Prima Pagina » Corpul Uman » Fiziologie Umana » Influenta Efortului Fizic Asupra Musculaturii Scheletice

Influenta Efortului Fizic Asupra Musculaturii Scheletice

Dezvoltarea fibrelor musculare

Influenta Efortului Fizic Asupra Musculaturii ScheleticeContractiile musculare nu duc la modificari evidente ale fortei daca nu sunt realizate aproape de forta maxima. In urma practicarii exercitiilor fizice in cadrul antrenamentelor timp indelungat are loc o hipertrofie a fibrelor musculare si deci o marire in volum a muschilor. Odata cu acesta creste si forta musculara. La inceputul hipertrofiei unui muschi activ, reteaua vasculara capilara ramane in urma, ceea ce creaza conditii nefavorabile aprovizionarii cu sange ceea ce duce la o hipoxie musculara. Krogh a demonstrat ca sub influenta eforturilor fizice se deschid numeroase capilare de rezerva si se formeaza si altele noi; simultan cu inmultirea capilarelor, se produce si o dezvoltare a fibrelor musculare.

Substantele rezultate din metabolismul muscular produc o vasoconstrictie locala de durata si spasme ale arteriolelor, insotite de cresterea permeabilitatii peretilor vasculari, putandu-se forma un exudat in spatiile perivasculare. Exercitiile fizice incorect dozate pot produce ischemii (deficit circulator local) in muschi si miocard avand ca rezultat micronecroze si microinfarcte.

Hipertrofia musculara

 In timp ce cresterea masei totale a unui muschi este numita hipretrofie musculara, scaderea acesteia se numeste atrofie musculara. Hipertrofia musculara este consecinta hipertrofiei individuale a fibrelor sale, produsa ca raspuns la contractiile muschilui cu forta maximala sau submaximala. Hipertrofia se produce mai rapid (6-10 saptamani) daca simultan cu contractia muschiul este tensionat (prin contractii izometrice puternice). In timpul producerii hipertrofiei, ritmul sintezei proteinelor contractile este mult mai mare decat ritmul degradarilor, ceea ce duce leo crestere din ce in ce mai mare a numarului de filamente de actina si miozina. In paralel cu inmultirea numarului de miofibrile are loc si o crestere a tuturor sistemelor enzimatice care participa la furnizarea energiei si in special a enzimelor glicolitice.

Concomitent cu hipertrofia, imbunatatirea starii de antrenament perfectioneaza mecanismele nervose centrale si cele periferice musculare; ca urmare realizeaza recrutarea unui numar mai mare de unitati motorii in efortul de forta, provocandu-se astfel ridicarea limitei superioara a capacitatii de mobilizare a muschiului.

Cresterea masei musculare

Fiziologia clasica sustine conceptia cresterii masei musculare numai prin hipertrofia fibrelor musculare, deoarece tesutul muscular in perioada postnatala este stabil, nu se autoreinoieste. Dar cercetarile lui Gudz pe animale de laborator au stabilit ca alaturi de ingrosarea fibrelor existente are loc si disocierea acestora in doua fibre secundare (ipoteza insa putin insusita de alti autori).

Atrofia musculara se produce cand un muschi nu este folosit o perioada mai lunga de timp si ca urmare ritmul descretsterii proteinelor contractile ca si a numarului de miofibrile este mai rapid decat cel al refacerii. Un muschi lipsit de inervatie nu mai receptioneaza semnale contractile necesare pentru mentinerea dimensiunilor sale normale. De aceea atrofia incepe aproape imediat.

Dupa cca. doua luni in fibrele musculare apar procese degenerative. Daca in primele trei luni muschiul se reinerveaza, se produce o revenire functionala aproape complet; dincolo de acest termen, sansa recuperarii este din ce in ce mai mica si se pierde complet dupa 1-2 ani. In stadiul final al atrofiei de denervare, majoritatea fibrelor musculare sunt inlocuite cu tesut fibros si adipos.

Oboseala musculara 

Contractiile puternice de lunga durata ale muschiului conduc la instalarea fenomenului fiziologic denumit oboseala musculara. Oboseala musculara este o stare fiziologica reversibila ce se manifesta printr-o diminuare a activitatilor muschiului dar care dispare prin repaus. Simptomele oboselii au fost impartite in obiective si subiective.

Semnele subiective sunt :

  • senzatia de greutate in miscare;
  • dureri musculare;
  • epuizare (moleseala).

Semnele obiective sunt:

  • oboseala diminueaza excitabilitatea, puterea si durata in timp a contractiei musculare, prin scaderea numarului de unitati motorii antrenate in actul motor;
  • amplitudinea fiecarei contractii este diminuata de oboseala, atat prin scaderea numarului de fibre musculare stimulate cat si prin reducerea capacitatii de scurtare a fiecarei fibre;
  • diminuarea preciziei miscarilor si aparitia unor tremuraturi, consecinta oboselii nervoase;
  • cresterea tonusului muscular in repaus;
  • semnul caracteristic al oboselii musculare este caracterul reversibil al acestor modificari.

Mecanismele oboselii musculare raman foarte controversate; se invoca factori locali, biochimici, circulatori si factori extramusculari reglatori. Precizarea problemei oboselii este de mari importanta pentru fiziologia experimentala a efortului si muncii, pentru sport, pentru medicina clinica de explorari functionale si de recuperare.

– O prima teorie acorda fenomenelor chimice (epuizarea rezervelor energetice si cresterea deseurilor acide) rolul principal in diminuarea randamentului muschiului obosit, considerand ca unele modificari electrice din muschi si nerv sunt secundare.

– Unii autori contesta existenta oboselii ca fenomen fiziologic obiectiv, o definesc fie ca o senzatie subiectiva legata de procesele psihice, fie o reduc la un fenomen local, muscular sau senzorial, fie o identifica doar cu scaderea performantei.

– Teoria nervoasa (sustinuta de Grandjean) considera ca la nivelul scoartei cerebrale oboseala musculara este resimtita sub forma unei senzatii specifice care are drept consecinta diminuarea numarului si frecventei descarcarilor de neuroni motori. Grandjean accepta diviziunea clasica in: oboseala musculara ce se traduce prin incetinirea si reducerea contractiei musculare, avand la baza epuizarea rezervelor energetice; oboseala mintala cu o bogata simptomatologie subiectiva cu un mecanism predominant neuroendocrin.

– Bugard distinge o prima faza de oboseala fiziologica corespunzatoare stadiului de alarma a sindromului de adaptare, urmata de o etapa de trecere cu raspuns oscilant normal. Oboseala se manifesta mai intai cu fenemene de astenie si oboseala fizica, cu reduceri ale excretiei de hormoni corticosuprarenali, urmata de stadiul de epuizare dominat de tulburari endocrine.

Lucrurile se complica daca tinem seama ca muschiul obosit prin contractii voluntare raspunde totusi prin contractii la stimularea electrica directa a nervului sau motor. In plus muschiul obosit prin excitatii directe sau indirecte isi reia activitatea mai repede in mediul alcalin prin administrare de adrenalina sau excitarea nervilor simpatici (fenemenul Orbelli).

Concluzii

In concluzie fenomenele constatate sugereaza o succesiune diferita in aparitia fenomenelor de oboseala: primii sunt afectati neuroniii motori din scoarta, apoi placa motorie si in cele din urma muschiul propriu-zis. Observatii recente evidentiaza importanta

recuperarii rapide prin solicitarea altor grupe musculare, a caror proiectie corticala va determina prin inductie negativa, inhibitia zonei corticale obosite anterior si concomitent ating si zone facilitatoare encefalice; acestea din urma vor fi transmise sistemului motor si vor determina performante mai bune si o refacere mai rapida dupa oboseala.

Articole Similare:

Ultima actualizare: luni, 10 decembrie, 2012, 14:50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *