Prima Pagina » Sanatate A-Z » Medicina Interna » Hipertensiunea Arteriala

Hipertensiunea Arteriala

Definitie

Hipertensiunea arteriala e un sindrom caracteriat prin cresterea presiunii sistolice si a celei diastolice peste valorile normale. Dupa O.M.S. se considera valori normale pentru presiunea maxima 140 – 160 mm Hg, interpretate in raport cu varsta, sexul si greutatea, iar pentru minima 90 – 95 mm Hg.

Clasificare

In functie de etiologie se deosebesc hipertensiunea arteriala esentiala, in care nu se poate evidentia o cauza organica si hipertensiunea arteriala secundara sau simptomatica, in care este dovedita cauza. Se deosebesc hipertensiuni secundare renale, endocrine, neurogene si cardiovasculare.

In functie de evolutie se accepta astazi clasificarea propusa de O.M.S.: stadiul I, caracterizat prin depasirea valorilor normale de 140 – 160/90 – 95 mm Hg; stadiul al II-lea, caracterizat prin semne de hipertrofie cardiovasculara. Hipertrofia ventriculului stang poate fi constatata clinic, electrocardiografie, radiologic si prin examenul fundului de ochi (angiopatie hipertensiva); stadiul al III-lea, caracterizat prin aparitia complicatiilor cardiace, coronariene, cerebrale si renale.

Hipertensiunea arteriala este una dintre cele mai raspandite boli. Presiunea arteriala poate creste fie prin marirea debitului, fie prin cresterea rezistentei. Cele mai multe hipertensiuni au la baza cresterea rezistentei periferice (hipertensiunea esentiala, renala etc.). Initial, procesul este functional – vasoconstrictie -, ulterior apar leziuni organice care permanentizeaza hipertensiunea arteriala. In ceea ce priveste factorii care realizeaza vasocons-trictia arteriala, se acorda un rol important sistemului nervos central, sistemului hipofizo-suprarenal si hiperreactivitatii vasculare. In evolutia hipertensiunii arteriale, dupa mai multi ani de evolutie apar leziuni organice de ateroscleroza, care agraveaza tulburarile.

Hipertensiuni arteriale simptomatice

De cauza renala: Din acest grup fac parte hipertensiunile renovasculare [anomalii congenitale ale vaselor renale (stenoze, anevrisme); tromboze, embolii, hipertensiunile din bolile parenchimului renal (glomerulonefrita acuta si cronica, leziunile renale din diabet, pielonefritele etc.). In aparitia hipertensiunii renale, rolul principal este detinut de o enzima care ia nastere in rinichiul ischemic (cu circulatia insuficienta) si care se numeste renina. Aceasta se transforma in sange intr-o substanta hipertensiva numita angioten-sina. E importanta precizarea etiologiei renale, deoarece unele forme sunt susceptibile de o interventie chirurgicala (hipertensiunea renovasculara, unele pielonefrite). Tratamentul se adreseaza atat bolii de baza, cat si hipertensiunii arteriale.

De cauza endocrina. Din acest grup fac parte:

  • feocromocitomul – o tumoare localizata in medulara glandei suprarenale, caracterizata prin crize paroxistice de hipertensiune datorite descarcarii in circulatie de cateco-lamine (adrenalina si noradrenalina); tratamentul este chirurgical;
  • hiperaldosteronismul primar (adenom corticosuprarenal cu secretie excesiva de aldosteron);
  • sindrom Cushing, datorit unei tumori corticosuprarenale sau hipofizare care se caracterizeaza prin hipertensiune, obezitate, vergeturi, hirsutism si cresterea eliminarii urinare a 17-cetosteroizilor; tratamentul este chirurgical;
  • hipertensiuni endocrine, mai apar in hipertiroidism si in cursul sarcinii; in cursul primei sarcini poate aparea o hipertensiune reversibila, recidivand eventual cu fiecare noua sarcina; alteori, graviditatea agraveaza o hipertensiune arteriala preexistenta, de alta natura.

De cauza neurogena: In boli traumatice, tumorale sau inflamatorii ale creierului care duc la o crestere a presiunii intracraniene sau in caz de leziuni ale centrilor vasomotori se observa, uneori, si cresterea tensiunii arteriale.

De cauza cardiovasculara: Bolile insotite de hipertensiune arteriala sunt: coarctatia aortica, blocul complet, insuficienta aortica si ateroscleroza.

Hipertenisunea arteriala esentiala

Prin care se intelege orice sindrom clinic hipertensiv in care valorile presiunii arteriale sunt crescute, in absenta unei cauze organice. Se mai numeste si boala hipertensiva. Este cea mai frecventa, reprezentand 80 – 90% din totalul hipertensiunilor, si apare de obicei dupa 30 de ani, cu un maximum de frecventa intre 40 si 50 de ani. Incidenta este mai mare la femeie, dar formele mai grave apar la barbati. Menopauza si obezitatea sunt factori favorizanti, la fel viata incordata, stresanta si ereditatea.

Ereditatea ar juca un rol foarte important afectiunea intalnindu-se in proportie de 20 – 80% (dupa diferite statistici) in antecedentele familiale ale bolnavilor. Ceea ce se transmite ar consta intr-o tulburare a metabolismului catecolaminelor (adrenalina si noradrenalina) care ar sta la baza vasoconstrictiei arteriale. Se pare ca si alimentatia bogata in sare ar juca un rol.

Etiopatogenie

Majoritatea autorilor accepta astazi conceptia nervista, potrivit careia predispozitia ereditara este de natura neurogena, legata de o anumita structura a personalitatii si de o anumita modalitate de raspuns la situatiile de stress: durere, frica, suparare. Boala ar fi esential nervoasa, produsa de o tulburare in activitatea centrilor nervosi superiori. Diferiti excitanti din sfera psiho-emotionala (necazuri, griji, nesiguranta), actionand pe fondul unei predispozitii ereditare, duc la aparitia unor focare de excitatie permanenta la nivelul scoartei cerebrale, determinand secundar o vasoconstrictie arteriala. In lantul patogenic al hipertensiunii mai intervin – tot prin intermediul scoartei – sistemul endocrin si rinichiul.

Modificarile fundamentale locale care stau la baza hipertensiunii sunt vasoconstrictia arteriala si cresterea continutului peretelui arteriolar in apa si sare. Mai tarziu apar leziuni organice si ateroscleroza, care grabesc eyolutia si intuneca prognosticul prin complicatii.

Simptome

Clasic se deosebesc trei stadii:

Stadiul prehipertensiv poate fi afirmat pe baza ascendentei ereditare hipertensive, aparitiei unor puseuri tensionale trecatoare si a unor teste care stabilesc cresterea anormala a presiunii arteriale, comparativ cu normalul. Cel mai cunoscut este testul presor la rece, care este pozitiv cand, introducand mana in apa la 4°, valorile T.A. cresc cu peste 40 mm Hg.

Stadiul de hipertensiune intermitenta, caracterizat prin perioade de hipertensiune, fara alte semne clinice, alternand cu perioade normale.

Stadiul de hipertensiune permanenta: in peste 90% din cazuri, hipertensiunea arteriala este depistata in acest stadiu.

Dupa manifestari se deosebesc:

Forma benigna, care evolueaza progresiv si se caracterizeaza prin:

  • semne care apar la examenul arterelor, artere sinuoase si rigide, puls bine batut;’
  • semne de fragilitate capilara; diverse manifestari hemoragice (epistaxis, metroragii, uneori hematemeze, hemoragii retiniene etc.);
  • semne cerebrale: cefalee occipitala, de obicei dimineata, la trezire, ameteli, oboseala, astenie, insomnie, tulburari de memorie si concentrare, modificari de caracter, frecvent tulburari de vedere (“muste zburatoare”, vedere incetosata); cefalee cu caracter pulsatil, ameteala, tulburarile de vedere si tulburarile trecatoare de constienta si de limbaj sunt cele mai frecvente tulburari functionale, comune tuturor formelor de hipertensiune;
  • furnicaturi la nivelul extremitatilor, ameteli, senzatia de “deget mort”;
  • examenul inimii releva subiectiv palpitatii, dureri precordiale, diferite grade de disp-nee, iar obiectiv, semne de marire a inimii stangi (hipertrofie si digitatie);
  • radiologia, electrocardiografia, fundul de ochi si probele functionale renale apreciaza gradul de evolutivitate a hipertensiunii arteriale.

 In ultimul stadiu al formei benigne – care se instaleaza dupa multi ani de evolutie -apar complicatii: insuficienta cardiaca stanga sau totala cardiopatie ischemica, complicatii cerebrale sau renale.

Forma maligna are o evolutie rapida si o mortalitate ridicata. Poate fi maligna de la inceput sau se poate maligniza pe parcurs. Valorile tensionale sunt mari, in special cea diastolica depasind 130 mm Hg, rezistente la tratament. Starea generala este alterata rapid (astenie, slabire, paloare, cefalee intensa), fundul de ochi este grav si precoce alterat, complicatiile apar de timpuriu, in special insuficienta renala progresiva si ireductibila.

Evolutie si complicatii

In forma benigna, cea mai obisnuita, boala dureaza ani sau chiar zeci de ani. Sub influenta unui tratament corect si precoce pot aparea remisiuni importante. In forma maligna, evolutia este foarte rapida, etapele bolii fiind parcurse in 1 – 3 ani. Indiferent de etiologie, fiecare forma de hipertensiune arteriala, in raport cu caracterul sau evolutiv, poate fi benigna sau maligna si parcurge, in evolutia sa, cele trei stadii din clasificare propusa de O.M.S.

In stadiul al III-lea apar complicatii: la nivelul aparatului cardiovascular (insuficienta ventriculara stanga acuta si cronica, insuficienta cardiaca globala, infarct miocardic, anevrism disecant); la nivelul circulatiei cerebrale (encefalopatie hipertensiva, tromboze si hemoragii cerebrale); la nivelul rinichiului (tulburari variate, de la alterari functionale, pana la scleroza cu insuficienta renala). Complicatiile depind de forma clinica – benigna sau maligna. Astfel, in hipertensiunea benigna complicatiile se datoresc aterosclerozei, cele mai frecvente fiind tromboza cerebrala si infarctul miocardic. In hipertensiunea maligna domina degradarea arteriolara. Aici se intalnesc frecvent encefalopatia hipertensiva, hemoragia cerebrala, insuficienta cardiaca si insuficienta renala.

Prognosticul depinde de forma clinica – benigna sau maligna – de ereditate, de nivelul tensiunii diastolice si bazale, de varsta (tinerii fac forme mai grave), de respectarea tratamentului, de modul de viata recomandat si, in sfarsit, de aparitia complicatiilor. Prognosticul este favorabil in primul stadiu de boala, fiind mai rezervat in stadiul al doilea si mai ales in al treilea. Moartea se datoreste indeosebi complicatiilor cardiace, cerebrale si renale. Sub influenta tratamentului actual, prognosticul s-a imbunatatit.

Tratament

Tratamentul hipertensiunii arteriale, trebuie sa vizeze anumite obiective si in primul rand normalizarea valorilor tensionale. El trebuie sa tina seama de anumite principii si orientari:

  • explorarea trebuie bine facuta deoarece sunt hipertensiuni care beneficiaza de tratament chirurgical (hipertensiunile renovasculare).
  • tratamentul trebuie sa fie complex, igieno dietetic, medicamentos etc.
  • tratamentul trebuie individualizat si stabilit in conditii de ambulator, nu de spital.
  • drogurile hipotensive vor fi administrate la inceput in cantitati mai mici si marite apoi progresiv pana la normalizarea tensiunii arteriale. Este bine ca drogurile hipotensive sa fie asociate si la inceputul tratamentului asocierea sa cuprinda un hipotensiv cu un diuretic tiazidic.
  • trebuie tinut seama de ateroscleroza asociata, de aici (mai ales la varstnici) decurgand prudenta, pentru a nu precipita accidente vasculare cerebrale, coronariene si periferice (niciodata nu se va incepe cu doze mari, brutale).
  • deoarece multe hipertensiuni sunt consecinta sau sunt asociate aterosclerozei, regimul si tratamenutul vor fi adaptate acesteia din urma. Se vor combate obezitatea, guta, diabetul zaharat, hiperlipoproteinemiile etc.
  • repausul nu trebuie sa fie absolut. Exercitiile fizice, mersul pe jos si gimnastica medicala, fac parte din tratament. Efortul fizic va fi dozat si adaptat posibilitatilor bolnavului.
  • sedativele si tranchilizantele sunt de multe ori necesare.
  • dieta va fi saraca in colesterol si in grasimi saturate.
  • este bine ca tratamentul sa fie si vasodilatator coronarian, deoarece asociatia cardiopatie ischemica – hipertensiune arteriala, este foarte frecventa.
  • nu orice hipertensiune urmeaza sa primeasca tratament hipotensiv. Astfel in formele labile, de gradul I, etc., este suficient regimul dietetic, eventual tranchilizante si sedative.

Regimul de viata consta in limitarea eforturilor fizice, cu lucru de 6 – 8 ore pe zi, dupa caz, cu respectarea orelor de somn si a orelor de masa. Au o mare importanta mijloacele psihoterapice, combaterea anxietatii si evitarea situatiilor conflictuale din mediul de viata sau de munca. Vor fi cautate si incurajate elementele de satisfactie din profesiunea bolnavului, vor fi cultivate preocuparile care produc relaxarea (plimbari, lectura, muzica, teatru). Regimul va fi echilibrat si suficient, urmarindu-se mentinerea unei greutati normale, in caz de obezitate, va fi hipocaloric; in caz de ateroscleroza, hipolipidic si hipocaloric etc. Dar, indiferent de bolile asociate, va fi hipo- sau desodat. Regimul strict desodat (orez, fructe, zahar), cu mai putin de 0,5 g sare/zi, se aplica in formele foarte severe, dar este greu de respectat. Regimul desodat relativ (2 – 5 g sare/zi) este mai usor de acceptat, fiind utilizat in majoritatea hipertensiunilor.

Pentru aprecierea generala a continutului in sare se ia ca reper faptul ca ratia de NaCl consumata zilnic de un adult sanatos este de 10 – 14 g, din care 2/5 provin din sare folosita la pregatirea alimentelor si cea pusa la masa, 2/5 sunt furnizate de sarea din paine si 1/5 de sarea din lapte si derivatele sale, produse de mezelarie etc. Regimul desodat nu poate fi standardizat, ci adaptat in functie de starea clinica.

Tratamentul medicamentos foloseste numerosi agenti hipotensivi: sedative si hipnotice (barbiturice, Bromoval, Clordelazin, tranchilizante), Hydergine (Redergin), reserpina (Hiposerpil), comprimate de 0,25 mg; Raunervil, fiole de 1 ml – 2,5 mg i.v., hidrazino-ftalazine (Hipopresol, drajeuri de 0,025 g; Apresolina; Hipazin – (asociere de reserpina si hidralazina – Guanetidina, comprimate de 0,010 g), clonidina (Catapresan), ganglioplegice (Ganlion, Pendiomid, fiole de 2 ml – 0,075 g). Metildopa (Dopegyt, comprimate de 0,250 g sau fiole) Propranolol (Inderal), Pargylin si diuretice (Nefrix, Furosemid, Acid etacrinic, Aldactona etc.).

Tratamentul vizeaza normalizarea valorilor tensionale. Efectul este atins daca T.A. oscileazaa intre 90/70 si 130/90 mm Hg in ortostatism si nu depasessc 170/110 mm Hg in decubit. O atentie deosebita trebuie acordata scaderii T.A. In cazul hipertensiunii cu insuficienta renala sau cu tulburari de irigatie cerebrala sau coronariana.

Tratamentul hipotensiv este complex, cuprinde numeroase droguri cu diferite moduri de actiune. In functie de locul si mecanismul de actiune, Hipotensoarele pot fi clasificate astfel:

Vasodilatatoare, cu actiune asupra peretului vascular fara relatie cu terminatiile nervoase: Hidralazina, Minoxidilul, Verapamilul, Nifedipina, Diureticele (care actioneaza reducand volumul sanghin), Nitroprusiatul de sodiu si Diazoxidul.

Hipotensoare cu actiune pe receptorii simpatici, blocand transmiterea adrenergica:

  • blocante ale receptorilor alfa adrenergici (Prazosin, Fentolamina)
  • blocante ale receptorilor beta adrenergici: (Propranololul si celelalte).
  • blocantele receptorilor alfa si beta adrenergici (Labetalolul – Tenormin).

Cu actiune asupra fibrelor nervoase, simpatice, postganglionare sau terminatiile nervoase: Guanetidina, Rezerpina si Alfametildopa. Ultimele doua actioneaza si asupra sistemului nervos central.

Cu actiune asupra ganglionilor autonomi simpatici: Trimetaphan.

Cu actiune asupra sistemului nervos central: Clonidina, Alfametildopa si Rezerpina.

Cu actiune asupra volumului sanghin: Diureticele.

Antagonisti ai sistemului renina – angiotensina. Dintre acestia Saralazina (Antagonist al Angiotensinei II) si Teprotid, Captopril, Hipotensor (Inhibitor ai angiotensinei I in II).

Hidralazinele au fost o perioada putin intrebuintate, datorita tahicardiei si accidentelor coronariene provocate. Prin aparitia beta blocantelor au intrat din nou in tratamentul curent al hipertensiunii arteriale. Asocierea cu beta blocante corecteaza efectul lor tahi-cartizant. Produce vasodilatatie prin scaderea rezistentei periferice. Deoarece retine sarea si apa, trebuie asociate si cu un diuretic saluretic (Nefrix). Actiunea apare dupa 2-3 zile, in administrarea orala, si dupa 3 ore in cea i.v. Ca efecte secundare apar: cefalee, hipersu-doratie, anorexie, greturi, varsaturi, diaree, palpitatii si uneori semne de lupus. Se recomanda prudenta in cardiopatia ischemica, unde trebuie administrata numai in asociere cu beta blocante (Propranolol). Drogul principal este Hipopresolul, (Dihidralazina) comprimate de 25 mg, care se administreaza incepand cu 1 comprimat si se creste progresiv la 3 – 6 comprimate. Este utilizat in hipertensiunea usoara sau moderata. Asociat cu Hiposerpilul (Rezerpina) preparatul se numeste Hipazin (Adelfan).

Minoxidilul, este utilizat pe scara redusa datorita efectelor secundare. Are aceleasi reactii adverse ca si hidralazina. Deci si el trebuie asociat cu beta blocant si un saluretic. Doza zilnica este de 0,20 mg si rareori 50 mg. (Comprimate de 2,5 mg, de 5 mg si 10 mg). Este util in hipertensiunile bolnavilor cu insuficienta renala.

Verapamilul (Isoptil) si Nifedipinul (Adalat, Corinphar), sunt blocante ale calciului, cu efect hipotensor dar cu indicatie majora in angor si aritmii. Nifedipinul sub lingual, scade rapid tensiunea arteriala in edemul pulmonar acut.

Nitroprusiatul de sodiu, este un hipotensor energic, utilizat in hipertensiunea arteriala paroxistica. Actioneaza prin vasodilatatie puternica si rapida. (Nipride si Nipruss, in fiole de 50 mg). Se administreaza numai in spital si cu prudenta.

Diazoxidul, este inrudit cu clorotiazida dar nu are actiune diuretica. Este vasodilatator prin scaderea rezistentei periferice. (Hiperstat, Eudemin, in fiole de 20 ml – 300 mg substanta). Este o medicatie de urgenta in Encefalopatia hipertensiva, Eclampsie, hipertensiune arteriala maligna. Efectele secundare sunt asemanatoare hidralazinelor, dar produce si hiperglicemie.

Prazosinul (Minipress) este un alfa blocant care produce vasodilatatie blocand alfa receptorii. Este administrat in hipertensiunile moderate. In cele severe trebuie asociat cu un diuretic si eventual un beta blocant. Poate produce vertij, hipotensiune ortostatica, tulburari de tranzit, cefalee, astenie si eruptii cutanate. La prima doza exista si risc de sincopa. Se administreaza 3-20 mg, comprimate de 0,5 mg, 1 mg, 2 mg, 5 mg. Fentolamina (Regitina), cu actiune tot alfa blocanta este utilizat in tratamentul Feocromocitomului.

Propranololul (Inderal), Trasicor, Visken etc, sunt droguri cu actiune beta blocanta care actioneaza hipotensiv, antiaritmic si coronarodilatator. Produce bradicardie, scade forta de contractie a inimii si debitul cardiac. Efectul hipotensor este moderat, lent si progresiv. Efectele secundare sunt reduse. Are o larga utilizare singur sau asociat. Este contraindicat in insuficienta cardiaca, blocul A-V, astmul bronsic, diabetul zaharat sever, ulcerul gastric in evolutie: Doza zilnica este de 60 – 240 mg. Se prezinta in comprimate de 10 si 40 mg.

Labetalolul (Trandate) este un alfa si beta blocant. Efectul hipotensiv este similar asociatiei Propranolol – Hidrazinoftalazina.

Guanetidina este un drog mai putin utilizat datorita efectelor sale secundare (Hipotensiune ortostatica, Bradicardie, diaree, modificari de libidou, retentie de lichide, uscaciune a gurii). Actiunea hipotensiva apare dupa 3-4 zile si persista 6-l4 zile. Se prezinta in comprimate de 10 mg. Se incepe tratamentul cu 1 comprimat si se creste la 2 – 5 comprimate. Este indicata numai in hipertensiunea arteriala severa.

Ganglioplegicele sunt hipotensoare puternice dar greu de utilizat datorita reactiilor secundare (Hipotensiune ortostatica, retentie de urina, constipatie, tulburari vizuale). Suprima excitatiile simpatice si parasimpatice realizand o simpatectomie chimica. Scade tensiunea arteriala in cateva minute, administrat i.v., dar scade si debitul coronarian, renal si cardiac. Este tratamentul de electie al hipertensiunii paroxistice si al hipertensiunilor severe si maligne. Se administreaza 20 picaturi, de 3 – 4 ori per os, sau 1 fiola de 0.075 g i.m. sau i.v.

Alfametildopa (Aldomet, Dopegit), actioneaza predominant central simpaticolitic. Scade rezistenta periferica, in special renala si nu influenteaza debitul cardiac. Are actiune progresiva si este bine tolerata. Ca efecte adverse produce somnolenta, uscaciunea gurii, tulburari digestive (greturi, diaree), febra, stari depresive si anemii hemolitice. Se incepe tratamentul cu 1 comprimat (1 comprimat = 250 mg), si se creste progresiv la 3 -6 comprimate/zi. Este indicat in hipertensiunea usoara sau moderata, hipertensiunea din nefropatii, iar forma injectabila in hipertensiuni maligne.

Clonidina (Haemiton – 0,75 mg compr., Clonidina si Catapresan – 0,100 mg compr.), actioneaza central si periferic. Actiunea se aseamana cu alfametildopei. Are si efect sedativ si bradicardizant. Efectele secundare sunt nesemnificative. Nu este contraindicata in hipertensiunea cu insuficienta renala. Tratamentul se incepe cu 1 compr. (0,100 mg) si se ajunge la 0,450 – 0,600 mg. Este indiqats(mforrnele moderate iar injectabil si in formele severe.

Rauwolfia si derivatii sai actioneaza in hipertensiunea arteriala, central si periferic, golind depozitele de catecolamine. Efectul este si sedativ si bradicartizant. Oral se administreaza Hiposerpilul (0,25 mg), se incepe cu 1 comprimat si ajunge la 2 – 4 comprimate/zi. Efectul apare dupa 3-6 zile iar actiunea maxima este dupa 3 saptamani. In urgente se administreaza parenteral (Rawunervil) cu efect dupa 3-4 ore. Ca efecte adverse apar: somnolenta, astenie, diaree, transpiratii, congestie oculo nazala, stari depresive, ulcer gastroduodenal etc. Se administreaza in hipertensiunile usoare sau moderate.

Saralazina, utilizata ca test diagnostic pentru hipertensiunea reno-vasculara si Captoprilul (Hipotensor), cu actiune in hipertensiune arteriala cu renina crescuta (25 -600 mg) sunt agenti hipotensivi actionand ca antagonisti ai sistemului renina angiotensina.

In practica curenta sunt utilizate si alte substante hipotensive, rezultate fie din asocierea mai multor hipotensive, fie din asocierea unui agent hipotensor cu unul diuretic. Dintre acestia sunt utilizate curent Neocristepina si Brinaldinul.

Scaderea T.A. trebuie sa fie lenta,. deoarece scaderile bruste pot produce accidente grave in teritorii vitale: creier, miocard, rinichi. In formele usoare de hipertensiune arteriala se recomanda psihoterapia, eventual reorientarea profesionala, regimul hiposodat si hipocaloric (daca este cazul), sedative, saluretice (Nefrix, 1-2 comprimate/zi), controlul periodic.

In formele de gravitate medie, daca prescriptiile dietetice, sedativele si salureticele (Nefrix, Furosemid, Furantril) nu au dat rezultate, se adauga Hiposerpil (3 comprimate/zi), Hipopresol (3-4 comprimate/zi) si Aldomet (0,75 – 1 g/zi).

In formele severe sau maligne, in diuretice si sedative se asociaza Aldomet (0,15 – 1 g/zi) cu Guanetidina (20 mg/zi). In caz de esec se recurge la Catapresan, Pargylin sau Propranolol.

In hipertensiunea cu insuficienta cardiaca se administreaza Nefrix sau Furosemid cu Aldoctona si Hiposerpil; in hipertensiunea cu cardiopatie ischemica si ateroscleroza cerebrala – Nefrix. Hiposerpil, cu Propranolol sau Aldomet; in hipertensiunea cu insuficienta renala – Hipopresol, Aldomet si Hiposerpil.

Urgentele hipertensive, reclama o atitudine prompta si diferentiala (feocromocitomul, toxicoza gravidica, hipertensiunea cu edem pulmonar acut sau cu accidente cerebrovasculare). Se utilizeaza Raunervil i.v. (1 -2 fiole), Guanetidina, Aldomet, Catapresan sau Dihidralazina; de obicei se asociaza cu Furosemid sau Acid etacrinic i.v. Daca exista riscul de edem pulmonar acut, se asociaza Lanatosid-C, iar in iminenta de edem cerebral – sulfatul de magneziu i.v. Regitina este medicamentul de electie in crizele hipertensive din feocromocitom.

Orientari in tratamentul hipertensiunii arteriale

  • Rezerpina si-a pierdut prioritatea clinica. Poate fi inca folosita asociata cu hidralazina si cu un diuretic.
  • Diureticele sunt utilizate in majoritatea hipertensiunilor arteriale, indiferent de stadiul si severitatea bolii.
  • Beta blocantele (Propranolol) sunt hipotensoare de baza.
  • Alfametildopa si Clonidina, sunt hipotensoare care nu influenteaza negativ circulatia renala. Sunt utilizate in mod obisnuit.
  • Hidralazina a redevenit un hipotensiv de baza, datorita asociatiei cu beta blocantele, acestea din urma corectandu-i efectele secundare.
  • Guanetidina si Ganglioplegicele, reprezinta hipotensoare de exceptie.
  • In 50% din cazuri, diureticele ori beta blocantele, normalizeaza valorile tensionale, in celelalte 50% din cazuri, actioneaza asocierile de hipotensoare cu diuretice. Cea mai eficace si bine tolerata asociere, este cea dintre un diuretic tiazidic, un beta blocant si un vasodilatator (hidralazina etc), la care se poate adauga un simpaticolitic central (alfametildopa sau clonidina).
  • Nu se asociaza doua simpaticolitice centrale sau un simpaticolitic cu un beta blocant.
  • Hidralazina nu se administreaza, decat asociata cu un beta blocant iar simpaticoliticele fara un diuretic.

Profilaxia hipertensiunii arteriale urmareste educarea in vederea unui comportament adecvat de viata, chiar orientarea profesionala a descendentilor din parinti hipertensivi, a bolnavilor in stadiul prehipertensiv, deci a persoanelor susceptibile de a face boala. Foarte importanta este si profilaxia complicatiilor, realizabila prin asigurarea cooperarii bolnavului si prin recomandari ferme si judicioase.

Articole Similare:

Indicii: ,
Ultima actualizare: joi, 24 ianuarie, 2013, 17:44 Afisari: 82

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>