Prima Pagina » Medicamente » Medicamente D » Digest Duo

Digest Duo

Prospect

Preparatul Digest Duo se utilizeaza pentru combaterea simptomelor neplacute ale tulburarilor gastrointestinale asociate cu exces de aciditate si hipermotilitate.

Prin compozitia lor, cele doua componente ale produsului DigestDuocomprimatele masticabile si capsulele moi – exercita o actiune complementara, acoperind o paleta larga de tulburari digestive ce pot coexista si contribuind la inlaturarea efectelor nedorite ale acestora, la corectarea digestiei.

In cazul in care gama tulburarilor digestive este mai redusa, pacientii pot apela doar la componenta indicata pentru ameliorarea simptomelor respective.

Compozitie comprimate masticabile:

  • Ulei de menta 1,3 mg
  • Carbonat de magneziu greu 18,2 mg
  • Carbonat de calciu 488 mg

Actiune:

Uleiul de menta are efect antispastic prin inhibarea contractiilor musculaturii netede a tractului gastrointestinal. De asemenea, mentolul are efect coleretic si creste solubilitatea bilei.

Carbonatul de calciu si carbonatul de magneziu sunt compusi bazici. Acestia neutralizeaza acidul clorhidric din secretia gastrica, fara efecte de tip alcalozic si fara a determina cresterea ulterioara a secretiei acide gastrice.

Carbonatul de calciu este transformat sub actiunea sucului gastric in clorura de calciu. O fractiune se absoarbe din intestin iar restul se elimina in scaun. Carbonatul de calciu poate reprezenta o sursa suplimentara de calciu in cazurile in care exista un deficit al acestui element.

In prezenta sucului gastric acid carbonatul de magneziu se transforma in clorura de magneziu solubila. Carbonatul de magneziu poate reprezenta o sursa suplimentara de magneziu in starile de deficit.

Mod de utilizare si administrare:

Se utilizeaza pentru combaterea efectelor neplacute ale tulburarilor gastrointestinale asociate cu exces de aciditate si hipermotilitate.

Adulti: cate 1 sau 2 comprimate de 2 ori pe zi, dupa mesele principale si/sau la nevoie (maxim 5 comprimate pe zi). Comprimatele se sfarama sau se lasa sa se topeasca in gura. Dozele pentru copii vor fi recomandate de medic. Este preferabil a nu se utiliza acest component mai mult de 7 zile consecutiv. Utilizarea indelungata poate conduce la hipercalcemie. Componentul poate determina scaderea actiunii terapeutice a medicamentelor daca acestea sunt utilizate concomitent. Din acest motiv orice medicament trebuie administrat cu doua ore inainte de administrarea componentului. Este recomandabil sa intrebati medicul dvs sau farmacistul daca utilizarea sa poate interactiona cu medicamentele pe care le luati concomitent. Nu utilizati acest component daca aveti functia renala alterata.

Compozitie capsule moi:

O capsula moale contine: levomentol 32 mg, mentona 6 mg, alfa-pinen 13,6 mg, beta-pinen 3,4 mg, borneol 5 mg, camfen 5 mg, eucaliptol 2 mg si excipienti : ulei de masline, gelifiant (gelatina), glicerina, conservant (para-hidroxibenzoat de metil E218), colorant Patent Blue V (E131), colorant galben tartrazina (E 102), apa purificata.

Mod de actiune:

Componentul este util in tulburarile de digestie cauzate de functionarea defectuoasa a bilei, manifestate prin balonare, greata, varsaturi.

Mod de administrare:

  • Adulti: Oral, cate o capsula moale de 3-4 ori / zi.
  • Copii: Dozele vor fi recomandate de catre medic.

Componentul nu se va utiliza de catre persoanele cunoscute cu insuficienta hepatica avansata precum si in cazuri de obstructie biliara, empiem vezicular, ileus. Se va utiliza cu precautie la persoanele care urmeaza un tratament anticoagulant oral.

Precautii:

Produsul poate determina scaderea actiunii terapeutice a medicamentelor daca acestea sunt utilizate concomitent. Din acest motiv orice medicament trebuie administrat cu doua ore inainte de administrarea componentului. Este recomandabil sa intrebati medicul dvs sau farmacistul daca utilizarea sa poate interactiona cu medicamentele pe care le luati concomitent. Nu utilizati acest component daca aveti functia renala alterata.

Pret:

Digest Duo 10 comprimate masticabile + 15 capsule moi are un pret aproximativ de 30 lei.

Nu folositi informatiile din prezentul prospect, in scopul tratarii oricaror probleme de sanatate sau de inlocuire a medicamentelor, tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat. Acest prospect reprezinta doar o sursa de informare si nu inlocuieste sfatul medicului. Pentru orice problema adresati-va medicului sau farmacistului de care apartineti.

Articole Similare:

Indicii: , ,
Ultima actualizare: miercuri, 11 ianuarie, 2012, 11:51 Afisari: 101

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>