Prima Pagina » Corpul Uman » Sistemul Cardiovascular » Inima – Cordul

Inima – Cordul

Inima - Cordul

Inima este un organ musculo-membranos cavitar tetracameral, acoperit la exterior de o seroasa – pericard. Ea este situata in mediastinul anterior pe diafragm, indreptata putin la stanga in spatele sternului si a cartilajelor costale. Inima pompeaza ritmic, in permanenta, tesuturilor si organelor, sange prin sistemul arterial vascular, pe care-l primeste prin vene.

La omul adult greutatea inimii este in medie de circa 300 g, iar marimea de aproximativ a unui pumn strans. Inima are o baza indreptata in sus si la dreapta, si un varf spre in jos si la stanga.

Inima, cu cele patru cavitati – 2 atrii (A), spre baza inimii si 2 ventricule (V), spre varful ei, prezinta la exterior trei fete, o baza si un varf. Pe fete se observa santuri care corespund septurilor ce impart intern inima in cavitati. Astfel este un sant coronar ce separa atriile de ventricule, un sant interventricular, ce corespunde septului profund ce separa ventriculele, si un sant interatrial, ce corespunde septului interatrial.

Fata sterno-costala priveste anterior si putin la dreapta si superior, fiind acoperita, partial, de fundurile de sac pleurale anterioare, ce au in interior marginile anterioare, ascutite, ale pulmonilor. Aceasta fata corespunde cel mai mult ventriculelor, dar mai ales celui drept, prezentand si santul interventricular, ce se va continua si pe fata diafragmatica. Atriile sunt mascate de emergenta din ventricule a celor doua artere mari – pulmonara la stanga si aorta la dreapta ei, ambele vase fiind acoperite lateral de cate o urechiusa, dreapta si respectiv stanga, ce reprezinta prelungiri ale celor doua atrii.

Fata diafragmatica, aproape orizontala, corespunde cel mai mult ventriculelor si foarte putin atriilor si septului interatrial, la dreapta fiind varsarea venei cave inferioare in atriul drept.

Fata pulmonara, lateral stanga, este convexa si corespunde fetei mediastinale a pulmonului stang, atriul stang fiind putin reprezentat; in cea mai mare parte aceasta parte apartine ventriculului stang.

Baza cordului, indreptata posterior si la dreapta, este separata printr-un sept interatrial in doua portiuni:

  • portiunea stanga corespunde atriului stang si in care se varsa cele patru vene pulmonare;
  • portiunea dreapta corespunde atriului drept, in care se varsa cele doua vene cave – superioara si inferioara.

Varful inimii, apartine ventriculului stang, si se proiecteaza in spatiul V intercostal stang, pe linia verticala medio-clavicular, unde se palpeaza socul apexian.

In interiorul inimii cele doua atrii, drept si stang, sunt separate complet prin septul interatrial, iar cele doua ventricule, drept si stang, sunt separate de asemenea de septul interventricular.

In atrii se deschid venele care aduc sange incarcat cu dioxid de carbon – in atriul drept, si sange incarcat cu oxigen, de la plaman – in atriul stang. Fiecare atriu comunica cu baza ventriculului respectiv prin cate un orificiu atrio-ventricular, fiecare prevazut cu cate o valva care are valvule (cuspide), ce se deschid doar spre ventricule.

Astfel, la dreapta este valva tricuspida prevazuta cu trei valvule, iar la stanga valva bicuspida cu doua valvule.

Tot la baza ventriculelor se mai gasesc cate un orificiu arterial: al arterei pulmonare (la ventriculul drept), situat cel mai anterior, si al arterei aorte (la ventriculul stang), situat posterior precedentului, ambele anterior orificiilor atrio-ventriculare. Fiecare orificiu arterial are cate trei valve semilunare, in cuib de randunica, ce se deschid intr-un singur sens, spre artere.

Structura peretilor inimii

Structura peretilor inimii, deci a cavitatilor, cuprinde trei straturi concentrice, care dinspre interior spre exterior sunt: endocard, miocard si pericard, stratul mijlociu, cel mai dezvoltat, avand si rolul cel mai important.

Endocardul – este format dintr-un endoteliu situat pe o membrana bazala, sub care se gaseste un strat subendotelial cu fibre si rare celule conjunctive, precum si numeroase terminatii nervoase senzitive. La nivelul orificiilor de deschidere ale vaselor, endocardul se continua cu endoteliul vascular.

Miocardul – muschiul inimii, mult mai gros la ventricule (cu deosebire in cel stang) decat in atrii, este format din fascicule de fibre musculare cardiace, care au o dispozitie circulara in peretii atriilor si oblic spiralate in ventricule.

Fasciculele musculare miocardice se desprind de pe un element fibros situat la baza ventriculelor, ca niste inele, dispuse in jurul celor 4 orificii, atrio-ventriculare si arteriale. La nivelul fetelor interne ale atriilor muschiul este neted, iar la nivelul ventriculelor are aspect cavernos cu multe proeminente, unele alcatuind muschii papilari, care de la varful lor se continua cu cordaje tendinoase fixate pe valvulele atrioventriculare.

Tesutul muscular cardiac (kardia, gr. = inima) este format din doua structuri musculare:

  • miocardul comun, contractil, cu fibre musculare striate (cardiace sau miocardice), ce contin echipament enzimatic bazat pe metabolismul aerob;
  • miocardul specific, ce asigura contractia ritmica si automata a miocardului comun, fiind alcatuit din structuri musculare de tip embrionar cu activitate predominant anaeroba, cu foarte mare rezistenta la anoxie.

Miocardul comun este alcatuit din fibre musculare orientate putin diferit fata de cele ale musculaturii scheletice, avand lungimea mai mica si prezentand legaturi longitudinale si transversale intre ele. Se realizeaza astfel un sincitiu, care electrono-microscopic arata limite intre membranele celulare dar cu discuri intercalare ce le uneste. Fiecare fibra miocardica are sarcolema subtire, nucleul mic, iar sarcoplasma abundenta cu miofibrele de structura striata, asemanatoare fibrei musculare scheletice.

Miocardul specific, tesutul nodal sau autoexcito-conducator este format din celule miocardice modificate, alungite fusiform, cu striatii, dar incomplete, si mai multa sarcoplasma si glicogen decat in fibrele miocardului comun. Specializarea structurala si functionala a acestui tip de miocard este pentru a realiza legatura anatomica si functionala dintre atrii si ventricule.

Acest miocard specific este format din mai multe grupe nucleare, numite noduli, si fascicule de legatura si terminale, situate printre fibrele miocardului comun. Fiecare nodul sau fascicul imprima un anumit ritm contractil inimii, precum si o viteza specifica influxului nervos. Astfel, nodulul sinoatrial situat in peretele atriului drept langa orificiul de varsare al venei cave superioare, reprezinta principalul centru de comanda in activitatea cardiaca, generand impulsuri de 70-80/minut, ce difuzeaza rapid in tot miocardul atrial.

Nodulul atrioventricular, situat in septul interatrial, preia impulsurile precedentului, dar poate şi emite impulsuri cu o ritmicitate mai redusa de 40 impulsuri/minut. Fasciculul His, ce continua nodulul atrioventricular ajungand şi spre septul interventricular pe un scurt traiect, se divide apoi subendocardic in doua ramuri, dreapta şi stanga spre cele doua ventricule, unde prin reţeaua Purkinje se raspandeşte in tot miocardul ventricular.

Pericardul acopera inima la periferie şi este format din trei foiţe. La exterior pericardul fibros, mai gros, care spre baza inimii se continua cu adventicea marilor vase; el este fixat de stern, diafragm şi alte formaţiuni din jur prin ligamente.

In interiorul sacului pericardic fibros se gaseşte pericardul seros, cu doua foiţe, viscerala şi parietala. Foiţa visceralaepicardul reprezinta o membrana conjunctiva subţire care acopera exteriorul miocardului, nefiind altceva decat foiţa viscerala a pericardului seros, dupa ce acopera periferic feţele inimii se reflecta pe marile vase dinspre baza inimii, formand nişte funduri de sac pericardice, pentru a se continua cu foiţa parietala, ce tapeteaza faţa interna a pericardului fibros.

Intre cele doua foiţe ale seroasei se delimiteaza cavitatea pericardica, care este virtuala şi conţinand o fina pelicula de lichid pericardic cu rol de facilitare a mişcarilor permanente ale inimii.

Vascularizaţia inimii este foarte bogata şi provine din aorta prin cele doua artere coronare, dreapta şi stanga, desprinse in dreptul a doua valvule semilunare si dispuse in şanţurile de la suprafeţele exterioare. Fiecare ram arterial se ramifica foarte variat patrunzand şi in pereţii inimii unde se anastomozeaza intre ele foarte puţin sau deloc, astfel ca obstrucţia unei coronare, sau a unei ramuri, provoaca necroza teritoriului miocardic deservit, boala numindu-se infarctul de miocard. Venele din pereţii cordului se colecteaza prin venele coronare intr-un sinus coronar, care se deschide direct in atriul drept.

Inervatia extrinseca a inimii se realizeaza prin fibrele sistemului nervos vegetativ care alcatuiesc plexul cardiac situat la baza inimii, iar fibrele acestuia se termina in miocard sub forma unor fine arborizaţii. Fibrele simpatice, provenite din ganglionii cervicali au efecte vasodilatatoare coronariene şi de stimulare miocardica, iar fibrele parasimpatice, provenite din nervii vagi, sinapseaza mai ales nodulii sinoatrial şi atrioventricular, avand efect inhibitor asupra activitaţii inimii.

Din punct de vedere funcţional, datorita proprietaţilor specifice miocardului, ca ritmicitatea (automatismul), conductibilitatea, excitabilitatea şi contractilitatea, inima se comporta ca o dubla pompa, deservind doua circulaţii, mare şi mica:

– circulaţia mare (sistemica) incepe din ventriculul stang prin vena aorta şi ramificaţiile ei in tot corpul pana la capilare, revenind in atriul drept prin doua vene cave, superioara şi inferioara;

– circulaţia mica (pulmonara) pleaca din ventriculul drept prin trunchiul arterei pulmonare care prin bifurcare se ramifica in fiecare pulmon pana la capilare, urmate de venele pulmonare cate doua de la fiecare pulmon, ce se deschide in atriul stang.

Revolutia cardiaca

Inima functioneaza ca o dubla pompa aspiratoare – respingatoare, contractiile ventriculare ritmice asigura circulatia sangvina permanenta prin cele doua circuite, sistemic si pulmonar, iar aparatul valvular al inimii imprima un sens obligatoriu circulatiei intracardiace a sangelui.

Succesiunea unei contractii (sistola) si a unei relaxari cardiace (diastola) constitute ciclul sau revolutia cardiaca, avand o durata de 0,8 s (70/min).

In timpul diastolei atriale sangele adus la cord de venele mari se acumuleaza in atrii, deoarece valvele atrioventriculare sunt inchise. Dupa terminarea sistolei ventriculare, presiunea intraventriculara scade rapid, devenind inferioara celei atriale si, ca urmare, valvele atrioventriculare se deschid si sangele se scurge pasiv din atrii in ventricule. Umplerea ventriculara pasiva este raspunzatoare pentru aproximativ 70% din sangele care trece din atrii in ventricule, restul de 30% fund impins, ca urmare a sistolei atriale.

Sistola atriala are durata scurta (0,1 s) si eficienta redusa, din cauza ca miocardul atrial este slab dezvoltat. In timpul sistolei atriale, sangele nu poate reflua in venele mari, din cauza contractiei concomitente a unor fibre cu dispozitie circulara, care inconjura orificiile de varsare ale acestor vene in atrii; ca urmare, sangele trece in ventricule. Dupa ce s-au contractat, atriile intra in diastola -0,7 s.

Sistola ventriculara urmeaza dupa cea atriala (0,3 s). Curand dupa ce ventriculul a inceput sa se contracte, presiunea intraventriculara depaseste pe cea intraatriala si, ca urmare, se inchid valvele atrioventriculare. Urmeaza o perioada scurta in care ventriculul este complet inchis, contractia ventriculara determinand cresterea presiunii intraventriculare. Cand presiunea intraven­triculara depaseste pe cea din arterele ce pleaca din cord, se deschid valvulele semilunare de la baza acestor vase si incepe evacuarea sangelui din ventricul.

Evacuarea sangelui se face la inceput rapid si apoi lent, presiunea intraventriculara scazand progresiv. In timpul sistolei, ventriculele expulzeaza in aorta si, respectiv, in artera pulmonara, 70-90 ml sange – debit sistolic.

Dupa sistola ventriculele se relaxeaza, presiunea intraventriculara scade rapid si, cand ajunge sub nivelul celei din arterele mari, se inchid valvulele sigmoide.

Ventriculele continua sa se relaxeze si, o anumita perioada de timp, sunt din nou cavitati inchise; treptat presiunea intraventriculara scade sub nivelul celei intraatriale, se deschid valvele atrioventriculare, sangele din atrii incepe sa se scurga pasiv in ventricule si ciclul reincepe; diastola dureaza 0,5 s.

De la sfarsitul sistolei ventriculare pana la inceputul unei noi sistole atriale, inima se gaseste in stare de repaus mecanic – diastola generala (0,4 s).

Activitatea mecanica a cordului este apreciata pe baza valorii debitelor sistolic si cardiac.

Debitul sistolic reprezinta cantitatea de sange expulzat de ventricule la fiecare sistola si variaza intre 70-90 ml.

– Debitul cardiac, obtinut prin inmultirea debitului sistolic cu frecventa cardiaca pe minut are valori de aproximativ 5,5 l, dar poate creste in timpul efortului muscular pana la 30-40 l; debitul cardiac creste si in timpul sarcinii, al febrei, si scade in timpul somnului.

Travaliul cardiac – lucrul mecanic efectuat de inima pe o anumita perioada de timp – este de aproximativ 86 g/m pentru fiecare sistola a ventriculului stang si de aproximativ 1/5 din aceasta valoare pentru ventriculul drept. Deci, in decursul a 24 de ore, travaliul cardiac este de aproximativ 10 000 kg/m.

Zgomotele inimii

Zgomotele inimii sunt consecinta activitatii mecanice cardiace. In mod obisnuit, prin aucultatie se percep doui zgomote: sistolic si diastolic.

–   Zgomotul sistolic, prelungit si cu tonalitate joasa, este produs de
inchiderea valvelor atrioventriculare si de sistola ventriculara.

–   Zgomotul diastolic,   scurt  si  ascutit,   este   consecinta  inchiderii valvulelor semilunare ale aortei si arterei pulmonare.

Inscrierea grafica a oscilatiilor sonore determinate de activitatea mecanica a cordului reprezinta fonocardiograma.

Variatiile potentialelor electrice din timpul revolutiei cardiace se pot inregistra grafic sub forma de electrocardiograma si reprezinta metoda cea mai folosita pentru a investiga activitatea cordului.

Articole Similare:

Ultima actualizare: vineri, 12 aprilie, 2013, 15:16 Afisari: 77

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *