Prima Pagina » Corpul Uman » Sistemul Digestiv » Glandele anexe ale tubului digestiv

Glandele anexe ale tubului digestiv

Glandele anexe ale tubului digestiv isi varsa produsii de secretie prin canale speciale in segmente tubului digestiv.

Ficatul

Ficatul este cea mai mare si complexa glanda din organism, fiind o anexa a tubului digestiv, caruia ii elimina in perioadele digestive, secretia sa exocrina – bila. In plus la nivelul lui se sintetizeaza multiple substante pe care le varsa direct in singe. Astfel toate monozaharidele absorbite prin mucoasa intestinala ajung prin vena porta in ficat, unde sunt convertite in glicogen. Sinteza glicogenului hepatic din glucoza, este una din principalele functii ale ficatului. Dar glicogenul se poate forma in ficat si din unele proteine sau din unele lipide, astfel ca acest organ este un depozit insemnat de glucoza, alaturi de muschi.

Dar ficatul poate sintetiza si lipide, pe care le depoziteaza sau le trimite in circulatie. Si aminoacizii absorbiti ajung in ficat si unii sunt metabolizati de celula hepatica si folositi pentru sinteza proteinelor structurale proprii, sau a unor proteine circulante, ori a unor aminoacizi noi proprii organismului uman, al lipidelor, glucozei, glicogenului. Ficatul este indispensabil vietii, indeplinind un mare numar de alte functii, din care amintim cea toxica s.a.

In greutate de aproximativ 1500 g, ficatul ocupa loja hepatica, situata la dreapta etajului supramezocolic sub bolta diafragmului, fiind acoperit la exterior de peritoneu, care-l fixeaza de pereti prin ligamentele coronar si falciform. De mica curbura a stomacului ficatul este fixat prin epiploonul gastro-hepatic (micul epiploon), prin care trec si pricipalele elemente destinate ficatului, ce formeaza pediculul hepatic.

Ficatul prezinta doua fete: una superioara (diafragmatica), convexa, si alta inferioara, viscerala. Fata inferioara prezinta trei santuri, sub forma literei H, doua antero-posterioare si unul transversal – hilul, care delimiteaza patru lobi hepatici – drept, sting, anterior si posterior, dintre care cel drept este cel mai mare. In santul longitudinal drept se afla anterior vezicula biliara, iar posterior vena cava inferioara.

Ca si plaminii si rinichii, ficatul are o structura segmentara, lobii sai fiind impartiti in segmente, iar fiecare segment fiind format din lobuli. Exista un numar de 8 segmente hepatice, delimitate in functie de distributia intrahepatica a venei porte, arterei hepatice si cailor biliare intrahepatice.

Sub peritoneu fetele ficatului sunt acoperite de o capsula fibroasa conjunctiva, care la nivelul hilului intra si se ramifica, pina in jurul lobulilor hepatici impreuna cu ramuri din artera hepatica, vena porta si elemente nervoase. Prin hil ies din ficat canalele biliare si limfatice.

Lobul hepatic este unitatea anatomica si functionasla a ficatului, avind forma hexagonala.

Lobul hepatic este alcatuit din cordoane celulare hepatice (hepatocite), dispuse radiar spre centrul lobulului. Mai multe cordoane se alatura si delimiteaza intre ele niste spatii – capilare, biliare, ce se deschid in canaliculele biliare, din spatiile perilobulare, de unde se continua cu sistemul canalicular, biliar pina in hil, unde formeaza doua canale hepatice, drept si sting. Imprejurul cordoanelor celulare, intralobular, exista o foarte bogata retea capilara sinusoidala, bogat anastomozata, care reprezinta unirea ultimilor ramificatii ale venei porte si arterei hepatice, din spatiile perilobulare.

Capilarele sinusoidale

Capilarele sinusoidale au unele caracteristici:

  •  au calibru mare de circa 9-30 microni;
  •  sunt separate de cordoanele hepatocitelor printr-un spatiu ingust – spatiul lui Diesse, cu rol deosebit de important in schimburile dintre plasma sanguina si celulele hepatice;
  •  peretii capilarelor sinusoide prezinta spatii intr celulele sale endoteliale;
  •  printre aceste celule endoteliale se gasesc, din loc in loc, si celule Kupffer, care proiemina in lumenul capilar, fiind considerate a reprezenta macrofage fixe ale sistemului reticulo- histiocitar.

Capilarele sinusoide converg spre o vena centrolobulara, de unde se continua cu vene hepatice, sau suprahepatice, ce se deschid in partea posterioara a ficatului in vena cava inferioara.

Caile biliare

Caile biliare sunt pricipale si accesorii:

  • caile biliare principale continua vasele biliare intrahepatice si formeaza in hil canalele hepatice drept si sting, care se unesc intr-un canal hepatic comun, acesta impreuna cu canalul cistic, ce se varsa in el, formeaza canalul coledoc, cu deschiderea in duoden.
  •  caile biliare accesorii sunt formate din: – vezicula biliara (colecistul), un rezervor al bilei intr doua perioade digestive, continuata de – canalul cistic, care se uneste cu canalul hepatic comun, spre a forma coledocul. Deschiderea canalului coledoc in duoden se face adesea impreuna cu canalul pancreatic pricipal Wirsung, prezentind o dilatatie – ampula lui Vater prevazuta cu un sfincter neted a lui Oddi, ce regleaza reflex eliminarile.

Vascularizatia ficatului

Vascularizatia ficatului este dubla:

  •  nutritiva, care aduce singe oxigenat prin artera hepatica (ram al trunchiului celiac din aorta abdominala);
  •  functionala, data de ramificatiile venei porte, prin care sunt aduse din peretii tubului digestiv nutrimentele absorbite.

Vena porta este un sistem derivativ al venei cave inferioare, interpus intre reteaua capilara sinusoidala hepatica. La origine vena porta se formeaza din capilarele mucoasei tubului digestiv subdiafragmatic (cu exceptia a 2/3 inferioare a rectului) si a celor din pancreas si splina. Aceste capilare vor forma venule si apoi vene din ce in ce mai mari, pentru ca in final sa dea trei trunchiuri venoase – venele mezenterice, superioara si inferioara, si splenica. Aceste vene mari se unesc in spatele capului pancreasului formind vena porta, care dupa capilarizare intralobulara formeaza venele hepatice, afluenti ai venei cave inferioare.

Inervatia ficatului este de natura vegetativa, provenita din plexul celiac, si cuprinde fibre simpatice, ramuri ale splanhnicilor toracali, si fibre parasimpatice, din nervii vagi.

Pancreasul:

Pancreasul este o glanda amficrina, anexa a tubului digestiv, de forma unui ciocan, cu capul – partea voluminoasa, mai mare, situat in cadrul duodenal, iar in continuare, corpul si coada orientate spre stanga, trecand peste marile vase abdominale si rinichiul stang pana aproape de hilul splinei. In afara componentelor structurale endocrine, pancreasul in majoritate este exocrin, avand structura tubulo-acinoasa ramificata asemanatoare glandelor salivare. Celulele acinilor secreta la nivelul duodenului sucul pancreatic necesar digestiei, secretie colectata de cele doua canale excretoare – cel principal de-a lungul intregului organ, iar cel accesor desprins din precedentul la nivelul capului.

Vascularizatia duodenului este data de ramuri din trunchiul celiac si mezenterica superioara, iar sangele venos se dreneaza in vena porta.

Inervatia pancreasului este vegetativa, simpatica si parasimpatica, cu origine in plexul celiac.

Tubul digestiv indeplineste in pricipal functiile de digestie, urmata de absorbtia principiilor alimentare, deoarece substantele care intra in constitutia alimentelor nu sunt direct asimilabile, datorita diferentei de structura fizico-chimica fata de constituentii organismului. De aceea la nivelul mucoasei tubului digestiv acesti constituenti alimentari, pentru a putea strabate peretele intestinal si a intra in circulatie, sunt degradati pana la structuri simple – aminoacizi, monozaharide, si acizi grasi. Aceste transformari sunt produse prin actiunea succesiva a enzimelor din sucurile digestive, in timpul progestiei lente a continutului intestinal, prin diferite miscari ale segmentelor tubului digestiv, miscari care sunt reglate reflex pe cale nervoasa, si umorala.

In cavitatea bucala aceste procese de degradare incep odata cu masticatia si cu secretia salivara, formandu-se bolul alimentar. Prin deglutitie (inghitire) bolul alimentar este trecut prin bucofaringe, laringofaringe, esofag, pana in stomac.

In stomac se formeaza chimul gastric, dar la acest nivel sunt absorbite unele nutrimente. Chimul gastric strabate apoi intestinul subtire, unde are loc principala digestie si absorbtie a principiilor alimentare.

Absorbtia intestinala este un proces complex prin care produsii simplii rezultati in urma digestiei strabat mucoasele gastrica si intestinala (in principal are loc la nivelul mucoasei intestinului subtire). Trecute in intestinul gros, resturile alimentare stagneaza in final in ampula rectala. Dupa un timp se produce defecatia, ce reprezinta un act reflex de eliminare a materiilor fecale, coordonat de centrii simpatici lombari si parasimpatici sacrati, sub control voluntar cortical.

Splina:

Splina este un organ intraperitoneal situat intre foitele mezogastrului posterior, fiind considerat cel mai mare viscer limfatic din organism. Structura splinei este formata din o capsula subtire fibromusculara, situata sub seroasa peritoneala. Aceasta capsula contine pe langa fibre elastice si putine fibre musculare netede. Ea se prelungeste de la periferie spre interior formand septuri incomplete, iar in hil formeaza imprejurul vaselor si ramificatiilor lor teci fibroelastice  ce compartimenteaza parenchimul in mici areole.

Parenchimul (pulpa splenica), este format din pulpa rosie si pulpa alba. Pulpa rosie este formata din cordoane de splenocite, inconjurate de stroma formata de o retea de reticulina si largi capilare sinusoide dispuse intre ultimile ramificatii ale arterei splenice si inceputurile venei splenice.  Pulpa alba este dispusa in jurul tecilor perivasculare arteriale, dupa ce s-au desprins de vene, ca niste mansoane limfoide – corpusculii sau nodulii lui Malpighi. Acesti corpusculi sunt formati din tesut reticular plin cu limfocite, adevarate centre de reactii la infectii si intoxicatii. Incepand cu acesti corpusculi fiecare ram arterial se ramifica in 2-6 artere peniciliate, urmate de capilare sinusoide si in jurul acestor capilare sinusoide exista teci reticulare cu aceeasi semnificatie functionala ca si corpusculii lui Malpighi.

Vascularizatia splinei este data de artera splenica, ram din trunchiul celiac, iar venele se varsa in vena splenica; tributara venei porte. Inervatia este vegetativa, simpatica si parasimpatica, data de ramuri din plexul celiac.

Articole Similare:

Ultima actualizare: sâmbătă, 13 august, 2011, 7:47

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *