Prima Pagina » Alimentatie si Diete » Intoxicatiile Alimentare

Intoxicatiile Alimentare

Intoxicatiile Alimentare

Intoxicatiile alimentare rezulta din folosirea unor alimente infectate cu agenti sau impurificate cu substante toxice de origine microbiana ori nemicrobiana. Ele prezinta o stare patologica acuta si pot evolua sub forma de cazuri sporadice, afectiuni de familie si de grup sau sub forma de izbucniri in masa, cand unul si acelasi produs contaminat este consumat de un numar mare de oameni.

De regula, intoxicatiile alimentare se caracterizeaza prin tulburarea tractului gastrointestinal si nu sunt contagioase. Dupa consumarea alimentelor infectate ori impurificate cu substante toxice, timp de 15 minute – 24 ore, are loc perioada de incubatie, care se caracterizeaza prin dureri in abdomen, greata, voma (in unele cazuri aceste manifestari lipsesc, bunaoara la botulism, intoxicatii cu plante otravitoare s.a.), curand asociindu-se diareea, slabiciunea, dereglarea activitatii cardiovasculare, ridicarea temperaturii corpului pana la 38-40°C, apoi dureri musculare si alte simptome, in functie de cauza care a provocat intoxicatia.

Desi cauzele intoxicatiilor alimentare sunt diferite, manifestarile lor au unele semne comune: incep brusc si acut, au un caracter exploziv pe fundalul unei sanatati depline. Spre deosebire de bolile contagioase, intoxicatiile alimentare sunt provocate numai atunci cand agentul patogen, care a nimerit in produsele alimentare, s-a inmultit ajungand la un numar enorm. Astfel se explica faptul ca intoxicatia alimentara poate fi provocata de un produs alimentar contaminat, atunci cand sunt incalcate regulile sanitare si tehnologice de pastrare, transportare si prelucrare a lui.

Se stie ca unii agenti patogeni, din produsele alimentare, inmultindu-se, elimina toxine, care, nimerind in tractul digestiv, provoaca intoxicatia alimentara. In functie de etiologie, intoxicatiile alimentare se impart in trei grupe: microbiene, nemicrobiene si cu etiologie necunoscuta.

Din grupa intoxicatiilor alimentare microbiene fac parte:

  • toxicozele bacteriene (cauzate de toxinele stafilococilor sau ale bacilului botulinic), micotoxicozele (provocate de toxinele ciupercilor microscopice din genurile Aspergillus, Fusarium s.a.);
  • toxiinfectiile (provocate de bacilii coli, proteus, perfringens, cereus s.a.);
  • intoxicatiile mixte (provocate de unele asocieri ale agentilor conventional patogeni, cum sunt cereusul si stafilococul sau proteusul si stafilococul).

Intoxicatiile alimentare nemicrobiene sunt:

  • intoxicatiile cu plante si ciuperci otravitoare, cu tesuturile unor animale veninoase (de exemplu, unele specii de pesti);
  • intoxicatiile cu produse de provenienta vegetala sau animala, care devin toxice in anumite conditii (samburi amari de migdale, de caise, de piersice, de visine, cartofi incoltiti, boabe de fasole crude, ficatul si icrele unor specii de pesti, mierea de albine produsa din nectarul unor plante ortavitoare);
  • intoxicatiile cu diferite substante chimice (pesticide, saruri de metale grele, de arsen), cu substantele care nimeresc in produsele alimentare de pe vesela, ambalaj.

Din numarul total de intoxicatii alimentare, cele mai raspandite sunt intoxicatiile microbiene (85-95%). Cele nemicrobiene se intalnesc mai rar, in schimb, sunt mai periculoase si cu un inalt procent al mortalitatii.

Articole Similare:

Ultima actualizare: luni, 11 martie, 2013, 14:17 Afisari: 22

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *