Hemoroizi
- Gastroenterologie
- 256 vizionari
- Septembrie 12, 2011, 4:02
- 4 comentarii
Sa vorbim si un pic despre hemoroizi. Cel mai des hemoroizii apar ca si o consecinta a modificarilor patologice aparute la nivelul plexurilor cavernoase hemoroidale ale rectului, care, avand in componenta lor si vase arteriale, explica aspectul arterial al sangerarilor caracteristice hemoroizilor.
Fenomenul de aparitie a hemoroizilor consta in dilatarea tesutului cavernos cu aparitia maselor hemoroidale care prolabeaza in canalul anal, traumatizarea lor avand drept consecinta sangerarea dupa defecatie, staza venoasa si tromboza, adesea asociate cu edem si fenomene necrotice. In majoritatea cazurilor masele hemoroidale sunt localizate la ora 3, 7 si 11 in decubit dorsal.
Exista mai multe teorii care explica aparitia hemoroizilor, de la implicarea agentilor infectiosi (criptita, tromboflebita hemoroidala, colita) pana la dereglari neurologice si endocrine.
Unii autori explica aparitia hemoroizilor ca o consecinta a factorilor alimentari (abuzul de condimete, alcool si alimentatie dezechilibrata).
In present, cele mai raspandite teorii in patogenia hemoroizilor sunt teoria mecanica si teoria hemodinamica.
Conform teoriei mecanice, hemoroizii apar ca rezultat al hernierii distale a tesutului cavernos din plexul hemoroidal. Deplasarea pernitelor hemoroidale este cauzata de ruperea fibrelor tesutului conjunctiv de fixare la structurile din profunzime , ca si consecinta a traumatismelor postconstipatie.
Teoria hemodinamica explica aparitia hemoroizilor ca rezultat al refluxului venos si stazei cauzate de crestere a presiunii intraabdominale in timpul sarcinii, ridicarii de greutati, a constipatiei cronice, si unor dereglari functionale precum lipsa de relaxare a sfincterului anal intern in timpul defecatiei.
Aparitia si prolabarea hemoroizilor pot fi favorizate de mai multi factori; hipodinamia, sedentarismul, obezitatea, constipatia, sarcina si nastera, diareea, fumatul, ridicarea greutatilor, tusea cronica, abuzul de alcool si condimente iuti.
Exista trei tipuri de hemoroizi: interni cu origine din plexul intern, externi din plexul extern si micsti.
Primele simptome al bolii hemoroidale sunt senzatia de jena anala in repaos si la defecatie, prurit anal, tromboze hemoroidale externe, aparitia hemoragiilor cu sange rosu dupa defecatie care pot duce chiar la anemie in unele cazuri. Odata cu cresterea in volum a hemoroizilor apare prolabarea lor prin canalul anal, tromboza cu edem, strangularea in canalul anal cu modificari necrotice al tesuturilor.
Stadializarea hemoroizilor:
Stadiul 1- apar rectoragii dupa defecatie, fara prolaps hemoroidal.
Stadiul 2- odata cu hemoragia, apare prolabarea maselor hemoroidale care se reduc insa spontan.
Stadiul 3- rectoragii cu prolaps hemoroidal care necesita reducere ajutata cu mana, initial numai la defecatie apoi si dupa eforturi cu cresterea presiunii inraabdominale. Hemoroizii raman redusi.
Stadiul 4- masele hemoroidale prolabeaza la efort minim, sunt ireductibile sau prolabeaza imediat dupa reducere, se trombozeaza des, sunt durerosi si sunt asociati cu hemoragii importante.
Una din complicatiile bolii hemoroidale este tromboza hemoroidala acuta.
Tromboza hemoroidala (aparitia unei formatiuni perianale dure-elastice, dureroase) este de multe ori prima manifestare al bolii hemoroidale. Durerea acuta, insotita de aparitia formatiunii perianale ,este cauza cea mai frecventa de adresare la medic, daca se intarzie, pot aparea si sangerarile.
In orice stadiu ai evolutiei trombozei, tegumentul deasupra hemoroizilor trombozati poate sa se erodeze ca rezultat aparand sangerarea, cu posibila evacuare spontana a trombului urmata uneori de vindecare spontana. Nu trebuie insa uitat ca zona erodata poate fi o poarta de intrare a infectiei cu evolutie spre paraproctita.
Proctologii definesc trei grade de tromboza hemoroidala acuta:
Gradul 1 - noduli hemoroidali de dimensiuni medii,de consistenta dur-elastica, durerosi la palpare, tegumentul perianal si mucoasa usor hiperemiate, pacientii acuza senzatie de arsura si prurit care se intensifica la defecatie.
Gradul 2 - se caracterizeaza prin edem important si hiperemie a regiunii perianale, durere la palpare si tuseul rectal, dureri in regiunea anala, ce se intensifica la mers si sezut.
Gradul 3 - toata regiunea anoperianala este inglobata intr-un infiltrat inflamator, palparea este dureroasa, in regiunea anala apar noduli violacei sau visinii violacei interni, cu depuneri de fibrina; pot aparea zone de necroza de culoare neagra, in cazurile neglijate existand riscul de paraproctita.
Rectoragia poate fi manifestarea si a altei patologii colonice cum ar fi neoplasmul de colon sau boli inflamatorii. De aceea, pentru un diagnostic corect se efecueaza pe langa tuseul rectal, anuscopia si rectoscopia, sau chiar colonoscopia daca nu se gaseste sursa sangerarii.
Tratamentul hemoroizilor:
Tratamentul conservator al hemoroizilor este indicat in stadiile incipiente sau in episoade acute, cu sindrom dureros pronuntat si edem. Scopul tratamentului conservator consta in diminuarea proceselului inflamator, normalizarea circulatiei sangvine in regiunea anala, combaterea durerii, oprirea sangerarilor si normalizarea scaunului. Se folosesc preparate analgetice, laxative usoare, antipruriginoase, cicatrizante si antiinflamatorii locale precum unguente ,supozitoare, microclisme si bai de sezut.
Chiar daca reteaua farmaceutica actuala propune o larga gama de preparate pentru tratarea hemoroizilor, indiactiile terapeutice depind de forma clinica de evolutie a bolii, varsta pacientului, tarele asociate, prezenta complicatiilor. Tratamentul eronat poate duce la agravarea simptomelor
pana la aparitia complicatiilor care pot necesita spitalizarea pacientului.
Tratament miniinvaziv hemoroizi:
In ultimii ani se folosesc din ce in ce mai mult metode miniinvazive de tratament ambulator:
- Sclerozarea.
- Ligaturarea cu benzi elastice.
- Fototermocoagularea in infrarosu.
- Criodistructia.
- Coagularea mono- si bipolara.
- Coagularea cu laser.
Trebuie tinut insa cont de faptul ca tromboza hemoroidala sau tromboflebita, paraproctita sau abcesul perianal, fisura anala sau alte boli inflamatorii al regiunii ano-perianale si rectului sunt contraindicatii pentru tratamentul miniinvaziv. Nu toate formele de hemoroizi externi si micsti se pot trata prin metodele sus enumerate, la fel ca si hemoroizii de gradul 4.
Tratament chirurgical hemoroizi.
Tratamentul chirurgical al boliii hemoroidale se aplica la pacienti cu hemoroizi grad mare (4), sau la acei pacienti care au contraindicatii pentru tratament miniinvaziv.
Tehnica Milligan-Morgan, elaborata de chirurgii englezi Milligan si Morgan la sfarsitul anilor 30,se practica si in zilele de astazi in spitalele de stat (extirparea celor trei pachete hemoroidale);
Tehnica Whitehead-Vercescu presupune extirparea circulara a mucoasei cu pachetele hemoroidale, apoi sutura mucoasei la tegument.
Tehnica Antonio Longo, Tehnica de excizie circulara al mucoasei rectale deasupra liniei dentate cu ajutorul unui stapler, elaborata de chirurgul italian Antonio Longo in 1993 reprezinta o alternativa moderna de tip invaziv, grevata insa si ea cu sechele postoperatorii si sindrom dureros persistent.

De aproximativ un an si 2 luni ma tot chinuie hemoroizii. Am ramas cu ei din trimestrul 3 de sarcina. Ies foarte greu cu scaunul din cauza lor (doar daca beau un ceai laxativ) Puteti sa-mi dati un sfat cum sa-i tratez? Inca ceva, am si bila cu peretii ingrosati si foarte lenesa si cred ca si asta afecteaza iesirea foarte greu a scaunelor.
[Reply]
Kopa Reply:
Hemoroizii sunt cauzati de constipatie si nu invers. Consumul de ceaiuri laxative duc la dependenta si treptat, intervine nevoia de a mari cantitatea. De fiecare data, cand intalnesc acest subiect incerc sa-mi spun parerea din proprie experienta, nu stiu in ce masaura am si credibilitate. Un consum de laxative mi-a afectat mult sistemul digestiv si ca urmare, mi-a trebuit timp si rabdare pentru a-l vindeca. Pentru cine vrea sa incerce – consumul de tarate de grau cate trei linguri, de doua ori pe zi – indiferent de momentul si conditiile in care se administreaza, in apa, ceai, suc, supa, ciorba, etc. la temperatura corpului. Chiar amestecate in orice fel de mancare. Cu acest tratament am rezolvat problema constipatiei. Odata rezolvata problema constipatiei se vor rezolva si celelalte.
[Reply]
viorica Reply:
Acelasi lucru voiam sa-ti spun si eu. Odata aparuti, hemoroizii sunt intretinuti de constipatie. Combate constipatia printr-o alimentatie sanatoasa. In afata de tarate poti consuma alimente care contin fibre, iaurtul din comert Activia este foarte bun, prunele uscate deasemenea. Eu mi-am rezolvat problema constipatiei consumand in fiecare dimineata, cu jumatate de ora inainte de masa, un pahar cu un amestec de apa, miere de albine si otet de mere. Hemoroizii apar din cauza constipatiei, a stresului,a statului in picioare. Pentru ca hemoroizii inseamna inflamarea/umflarea venelor, hemoroizii sunt un fel de varice. Sunt recomandate medicamentele DETRALEX, unguentul si supozitoarele PROCTOGLYVENOL. In crize hemoroidale poti face o turtita moale din tarate pe care sa o pui intre fese. Poti sa-ti pui un supozitor din cartof crud. In concluzie, rezolva intai problema constipatiei, foloseste supozitoare si crema. Sanatate.
[Reply]
katy Reply:
Impreuna cu celelalte recomandari mai poti incerca si urmatoarea reteta: se curata si paseaza usturoi (cam o lingurita cu varf de usturoi pasat) se amesteca cu 2 linguri mari de miere naturala pana se obtine o pasta, se pastreaza la frigider. Cu aceasta pasta ungi zona cu hemoroizi, dupa ce ai igienizat zona, se aplica zilnic de 2-3 ori. Este o reteta pe care a folosit-o bunicul meu, om batran de la tara, pierdea mult sange din cauza hemoroizilor, medicii au incercat sa-l convinga sa se opereze, dar bunicul nici nu vroia sa auda. Folosind zilnic aceasta pasta timp de 3 luni, s-a vindecat complet de hemoroizi.
Sau poti folosi crema Hemorsal care iarasi este foarte eficienta, din pacate supozitoare nu se mai fabrica.
[Reply]