Prima Pagina » Simptome » Simptome M » Marire Abdomen

Marire Abdomen

Marire Abdomen

Simptom

Definitie:

Marire generalizata de volum a abdomenului, abdomen destins de volum, simetric. In marirea abdomenului se poate observa cu usurinta ca burta s-a marit si ca nu ne mai cuprind hainele in talie. Poate fi determinata de gazele din intestine, de acumularea de lichid, de diferite tumori sau sarcina.

Prevalenta:

Marirea de volum sau distensia abdominala este o problema frecventa in medicina clinica si poate fi manifestarea initiala a unei boli sistemice sau a unei afectiuni abdominale altfel nesuspectate. Marirea subiectiva a abdomenului, deseori descrisa ca o senzatie de plenitudine sau balonare, este de obicei tranzitorie si deseori este legata de o tulburare gastrointestinala functionala cand nu e insotita de semnele fizice obiective, de circumferinta abdominala marita sau distensie locala. Obezitatea si lordoza lombara, care pot fi asociate cu proeminenta abdominala, pot fi de obicei diferentiate de cresteri reale ale volumului cavitatii peritoneale prin istoric si examinare fizica atenta.

Manifestari:

Marirea abdominala poate fi observata prima data de pacient datorita unei cresteri progresive a dimensiunii imbracamintii sau curelei, aparitiei de hernii abdominale sau inghinale sau dezvoltarii unei distensii localizate. Deseori, o marire abdominala considerabila a ramas neobservata timp de saptamani sau luni, fie datorita obezitatii coexistente, fie datorita unei formari insidioase a ascitei, fara dureri sau simptome localizate. Distensia abdominala progresiva poate fi asociata cu o senzatie de tragere  sau  intindere  a flancurilor sau regiunii inghinale si o vaga durere dorsala, joasa.

Durerea localizata rezulta de obicei din afectarea unui organ abdominal (de exemplu, un ficat pasiv congestionat, o splenomegalie sau o tumora de colon). Durerea este rara in ciroza cu ascita, iar cand este prezenta, trebuie suspectate o pancreatita, carcinom hepatocelular sau peritonita. Ascita in tensiune sau tumorile abdominale pot produce presiune intraabdominala crescuta, antrenand indigestie si pirozis datorate refluxului gastroesofagian sau dispnee, ortopnee si tahipnee prin ridicarea diafragmului.

Cauze:

  • Apendicita;
  • Boala celiaca;
  • Cancerul colorectal si cancerul pancreatic;
  • Diverticulita;
  • Intoxicatiilee alimentare;
  • Gastrita;
  • Boala Crohn,
  • Colita ulceroasa ;
  • Sindromul de colon iritabil;
  • Intoleranta la lactoza si alte produse alimentare;
  • Boli de ficat (hepatita, ciroza, insuficienta hepatica);
  • Pancreatita ;
  • Gastroenteritele virale;
  • Mase tumorale abdominale;
  • Stadii avansate de anumite tipuri de cancer, cum ar fi limfomul, cancerul de san, de colon, de stomac sau cancer ovarian;
  • Abuzul de alcool;
  • Ascita;
  • Chist ovarian;
  • Hipertensiunea arteriala portala;
  • Sarcina;
  • Aerofagie;
  • Fibromul uterin;
  • Luarea in greutate;
  • Abces abdominal;
  • Anevrismul de aorta abdominala;
  • Traumatism abdominal;
  • Insuficienta cardiaca congestiva acuta;
  • Obstructie intestinala;
  • Encefalopatie hepatica;
  • Peritonita.

 Aceasta lista poate fi incompleta, este foarte probabil sa existe si alte cauze posibile care pot sta la baza aparitiei simptomelor dvs. Informati intotdeauna medicul dumneavoastra despre orice medicament sau tratament pe care il urmati, inclusiv prescriptii medicale (retete), suplimente, tratamente pe baza de plante sau tratamente alternative.

Articole Similare:

Ultima actualizare: miercuri, 20 februarie, 2013, 10:29

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *