La multe animale, simtul mirosului (olfactia) este important pentru selectia hranei, activitatea sexuala, recunoasterea altor animale, recunoasterea teritoriului.
La om, acest simt are roluri in:
- selectia hranei,
- activitatea sexuala si instinctuala,
- adaptarea la mediu – intervine in protectie si recunoasterea mediului,
- imbogatirea vietii psihice a individului prin reactii afective pozitive sau negative,
- activitatea secretorie si motorie reflexa a tractului digestiv.
Receptorii olfactivi
Receptorii olfactivi sunt receptori de natura chimica, telereceptori, localizati intr-o regiune specializata a mucoasei nazale.
Receptorii olfactivi sunt constituiti din:
a) neuroni bipolari (celule olfactive) – situati la nivelul mucoasei cornetului superior care reprezinta mucoasa olfactiva, de culoare galbuie, avand la om suprafata de 5 cm2.
Neuronii sunt fusiformi si prezinta:
– o prelungire periferica, ajungand pana la suprafata mucoasei, care se termina cu o portiune dilatata ca o cupa, numita vezicula olfactiva, din care ies cilii olfactivi (10-12 cili/neuron receptor);
– o prelungire centrala ce intra in alcatuirea nervului olfactiv;
b) celule de sustinere – secreta mucus, au microvili.
In mucus exista una sau mai multe proteine fixatoare de substante odorante (OBP) care: fixeaza odorantul, il concentreaza, il transfera receptorilor.
Pe cilii celulelor olfactive se gasesc receptorii specifici pentru substantele odorante. Receptorii sunt cuplati cu proteina G, asemanatoare cu Gs. Proteina G face legatura receptorilor cu adenilat ciclaza care transforma ATP in AMPc ce se leaga si deschide canalele cationice, permitand intrarea Na+ in celulele receptoare, care vor fi depolarizate.
Caile de conducere
Celulele olfactive reprezinta protoneuronul caii olfactive, avand rol in receptie si conducere: axonii celulelor olfactive formeaza nervul olfactiv, strabat lama ciuruita a osului etmoid si merg la bulbul olfactiv (centrii olfactivi primari) unde fac sinapsa cu deutoneuronul, reprezentat de celulele mitrale si celulele in pensula din bulbul olfactiv; de aici fibrele tractului olfactiv merg la centrii olfactivi secundari din: cortexul prepiriform, care reprezinta proiectia specifica principala, cortexul periamigdalian, hipocamp.
In centrii olfactivi secundari se formeaza senzatia olfactiva grosiera. De aici, pornesc fibre spre centrii corticali tertiari localizati in lobul temporal si cortexul prefrontal. Aici in asociatie cu functiile: vizuala, tactila, somatica, vegetativa se formeaza senzatia olfactiva constienta.
Caile olfactive reflexe (corticofuge) leaga hipocampul (rinencefal) cu centrii din diencefal, mezencefal, nucleii trunchiului cerebral, formatiunea reti-culata, determinand miscarile reflexe si raspunsurile vegetative la stimulii olfactivi, care includ activitatile automate alimentare sau raspunsurile legate de anumite stari emotionale (frica, excitatia, placerea, comportamentul sexual).
Caracteristicile stimulilor olfactivi
Excitantii olfactivi sunt de doua tipuri:
- specifici (adecvati) – substante odorifice ai caror vapori stimuleaza nemijlocit celulele olfactive;
- nespecifici (inadecvati) – substante chimice inodore in sine, dar care exercita o anumita actiune asupra celulelor epiteliale (excita terminatiile nervului V): substante iritante ce produc stranut, lacrimare, inhibarea respiratiei.
Pentru a fi excitanti olfactivi, substantele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fie volatile – cresterea volatilitatii intensifica excitatia;
- sa se dizolve in mucusul ce acopera epiteliul olfactiv;
- sa se dizolve in lipidele din compozitia protoplasmei celulare;
- sa aibe o anumita presiune partiala a vaporilor;
- sa difuzeze rapid;
- sa fie absorbabile.
Substantele odorifice pot ajunge in cavitatea nazala pe calea aerului inspirat (in cazul adulmecarii), prin aerul expirat sau pe calea sanguina.
Substantele odorifice se impart in trei grupe:
- substante cu structura asemanatoare si miros asemanator,
- substante cu structura asemnanatoare dar miros diferit,
- substante cu structura diferita si miros asemanator.
Clasificarea mirosurilor
Se deosebesc 6 senzatii olfactive principale (prisma olfactiva Hensing): mirosuri de flori, fructe, putrefactie, condimente, prajire, rasina. Senzatiile olfactive sunt apreciate prin tonul emotional – afectiv, placut sau neplacut.
Dinamica sensibilitatii olfactive
Aparatul olfactiv este sensibil, reactioneaza la concentratii foarte mici de substanta. Pragul de sensibilitate olfactiva se masoara cu olfactometrul.
Factorii de care depinde pragul de sensibilitate olfactiva:
- variaza de la o substanta la alta;
- variaza in functie de gradul de concentratie, de persoana;
- lumina – stimuleaza olfactia;
- temperatura: – optima 37-38°C;
- cresterea temperaturii determina scaderea sensibilitatii olfactive;
- umiditatea – in aer uscat concentratia substantelor trebuie sa fie mai mare;
- varsta – sensibilitatea olfactiva este in crestere intre 6 si 25 de ani; dupa aceasta varsta scade treptat;
- foamea – creste pragul de sensibilitate olfactiva;
- satietatea – scade pragul de sensibilitate olfactiva;
- sexul – baietii au acuitate olfactiva mai scazuta decat fetele
- ovulatia, graviditatea – cresc acuitatea olfactiva;
- interactiunea mirosurilor – in amestec acestea pot fi percepute: simultan, diferentiat, anihilat de altele, slabit;
- stari patologice:
- hiposmie, anosmie (in boli ale nasului, lezarea mucoasei olfactive);
- hiperosmie (in graviditate, halucinatii olfactive in tumori, boli psihice).
Adaptarea sensibilitatii olfactive
Mirosul este inalt si rapid adaptabil, prin:
- scaderea sensibilitatii in cursul actiunii substantelor odorifice;
- restabilirea sensibilitatii dupa incetarea actiunii substantelor odorifice.
Adaptarea poate fi omogena (pentru o substanta), sau heterogena, diferentiata in cazul unui amestec de substante.