Prima Pagina » Sanatate A-Z » Gastroenterologie » Functiile Ficatului

Functiile Ficatului

Functiile ficatului sunt importante si variate : ia parte la digestia intestinala, depoziteaza in el o parte din substantele care depasesc nevoile imediate ale organismului, degradeaza si sintetizeaza diferite substante, ia parte la mentinerea compozitiei plasmei, mentine echilibrul glucidic, transforma grasimile in forme care se oxideaza mai usor, sintetizeaza fermentii necesari functiilor proprii sau ale altor organe, regleaza metabolismul apei si controleaza debitul sanguin, opreste patrunderea toxinelor in organism, are rol in formarea globulelor rosii, intervine in termoreglare, secreta si excreta bila.

Functiile FicatuluiFiind o glanda anexa a tubului digestiv care prin activitatea sa metabolica reprezinta unul dintre cele mai complexe organe interne. Functionalitatea deriva din conexiunile sale vasculare si din structura morfoistologica particulara. Ficatului i se descriu functia de sinteza si functia in cadrul metabolismului intermediar. Din studiul topografic al ficatului se observa ca acesta se afla asezat in calea sangelui provenit prin vena porta, de la intestin, stomac, pancreas si splina. Datorita abundentei sale irigari cu sange functional si nutritiv, precum si datorita transformarilor chimice ce au loc la acest nivel, ficatul indeplineste atat de importante si variate functii pe drept cuvant poate fi considerat „laboratorul organismului ”.

Ficatul:

  • mentine compozitia plasmatica (homeostazei) oferind proteine nou-formate;
  • mentine nivelul glicemiei;
  • transforma grasimile in forme mai usor oxidabile;
  • sintetizeaza numerosi fermenti necesari activitatilor proprii ca si altor tesuturi;
  • degradeaza hormonii circulanti in exces;
  • regleaza metabolismul apei si controleaza debitul sanguin;
  • opreste patrunderea toxinelor in organism.

Cele mai iportante functii ale ficatului sunt:

Functia antitoxica

Capteaza particulele straine in intestin, in circulatia prin celulele Kupffer; in hepatocite se produce conjugarea , oxidarea si reducerea unor substante cu efect nociv:

  • formarea ureei din amoniac (functie ureeoproteica);
  • reducerea, conjugarea si inactivarea unor hormoni.

Functia antitoxica consta in faptul ca ficatul dispune de activitati prin care substantele toxice de origine exogena, ca si acelea rezultate din metabolismele endogene sunt transformate in substante mai putin toxice si eliminate ca atare. Neutralizarea substantelor toxice este realizata de ficat cu ajutorul proceselor de conjugare a acestor substante, cu sulful de exemplu (actiunea de sulfoconjugare). Ficatul este un important depozit de vitamine A, B2, B12, D, K. El intervine in convertirea carotenilor in vitamina A, in transformarea vitaminei B1 in carboxilaza, in conjugarea vitaminei B2 pentru formarea fermentului galben respirator, in procesul de sintetizare a protrombinei cu ajutorul vitaminei K.

Sintetizarea fermentatilor necesari proceselor vitale este indeplinita intr-o foarte mare masura de ficat. Fermentatii sunt complexe macromoleculare legate de grupari active, iar sinteza lor reprezinta o activitate laborioasa a hepatocitului si necesita integritate anatomica si functionala a ficatului. Ficatul mai intervine in mentinerea echilibrului acidobazic, ca depozit al apei si posibilitatea de a echilibra perturbarile circulatorii.

Functia hematopoetica

Ficatul formeaza hematii in perioada intrauterina a fatului, fiind in acelasi timp si loc de distrugere a hematiilor imbatranite. Ficatul are rol in reglarea echilibrului acido-bazic intervenind in transformarea acidului lactic in glucoza, formarea amoniacului din acizi aminati. Datele mai noi arata ca, la nivelul hepatic, ar fi prezent un senzor pentru oxigen – o proteina hem cu rol in reglarea secretiei de eritropoietina.

Functia de homeostazie circulatorie

Ficatul are capacitatea de a intervene in doua moduri asupra circulatiei:

  • modificarea intrahepatica a diametrelor arterei venoase si a spatiilor Disse; in acest mod se poate retine in ficat o cantitate surplus pantru un moment dat;
  • modularea sintezei(degradarii) unor factori de reglare a circulatiei; sintetizeaza antiotensinogen, catabolizeaza catecolamine, metabolizeaza aldosteron si cortizon.

Functia de depozit

Ficatul depoziteaza multe substante, unele complexe (macromoleculele), si unele simple (oglioelemente, metale grele). Macromoleculele depozitate sunt glicogenul, lipidele complexe si unele proteine de rezerva.

Fierul este depozitat ca feritina in lisorale, in siderosomi. Originea fierului depozitat este dubla:

  • endogena (hemoglobina si citocromii);
  • exogena (din apotul portal).

Celulele hepatice si celulele reticuloendoteliale din parenchimul hepatic contin o proteina numita apoferitina, ea poate fixa pana la 4500 de atomi de fier si astfel se transforma in feritina, cu un continut de 20-25% fier.

Cuprul este depozitat sub forma de hepatocuprina tot in celulele sistemului reticuloendocitar. Ficatul pare a fi singurul depozit al cuprului in organism. In boalaWilson, depozitele de cupru cresc, atingand un nivel toxic. Vitaminele hiposolubile A, D, E, K sunt depozitate in celulele Kupffer.

In hepatocit, vitamina D este hidroxilara in proportie de 25%, 70% din vitamina K din organism este depozitate in ficat, restul in splina. Alte vitamine, precum acinul pantotenic, biotina si vitamina B6 sunt depozitate in ficat dar si in alte tesuturi-rinichi, suprarenala, muschi.

Glicogenul reprezinta 5% din greutate ficatului. Acesta este depozitat in zona de maxima activitate periportala, dar poate fi mai usor de observat in spatiul pericentrolobular. Glicogenul reprezinta material energetic rapid metabolizabil, dar contrar prezumtiilor initiale, nu el este cel mai important rezervor energetic hepatic. Lipidele complexe sunt depozitate in zona de activitate redusa metabolic.

Din fondul metabolic comun al aminoacizilor, ficatul retine o parte din aminoacizii necesari sintezei proteinelor proprii, o alta parte pentru sinteza aminoacizilor neesentiali, restul aminoacizilor fiind transformati in cetoacizi, CO2 si H2O, glucoza, corpi cetonici , amine biogene, hormoni, baze purinice si porfirine sau servind pentru diverse conjugari sau pentru biosinteza creatinei si creatininei.

Metabolismul glucidic – ficatul este un organ care produce si consuma glucoza el fiind supus actiunii insulinei care are in vana porta o concentratie de pana la 10 ori mai mare decat in circulatia sistemica. Tot aici se afla singurul sediu la nivelul caruia un alt hormon glicoregulator respectiv -glucogonul- activeaza. Toate monozaharidele absorbite intestinal, ajung pe calea venei porte la ficat inainte de a fi eliberate tesuturilor musculare si adipos.

Ficatul este si cel mai important organ cu rol in mentinereaconstantaa glicemiei, la valori de 100 mg/dl. El primeste prin vena porta glucoza, fructoza, manoza si galactoza. Debitul glucozat hepatic este mentinut adecvat prin glicogenoliza si gluneogeneza. La acest nivel se desfasoara urmatoarele procese de catabolism:

  • catabolismul glucozei prin: ciclul Emden-Meyerhoff-Parnas (glicoliza anaeroba);
  • ciclul Krebs (ciclul acizilor tricarboxilici);
  • ciclul hexozomonofosfat;
  • calea glucuronica sau calea acidului uronic;
  • catabolismul fructozei;
  • catabolismul galactozei;
  • catabolismul glicogenului.

Metabolismul lipidic – ficatul are unul dintre cele mai importante roluri in metabolismul lipidelor, participand la reactii biochimice in sinteza si metabolismul acizilor grasi, a colesterolului si altor componente. El reprezinta sursa esentiala de fosfolipide, lipoproteine si corpi cetonici formati din acizi grasi, cea mai mare parte a grasimilor absorbite din intestin sunt preluate de ficat unde trigliceridele sunt rapid hidrolizate. Acizii grasi liberi care reprezinta o sursa majora de energie pot fi eliberati in sange, resterificati pentru a forma noi trigliceride si fosfolipide sau sunt metabolizati in celula. Formarea fosfolipidelor reprezinta o cale importanta de utilizare a aportului de lipide.

Functii legate de metabolismul intermediar

Lantul transformarilor metabolice a substantelor proprii organismelor si a celor absorbite constituie metabolismul intermediar, iar ansamblul modificarilor energetice a efect al reactiilor biochimice metabolice constituie metabolismul energetic. Metabolismul intermediar si cel energetic nu sunt deci procese independente, ci reprezinta doua aspecte ale acelorasi reactii metabolice.

In ficat au loc procese de sinteza de novo a acizilor grasi, a trigliceridelor, a colesterolului, a fosfolipidelor si a liproproteinelor. Calea acetil-CoA conecteaza metabolismul lipidic cu cel glucidic. Ficatul extrage cca. 33-40% din acizii grasi din trigliceride si liproproteine, in special cele cu densitate foarte scazuta.

Sintaza trigliceridelor are loc in hepatocite, in microsomi, unde se face esterificarea progresiva a glicerolului activate, iar colesterolulo se sintetizeaza, de asemenea, in microsomii hepatocitelor, dar si in alte celule din organism, ca de exemplu din tegument, testicul, ovar, intestine, artere, tesut adipos.

Sinteza fosfolipidelor decurge oarecum asemanator cu cea a trigliceridelor pana la etapa de acid fosfatidic dupa care are loc incorporarea gruparilor fosforilcolina sau fosforiletanolamina.

Sinteza liproproteinelor si eliberarea lor in sange reprezinta procese hepatocitare importante. Formarea lipoproteinelor implica:

  • sinteza componentelor lipidice-trigliceride, fosfolipide, colesterol;
  • sinteza apoproteinelor;
  • asamblarea lipidelor cu apoproteinele;
  • exportul veziculelor lipoproteice in circulatie;

            Procesul are loc la nivelul hepatocitelor:

  1. in reticulul endoplasmatic pentru apoproteine;
  2. in reticulul endoplasmatic neted pentru componentele lipidice;
  3. in zona de trecere dintre acestea pentru complexele lipoproteice.

Functia de regenerare

Structura si complexul functional metabolic hepatic sunt cei care cei care genereaza factorii de care depinde regenerarea. Regenerarea se face conform unitatii morfofunctionale-acinul.

Functia termogenetica

Functia termogenetica a ficatului consta in aceea ca in acest organ, datorita metabolismului sau foarte intens, se produc mari cantitati de caldura necesara mentinerii temperaturii corpului.

In conditii de repaus, 70% din caldura organismului este produsa la nivelul nucleului central reprezentat de organele toraco-abdominale si cele din cutia craniana. Ficatul produce 20%din caldura, dovada este temperatura sangelui din vasele hepatice care parasesc organul; la nivelul acestora sangele depaseste in mod obisnuit cu 1-20ºC temperature rectala. In conditii de activitate foarte intensa, temperatura sangelui din vasele hepatice atinge 40-41ºC.

Functia de biligeneza

Functia biligera comport secretia si excretia bilei cu rol important in digestia si absorbtia grasimilor, in absorbtia vitaminelor (A, D, E si K), in absorbtia fierului si a calciului alimentar. Bila se varsa in intestin in capacitati de 600-1000 ml/24 ore. Ca urmare, bila hepatica este de culoare galbena ca mierea, limpede aproape izotomica cu plasma, contine 97% apa si este alcalina, ea contine si doua structuri chimice de importanta unica in organism: pigmentii biliari si sarurile biliare.

Se considera ca pigmentii au o singura functie cea de culoarea bilei. Faptul ca la nivelul intestinal bilirubina conjugata se transforma in mezobilirubina si apoi stercobilirogen si stercobilina si nu se elimina ca atare, a sugerat cercetatorilor si alte functii ale pigmentilor biliari; in plus, pigmentii participa si ei alaturi de sarurile biliare la ciclul enterohepatic. Analiza mai atenta a bilirubinei, care poseda un important grup activ COO – a sugerat ca pigmentii biliari posedaa capacitate antioxidanta, ceasta capacitate a fost evidentiata in postpartum la nou nascuti. Se pare ca pigmentii biliari sunt necesari pentru protectia plamanului ce vine in contact cu o mare cantitate de oxigen.

Sarurile biliare constituie aproape 50% din rezidul uscat al bilei si detin roluri fundamentale in digestia si absobtia lipidelor si a vitaminelor liposolubile. Acizii biliari sunt sintetizati exclusiv de catre ficat din colesterolul produs local sau extras din sange.

Functia de detoxificare

Ficatul capteaza, metabolizeaza si elimina diverse substante proprii (hormon mediatori chimici, amine biogene etc.) sau straine organismului (droguri, toxice etc.) absorbite din intestin sau extrase din sangele varata detoxificare, de exemplu NH3 care este transformat in uree sau indolul care absorbit din intestine este oxidat in ficat in indoxil si dupa conjugarea cu acid sulfuric este eliminat prin urina ca indoxilsulfat.Alte substante sufera modificari la nivelul ficatului care le transforma din compusi liposolubili in compusi cu un grad ridicat de hidrosolubilitate care pot fi eliberati mai usor prin bila sau urina. De obicei aceste doua modalitati metabolice se asociaza si se completeaza.

Unele din substantele metabolizate sunt toxice si ca urmare a acestor transformari organismul este protejat de efectele lor nocive, dar mecanismele care intervin in aceste procese de detoxificare sunt aceleasi care realizeaza si elimina unor produsi biologici ca: bilirubina, hormonii steroizi, insulina, unii hormoni hipofizari etc. De altfel aceste procese pot avea uneori ca rezultat chiar generarea unor compusi mai activ sau mai toxici decat cei initiali; astfel prontozilul (sulfamida lipsita de actiunea bacteriostatica) prin oxidoreducere genereaza sulfanilamidele, un bacteriostatic puternic iar parationul care este netoxic se transforma in ficat in paraoxon un inhibitor activ ireversibil al colinesterazei.

Procesele de detoxificare in cadrul carora ficatul detine roluri multiple si fundamentale sunt rezultatul activitatii unor variate sisteme enzimatice. Unele din enzimele normale care participa la aceste procese avand o specificitate foarte redusa pentru substrat, metabolizeaza si substante straine organismului (droguri) care au asemanari structurale cu substratul lor. Parte din substantele straine organismului si majoritatea drogurilor sunt metabolizate insa de enzime xenobiotice nespecifice care se gasesc in celule in stare inactiva si sunt induse de substante de metabolizat. Dintre aceste enzime intim legate de reticulul endoplasmatic hepatocitar, prezente in microsomii rezultati prin fragmentarea reticulului in timpul omogenizarii, dar puse in evidenta si in alte celule mai cunoscute sunt: oxidazele (oxigenazele) cu functii mixte care au drept component specific citocromul si care catalizeaza diverse tipuri de oxidari, reductazele care intervin in reducerea nitro- si azoderivatilor si dehalogenarea reductive si esterazele care realizeaza hidroliza esterilor, dar in procesele de detoxificare intervin si alte enzime citoplasmatice hepatocitare sau extrahepatice precum si enzime plasmatice.

Procesele complexe de detoxificare la care sunt supuse diverse substante staine organismului, dar si substante proprii care ar putea exercita efecte nocive daca depasesc concentratiile fiziologice, pot fi sistematizate in 2 faze: prima faza, incluzand reactii de oxidare, reducere sau hidroliza, consta in introducerea unor grupari polare (OH, COOH, NH2, etc.) in molecula compusilor nepolari si are ca rezultat final hidroxilarea substratului, iar faza a doua consta in conjugarea compusului hidroxilat.

Functia de cuagulare

O parte dintre factorii care intervin in procesul de coagulare sunt sintetizati in ficat, astfel fibrinogenul, protrombina sunt sintetizati in ficat. Tot aici este sintetizata si heparina, o substanta anticoagulanta.

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 25 august, 2011, 17:19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *