Prima Pagina » Corpul Uman » Sistemul Nervos » Functia Reflexa a Sistemului Nervos

Functia Reflexa a Sistemului Nervos

Reflexul reprezinta mecanismul fundamental de activitate a sistemului nervos. El reprezinta reactia de raspuns a centrilor nervosi la stimularea unei zone receptoare. Termenul a fost introdus in urma cu 300 de ani de catre matematicianul si filosoful francez Rene Descartes. Raspunsul reflex poate fi excitator sau inhibitor.

La realizarea unui reflex participa cinci componente anatomice: receptorul, calea aferenta, centri, calea eferenta si efectorul. Ele alcatuiesc impreuna arcul reflex.

Receptorul este de obicei o celula sau un grup de celule diferentiate si specializate in celule senzoriale (gustative, auditive, vizuale, vestibulare). Alti receptori sunt corpusculii senzitivi alcatuiti din celule, fibre conjunctive si formatiuni nervoase dendritice (receptorii tegumentari si proprioceptorii). Uneori rolul de receptor il indeplinesc chiar terminatiile butonate ale dendritelor (receptorul olfativ, receptorii durerosi).

La nivelul receptorului are loc transformarea energiei excitantului in influx nervos. Fiecare receptor este specializat in transformarea unei anumite forme de energie din mediu (excitanti sau stimuli) in informatie nervoasa specifica (influxul nervos sau potentialul de actiune) cu amplitudine proportionala cu intensitatea excitantului. In acelasi timp, fiecare receptor poate fi stimulat de orice forma de energie daca depaseste cu mult intensitatea normala; astfel celulele vizuale pot fi excitate si de energii mecanice mari (o lovitura cu pumnul in ochi provoaca senzatii vizuale rudimentare).

Receptorii se pot clasifica dupa mai multe criterii.

Clasificarea receptorilor dupa localizare:

  • exteroceptori, situati la nivelul pielii si organelor de simt, care culeg din mediul extern stimuli termici, durerosi, tactili, olfactivi, vizuali, auditivi;
  • proprioceptorii, situati la nivelul muschilor, tendoanelor, articulatiilor, periostului si ligamentelor;
  • interoceptori (visceroceptori) care culeg stimulii de la nivelul arborelui vascular si al organelor interne (viscere).

Clasificarea receptorilor dupa specializare:

  • mecanoreceptori, sensibili la excitantii mecanici;
  • chemoreceptori, sensibili la actiunea substantelor chimice;
  • osmoreceptori, sensibili la variatiile presiunii osmotice;
  • termoreceptori, sensibili la variatiile de temperatura;
  • voloreceptori, sensibili la variatiile de volum;
  • fotoreceptori, sensibili la energiile luminoase;
  • algoreceptori, sensibili la stimulii nocivi, durerosi.

Calea aferenta. Receptorii vin in contact sinaptic cu terminatiile dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau de pe traiectul unor nervi cranieni. Variatiile de potential de receptor produc depolarizari pasive in terminatia dendritica care atingand pragul critic descarca potential de actiune dupa legea “tot sau nimic” ce se propaga celulipet (aferent). Informarea corecta= a centrilor privind variatiile energiei excitantului se face prin modulare de frecventa (modularea in amplitudine nu este posibila din cauza legii tot sau nimic). Ca urmare un potential de receptor de amplitudine redusa determina numai cateva potentiale de actiune pe secunda, in timp ce potentiale de receptor mai ample induc zeci sau sute de potentiale de actiune pe secunda. Cea mai simpla cale aferenta este reprezentata de neuronul senzitiv spinal si prelungirile sale.

Centrul. In cazul unui arc reflex elementar format din doi neuroni (unul senzitiv, celalalt motor) centrul reflex este reprezentat chiar de sinapsa dintre axonul neuronului senzitiv si corpul neuronului motor (exemplu reflexul miotatic). Prin centrul unui reflex se intelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participa la actul reflex respectiv. Spre exemplu, centrii reflexelor respiratori se afla in bulb, in punte precum si in hipotalamus si in scoarta cerebrala.

Complexitatea si intinderea unui centru este in functie de complexitatea actului reflex pe care il efectueaza. Centrul nervos care primeste informatia o prelucreaza, o compara cu date din memorie, elaboreaza decizii si controleaza permanent modul de executie efectuand corectarile necesare. La nivelul sinapselor din centrii reflecsi, transmiterea se face  din nou prin modulare in amplitudine  deoarece potentialele postsinaptice nu mai respecta legea “tot sau nimic”.

Calea eferenta este reprezentata de axonii neuronilor efectori (motori sau secretori). Cea mai simpla cale eferenta se gaseste la reflexele monosinaptice cand este formata din axonul motoneuronului α. In cazul sitemului nervos vegetativ, calea efrenta este formata dintr-un lant de doi neuroni motori: un neuron preganglionar situat in coarnele laterale ale maduvei spinarii sau intr-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral si un neuron postganglionar situat in ganglionii vegetativi periferici. De-a lungul cailor eferente informatia circula spre efectori din nou prin modulatie de frecventa.

Efectorii. Principalii efectori sunt muschiul striat, muschiul neted si glandele exocrine. In functie de fracventa potentialelor de actiune sosite pe axon, la nivelul placii motorii de exemplu, se vor sparge un anumit numar de vezicule cu acetilcolina, care va determina potentiale postsinaptice de amplitudini diferite in functie de numarul de molecule de acetilcolina eliberate. Ca urmare, pe membrana fibrei striate apar zeci sau sute de potentiale de actiune pe secunda, producand contractii de amplitudine si forte corespunzatoare comenzii centrale.

Controlul indeplinirii comenzii. Arcul reflex cu cele cinci componente al sale reprezinta un model incomplet al desfasurarii activitatii reflexe. In ultimele decenii s-a descoperit existenta unor noi circuite nervoase ce leaga centrii de organele receptoare. Prin intermediul acestora, centrii nervosi pot regla pragul de excitabilitate al receptorilor si implicit intensitatea stimulilor aferenti. Un asemenea control se exercita asupra efectorilor musculari de catre centrii motori extrapiramidali si cerebrali.

In acelasi timp de la nivelul efectorilor porneste spre centrii un circuit recurent care ii informeaza asupra modului indeplinirii comenzii (feed-back). Mecanismul de feed-back are caracter universal ce se intalneste in toate sistemele autoreglate. Comanda si controlul exercitate de centrii nervosi sunt de natura reflexa. In acest sens, centrii nervosi nu sunt numai senzitivi sau numai motori, ci ei reprezinta centrii de integrare senzitivo-motorie. Raspunsul reflex poate surveni imediat dupa actiunea stimulului sau poate intarzia minute, zile sau ani; in aceste cazuri informatia ce intra in centrii este depozitata sub forma de memorie si va fi actualizata in momentul elaborarii raspunsului.

In raport cu efectorul asupra caruia se exercita preponderent comanda, sistemul nervos poate fi impartit in:

  • sistem nervos al vietii de relatie (somatic) care controleaza efectorul muscular striat voluntar;
  • sistem nervos al vietii vegetative (de nutritie) care controleazan efectorul muscular neted si glandular, coordonand activitatea organelor interne (viscere). Este format din sistem nervos simpatic (care are ca mediator chimic noradrenalina si adrenalina) si sistem nervos parasimpatic (a carei activitate este mediata chimic de acetilcolina).

Activitatea sistemului nervos somatic si a celui vegetativ nu se desfasoara separat ci intr-o unitate perfecta; hipotalamusul, sistemul limbic si scoarta cerebrala integreaza si coordoneaza activitatea viscerelor, glandelor endocrine si cea somatica. In felul acesta se realizeaza atat unitatea organismului in ansamblu cat si unitatea organism-mediu.

Articole Similare:

Ultima actualizare: miercuri, 8 februarie, 2012, 6:19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *