Prima Pagina » Medicamente » Medicamente D » Dicynone

Dicynone

Prospect

Compozitie:

Dicynone – Fiecare fiola a 2 ml contine 1,4 dihidroxibenzen sulfonat de dietilamoniu (DCI – etamsilat)- 250 mg. Fiecare comprimat contine 1,4 dihidroxibenzen sulfonat de dietilamoniu (DCI – etamsilat) – 250 mg. Dicynone 500 – Fiecare comprimat contine 1,4 dihidroxibenzen sulfonat de dietilamoniu (DCI – etamsilat) – 500 mg.

Actiune terapeutica:

Etamsilatul este un antihemoragic si un angioprotector de sinteza care actioneaza asupra primei faze a hemostazei (interactiune endotelioplachetara). Ameliorand adezivitatea plachetara si restaurand rezistenta capilara, produce scurtarea timpului de sangerare si reducerea pierderilor sanguine. Etamsilatul nu poseda efect vasoconstrictor, nu influenteaza fibrinoliza si nu modifica factorii plasmatici ai coagularii.

Farmacocinetica:

Dupa administrarea intravenoasa a unei doze de 500 mg etamsilat, se observa un maxim al concentratiei plasmatice de aprox. 50 hg/ml dupa 10 minute. Timpul de injumatatire plasmatica este de aprox. 1,9 h. Aproximativ 85% din doza administrata este excretata prin urina in primele 24 ore. Etamsilatul administrat pe cale orala este resorbit la nivelul tractului gastrointestinal. Dupa administrarea a 500 mg etamsilat se observa o concentratie plasmatica de cca 15 hg/ml dupa 4 ore: timpul de injumatatire plasmatica este in medie de 3,7 ore. Aproximativ 72% din doza administrata oral se elimina in primele 24 ore prin urina, molecula fiind excretata sub forma nemodificata. Etamsilatul traverseaza bariera placentara. Concentratiile in sangele matern si in sangele cordonului ombilical sunt similare.

Indicatii:

Chirurgie – profilaxia si tratamentul hemoragiilor pre- si postoperatorii in toate interventiile delicate sau pe tesuturi bogat vascularizate: ORL, ginecologie, obstetrica, urologie.
In chirurgia internaprofilaxia si tratamentul hemoragiilor capilare de diverse etiologii si localizari ca hematurie, hematemeza si melena, metroragie, menoragii primare sau provocate de dispozitive intrauterine, epistaxis, gingivoragie.
In neonatalogie – profilaxia hemoragiilor periventriculare la prematuri.

Precautii:

Ca majoritatea medicamentelor, Dicynone si Dicynone 500 nu se vor administra femeilor in timpul primului trimestru al sarcinii.

Interactiuni medicamentoase:

Dicynone/Dicynone 500 poate fi asociat cu alte medicamente (de exemplu anticoagulante). Daca este necesara o perfuzie cu dextran, Dicynone trebuie sa fie administrat in prealabil.
Stabilitate: Fiolele Dicynone se vor pastra ferite de lumina. In cazul unui continut colorat, fiolele nu vor fi administrate. Dicynone/Dicynone 500 poate fi utilizat pana la data de expirare inscrisa pe ambalaj.

Reactii adverse:

Etamsilatul nu provoaca efecte secundare serologice sau alergice.

Mod de administrare:

Adulti :- Preoperator: 1-2 fiole i.v. sau i.m. cu 1 ora inainte de interventie.
– Peroperator: 1-2 fiole i.v.; se repeta la nevoie.
– Postoperator: 1-2 fiole (1-2 comprimate) la intervale de 4-6 ore cat persista riscul hemoragic.
– In caz de urgenta: in functie de severitatea cazului: 1-2 fiole i.v. sau i.m. Se repeta la intervale de 4-6 ore cat persista riscul hemoragic.
– Aplicatii locale: se imbiba o compresa cu continutul unei fiole si se aplica pe zona hemoragica sau in alveola dupa extractii dentare. Aplicatia poate fi repetata la nevoie, sau asociata cu administrarea orala sau parenterala a medicamentului.
Copii: – Neonatalogie: 10 mg/kg corp greutate (0,1 ml = 12,5 mg) in injectii intramusculare, in intervalul primelor 2 ore de la nastere si apoi la fiecare 6 ore, timp de 4 zile.
Dicynone 500.
Adulti – Postoperator: 1 comprimat la 4-6 ore, atata timp cat pericolul hemoragic exista;
– In medicina interna: in general 2-3 comprimate pe zi, durata tratamentului depinde de rezultatele obtinute;
– in ginecologie: la menometroragii 3 comprimate pe zi, incepand cu 5 zile inainte de aparitia presupusa a ciclului si continuand pana la a 5-a zi a ciclului (10 zile).
Copii – jumatate din doza adultului.

Pret:

Dicynone 500 mg 20 comprimate are un pret aproximativ de 35 lei.

Nu folositi informatiile din prezentul prospect, in scopul tratarii oricaror probleme de sanatate sau de inlocuire a medicamentelor, tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat. Acest prospect reprezinta doar o sursa de informare si nu inlocuieste sfatul medicului. Pentru orice problema adresati-va medicului sau farmacistului de care apartineti.

Articole Similare:

Ultima actualizare: marți, 10 aprilie, 2012, 7:52

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *