Prima Pagina » Sanatate A-Z » Neurologie » Generalitati despre polineuropatia alcoolica

Generalitati despre polineuropatia alcoolica

Generalitati despre polineuropatia alcoolicaPolineuropatia alcoolica reprezinta o afectiune caracterizata prin scaderea functionalitatii nervilor, datorata leziunilor induse prin consumul cronic prelungit de alcool. Simptomele neuropatiei alcoolice, ca in cazul altor boli de acest tip, apar initial la nivelul extremitatilor inferioare, mai ales picioare (talpa, fata dorsala a piciorului) si sunt de natura senzitiva, ulterior aparand si manifestarile motorii. Debutul bolii este insidios, dupa o evolutie foarte indelungata, desi au fost descrise si cazuri cu progresie rapida, acuta.

Polineuropatia alcoolica este de fapt o neuropatie axonala caracterizata prin ceea ce specialistii numesc ‘degenerescenta walleriana’, insotita de reducerea mielinizarii fibrelor nervoase. Degenerescenta walleriana este un proces patologic ce apare in momentul in care fibrele nervoase sunt strivite sau taiate si partea axonului desprinsa de corpul celulei moare. Aceasta degenerescenta apare atat in afectiuni ale sistemului nervos central, cat si in cele ale sistemului nervos periferic, are debut distal de locul leziunii si apare dupa 24 de ore de la agresiune.

Exista un oarecare grad de controversa in lumea medicala cu privire la rolul etiopatogenic exact al alcoolului in aceasta afectiune. Unele studii experimentale efectuate pe animalele de laborator au indicat faptul ca alcoolul nu are un efect neurotoxic direct asupra maduvei spinale sau a structurilor nervoase.
Acetaldehida insa, un metabolit ala etanolului, actioneaza ca un neurotoxic direct.

Frecventa acestei afectiuni in populatia generala nu poate fi apreciata corect, iar datele epidemiologice difera foarte mult. Unul din factorii care induc aceasta variabilitate a datelor este reprezentat de definitia alcoolismului in sine. In aparitia polineuropatiei alcoolice trebuie analizate atat durata cat si cantitatea de alcool consumata de catre pacient de-a lungul vietii.

Consumul cronic de alcool este implicat in aparitia unor multiple disfunctii de organ. Sunt grav afectate cordul (de exemplu cardiomiopatia alcoolica), sistemul nervos central (psihoza, ataxia cerebeloasa, encefalopatie), sistemul nervos periferic, pancreasul, vezica biliara, ficatul (ciroza).

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 9 mai, 2019, 20:29

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *