusiv criza de astm bronsic, urticarie sau rinita acuta)
  •   Ulcer gastric sau duodenal activ
  •   Insuficienta hepatica sau renala severa
  •   Insuficienta cardiaca severa
  •   Ultimul trimestru de sarcina (dupa luna a VI-a)
  •   Copii sub 15 ani

Reactii adverse:

Medicamente precum Diclotard 100 mg se pot asocia cu un risc usor crescut de aparitie a atacului de cord (infarct miocardic) sau a accidentului vascular cerebral.
Tulburari gastro-intestinale: greata, varsaturi, diaree, epigastralgii, rareori ulceratii gastro-intestinale, sangerari digestive; reactii iritative la nivelul rectului.
Reactii cutanate: eruptii cutanate, prurit, eritem poliform, dermatita exfoliativa, sindrom Stevens-Johnson, necroliza toxica dermica (rareori), astm bronsic, edem Quincke, soc anafilactic (rareori), reactii de fotosensibilizare.
Sistem nervos: cefalee (frecvent), vertij, astenie, rareori somnolenta, insomnie, anxietate, tulburari de memorie, dezorientare, stare confuziva si alte tulburari psihice, convulsii, neuropatie periferica incluzand parestezii.
Organe de simt: tulburari de vedere (vedere incetosata, diplopie); tulburari de auz (tinitus, foarte rar surditate); tulburari ale senzatiei gustative.
Aparat genito-urinar: tulburari renale, rareori proteinurie, valori crescute ale creatininei plasmatice, sindrom nefrotic, nefrita interstitiala, insuficienta renala, oligurie, hematurie.
Hematologice: leucopenie, agranulocitoza, trombocitopenie, anemie feripriva sau hemolitica, deprimare medulara.
Tulburari metabolice: hiperglicemie, glicozurie si hiperkaliemie.
Alte reactii: cresterea transaminazelor plasmatice, edeme; cazuri izolate de hipertensiune arteriala, dureri toracice, palpitatii, bronhospasm, reactii anafilactice.

Administrare:

Adulti si copii peste 15 ani: Doza zilnica recomandata este de 100 mg diclofenac sodic (un comprimat cu eliberare prelungita Diclotard 100 mg). Daca este necesar doza poate fi crescuta la 150 mg diclofenac pe zi, suplimentarea acesteia realizandu-se cu Diclofenac 50 mg,comprimate filmate gastro-rezistente.
Se administreaza cu un pahar mare cu apa, de obicei in timpul mesei. Nu se recomanda administrarea Diclotard l00 mg la copii cu varsta sub 15 ani.
Reactiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurta perioada necesara controlarii simptomelor.

Precautii:

Ca si in cazul altor AINS (antiinflamatoare nesteroidiene), in cazuri rare pot sa apara reactii alergice, inclusive reactii anafilactice/anafilactoide, fara o expunere anterioara la medicament. Terapia cu diclofenac trebuie intrerupta in cazul in care apare o reactie alergica la diclofenac. Daca apar reactii adverse severe, iar scaderea dozei nu duce la ameliorarea acestora, terapia cu diclofenac trebuie intrerupta. In cazul tratamentului prelungit este necesar controlul functiilor hepatice si renale. Deoarece contine lactoza, pacientii cu afectiuni ereditare rare de intoleranta la galactoza, deficit de lactaza (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoza-galactoza nu trebuie sa utilizeze acest medicament.

Sarcina si alaptarea:

La om nu au fost semnalate malformatii. Ca si alte antiinflamatoare nesteroidiene, in cursul trimestrului al III-lea de sarcina diclofenacul are efect toxic cardio-pulmonar (inchiderea prematura a canalului arterial) si renal la fat. Prelungeste travaliul. Diclofenacul nu se administreaza in ultimul trimestru de sarcina (incepand cu luna a VI-a). Diclofenacul este excretat in cantitati mici in laptele matern. Diclofenacul nu se administreaza in timpul alaptarii.

Prezentare:

Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a cate 10 comprimate filmate cu eliberare prelungita.

Pret:

Diclotard 100 mg comprimate filmate cu eliberare prelungita cutie cu 2 blistere Al/PVC de 10 comprimate este disponibil in farmacii la un pret mediu de 9 lei.

Nu folositi informatiile din prezentul prospect, in scopul tratarii oricaror probleme de sanatate sau de inlocuire a medicamentelor, tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat. Acest prospect reprezinta doar o sursa de informare si nu inlocuieste sfatul medicului. Pentru orice problema adresati-va medicului sau farmacistului de care apartineti.

Articole Similare:

Indicii: , , ,
Ultima actualizare: miercuri, 24 august, 2011, 4:22 Afisari: 4.008

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>