Prima Pagina » Medicamente » Medicamente F » Fenilbutazona Unguent

Fenilbutazona Unguent

Prospect

Compozitie:

Unguentul contine 4% fenilbutazona, 3% camfor, 2% cloroform, 1% mentol si excipienti.

Actiune terapeutica:

Unguentul cu fenilbutazona reuneste efectul antiinflamator si analgezic al acesteia cu actiunea revulsiva a camforului, mentolului si cloroformului, care asigura o buna penetrabilitate la nivelul straturilor profunde ale pielii. Unguentul se aplica numai pe tegumente indemne.

Indicatii:

Inflamatii si dureri de natura reumatismala, artroze, periartrite, artralgii, mialgii si nevralgii (sciatica, torticolis); leziuni traumatice inchise; contuzii, entorse, luxatii, clacaj muscular la sportivi, bursite, tendinite, sechele dupa fracturi; inflamatii si dureri de ori-gine circulatorie: tromboze varicoase si hemoroidale externe, sechele flebitice, degeraturi, flebite si periflebite dupa injectii intravenoase; inflamatii de alta natura (intepaturi de insecte s.a.).

Contraindicatii si precautii:

Leziuni cutanate inchise (eczeme) sau deschise (ulcer varicos); supuratii (abcese, flegmoane); sensibilizare la fenilbutazona si la anticoagulante de tip heparinic; bolnavii cu tulburari de coagulabilitate sanguina, alterari ale formulei leucocitare sau antecedente ulceroase, vor utiliza unguentul numai sub supraveghere medicala; se recomanda prudenta la bolnavii cu nefrita cronica, afectiuni hepatice si cardiopatii decompensate.

Mod de administrare:

Unguentul se aplica, pe tegumente indemne, de 2-3 ori pe zi, frictionand, eventual, zona interesata (mai ales in afectiunile aparatului locomotor). inaintea primei aplicari se testeaza sensibilitatea bolnavului pe o zona cutanata restransa.

Pret:

Fenilbutazona unguent sau crema cutie cu un tub de 40 g este disponibil in farmacii la un pret mediu de 9 lei.

Nu folositi informatiile din prezentul prospect, in scopul tratarii oricaror probleme de sanatate sau de inlocuire a medicamentelor, tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat. Acest prospect reprezinta doar o sursa de informare si nu inlocuieste sfatul medicului. Pentru orice problema adresati-va medicului sau farmacistului de care apartineti.

Articole Similare:

Ultima actualizare: vineri, 23 decembrie, 2011, 3:57

6 Discutii la Fenilbutazona Unguent

  1. Andrei Moraru 07/03/2012 at 14:40

    Azi dimineata m-am trezit cu o durere ciudata a muschilor cefei, cel din partea stanga mai exact. Nu am facut mare caz pentru ca am mai avut “mici neplaceri”, le-am ignorat si au trecut. Dar de data asta, durerea persista si, mai mult, nu imi pot roti capul decat foarte putin. De fiecare data cand incerc sa-l fortez, ma doare de parca cineva m-ar curenta; o senzatie groaznica, va asigur.
    Intrebarea mea este, ce as putea face ca sa scap de aceasta durere? Ar fi bun un masaj cu Fenilbutazona (am folosit-o cand am avut dureri ale muschilor de la brate). Si ce medicamente ar trebui sa iau ca sa reduc din durere si sa imi pot misca, capul normal?
    Multumesc anticipat!

    Răspunde
    • asleep 07/03/2012 at 14:41

      Cand vrei sa misti capul sa privesti stanga-dreapta o faci ca robotu’, cu tot corpul? Cred ca se cheama torticolis, ai dormit stramb, trece in cateva zile, nu-i grav. Totusi poti face un consult preventiv daca persista. Sunt bune masajele, nu baga chimicale fara sfat medical.

      Răspunde
  2. Eugen 07/03/2012 at 14:34

    Buna, sunt Eugen Epuras, in timpul unui meci de fotbal la un voleu am simtit o pocnitura puternica la piciorul stang in zona inghinala, apoi ca o arsura. Am mers foarte greu 2 zile, ulterior mi-a aparut o vanataie mare care a trecut in 5 zile. In acest timp m-am masat cu fenilbutazona crema. Acum, dupa alte 7 zile mi-a aparut o umflatura de marimea unei nuci dar care nu ma doare, dar in anumite pozitii simt un discomfort. Daca stie cineva ce poate fi?

    Răspunde
    • Dr Gabriel Panait 07/03/2012 at 14:36

      Stimate Domn, pentru regiunea in discutie un medic trebuie sa faca un diagnostic intre:
      – ruptura musculara grava sau totala;
      – leziune de tendon;
      – hernie musculara;
      – hematom;
      – varietate de hernie abdominala.

      Răspunde
  3. Arleena 07/03/2012 at 14:27

    Am si eu o nelamurire despre dexametazona utilizata in timpul sarcinii.
    Am fost la medicul meu ginecolog si i-am spus ca am dureri destul de persistente mai sus de buric si imi faceam grija sa nu fie ceva in neregula. Doctorul m-a linistit ca totul e in ordine cu bebelusul dar din cauza ca ma dilat fac o usoara hernie ombilicala si mi-a prescris o reteta cu crema de Fenilbutazona, sa-mi fac masaj cu ea si o sa se amelioreze durerile.

    Am cumparat crema de la farmacie, si am citit prospectul pe care scrie ca:
    utilizarea Fenilbutazonei crema nu se recomanda in primele doua trimestre de sarcina si este contraindicata in trimestrul al III-lea. Eu sunt in sapt 32 + si cred totusi ca nu ar fi foarte indicat sa folosesc acesta crema chiar daca medicul mi-a recomandat. Astept pareri si poate mai sunteti si altele in situatia mea.

    Răspunde
    • Ella 07/03/2012 at 14:29

      Buna. Si eu am avut probleme cu picioarele in timpul sarcinii: ma dureau si aveam carcei. Ginecologul mi-a recomandat Fenilbutazona, insa farmacista a spus ca nu e indicata si am cumparat altceva naturist (Stimuven) care m-a ajutat foarte mult.
      Eu as zice sa intrebi si farmacista poate iti recomanda un unguent din plante.
      Sarcina usoara in continuare.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *