Prima Pagina » Medicamente » Medicamente L » Lamivudina

Lamivudina

Prospect

Lamivudina face parte dintr-o grupa de medicamente numite antivirale. Este utilizata pentru tratamentul infectiei cu virusul hepatitic B. Lamivudina este utilizata pentru tratamentul pacientilor adulti, care au hepatita B de lunga durata (hepatita cronica).

Virusul hepatitic B este un virus care infecteaza ficatul, conducand la alterari hepatice. Tratamentul cu Lamivudina poate scadea cantitatea de virus hepatitic B din organism. Acest lucru ar trebui sa conduca la o reducere a afectarii ficatului si la o ameliorare a functiei acestuia.

Medicamentul se prezinat sub forma de comprimate filmate.

Indicatii terapeutice:

Lamivudina este indicat pentru tratamentul hepatitei cronice de tip B la adultii cu: boala hepatica compensata cu replicare virala activa dovedita, nivele serice de alaninaminotransferaza (ALT) persistent crescute si dovezi histologice de inflamatie hepatica activa si/ sau fibroza; boala hepatica decompensata.

Doze si mod de administrare:

Terapia cu Lamivudina trebuie initiata de catre un medic cu experienta in tratarea hepatitei cronice de tip B. Adulti: doza recomandata de Lamivudina este de 100 mg o data pe zi. Lamivudina poate fi administrata in timpul sau in afara meselor.

Durata tratamentului:

La pacientii cu hepatita cronica de tip B (HCB) cu AgHBe pozitiv, tratamentul trebuie continuat timp de cel putin 3-6 luni dupa ce obtinerea seroconversiei AgHBe (disparitia AgHBe si ADN VHB, cu detectare de AcHBe) a fost confirmata, pentru a limita riscul recaderii virusologice sau pana la seroconversia Ag HBs. Aceasta recomandare se bazeaza pe date restranse.

La pacientii cu HCB cu AgHBe negativ (forma pre-core mutanta), nu a fost stabilita durata optima a tratamentului. Oprirea tratamentului poate fi avuta in vedere dupa seroconversia AgHBs.

La pacientii care prezinta HCB fie cu AgHBe pozitiv, fie cu AgHBe negativ, dezvoltarea variantei YMDD a VHB poate duce la scaderea raspunsului terapeutic la lamivudina, indicata printr-o crestere a nivelelor de ADN VHB si ALT fata de cele anterioare tratamentului. La pacientii cu tratament de lunga durata cu varianta YMDD a VHB, trebuie avuta in vedere schimbarea cu un medicament alternativ.

La pacientii cu boala hepatica decompensatasi la pacientii cu transplant hepatic, nu se recomanda oprirea tratamentului. In cazul aparitiei la acesti pacienti a unei scaderi a eficacitatii care poate fi atribuita dezvoltarii variantei YMDD a VHB, trebuie avute in vedere tratamente alternative.

Daca se opreste tratamentul cu Lamivudina, pacientii trebuie monitorizati periodic pentru a evidentia aparitia hepatitei recurente.

Copii (cu varsta sub 12 ani) si adolescenti (cu varste cuprinse intre 12 si 17 ani): Lamivudina nu este recomandata a fi administrata la copii sub 12 ani si adolescenti cu varste intre 12 pana la 17 ani din cauza absentei datelor privind siguranta si eficacitatea.

Insuficienta renala: concentratiile serice de lamivudina(ASC) sunt crescute la pacientii cu insuficienta renala moderata pana la severa, din cauza scaderii clearance-ului renal. Din acest motiv, doza trebuie scazuta la pacientii cu clearance al creatininei <50 ml/minut. Lamivudina nu trebuie recomandata pacientilor care necesitaadministrarea unor doze mai mici de 100 mg.

Datele disponibile de la pacientii cu hemodializa intermitenta (pentru mai putin de sau egal cu 4 ore de dializa de 2-3 ori pe saptamana) indica faptul ca, dupa reducerea dozelor initiale de lamivudina in scopul ajustarii lor in functie de clearance-ul creatininei pacientului, nu mai sunt necesare alte ajustari de doze pe perioada efectuarii dializei. Insuficienta hepatica: datele obtinute de la pacienti cu insuficienta hepatica, inclusiv cei cu boala hepatica in stadiul terminal aflati pe lista de asteptare pentru transplant, evidentiaza faptul ca farmacocinetica lamivudinei nu este influentata semnificativ de disfunctia hepatica. In baza acestor date, nu este necesara ajustarea dozelor la pacientii cu functie hepatica afectata, decat daca aceasta este asociata cu afectarea functiei renale.

Contraindicatii:

Hipersensibilitate la lamivudinasau la oricare dintre excipienti.

Atentionari si precautii speciale pentru utilizare:

Lamivudina a fost administrata la copii (cu varsta de 2 ani si peste doi ani) si adolescenti cu hepatita cronica de tip B compensata. Cu toate acestea, din cauza datelor limitate, la aceasta populatie de pacienti nu este recomandata in prezent administrarea lamivudinei. Nu s-a stabilit eficacitatea lamivudinei la pacientii cu infectie concomitenta cu virus hepatitic Delta sau hepatitic C. Exista date limitate referitoare la utilizarea lamivudinei la pacientii cu AgHBe negativ (mutanta pre-core) si la cei cu terapie imunosupresoare concomitenta, inclusiv chimioterapie anticanceroasa.

Pe durata tratamentului cu Lamivudina, pacientii trebuie monitorizati regulat. Concentratiile serice de ALT trebuie monitorizate la interval de 3 luni, iar ADN VHB si AgHBe trebuie evaluate la fiecare 6 luni. Lamivudina nu trebuie administrata impreuna cu alte medicamente care contin lamivudina sau asociat cu medicamente care contin emtricitabina.

Exacerbarea hepatitei: In cazul terapiei prelungite, s-a identificat aparitia unor subpopulatii virale de VHB cu sensibilitate redusa la lamivudina (varianta YMDD a VHB). La unii pacienti, aparitia variantei YMDD a VHB poate duce la exacerbarea hepatitei, decelabila in principal prin cresterea concentratiilor serice de ALT si reaparitia ADN VHB. La pacientii cu varianta YMDD a VHB si cu agravare a bolii hepatice (cresterea ALT cu sau fara ciroza decompensata) sau cu hepatita B recurenta dupa transplant hepatic, trebuie luata in considerare trecerea la un medicament alternativ sau adaugarea unui medicament alternativ.

La intreruperea administrarii Lamivudina sau in cazul scaderii eficacitatii din cauza aparitiei variantei YMDD a VHB, unii pacienti pot prezenta manifestari clinice sau de laborator de hepatita recurenta. In cazul intreruperii administrarii de Lamivudina, pacientii trebuie monitorizati periodic atat clinic, cat si prin evaluarea testelor functionale hepatice serice (concentratiile de ALT si de bilirubina), timp de cel putin patru luni, iar apoi, in functie de indicatiile clinice. Exacerbarea hepatitei a fost diagnosticata in principal prin cresterea concentratiilor serice ale ALT, alaturi de reaparitia ADN VHB.

Experienta clinica pentru informatii suplimentare referitoare la frecventa cresterilor nivelului ALT dupa tratament. Cele mai multe evenimente au fost autolimitate, insa s-au inregistrat si cateva cazuri letale.

In cazul pacientilor la care apar manifestari de hepatita recurenta dupa tratament, nu exista suficiente date referitoare la beneficiile reinceperii tratamentului cu lamivudina.

Primitorii unui transplant si pacientii cu boala hepaticain stadii avansate prezinta un risc mai mare din cauza replicarii virale active. Din cauza functiei hepatice la limita a acestor pacienti, reactivarea hepatitei la intreruperea administrarii lamivudinei sau lipsa de eficacitate in timpul tratamentului poate induce decompensari severe si chiar letale. La acesti pacienti trebuie monitorizati parametrii clinici, virali si serologici asociati cu hepatita B, functia hepaticasi renalasi raspunsul antiviral din timpul tratamentului (cel putin lunar) si, daca tratamentul este intrerupt indiferent de motiv, timp de inca cel putin 6 luni dupa tratament. Parametrii de laborator care trebuie monitorizati trebuie sa includa (cel putin) concentratia sericaa ALT, bilirubina, albumina, ureea, creatinina si statusul virusologic: concentratiile de antigen/ anticorpi VHB si ADN VHB seric, dacaeste posibil. Pacientii care prezinta semne de insuficienta hepatica in timpul tratamentului sau dupa tratament trebuie monitorizati mai frecvent, in functie de caz.

Infectie HIV asociata: La pacientii cu infectie HIV asociatasi carora li se administreaza in prezent sau urmeazasa li se administreze tratament cu lamivudina sau cu asocierea lamivudina-zidovudina, trebuie pastrata doza de lamivudina prescrisa pentru tratamentul infectiei HIV (de obicei 150 mg de doua ori pe zi, in asociere cu alte antiretrovirale). La pacientii cu infectie HIV asociata, care nu necesita terapie antiretrovirala, exista un risc de aparitie a mutantelor HIV in cazul utilizarii monoterapiei cu lamivudina pentru tratamentul hepatitei cronice de tip B.

Transmiterea hepatitei B: Nu exista informatii disponibile referitoare la transmiterea materno-fetala a virusului hepatitic B la femeile insarcinate carora li se administreaza tratament cu lamivudina. Trebuie respectate procedurile standard de imunizare recomandate impotriva virusului hepatitic B la copii. Pacientii trebuie avertizati ca nu s-a demonstrat ca terapia cu lamivudina ar reduce riscul transmiterii virusului hepatitic B la alte persoane si, prin urmare, trebuie in continuare luate masurile de protectie corespunzatoare.

Interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiune:

Studiile privind interactiunile au fost efectuate numai pentru adulti. Probabilitatea interactiunilor metabolice este redusa datorita metabolizarii limitate si a legarii scazute de proteinele plasmatice precum si eliminarii aproape complete pe cale renala a medicamentului sub forma nemodificata. Lamivudina este eliminata preponderent prin secretie cationica organica activa. Trebuie luate in considerare interactiunile cu alte medicamente administrate concomitent, mai ales daca principala cale de eliminare a acestora o reprezinta secretia renala activa prin intermediul sistemului de transport cationic organic, ca de exemplu trimetoprimul. Alte medicamente (de exemplu ranitidina, cimetidina) sunt eliminate doar partial prin acest mecanism si s-a demonstrat ca nu interactioneaza cu lamivudina.

Este improbabil ca substantele care sunt eliminate predominant prin intermediul sistemului de transport anionic organic sau prin filtrare glomerulara sa prezinte interactiuni semnificative clinic cu lamivudina. Administrarea de trimetoprim/sulfametoxazol 160 mg/800 mg a crescut expunerea la lamivudina cu aproximativ 40 %. Lamivudina nu a avut nici un efect asupra farmacocineticii trimetoprimului sau a sulfametoxazolului. Cu toate acestea, daca pacientul nu prezinta insuficienta renala, nu este necesara ajustarea dozei de lamivudina. In cazul administrarii zidovudinei impreuna cu lamivudina s-a observat cresterea modesta (28%) a Cmax a zidovudinei, dar expunerea globala (ASC) nu a fost modificata semnificativ. Zidovudina nu a avut nici un efect asupra farmacocineticii lamivudinei.

Lamivudina nu prezinta interactiuni farmacocinetice cu alfa-interferonul in cazul administrarii concomitente a celor douamedicamente. Nu s-au observat interactiuni negative semnificative clinic la pacientii care primesc lamivudina concomitent cu medicamente imunosupresoare utilizate in mod obisnuit (de exemplu ciclosporina A). Cu toate acestea, nu s-au efectuat studii adecvate privind interactiunile.

Lamivudina poate inhiba fosforilarea intracelulara a zalcitabinei daca cele doua medicamente sunt utilizate concomitent. De aceea, nu se recomanda administrarea Lamivudina in asociere cu zalcitabina.

Sarcina si alaptarea:

Sarcina: nu exista date adecvate privind utilizarea lamivudinei la femeile gravide. Studiile la animale au evidentiat efecte toxice asupra functiei de reproducere. Riscul potential la om este necunoscut. In conformitate cu trecerea pasiva a medicamentului transplacentar, concentratiile serice de lamivudina la nou-nascuti la nastere au fost similare cu cele serice de la mamasi din cordonul ombilical la nastere.

Desi studiile asupra functiei de reproducere la animale nu sunt intotdeauna predictive in ceea ce priveste efectele la om, nu se recomanda administrarea medicamentului in primele trei luni de sarcina.

Alaptarea: dupa administrarea pe cale orala, lamivudina a fost excretata in laptele matern in concentratii similare celor serice. De aceea, se recomanda ca mamele care urmeaza tratament cu lamivudina sa nu alapteze.

Efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje:

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reactii adverse:

In studiile clinice la pacienti cu hepatita cronica de tip B, lamivudina a fost bine tolerata. Incidenta evenimentelor adverse si a anomaliilor de laborator (cu exceptia cresterilor ALT si CPK, vezi mai jos) au fost similare la pacientii care au primit placebo si cei cu lamivudina. Cele mai frecvente reactii adverse raportate au fost starea de rau si astenia, infectiile de tract respirator, disconfortul la nivelul gatului si amigdalelor, cefaleea, disconfortul si durerea abdominala, greata, varsaturile si diareea.

Reactiile adverse sunt enumerate mai jos in functie de clasificarea pe sisteme si organe si de frecventa.

Au fost luate in considerare doar acele reactii adverse considerate a avea cel putin o relatie de cauzalitate posibila cu lamivudina. Frecventa este definita astfel: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10),mai putin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare (≥1/10000, <1/1000), foarte rare (<1/10000). Categoriile de frecventa atribuite mai jos reactiilor adverse reprezinta o estimare: pentru majoritateaevenimentelor, nu sunt disponibile date pentru calcularea incidentei. Categoriile de reactii adverse medicamentoase foarte frecvente si frecvente au fost stabilite pe baza datelor din studii clinice, iar incidenta de fond din loturile placebo nu a fost luata in considerare. Reactiile adverse medicamentoase identificate in cursul monitorizarii post-autorizare au fost definite ca rare sau foarte rare.

Exacerbarea hepatitei, decelabila in principal prin cresterea concentratiilor serice de ALT, a fost raportata in timpul tratamentului si dupa oprirea administrarii lamivudinei. Cele mai multe evenimente au fostautolimitante, insa s-au inregistrat foarte rar si cazuri letale.

La pacientii cu infectie HIV, au fost raportate cazuri de pancreatitasi neuropatie periferica (sau parestezii). La pacientii cu hepatita cronica de tip B nu s-a observat nici o diferenta in ceea ce priveste incidenta acestor evenimente intre lotul de pacienti tratati cu placebo si lotul de pacienti tratati culamivudina.

La pacientii cu HIV, in cazul utilizarii terapiei asociate cu analogi nucleozidici au fost raportate cazuri de acidoza lactica, uneori letale, insotite de obicei de hepatomegalie severasi steatoza hepatica. Rar, au fostraportate cazuri de acidoza lactica la pacienti care au primit lamivudina pentru hepatita de tip B.

Supradozaj:

Administrarea lamivudinei in doze foarte mari in studii de toxicitate acuta, dupa doza unica la animale nu a determinat toxicitate la nivelul nici unui organ. Datele disponibile in ceea ce priveste consecintele supradozajului acut prin ingestie la om sunt limitate. Nu s-au inregistrat decese si pacientii si-au revenit. Nu au fost identificate semne sau simptome specifice dupa supradozaj.

In caz de supradozaj, pacientul trebuie monitorizat si in functie de situatie, va fi administrat tratamentul standard de sustinere. Deoarece lamivudina este eliminata prin dializa, hemodializa continua poate fi utilizata in tratamentul supradozajului, cu toate ca nu a fost studiat acest lucru.

Proprietati farmacodinamice:

Grupa farmacoterapeutica – analogi nucleozidici, codul ATC: J05AF05.

Lamivudina este un antiviral activ impotriva virusului hepatitic B in toate liniile celulare testate si la animalele infectate experimental.

Lamivudina este metabolizata atat de celulele infectate, cat si de cele neinfectate, la derivatul trifosfat (TP) care reprezinta forma activa a medicamentului. Timpul de injumatatire intracelular al trifosfatului, la nivelul hepatocitului, este de 17-19 ore in vitro. Lamivudina-TP reprezinta un substrat pentru ADN polimeraza VHB.

Formarea ulterioara de ADN viral este blocata prin incorporarea de lamivudina-TP in lantsi oprirea consecutiva a acestuia. Lamivudina -TP nu interfera cu metabolizarea celulara normala a deoxinucleotidelor. Reprezinta de asemenea un inhibitor slab al ADN polimerazei alfa si beta la mamifere. Mai mult, lamivudina-TP are un efect redus asupra continutului de ADN din celulele de la mamifere.

In studiile legate de efectele potentiale ale substantei asupra structurii mitocondriale si continutului si functiei ADN-ului, lamivudina nu a prezentat efecte toxice importante. Are un potential foarte scazut de a reduce continutul de ADN intramitocondrial, nu este incorporata in mod permanent in ADN-ul mitocondrial si nu actioneaza ca un inhibitor al ADN polimerazei mitocondriale gama.

Experienta clinica:

Experienta la pacientii cu HCB cu AgHBe pozitiv si boala hepatica compensata: in studii controlate, un an de tratament cu lamivudina a dus la supresia semnificativa a replicarii ADN VHB [34-57 % dintre pacienti au prezentat valori sub limita de detectie a testului (testul de hibridizare cu solutia Abbott Genostics, LLOD <1,6 pg/ml)], normalizarea nivelului ALT (40-72 % dintre pacienti), inducerea seroconversiei AgHBe (disparitia AgHBe si detectarea AcHBe cu disparitia ADN VHB [test conventional], 16-18 % dintre pacienti), ameliorarea parametrilor histologici (38-52 % dintre pacienti au prezentat o scadere de ≥2 puncte a Indexului de activitate histologica [IAH] Knodell) si reducerea progresiei fibrozei (la 3-17 % dintre pacienti) si a evolutiei spre ciroza.

Continuarea tratamentului cu lamivudina o perioada suplimentara de 2 ani la pacientii la care nu s-a obtinut seroconversia AgHBe in studiile controlate cu durata initiala de 1 an a dus la o ameliorare suplimentara in ceea ce priveste fibroza in punti. La pacientii cu varianta YMDD a VHB, 41/82 (50 %) dintre ei au prezentat ameliorarea inflamatiei hepatice, si 40/56 (71 %) dintre pacientii fara varianta YMDD a VHB au prezentat ameliorare. Ameliorarea in ceea ce priveste fibroza in punti s-a inregistrat la 19/30 (63 %) dintre pacientii fara varianta YMDD si la 22/44 (50 %) dintre pacientii cu aceasta varianta. Cinci procente (3/56) dintre pacientii fara varianta YMDD si 13 % (11/82) dintre pacientii cu varianta YMDD au prezentat agravarea inflamatiei hepatice comparativ cu perioada anterioara tratamentului. Progresia catre ciroza a fost observata la 4/68 (6 %) dintre pacientii cu varianta YMDD, in vreme ce nici unul dintre pacientii fara aceasta varianta nu a evoluat spre ciroza.

Intr-un studiu cu tratament prelungit la pacienti asiatici (NUCB3018), rata de seroconversie AgHBe si rata de normalizare a ALT la finalul perioadei de tratament de 5 ani a fost de 48 % (28/58) si, respectiv, 47 % (15/32). Seroconversia AgHBe a fost mai mare la pacientii cu concentratii crescute ale ALT; 77 % (20/26) dintre pacientii cu valori ale ALT > 2 x LSN inainte de tratament au obtinut seroconversia. La finalul celor 5 ani, toti pacientii prezentau nivele nedetectabile de ADN VHB sau mai mici decat cele anterioare tratamentului.

Pacientii considerati infectati cu varianta YMDD au fost acei pacienti care au prezentat ≥5 % varianta YMDD a VHB la oricare dintre momentele de timp anuale desemnate pe parcursul perioadei de 5 ani. Pacientii considerati a nu fi infectati cu varianta YMDD au fost acei pacienti cu > 95 % VHB salbatic la oricare dintre momentele de timp anuale desemnate pe parcursul perioadei de 5 ani. 2-Limita superioara a normalului 3-Testul hibridizarii cu solutia Abbott Genostics (LLOD < 1,6 pg/ml) 4-Testul Chiron Quantiplex (LLOD 0,7 Meq/ml)

Au fost de asemenea disponibile date comparative in functie de statusul infectiei cu YMDD si in cazul evaluarilor histologice, dar numai pentru o perioada de 3 ani. La pacientii cu varianta YMDD a VHB, 18/39 (46 %) au prezentat ameliorari in ceea ce priveste activitatea necro-inflamatorie, iar 9/39 (23 %) au prezentat agravari. La pacientii fara aceasta varianta, 20/27 (74 %) au prezentat ameliorare in ceea ce priveste activitatea necro-inflamatorie si 2/27 (7 %) au prezentat agravare.

Dupa obtinerea seroconversiei AgHBe, raspunsul serologic si remisiunea clinica sunt in general durabile dupa intreruperea administrarii lamivudinei. Cu toate acestea, pot aparea recaderi dupa seroconversie. Intr-un studiu de supraveghere pe termen lung a pacientilor care au fost initial seroconvertiti si au intrerupt administrarea lamivudinei, o recadere intarziata a aparut la 39 % dintre subiecti. De aceea, dupa seroconversia AgHBe, pacientii trebuie sa fie monitorizati periodic pentru a determina daca raspunsul serologic si clinic se mentine. La pacientii la care nu se mentine unraspuns serologic sustinut, trebuie luata in considerare reinceperea tratamentului fie cu lamivudina, fie cu un alt medicament antiviral pentru obtinerea din nou a controlului infectiei cu VHB.

La pacientii urmariti timp de pana la 16 saptamani dupa intreruperea tratamentului la un an, cresterile ALT dupa tratament au fost mai frecvente la pacientii care au primit lamivudina comparativ cu cei care au primit placebo. In tabelul 2 este prezentata o analiza comparativa a cresterilor ALT dupa tratament, intre saptamanile 52 si 68 la pacientii care au intrerupt administrarea lamivudinei in saptamana 52 si la pacientii din aceleasi studii care au primit placebo pe intreaga durata a tratamentului. Procentul de pacienti care au prezentat cresteri ale ALT dupa tratament asociate cu cresteri ale concentratiilor de bilirubina a fost mic si similar la pacienti care au primit fie lamivudina, fie placebo.

Experienta la pacientii cu HCB cu AgHBe negativ: datele initiale indica faptul ca eficacitatea lamivudinei la pacientii cu HCB cu AgHBe negativ este similara celei inregistrate la pacientii cu HCB cu AgHBe pozitiv, 71 % dintre pacienti prezentand scaderea ADN VHB sub pragul de detectie al testului, la 67 % inregistrandu-se normalizarea ALT si 38 % prezentand ameliorarea IAH dupa un an de tratament. Dupa intreruperea administrarii lamivudinei, la majoritatea pacientilor (70 %) s-a inregistrat o reluare a replicarii virale. Datele sunt disponibile dintr-un studiu de tratament prelungit la pacienti cu AgHBe negativ (NUCAB3017) tratati cu lamivudina. Dupa doi ani de tratament in cadrul acestui studiu, normalizarea ALT si nivele nedetectabile de ADN VHB s-au inregistrat la 30/69 (43 %) si, respectiv 32/68 (47 %) dintre pacienti, iar ameliorarea scorului necro-inflamator la 18/49 (37 %) dintre pacienti. 14/22 (64 %) dintre pacientii fara varianta YMDD a VHB au prezentat ameliorari ale scorului necroinflamator, iar 1/22 (5 %) au prezentat agravari comparativ cu perioada anterioara tratamentului. La pacientii cu aceasta varianta, 4/26 (15 %) au prezentat ameliorarea scorului necro-inflamator si 8/26 (31 %) au prezentat agravare comparativ cu perioada anterioara tratamentului. Nici unul dintre pacientii din cele doua loturi nu a evoluat catre ciroza.

Frecventa de aparitie a variantei YMDD a VHB si impactul asupra raspunsului la tratament: monoterapia cu lamivudina a dus la selectia variantei YMDD a VHB la aproximativ 24 % dintre pacienti dupa un an de tratament, acest procent crescand la 67 % dupa 4 ani de tratament. Aparitia variantei YMDD a VHB este asociata cu scaderea raspunsului la tratament la unii pacienti, evidentiata prin cresterea nivelurilor de ADN VHB si ALT comparativ cu nivelurile anterioare din timpul tratamentului, prin progresia simptomelor si semnelor bolii hepatice si/sau agravarea necro-inflamatiei hepatice. Nu a fost inca stabilita atitudinea terapeutica optima la pacientii cu variantaYMDD a VHB.

Experienta la pacientii cu boala hepatica decompensata: studiile controlate placebo au fost considerate nepotrivite la pacientii cu boala hepatica decompensatasi nu au fost efectuate. In studiile necontrolate in care lamivudina s-a administrat inainte de transplant si in timpul acestuia a fost pusa in evidenta scaderea eficienta a ADN VHB si normalizarea ALT. Continuarea tratamentului cu lamivudina dupa transplant s-a insotit de scaderea ratei de reinfectare a grefei cu VHB, un procent superior de disparitie a AgHBs si o supravietuire la un an de 76-100 %.

Asa cum era de asteptat din cauza imunosupresiei concomitente, rata de aparitie a variantei YMDD a VHB dupa 52 de saptamani de tratament a fost mai mare (36 %-64 %) la populatia cu transplant hepatic comparativ cu pacientii cu HCB imunocompetenti (14 %-32 %).

Experienta la pacientii cu HCB si fibroza avansata sau ciroza: intr-un studiu controlat placebo la 651 de pacienti cu hepatita cronica de tip B compensata clinic si cu fibroza sau ciroza confirmate histologic, tratamentul cu lamivudina (cu durata medie de 32 de luni) a redus semnificativ rata progresiei globale a bolii (34/436, 7,8 % in cazul lamivudinei fata de 38/215, 17,7 % in cazul placebo, p=0,001), fapt evidentiat prin reducerea semnificativa a procentului de pacienti cu cresteri ale scorului Child-Pugh (15/436, 3,4 % fata de 19/215, 8,8 %, p=0,023) sau aparitia carcinomului hepato-celular (17/436, 3,9 % fata de 16/215, 7,4 %, p=0,047). Rata de progresie globala a bolii in grupul cu lamivudina a fost mai mare la subiectii cu ADN detectabil pentru varianta YMDD a VHB (23/209, 11 %), comparativ cu cei fara varianta YMDD de VHB detectabila (11/211, 5 %). Cu toate acestea, progresia bolii la subiectii cu YMDD in lotul cu lamivudina a fost mai redusa comparativ cu progresia bolii in lotul cu placebo (23/209, 11 % fata de 38/214, respectiv 18 %). Seroconversia AgHBe confirmata s-a inregistrat la 47 % (118/252) dintre subiectii tratati cu lamivudina iar 93 % (320/345) dintre subiectii care au primit lamivudina au devenit ADN VHB negativi (testul bADN VERSANT [versiunea 1], LLOD < 0,7 MEq/ml) pe parcursul studiului.

Experienta la copii si adolescenti: lamivudina a fost administrata la copii si adolescenti cu HCB compensata intr-un studiu controlat placebo, cu 286 de pacienti cu varste intre 2 si 17 ani. Aceasta populatie a fost formata in principal din copii cu hepatita B forma minima. La copiii cu varste intre 2 si 11 ani s-a utilizat o doza de 3 mg/kg o data pe zi (pana la un maxim de 100 mg zilnic), iar la adolescenti cu varsta peste 12 ani s-a utilizat o doza de 100 mg zilnic. Aceasta doza trebuie sa fie fundamentata in continuare. Diferenta in ceea ce priveste ratele de seroconversie AgHBe (disparitia AgHBe si ADN VHB si detectarea de AcHBe) intre placebo si lamivudina nu a fost semnificativa statistic la aceasta populatie (ratele la un an au fost de 13 % (12/95) in cazul placebo fata de 22 % (42/191) in cazul lamivudinei; p=0,057). Incidenta aparitiei variantei YMDD a VHB a fost similara cu cea observata la adulti, variind intre 19 % in saptamana 52 si 45 % la pacientii tratati continuu timp de 24 de luni.

Proprietati farmacocinetice:

Absorbtia: Lamivudina este bine absorbita din tractul gastro-intestinal si biodisponibilitatea lamivudineiadministrata oral la adulti este in mod normal intre 80 – 85 %. Dupa administrarea pe cale orala, timpulmediu (tmax) de atingere a concentratiilor serice maxime (Cmax) este de aproximativ o ora. La niveleleobtinute la doze terapeutice, adica administrarea a 100 mg zilnic, Cmax este in jur de 1,1-1,5 µg/ml iarconcentratiile minime au fost de 0,015-0,020 µg/ml.

Administrarea concomitenta a lamivudinei cu alimente a dus la o alungire a tmax si la o scadere a Cmax (cu pana la 47 %). Cu toate acestea, gradul de absorbtie al lamivudinei (in functie de ASC) nu a fost influentatsi, de aceea, lamivudina poate fi administrata cu sau fara alimente.

Distributia: In urma studiilor cu administrare intravenoasa, volumul mediu de distributie este de 1,3 l/kg.Lamivudina prezinta o farmacocinetica liniara pentru intervalul de doze terapeutice si se leaga putin deproteinele plasmatice (de albumina).Date limitate evidentiaza faptul ca lamivudina patrunde in sistemul nervos central, ajungand in lichidulcefalorahidian (LCR). Raportul mediu al concentratiilor de lamivudina din LCR/ser la 2-4 ore dupa administrarea pe cale orala a fost de aproximativ 0,12.

Metabolizarea: Lamivudina este eliminata in principal pe cale renala, sub forma nemodificata. Probabilitatea interactiunilor metabolice ale lamivudinei cu alte substante este redusa, datorita graduluiscazut de metabolizare hepatica (5-10 %) si legarii scazute de proteinele plasmatice.

Eliminarea: Clearance-ul sistemic mediu al lamivudinei este de aproximativ 0,3 l/orasi kg. Timpul deinjumatatire al eliminarii este de 5 pana la 7 ore. Majoritatea lamivudinei este excretata in urina prinfiltrare glomerularasi secretie activa (sistemul cationic organic de transport). Clearance-ul renal este responsabil de aproximativ 70 % din eliminarea lamivudinei.

Categorii speciale de pacienti:

Studiile la pacienti cu insuficienta renala evidentiaza faptul ca eliminarea lamivudinei este influentata de disfunctia renala. Este necesara reducerea dozelor la pacientii cu clearance al creatininei <50 ml/min.

Farmacocinetica lamivudinei nu este influentata de insuficienta hepatica. Datele limitate obtinute de lapacienti la care s-a efectuat transplant hepatic, evidentiaza faptul ca afectarea functiei hepatice nuinfluenteaza in mod semnificativ farmacocinetica lamivudinei, cu exceptia cazurilor in care este asociata cu disfunctie renala.

La pacientii varstnici, profilul farmacocinetic al lamivudinei sugereaza ca procesul normal de imbatranireinsotit de declinul functiei renale nu are nici un efect semnificativ clinic asupra expunerii la lamivudina, cu exceptia pacientilor cu clearance al creatininei <50 ml/min.

Date preclinice de siguranta:

Administrarea lamivudinei in cadrul studiilor de toxicitate la animale cu doze mari nu a fost asociata cu nici un efect toxic major asupra vreunui organ. La nivelurile obtinute cu cele mai mari doze, s-au inregistrat efecte minore asupra indicatorilor functiei renale si hepatice, alaturi de scaderea ocazionala a greutatii ficatului. Scaderea numarului de hematii si de neutrofile a reprezentat efectul cel mai probabil sa aiba importanta clinica. Aceste evenimente au fost intalnite rareori in studiile clinice.

Lamivudina nu a fost mutagena in testele bacteriene, dar ca numerosi analogi nucleozidici, a prezentat activitate la un test citogenetic in vitro si la testul pe limfomul de soarece. Lamivudina nu a prezentat genotoxicitate in vivo la doze care au determinat concentratii plasmatice de aproximativ 60-70 ori mai mari decat concentratiile plasmatice care sunt anticipate clinic. Deoarece activitatea mutagena in vitro a lamivudinei nu a putut fi confirmata prin teste in vivo, s-a concluzionat ca lamivudina nu reprezinta un pericol din punct de vedere al genotoxicitatii pentru pacientii care primesc acest tratament.

Studiile asupra functiei de reproducere la animale nu au evidentiat efecte teratogene si nu au aratat efecte asupra fertilitatii la masculi sau femele. Lamivudina, administrata la iepuri femele gestante, determina moartea precoce a embrionului la nivele de expunere comparabile cu cele obtinute la om, dar nu si la sobolan, chiar la nivele sistemice de expunere foarte mari.

Studiile de carcinogenitate pe termen lung cu lamivudina la sobolani si soareci nu au evidentiat nici un potential carcinogen.

Lamivudina face parte dintr-o grupa de medicamente numite antivirale. Este utilizata pentru tratamentul infectiei cu virusul hepatitic B.

Lamivudina este utilizata pentru tratamentul pacientilor adulti, care au hepatita B de lunga durata (cronica).

Virusul hepatitic B este un virus care infecteaza ficatul, conducand la alterari hepatice. Tratamentul cu Lamivudina poate scadea cantitatea de virus hepatitic B din organism. Acest lucru ar trebui sa conduca la o reducere a afectarii ficatului si la o ameliorare a functiei acestuia.

Precautii speciale:

Nu luati Lamivudina: daca sunteti alergic (hipersensibil) la lamivudina sau la oricare alt excipient din Lamivudina.

Daca nu sunteti sigur, va rugam sa va adresati medicului dumneavoastra.

Aveti grija deosebita cand utilizati Lamivudina

Lamivudina reduce cantitatea de virus hepatitic B din organism si tine boala hepatica sub control, diminuand astfel pe viitor problemele de sanatate legate de ficat. Pentru un tratament eficient, este nevoie sa luati Lamivudina in fiecare zi. Pacientii raspund diferit la tratament si de aceea nu se stie cat de mult timp va trebui sa luati acest medicament.

Medicul va va analiza raspunsul la tratament, prin recoltarea periodica de probe de sange. Rezultatele acestor teste il vor ajuta pe medicul dumneavoastra sa decida cand poate fi oprit tratamentul cu Lamivudina.

Inainte de inceperea tratamentului cu Lamivudina trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra despre orice alte probleme medicale pe care le aveti. Daca aveti o boala renala, acest medicament nu este potrivit pentru dumneavostra, deoarece rinichii sunt principalii responsabili de eliminarea medicamentului din corp.

Nu intrerupeti administrarea Lamivudina fara recomandarea medicului dumneavoastra, deoarece exista un risc mic ca hepatita sa se agraveze. Cand opriti administrarea Lamivudina, medicul dumneavoastra va va monitoriza cel putin in urmatoarele patru luni pentru a se asigura ca nuau aparut nici un fel de probleme. Acest lucru presupune si recoltarea de probe sanguine, pentru a descoperi eventuale cresteri anormale ale enzimelor hepatice, care indica afectarea ficatului. Substanta activa din Lamivudina este lamivudina. Daca utilizati deja acest medicament pentru infectia HIV, medicul dumneavoastra va continua sa va trateze cu cea mai mare doza, de obicei 150 mg de doua ori pe zi, deoarece doza mai mica de 100 mg de lamivudina este insuficienta pentru tratarea infectiei HIV. Deoarece medicamentul dumneavoastra ajuta la controlul hepatitei B si nu este cunoscut inca daca duce la vindecarea ei, exista inca riscul sa transmiteti virusul altora prin contact sexual sau prin transfuzii de sange si trebuie sa adoptati masuri adecvate pentru a preveni acest lucru. Este disponibil un vaccin eficace care ii protejeaza pe cei cu risc crescut de a contracta infectia cu virusul hepatitic B.

Utilizarea altor medicamente:

Lamivudina nu trebuie luat impreuna cu zalcitabina (utilizat in tratamentul infectiei cu HIV).

Unele medicamente pot influenta actiunea Lamivudina. Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Utilizarea Lamivudina cu alimente si bauturi:

Lamivudina poate fi administrat impreuna cu alimente sau pe stomacul gol.

Pret:

  • Lamivudina 100 mg cutie cu 100 comprimate are un pret aproximativ de 420 lei;
  • Lamivudina 150 mg cutie cu 100 comprimate are un pret aproximativ de 500 lei;
  • Lamivudina 300 mg cutie cu 100 comprimate are un pret aproximativ de 780 lei.

Nu folositi informatiile din prezentul prospect, in scopul tratarii oricaror probleme de sanatate sau de inlocuire a medicamentelor, tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat. Acest prospect reprezinta doar o sursa de informare si nu inlocuieste sfatul medicului. Pentru orice problema adresati-va medicului sau farmacistului de care apartineti.

Articole Similare:

Ultima actualizare: vineri, 27 ianuarie, 2012, 9:46

4 Discutii la Lamivudina

  1. dumitru 2 12/09/2013 at 17:09

    Acest medicament lamivudina este indicat ? Pot sa-l cumpar pana mi se face dosar pt opsnaj ?

    Răspunde
  2. dumitru 12/09/2013 at 17:06

    Buna ziua,
    Am analiza Fibromax===;;;; fibro=0,69 F3; acti= 0,74 A3,; steato 0,69 S3; ash 0,00H0; nash= 0,50 N1
    54 ani, 10 kg, 1,78.
    Intrebare :

    de la 0,69 F3 la 0,75 F4 este foarte putin. Cum apare o asemenea diferenta de boala pentru 6 sutimi ?si in cat timp ? sau este cam acelasi lucru ?
    multumesc
    s,dumitru

    Răspunde
  3. Sivia Nicoleta Din 21/02/2013 at 21:53

    Buna seara….Am o intrebare referitor la tratamentul cu Lamivudina.
    Sunt diagnosticata de 2 ani cu CIROZA HEPATICA VHB+VHD si doresc sa aflu daca la acest diagnostic se recomanda acest tratament,avand in vedere faptul ca recent am terminat tratamentul cu interferon PEGASYS! va multumesc si astept raspuns.

    Răspunde
    • Serban Ciora 22/02/2013 at 08:50

      Lamivudina este utilizata in practica clinica in tratamentul hepatitei cronice B. Studii clinice au demonstrat utilitatea lamivudinei (Zeffix), in doza orala de 100 mg/zi pentru cel putin 60 de luni (de preferinta este administrarea pe termen cat mai lung), pentru reducerea replicarii virale (inhiba revers transcriptaza virala). Lamivudina (Zeffix) induce seroconversia AgHBe/anti HBe la ~ 30% dintre pacienti dupa un an de tratament, iar la 40% se observa ameliorari ale aspectului histologic dupa tratament de un an. Este indicata ca terapie la cei care nu au raspuns la interferon, precum si la pacientii cu ciroza hepatica B compensata sau decompensata. In cursul tratamentului cu lamivudina poate apare frecvent rezistenta – pot aparea forme mutante (YMDD).

      Adefovirul si entecavirul (Baraclude) reprezinta alternative la terapia cu Lamivudina, in special la cei care au dezvoltat rezistenta (eventual in asociere). Adefovirul sau Entecavirul se administreaza si la cei cu rezistenta primara la lamivudina sau mai nou ca prima terapie (risc mic de rezistenta).

      Dupa cum scrie si in prospect Lamivudina este indicata pentru tratamentul hepatitei cronice de tip B la adultii cu: boala hepatica compensata cu replicare virala activa dovedita, nivele serice de alaninaminotransferaza (ALT) persistent crescute si dovezi histologice de inflamatie hepatica activa si/ sau fibroza; boala hepatica decompensata.

      Din pacate la ora actuala nu exista nici un tratament specific pentru hepatita D. Cercetarile indica faptul ca medicatia utilizata pentru a trata hepatita B are un efect limitat asupra virusului hepatitei D. Lamivudina nu a avut nici un efect asupra virusului hepatitei D sau si nu a influentat intr-un fel favorabil evolutia cirozei.

      Studii clinice asupra utilizarii Interferonului Pegylat au demonstrat unele beneficii la persoanele cu hepatita D.

      In cazul in care boala cronica progreseaza catre insuficienta hepatica un transplant de ficat trebuie de luat in calcul.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *