Prima Pagina » Corpul Uman » Fiziologie Umana » Digestia la Nivelul Intestinului Gros

Digestia la Nivelul Intestinului Gros

Digestia la Nivelul Intestinului GrosLa nivelul intestinului gros este prezenta o activitate secretorie, o activitate motorie si un proces de absorbtie. Sub influenta acestora chilul intestinal, lichid, este transformat intr-o materie solida de consistenta moale, numita fecale sau scaun. In plus la nivelul colonului intalnim doua procese chimice rezultat al activitatii florei microbiene locale, procesele de fermentatie si de putrefactie.

Activitatea secretorie a intestinului gros:

Secretia glandelor Liberkühn din intestinul gros este lipsita de enzime, dar bogata in mucus; nefiind secretate enzime digestive, nu putem vorbi de o digestie a alimentelor la acest nivel. Mucusul joaca mai mult un rol mecanic, ajuta la formarea si progresia bolului fecal.

Procesul de fermentatie la nivelul cecului, a colonului ascendent si in prima jumatate a colonului transvers se afla o flora microbiana nepatogena, aeroba (bacilul coli si bacilul lactic) care actioneaza asupra glucidelor nedigerate sau neabsorbite. Astfel celuloza este scindata in glucoza iar glucoza prin fermentatie da nastere la acizi organici (lactic, butiric) si gaze (CO2, CH4), produsi ce vor fi eliminati. Importanta florei de fermentatie pentru carnivore si om consta in sinteza vitaminei K si a vitaminei B12. Distrugerea acestei flore, prin administrarea nerationala a antibioticelor (fara o terapie eficienta de substitutie a florei distruse prin reinsamantarea cu flora lactica, consumul de iaurt, sau administrare de vitamina B) poate avea consecinte grave asupra organismului.

Procesul de putrefactie are loc in ultima parte a colonului transvers si a colonului descendent si se datoreste prezentei la acest nivel a unei flore anaerobe de putrefactie. Acest tip de bacterie ataca proteinele nedigerate si aminoacizii neabsorbiti, determinand reactii de decarboxilare si dezaminare a acestora. In urma dezaminarii rezulta NH3, substanta toxica ce se absoarbe in sange si ajunge la ficat unde este neutralizata sub forma de uree; prin decarboxilarea aminoacizilor aromatici rezulta substante toxice ca indol, fenol, scatol ce dau materiilor fecale mirosul caracteristic. Prin decarboxilari rezulta CO2, SH2 si amine (putrescina, cadaverina).

In urma proceselor amintite, chilul intestinal este treptat transformat in materii fecale, din care 90% contine resturi alimentare (celuloza, tesuturi elastice, elemente minerale insolubile, fibre musculare si vegetale) iar 10% contine mucus, epitelii descuamate, leucocite, bacterii. Din 500 ml chil intestinal se formeaza zilnic 150 g materii fecale. Bolul fecal, invelit in mucus este propulsat spre colonul sigmoid unde se depoziteaza.

Activitatea motorie a intestinului gros:

Intestinul gros prezinta un tip particular de motilitate, la nivelul acestuia lipsind miscarile pendulare, iar miscarile peristaltice fiind putin pronuntate. Caracteristice intestinului gros sunt miscarile segmentare si miscarile propulsive.

Miscarile segmentare (ce dau colonului aspectul haustrat) imprima continutului intestinal miscari lente de “du-te vino” ce faciliteaza absorbtia apei.

Miscarile de propulsie realizeaza progresia bolului fecal spre rect si sunt contractii in masa a musculaturii colonului; ele apar zilnic de 2-3 ori (la 6-8 ore) si sunt realizate prin mecanisme reflexe locale ce implica prezenta plexului Auerbach declansata de actiunea excitanta locala a alimentelor.

Reglarea motilitatii intestinului gros:

Mecanismele nervoase au ca substrat principal plexurile intrinseci. Controlul nervos extrinsec se exercita in sens excitator prin vag pentru prima jumatate a intestinului gros si prin nervul pelvic pentru ultima. Simpaticul are efect inhibitor. Reflexele peristaltice pot fi declansate atat de contactul chilului intestinal cu mucoasa intestinului gros, dar si inainte de acesta, la patrunderea alimentelor in stomac si duoden.

Defecatia este actul motor prin care materiile fecale sunt eliminate in mediul extern.

Declansarea senzatiei de defecatie si efectuarea acesteia se realizeaza printr-un mecanism reflex medular, desfasurat sub control cortical. Excitatia receptorilor de la nivelul rectului este transmisa de fibre senzitive somatice (cuprinse in nervii rusinosi), vegetative parasimpatice (cuprinse in nervii pelvici) si simpatice (cuprinse in nervii hipogastrici), catre centrii medulari, iar de aici, catre scoarta cerebrala unde este constientizata. Centrii parasimpatici ai defecatiei sunt localizati la nivel medular S2-S4, iar cei simpatici la nivel L2-L4.

Actul defecatiei este initiat prin relaxarea voluntara a sfincterului anal extern controlat de fibrele somatomotoare si intetinut prin relaxarea sfincterului anal intern si contactia musculaturii rectale, sub influenta excitatiilor din centrii medulari parasimpatici transmise prin nervii pelvieni. Expulzia bolului fecal este facilitata prin cresterea voluntara a presiunii intraabdominale realizata prin contractia muschilor abdominali si coborarea diafragmului in cadrul unei respiratii prelungite cu glota inchisa.

Absorbtia produsilor de digestie:

Absorbtia este procesul fiziologic prin care substantele alimentare rezultate in urma digestiei, trec prin membrana celulara a tubului digestiv catre sange si limfa, devenind componente ale mediului intern. Fenomenul absorbtiei incepe inca din cavitatea bucala dar este de mica importanta; se continua in stomac (cloruri, alcool, CO2, unele medicamente) si se desavarseste la nivelul intestinului subtire unde se realizeaza absorbtia totala a aminoacizilor, acizilor grasi, glicerolului si a monozaharidelor. Procese reduse de absorbtie au loc si la nivelul intestinului gros (apa, saruri minerale, vitamina K etc.).

La nivelul intestinului subtire rolul important revine vilozitatilor intestinale ce maresc mult suprafata de absorbtie prin prezenta platoului striat, iar prin miscarile lor evacueaza sangele si limfa si odata cu acestea si substantele absorbite.

Transportul substantelor dintr-o parte intr-alta a membranelor celulare, in cadrul procesului de absorbtie se poate realiza prin doua mecanisme:

mecanismul de transport pasiv consta in difuziunea libera a unei substante din zona cu concentratie mai mare in zona cu concentratie mai mica (conform gradientului de concentratie).

Cand cele doua zone sunt separate de o membrana semipermeabila (mucoasa intestinala) apare si fenomenul de osmoza. Osmoza este procesul de deplasare a apei din compartimentul cu presiune osmotica mica (unde solutia este mai diluata) spre compartimentul cu presiune osmotica mare (unde solutia este mai concentrata); in felul acesta difuziunea apei tinde sa egaleze presiunile osmotice de o parte si de alta a membranei;

mecanismul de transport activ are loc cu consum de energie. Absorbtia activa este selectiva, adica alege anumite substante pe care le traverseaza spre sange si le neglijeaza pe altele.

Transportul activ se face impotriva gradientului de concentratie (de exemplu glucoza trece din chilul intestinal unde concentratia este de 50 mg% in sangele port la 120 mg%. Aceste mecanisme sunt imaginate ca niste “pompe” chimice; exista astfel o pompa de glucoza, o pompa de natriu etc.

Absorbtia glucidelor se face sub forma de monozaharide, preponderent la nivelul ultimei portiuni a intestinului subtire. Absorbtia pentozelor (de exemplu riboza) se face prin mecanisme pasive. In general insa, ele se absorb prin mecanism activ dupa ce initial au fost fosforizate.

Absorbtia proteinelor. Mucoasa intestinala a sugarului poate fi traversata de proteinele din lapte. La adult insa, proteinele se absorb numai sub forma de aminoacizi, prin mecanisme active, preponderent in prima portiune a intestinului subtire.

Absorbtia lipidelor. Produsii rezultati din degradarea lipidelor se absorb, in special, la nivelul ileonului prin transport pasiv; picaturi fine de grasimi nedigerate pot fi inglobate de catre celulele cu microvili, proces numit pinocitoza (asemanator fagocitozei). Glicerina fiind hidrosolubila difuzeaza pasiv prin mucoasa in capilarele sangvine, la fel si acizii grasi cu mai putin de 10 atomi de carbon. Acizii grasi cu un numar mai mare de atomi de carbon, colesterolul, monogliceridele insolubile in apa impreuna cu sarurile biliare formeaza miceliile hidrosolubile care treverseaza membrana enterocitului.

In citoplasma enterocitului, acizii grasi liberi si monocitele resintetizeaza trigliceridele. Acestea alaturi de colesterol, fosfolipide si proteine, sintetizate la nivel celular, formeaza mici agregate lipoproteice denumite chilomicroni care, patrund in capilarele limfatice fiind transportate cu limfa.

Absorbtia apei si a sarurilor minerale.

Apa se absoarbe in cantitate de 5-10 l zilnic la nivelul intestinului subtire si gros are loc absorbtia. Transportul apei are loc printr-un mecanism pasiv in functie de diferenta de presiune osmotica dintre sange si continutul intestinal. In prima portiune a intestinului subtire, concentratia substantelor osmotice active creste mult, fapt ce atrage o cantitate de apa din sange spre lumenul intestinal. Pe masura absorbtiei substantelor, presiunea osmotica din intestin scade, iar apa se va deplasa spre sange. Absorbtia maxima de apa are loc in colon.

Sodiul se absoarbe prin mecanism activ (pompa de sodiu), creind in mediul intern un gradient electrochimic cu exces de sarcini pozitive la polul sangvin al celulei.

Clorul se deplaseaza pasiv in gradientul electrochimic creat prin absorbtia sodiului.

Calciul si fosforul se absorb prin mecanism activ sub influenta parathormonului si a vitaminei D.

Fierul se absoarbe pin mecanism activ sub forma de ion bivalent. Reducerea fierului de la forma trivalenta la cea bivalenta are loc in stomac sub influenta HCl.

Absorbtia vitaminelor se face prin mai multe modalitati. Vitaminele hidrosolubile traverseaza pasiv din intestin in sange. Un mecanism particular se intalneste la vitamina B12 care se poate absorbi numai in combinatie cu un factor intrinsec (al lui Castle) secretat de mucoasa gastrica. Vitaminele liposolubile se absorb sub forma de chilomicroni ce necesita si prezenta sarurilor biliare. Dupa absorbtie toate vitaminele iau calea sangvina si ajung in ficat.

Articole Similare:

Ultima actualizare: miercuri, 13 februarie, 2013, 16:13

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *