Prima Pagina » Sanatate A-Z » Endocrinologie » Metode de Investigare in Afectiunile Glandelor Genitale

Metode de Investigare in Afectiunile Glandelor Genitale

Metode de Investigare in Afectiunile Glandelor GenitaleInvestigatiile care dau indicatii cu privire la functiile glandelor genitale la barbat sunt: examenul clinic (dezvoltarea genitala si sexualizarea), examenul spermei, dozarile hormonale (hormoni gonadotropi, 17-cetosteroizi si testosteron in urina si in sange) si biopsia testiculara.

Spermograma

Examenul spermei sau spermograma da indicatii cu privire la functia spermatogenetica a testiculului si asupra capacitatii de fecundare. Analiza se face dupa o prealabila abstinenta sexuala de 3 – 5 zile. Sperma este recoltata prin contact sexual intrerupt sau prin masturbare. Lichidul spermatic trebuie colectat in totalitate si examinat proaspat. In mod normal se gasesc 60 000 000 – 120 000 000 de spermatozoizi/ml. In insuficientele testiculare, numarul lor este mult redus (oligospermie) sau se constata absenta lor (azoospermie). In acest ultim caz, sterilitatea este certa.

Sperma este un produs complex la formarea caruia contribuie intregul tract reproductiv al barbatului: testicule, epididime, canale deferente, vezicule seminale, prostata si glandele bulbo-uretrale. Lichidul spermatic este constituit din doua parti distincte: plasma seminala (rezultata in special din secretia prostatei, veziculelor seminale si glandelor bulbouretrale) si elementele figurate (spermatozoizii si/sau celulele germinale provenite din testicul).

Testiculele produc spermatozoizii (care reprezinta aproximativ 5% din volumul spermei). Spermatozoizii sunt stocati in portiunea ampulara a ductelor deferente pana la eliberarea lor in procesul de ejaculare. Aici spermatozoizii sunt metabolic inactivi datorita mediului acid si a aportului scazut de oxigen. S-a estimat ca in aceasta zona spermatozoizii pot supravietui aproximativ o luna.

Veziculele seminale produc aproximativ 60% din volumul spermei. Acest lichid vascos cu pH neutru sau usor alcalin este galben sau intens pigmentat ca rezultat al continutului mare in flavone care sunt responsabile de fluorescenta in lumina ultravioleta. Aici se afla si originea fructozei, care constituie substratul energetic necesar mobilitatii spermatozoizilor.

Prostata contribuie la formarea a 20% din volumul spermei. Acest lichid laptos secretat de prostata este usor acid (pH=6,5) datorita acidului citric. Secretia prostatica mai este bogata in fosfataza acida si enzime proteolitice responsabile de coagularea si lichefierea spermei.

Epididimele, ductele deferente, glandele bulbouretrale si glandele uretrale genereaza 10-15% din volumul spermei, fara a se cunoaste semnificatia biochimica. Epididimul secreta mai multe proteine cu rol in capacitatea de fertilizare a spermei.

Recomandari pentru efectuarea spermogramei:

Diagnosticul infertilitatii masculine (incluzand azoospermia, oligozoospermia, astenozoospermia, teratozoospermia), evaluarea eficientei vasectomiei, diagnosticul hematospermiei, evaluarea eventualelor sechele ale parotiditei epidemice (aparuta la adolescenti sau adulti) asupra tesutului spermatogen, a efectelor criptorhidiei si ale varicocelului asupra spermatogenezei.

O clasificare acceptata a mobilitatii este cea pe tipuri de mobilitate:

  • tip”A”: mobilitate rapida, cu batai ale cozii in fascicul stramt, insotite de miscari laterale ale capului, permitand o progresie in linie dreapta;
  • tip”B”: cu miscari ale cozii, dar fara miscari ale capului, fara deplasare in linie dreapta sau cu deplasare rectilinie, dar lenta;
  • tip”C”: vibratii frenetice si anarhice determinand doar miscari pe loc;
  • tip”D”: spermatozoizi imobili, adesea confundati cu cei morti.

Medicamente care influenteaza negativ determinarea: azathioprin, cimetidina, ciclofosfamida, estrogeni, fluoximesterone, ketoconazol, methotrexate, metiltestosteron, nitrofurantoin (efect tranzitoriu), carmustin, procarbazina, sulfasalazina, vincristina.

Valorile normale ale unei spermograme:

  • Volum sperma: 2-5 mL
  • Aspect sperma: Normal
  • Timp de fluidificare completa: 0-30 min.
  • pH sperma: 7,12-8
  • Numar spermatozoizi: 20-120 mil./mL
  • Spematozoizi mobilitate normala: 50-100%
  • Spermatozoizi mobilitate redusa: 0-40%
  • Spermatozoizi imobili: 0-10%
  • Spermatozoizi aspect normal: >30%
  • Spermatozoizi viabili: 80-100%
  • Aglutinare: absenta
  • Leucocite: <1 mil./mL
  • Fructoza: >13 mmol

Aglutinarea spermei se refera la situatia in care spermatozoizii se lipesc unii de altii, scazand fertilitatea din cauza impiedicarii ajungerii lor la ovul pentru fecundare. Aglutinarea se produce adesea dupa inversarea unei vasectomii, in prezenta inflamatiilor locale (prostatita) sau in cazul existentei anticorpilor antispermatici.

Termeni utilizati in diagnosticul spermogramei:

  • polizoospermie = concentratia spermatozoizilor peste limitele normale
  • oligozoospermie = concentratia spermatozoizilor sub limitele normale
  • hipospermie = volumul spermei < 1,5 mL
  • hiperspermie = volumul spermei > 5 mL
  • aspermie = absenta spermei
  • piospermie = prezenta leucocitelor in sperma
  • hematospermie = prezenta hematiilor in sperma
  • astenozoospermie = motilitate < 40%
  • teratozoospermie = > 70% din spermatozoizi au forme anormale
  • necrozoospermie = spermatozoizi neviabili
  • oligoastenozoospermie = spermatozoizi mobili < 8 mil./mL

Daca numarul spermatozoizilor este extrem de mic sau procentul anormalitatilor este mare se pot continua investigatiile prin dozarea testosteronului, hormonului luteinizant (LH), hormonului foliculostimulant (FSH), prolactinei. Uneori este nevoie de biopsie testiculara.

Determinarea hormonilor gonadotropi

Determinarea hormonilor gonadotropi se face in mod curent in urina din 24 de ore, prin metoda biologica. In hipogonadismul de natura hipofizara, valorile gonadotropilor urinari sunt subnormale. La barbat, o metoda precisa de apreciere a functiei endocrine a testiculului consta in dozarea testosteronului in sange si urina. Metoda este insa dificila si este utilizata mai mult pentru cercetare.

FSH, impreuna cu LH (hormonul luteinizant), apartine familiei hormonilor gonadotropi. FSH si LH sunt secretati pulsatil de hipofiza anterioara, ca raspuns la eliberarea intermitenta de gonadotropin releasing hormone (GnRH) de la nivelul hipotalamusului. Nivelul sanguin al hormonilor gonadotropi este controlat de hormonii sexuali (estrogen, progesteron, testosteron etc.) prin feedback negativ pe hipotalamus.

La barbati FSH stimuleaza spermatogeneza (un nivel scazut de hormoni gonadotropi poate cauza azoospermie). La femei FSH, alaturi de LH, stimuleaza cresterea si maturarea foliculilor si biosinteza estrogenului la nivel folicular. Nivelul de FSH are un maxim in perioada de mijloc a ciclului menstrual (faza ovulatorie), insa cu o crestere mai mica decat in cazul LH.

In mod simplist, nivelul de FSH si LH este crescut in cazurile in care hormonii sexuali au o productie deficitara (hipogonadism, sindrom Klinefelter, anorhidie, sindromul testiculului feminizant, alcoolism, castrare, menopauza). Nivelul de FSH si LH este scazut in insuficienta hipofizara sau hipotalamica, tumori testiculare sau suprarenaliene care influenteaza secretia de estrogeni sau androgeni.

Cresterea nivelului bazal de LH, cu un raport LH/FSH >2, la o pacienta cu anovulatie cronica este sugestiva pentru ovarul polichistic.

Recomandari:

La barbati: elucidarea disfunctiilor axului hipotalamo-hipofizo-gonadic (in principal pentru diagnosticul diferential intre insuficienta testiculara primara si deficitul de stimulare testiculara), afectiuni genetice cu aberatii cromozomiale (ex.: sindrom Klinefelter), definirea disfunctiilor testiculare, sindromul testiculului feminizant.

La femei: elucidarea disfunctiilor axului hipotalamo-hipofizo-gonadic (in principal pentru diagnosticul diferential intre insuficienta ovariana primara si deficitul de stimulare ovariana), ovarul polichistic, tulburari menstruale (inclusiv amenoreea), definirea fazelor ciclului menstrual in cursul evaluarii infertilitatii, evaluarea sindromului menopauzal.

Examenul histologic al testiculului

Examenul histologic al testiculului se face dupa recoltarea unui fragment de glanda prin biopsie testiculara. Este o metoda valoroasa in diagnosticul bolilor testiculare. Tratamentul insuficientelor testiculare depinde de felul leziunilor gasite la examenul histologic.

Biopsia testiculara are multiple indicatii, printre care si evaluarea fertilitatii masculine si descoperirea eventualei cauze de infertilitate. Se realizeaza in acest scop in special cand:

  • se suspecteaza sindromul caracterizat prin absenta completa a celulelor spermatogenice (celulele Sertolli). Prin analiza atenta a fragmentului biopsiat se poate stabili daca aceasta absenta este primara (nu au existat de la nastere in testicul) sau secundara (ca rezultat al unor leziuni postnatale). Acest amanunt este important pentru precizarea ratei de succes in cazul efectuarii unor proceduri mininvazive de recoltare a spermei.
  • exista un obstacol in sistemul tubular intratesticular: cand productia cantitativa de sperma pare normala, insa calitatea ei este inferioara
  • cand spermatogeneza este anormala, dar nivelurile hormonale sunt in parametrii normali.

Biopsia standard presupune realizarea unei incizii chirurgicale cu pacientul aflat sub anestezie generala. Pentru ca rezultatele furnizate sa fie cat mai exacte, se recomanda biopsierea ambelor testicule, iar in cazul in care se suspecteaza o patologie anume, recoltarea trebuie sa se efectueze din mai multe zone ale glandei. Exista anumite riscuri asociate acestei proceduri: hemoragie, simptomatologie algica post-interventionala, iar intraoperator se poate produce lezarea epididimului. Pacientii pot lua in considerare crioprezervarea eventualelor mostre de sperma recoltata prin aceasta procedura in scopul utilizarii ei ulterioare.

La femei exista diferite procedee pentru aprecierea functiei ovariene. Cele mai obisnuite sunt: examenul ginecologic, temperatura bazala, examenul citohormonal, biopsia de mucoasa uterina si explorarile hormonale.

Examenul ginecologic

Examenul ginecologic endocrin consta in examinarea organelor genitale externe si interne, pentru a aprecia gradul lor de dezvoltare si eventualele malformatii. Examenul ginecologic nu se face in timpul menstrelor.

Un examen ginecologic complet consta in:

  • anamneza (dialogul cu medicul);
  • un examen general (furnizeaza date despre talie, greutate, dezvoltarea caracterelor sexuale secundare (pilozitate, distributia tesutului adipos), posibile afectiuni ale organismului);
  • examenul sanilor: se va efectua palparea si inspectia sanilor;
  • examenul ginecologic propriu-zis: se va efectua pe masa ginecologica.

Inspectia pacientei:

  • se observa starea fizica generala, pilozitatea, coloratia tegumentelor si mucoaselor;
  • se examineaza abdomenul pacientei, linia subombilicala, prezenta eventualelor cicatrici;
  • se palpeaza abdomenul ( cu mana usor incalzita pentru a nu crea discomfort) si zonele inghinale pentru a se putea evidentia eventuale tumori sau starea de balonare.

Anamneza precede examenul ginecologic. Acest moment (dialog) stabileste increderea reciproca intre medic si bolnava. Medicul trebuie sa se adapteze cu multa afectivitate si delicatete gradului de cultura, sensibilitatii si starii psihice a femeii.

Examenul sanilor se efectueaza prin inspectie si palpare. Se urmaresc marimea sanilor, anomaliile congenitale de forma sau de volum, prezenta unor imflamatii, noduli, traumatisme sau tumori la nivelul sanilor.  Pacienta isi ridica bratele la ceafa sau pune mainile in solduri sau este intinsa pe patul de examinare. Se observa conformatia sanului, areola mamara, modificari tegumentare si pilozitatea, daca exista.

Se apasa cu palma fiecare cadran al sanului, in diverse pozitii. Se preseaza mamelonul pentru a evidentia scurgeri anormale ale acestuia, se examineaza canalele galactofore. Se palpeaza regiunea axilara si supraclaviculara in cautarea unor adenopatii.

Examenul ginecologic propriu-zis consta in: inspectia vulvei si a perineului, recoltarea secretiilor vaginale, tuseu vaginal si tuseu rectal.

Inspectia vulvei si a perineului evidentiaza:

  • eventuale anomalii congenitale (ex. dezvoltarea excesiva in volum a clitorisului);
  • dezvoltarea pilozitatii, clitorisului, labiilor;
  • pigmentarea (coloratia ) regiunii;
  • aspectul mucoasei labiilor mici si vestibulului vaginal;
  • existenta unor boli dermatologice (ex. pemfigus, impetigo, leziuni precanceroase);
  • marimea distantei ano-vulvare.

Recoltarea secretiilor vaginale:

Vaginul este acoperit de o mucoasa ce nu contine glande. Deci, continutul vaginal este impropriu numit “secretie vaginala”. Continutul vaginal este de aspect alb-laptos, in cantitate mica, fara miros si are rolul de a mentine umectarea (umezirea) mucoaselor genitale.

El este compus din transsudat al mucoasei vaginale, secretie uterina si flora microbina saprofita. Aceasta flora microbiana saprofita are un rol important in apararea vaginului fata de infectii. Prin distrugerea apararii vaginului, se produce o modificare a florei microbiene vaginale, datorita patrunderii germenilor din exterior. Apar astfel diferite grade de puritate a secretiei vaginale, care se pot descoperi prindiverse examene/teste ale continutului vaginal.

Pentru prelevarea continutului vaginal este necesara stoparea raporturilor sexuale, a tratamentelor locale si a spalaturilor vaginale cu 48 de ore inainte de recoltare. Pacienta este asezata in pozitie ginecologica (pe masa ginecologica). Se evidentiaza vaginul cu ajutorul instrumentelor ginecologice (specul, valve). Continutul vaginal va fi prelevat de pe peretii vaginului cu ajutorul unei baghete de sticla sau pipite.

Tuseul vaginal:

Medicul va fi plasat alaturi de pacienta, sau intre gambele sale. Va introduce unul sau doua degete (aratatorul si degetul mijlociu) in vagin si va plasa mana libera pe abdomenul femeii. Mana abdominala are rolul sa inpinga in jos organele genitale interne, sa le faca mai accesibile mainii vaginale. Se vor palpa colul uterin, corpul uterin, vaginul.

Tuseul rectal:

Medicul va introduce un deget in rectul femeii. Este necesar pentru explorarea organelor genitale interne. Poate preciza extensia cancerului de col, extensia proceselor maligne genitale. Este util in examinarea uterelor retroversate, permite diagnosticarea herniilor de rect.

Examenul cu valve:

Medicul va departa labile mici si va introduce in vagin doua instrumente (sterile si preferabil incalzite in prealabil) care se numesc valve pentru a deschide orificiul vaginal. Aceste nu se vor lubrefia pentru a nu modifica continutul vaginal.

  • se va urmari aspectul mucoasei vaginale, leziunile vaginale (ulceratii, chisturi, leziuni canceroase)
  • existenta unei secretii sau sangerari
  • prezenta colului uterin, aspectul acestuia, culoarea si modificarile epiteliului cervical, ca si eventualele scurgeri din cavitatea uterina, prezenta glerei cervicale sau alte secretii.
  • deschiderea cu valve permite recoltarea secretiei vaginale si a celulelor de la nivelul colului uterin pentru testul Papanicolau.

Temperatura bazala

Temperatura bazala este temperatura interna, masurata in conditii bazale. Dimineata, la sculare, zilnic, se introduce termometrul in vagin sau rect timp de 5 minute, iar rezultatul se noteaza pe o fisa speciala. Curba temperaturii bazale prezinta variatii in cursul ciclului menstrual. Curba termica da indicatii asupra fazei ciclului menstrual si poate servi pentru indicatii terapeutice.

Temperatura bazala trebuie masurata pe parcursul mai multor cicluri menstruale pentru a strange cat mai multe informatii despre particularitatile ciclului menstrual. Trebuie urmarit unde apare un model crestere – maxim – platou (constant) – scadere care sa indice ovulatia si care este temperatura de maxim. S-a demonstrat ca incepand cu momentul ovulatiei si pana la aparitia sangerarii menstruale temperatura corpului creste fata de faza premergatoare acestui fenomen. Temperatura bazala creste cu 0,2 – 0,5 grade. Statisticile arata ca in marea majoritate a cazurilor (83 %) temperatura creste brusc, in 15 % din cazuri temperatura creste treptat de-a lungul mai multor zile iar in 2 % din cazuri cresterea temperaturii este in trepte.

La masurarea temperaturii bazale e necesar a se folosi un temometru special, cu scala extinsa intre temperaturile de 36 si 38 de grade Celsius (temometrele obisnuite au scala cuprinsa intre 34 si 42 de grade Celsius).

Sunt numerosi factori care pot influenta temperatura bazala (si de aici si nesiguranta metodei) : masuratori incorecte (la ore diferite), oboseala (temperatura trebuie masurata numai dupa 4 – 5 ore de odihna), somn agitat, stress, modificari ale mediului, boala (inflamatii la nivelul altor organe sau sisteme). In aceste cazuri cresterea temperaturii nu este legata de procesul ovulator.

Temperatura bazala din perioada preovulatorie este egala sau mai mica de 36,6 grade si creste in jurul momentului ovulatiei (eliberarea ovulului), perioada in care femeia poate ramane insarcinata. Prin observarea atenta a curbei temperaturii pe parcursul a mai multe cicluri menstruale, poate fi stabilit relativ exact momentul ovulatiei.

Examenul cito-hormonal

Examenul cito-hormonal sau cito-vaginal consta in recoltarea frotiului din vagin. Cu 24 de ore inainte femeia sa nu fi facut spalaturi vaginale si sa nu fi avut vreun raport sexual. Frotiul se recolteaza din fundul de sac posterior. Examinarea si prelevarea frotiurilor se fac in ziua a 7-a, a 14-a si a 21-a a ciclului. Examenul cito-vaginal este o analiza hormonala valoroasa in caz de sterilitate. Ea da indicatii cu privire la secretia de hormoni estrogeni si progesteronici si la momentul ovulatiei.

Se face pentru a studia efectul estrogenic, asa cum este indicat de exemplu intr-o insuficienta ovariana (foliculinica) sau pentru a studia efectul progestativ, ca test de ovulatie sau sarcina, se efectueaza frotiuri colorate ale celulelor vaginale in vederea unui studiu citologic. De fapt se analizeaza forma si functionalitatea celulelor vaginale, stiut fiind faptul ca acesti parametrii se modifica functie de fazele ciclului menstrual, faze conditionat de variatiile fiziologice (normale) ale secretiei hormonilor sexuali si nu numai.

Frotiul (proba) se va preleva (recolta) cu o pensa, valva sau cu o pipeta aspiratoare din fundurile de sac vaginale (profunzimea cavitatii vaginale), dupa care secretia se va intinde pe o lama ca si in cazul prelevarii cervicale pentru examenul Babes-Papanicolau. Celulele impregnate estrogenic (deci care au beneficiat de prezenta estrogenului, sau cele care dovedesc o secretie corespunzatoare de estrogen) sunt mari si groase, avand nucleii picnotici (mici – nucleii picnotici semnifica o activitate de diviziune celulara redusa dar o maturare si o functionalitate celulara corespunzatoare), intunecati. Prezenta acestor celule intr-o proportie de peste 20 % arata ca dumneavoastra nu aveti deficit estrogenic, sau mai exact ca secretia de estrogen se face corespunzator.

Evaluarea actiunii progesteronului se bazeaza pe constatarea plicaturarii celulelor superficiale (observarea unor celule ce s-au pliat), cat si o descuamare abundenta (desprindere fiziologica) a acestor celule superficiale, in placarde (in grupuri mari, compacte).

Biopsia de mucoasa uterina

Biopsia de mucoasa uterina se face prin chiuretaj uterin, in conditii riguroase de asepsie, in ziua a 21-a a ciclului. Constituie o metoda de explorare hormonala.

Biopsia endrometriala este efectuata pentru:

  • determinarea cauzelor hemoragiilor uterine anormale;
  • evaluarea cauzelor infertilitatii;
  • diagnosticarea unor infectii la nivel uterin;
  • raspunsul organismului la un anumit tip de tratament.

Explorarile hormonale

Explorarile hormonale, constau in dozarea estrogenilor din urina totala, recoltata in decurs de 24 de ore. La femeile cu menstre regulate, recoltarea urinii se face in a 21-a zi a ciclului. Pentru dozarea estrogenilor se folosesc metode biologice, metode fizice si chimice, fluorometrice si colorimetrice. Metodele chimice sunt cele mai precise.

Dozarile hormonilor gonadotropi:

a. FSH – hormon foliculostimulant:

  • in faza foliculara: 2-8 mUl/ml (15 mUl/ml dupa alte laboratoare, 5-30 mUI, dupa Speroff);
  • in momentul ovulaliei: 15-30 mUl/ml (60-80 mUl/ml dupa unele laboratoare, valori duble fata de faza foliculara dupa Speroff);
  • in faza luteala: 2-8 mUl/ml (2•10 mUI/ml dupa alte laboratoare)

Valorile FSH cresc intr-o insufcienta ovariana primara, in menopauza sau dupa administrarea unor droguri cum este clomifenul. Valorile FSH scad intr-o insuficenta hipotalamo-hipofizara sau dupa administrarea de estrogeni naturalisau sintetici. De notat ca cicurile menstruale anovulatorii nu prezinta pick-ul din a 13-a si a 14-a zi.

b. LH – hormon luteinizant:

Secretia acestui hormon este ciclica, pulsatila, variind, ca si FSH-ul, functie de fazele ciclului menstrual.

  • in faza foliculara 2-5 mUI/ml (5-25 mUI/ml dupa alt laboratoare, 5-20 UI/ml dupa speroff);
  • in momentul ovulatie: 20-100 mUI/ml(60-100 mUI/ml dupa unele laboratoar, de trei ori ai mult decat in faza foliculata dupa Speroff);
  • in faza luteala 2-20 mUI/ml (5-25 mUI/ml dupa alte laboratoare).

Ca si in cazul FSH, valorile LH cresc intr-o insuficienta ovariana si in menopauza; si scad intr-o insuficienagonadica hipotalamo-hipofizara. De sublniat ca in ovaul polchistic virilizant, si in transsexualism se produce anularea secretiei pulsatile LH.

c. gonadotrofinele urinare – GTU – sau prolan A

Dozarea lor biologica reflecta activitatea globala a hipofizei. In insuficienta ovariana si menopauza valorile GTU cresc moderat, in seminom sicorioepiteliomvalorile sunt exagerate, iar in insuficienta hipotalamo-hipofizara valorile sunt scazute.

d. HCG – hormon gonadotrop coronic – sau prolan B

Dozarea HCG plasmatica este utila in diagnosticul si supravegherea sarcinii si in mod special pentru diagnosticul sarcinii extrauterine si a sarcinii molare, cand se dozeaza fractiunea β-HCG. In sarcina valorile plasmatice cresc de la 140 UI/ml in saptamana a 8-a la 400 UI/ml in luna a 9-a. La gravidele cu boala trofoblastica titrul HCG depaseste 500 UI/ml. Cat priveste valorile urinare ale HCG, in sarcina normala variaza intre 2.000 – 20.000 UI/l, traducand o hiperreactivitate placentara.

Dozarile steroizilor in sange:

a. Estradiolul plasmatic

Reprezinta fractiunea cea mai activa a estrogenilor, valorile normale fiind (dozarea RAI):

  • faza foliculara: 30 – 90 pg/ml (25 – 75 pg/ml dupa Speroff, 0,11 – 0,33 nmol/l dupa alte laboratoare);
  • faza preovulatorie (ziua 11- 16): 160 – 350 pg/ml; 200 – 600 pg/ml in momentul ovulatiei; 0,58 – 1,28 nmol/l dupa alte laboratoare;
  • faza luteala: 80 – 230 pg/ml (100 – 300 pg/ml sau 0,29 – 0,48 nmol/l dupa alte laboratoare).

Valorile estradiolului plasmatic cresc in sarcina, in tumorile secretante de estrogeni, in obezitate si hepatopatii cronice, ca si dupa administrarea de estrogeni. In sarcina oprita in evolutie, in insuficienta hipotalamo-hipofizara sau in insuficienta ovariana primara, se constata valori scazute ale estradiolului plasmatic.

b. Progesteronul plasmatic

Valorile acestui hormon variaza de asemeni functie de fazele ciclului menstrual:

  • in faza foliculara: 1 ng/ml sau 1,1 – 4,1 nmol/l functie de laborator;
  • in faza luteala: 5 – 20 ng/ml sau 11 – 35 nmol/l functie de laborator.

Valorile progesteronului plasmatic sunt crescute in sarcina sau intr-un luteom, fiind scazute in ciclurile anovulatorii prin absenta corpului galben.

c. Testosteronul plasmatic:

  • in faza foliculara: 20.- 80 ng/dl;
  • in momentul ovulatiei: 20-80 ng/dl;
  • in faza luteala: 20-80 ng/dl.

Valorile normale ale testosleronului plasmatic cu cicluri regulate si ovulatorii, indica un hirsutism idiopatic, iar o usoara crestere a acestuia, asociata cu tulburari de menstruatie, pledeaza pentru o distrofie ovariana. Valorile crescute ale testosteronului plasmatic indica o tumora ovariana sau suprarenaliana, o hipertricoza sau un bloc enzimatic.

d. 17-hidroxiprogesteronul plasmatic:

  • in faza foliculara: 15-70 ng/dl;
  • in faza luteala: 35-240 ng/dl.

De notat ca imunotestul pentru 17-hidroxiprogesteron a inlocuit determinarea nivelului pregnanetriolului urinar ca metoda de diagnostic a deficieintelor de enzime adrenale. S-a constatat ca exista diferente dramatice intre valorile la indivizii normali si la cei cu hiperplazie adrenala, la care se observa niveluri de 5 pana la 2.000 de ori mai mari.

La fel, imunotestul cu dehidroepiandrosteron sulfat (DHAS) a inlocuit masurarea 17-cetosteroizilor urinari ca metoda de evaluare a secretiei de androgen adrenal, corelandu-se clinic cu valorile 17-cetosteroizilor urinari. Valorile normale, la femeia adulta, sunt intre 1-5 ng/ml. Intr-adevar, ca si in cazul 17 – cetosteroizilorr senescenta se asociaza cu scaderea DHAS, accelerand, astfel, menopauza, si devenind de nedetectat dupa varsta de 70 ani.

O crestere a valorilor DHAS indica o hiperandrogenie de origine suprarenaliana.

Dozarea urinara a steroizilor:

a. Estrogenii totali urinari

Curba secretiei estrogenilor este ciclica, cu un varf inlre zilele 14-21 ale ciclului menstrual. Maxima secretiei se situeaza in perioada de ovulatie, valorile normale variind in functie de faza de ciclu investigata:

  • faza foliculara: 15-20 µg/24 ore;
  • in momentul ovulatiei: 30-50 µg/24 ore; faza luteala: 20-40 µg/24 ore.

Astazi, dozarea de estrogeni totali in urina din 24 ore a fost inlocuita cu dozarea estradiolului plasmatic.

b. Complexul pregnandiol

Principalul metabolit al progesteronului se dozeaza in urina din 24 ore, valorile normale, prin metoda Allen, fiind de 4-6 mg/24 ore. O data cu introducerea dozarii plasmatice a progesteronului, folosirea dozarii complexului pregnandiol urinar s-a redus mult in ziua de azi.

c. 17-OH-Cs – 17-hidroxicorticoizi urinari

Se dozeaza in urina de 24 de ore, pentru a evita variatiile si secretia de steroizi, variatii care au loc mai ales in timpul zilei; avand un ritm circadian (2/3 din valori se constata diurn si numai 1/3 nocturn).

Acest grup cuprinde hormonii precursori si metabolitii glucocorticoizilor (metoda Porter Silder): cortizolul (compus F), ce reprezinta glucocorticoidul uman principal, cortizonul (compus E) ce reprezinta un metabolit al cortizonului la om, dezoxicortizolul (produs S), tetrahidroxicortizolul (tetra F), tetrahidroxicortizonul (tetra E) si tetra hidoxi dezoxicortizonul (tetra S).

De notat ca excretia 17-KS in urina variaza functie de varsta, lucru important de retiniut pentru evaluarea persoanelor in varsta. La femeia adulta valorile se situeaza intre 3,5 – 5,5 si 3 – 6 mg/24 ore, dupa datele Institutului de Endocrinologie Bucuresti, sau 8 – 12 mg/24 ore dupa alte laboratoare ori 10 ± 3 mg/24 ore

d. Prolactina (PRL)

Se dozeaza prin metoda RIA, in serul recoltat de dimineata, valorile normale fiind dupa KIT intre 0 – 20 mg.

In afectiunea denumita amenoree-galactoree, cauzata de un adenom hipofizat secretant de PRL, valorile sunt excesiv de crescute; fiind moderat crescute in amenoree si/sau galactoree sau chiar normale in leziunile hipotalamo-hipofizare.

O hiperprolactinemie neta recomanda efectuarea unei radiografii de sa turca si a unei tomografii computerizate (CT), in scopul depistarii unui adenom hipofizar secretant de PRL. In schimb, o crestere discreta a nivelului de prolactina este dificil de evidentiat, datorita caracterului secretor pulsatil al acestui hormon; fiind necesar, pentru un diagnostic concret, un test dinamic, de stimulare TRH.

Articole Similare:

Ultima actualizare: vineri, 15 februarie, 2013, 18:49 Afisari: 453

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *