Prima Pagina » Corpul Uman » Genetica » Mostenirea Caracterelor Cantitative

Mostenirea Caracterelor Cantitative

Mostenirea caracterelor dorite, cum sunt talia plantelor, numarul de seminte, continutul in proteine, procentul de ulei, productia de SU, productia de seminte etc. apartin grupului de caractere cantitative, sau metrice. Aceste caractere sunt controlate de cateva gene, fiecare contribuind la formarea si expresia caracterului in cauza, actionand in mod obisnuit aditiv. Asemenea gene, datorita efectelor individuale mai putin pronuntate se numesc gene minore. Din moment ce ele actioneaza impreuna, se numesc si poligene.

Formarea si expresia unui caracter cantitativ depinde si de factorii de mediu. Acesti factori sunt capabili sa modifice efectele poligenelor. Datorita acestui fapt, pot exista diferente privind inaltimea la o linie consangvinizata, numarul de seminte, continutul in proteina si, in special productia totala. Din momentul in care o linie consangvinizata este practic homozigota lipsindu-i variabilitatea genetica, orice variatie ce se manifesta se datoreste factorilor de mediu si se exprima sub forma unei distributii cu frecventa normala. O asemenea manifestare a caracterelor cantiative complica lucrarile de selectie dupa hibridare, deoarece variabilitatea datorata si factorilor de meniu este mentinuta in descendenta, pe cand succesul in ameliorare depinde de efectul genetic si heritabilitatea caracterului selectionat.

Un exemplu de mostenire a unui caracter cantitativ il constituie transmiterea caracterului de talie, la grau, ilustrandu-se efectul genelor minore si aparitia variabilitatii. Descendentii F1 ai varietatii de grau M-910, cu o inaltime medie a paiului de 131 cm si a varietatii Acciaio, cu 57 cm, au o inaltime medie de 102,7 cm, ceea ce evidentiaza dominanta partiala a parintelui mai inalt.

Trebuie mentionat ca nu toate plantele F1 au o talie de 103 cm, dar prezinta o variabilitate mai pronuntata decat cele doua forme parentale.

In generatia F2 valoarea medie a inaltimii tulpinilor a fost de 84 cm, intermediara intre cei doi genitori. Variabilitatea in generatia F2 a fost continua si mai mare decat la formele genitoare si generatia F1. Variabilitatea in F2 se datoreste, in principal, efectului segregarii genelor.

Dupa cum s-a mentionat, actiunea genelor pentru determinarea unui caracter cantitativ sunt, de obicei, aditive, iar cand efectele ambelor gene sunt aditive se formeaza un fenotip care reprezinta suma efectelor pozitive si negative ale genelor individuale.

Anumite gene pentru caracterele cantitative pot exercita un efect dominant. In acest caz, valoarea medie a generatiei F1 este apropiata de valoarea medie a oricarui parinte si distributia frecventelor in generatia F2 nu va manifesta o variatie simetrica continua, ci una asimetrica, conducand la parintele care poseda genele dominante. In cazul dominantei complete, valoarea fenotipica a generatiei F1, egaleaza valoarea unuia dintre parinti.

Cheia succesului in procesul de selectie este data de variabilitatea genetica ce se manifesta in generatia F2. In exemplul dat, privind inaltimea tulpinii, variabilitatea generatiei F1 a fost mare. Distributia frecventelor a oferit posibilitatea selectionarii genotipurilor cu o inaltime a tulpinilor diferita de cea a genotipului B, pana la inaltimea tulpinii intre 70 si 90 cm, suficient de rezistente la cadere.

 Cercetarile din ultimele decenii sub aspect citogenetic si a geneticii moleculare, au evidentiat faptul ca nu toate caracterele cantitative sunt controlate exclusiv de gene minore; unele dintre ele pot fi controlate si de gene majore. Au fost evidentiate un numar de zece gene majore care sunt implicate in controlul inaltimii tulpinii la grau, caracter tipic cantitativ. Un exemplu in acest sens, il reprezinta genele Rht, gasite la soiul japonez Norin 10 si care transmite fenomenul de reducere a taliei.

Studiile efectuate pe plante monosomice, au evidentiat ca genele Rht1 si Rht3 sunt localizate pe cromozomul 4A, Rht2 si Rht10 pe 4D si Rht8, pe 2D. Gene majore au fost identificate ca influentand vernalizarea (Vrn), stadiul fotoperiodic (Ppd) si rezistenta la iernare. Pozitia frunzelor este controlata de cel putin doua gene majore, pozitia orizontala fiind dominanta fata de cea erecta.

Din cele mentionate reiese faptul ca succesul in ameliorarea unor caractere cantitative depinde nu numai de relatia genetica si cea indusa de mediu, dar si de componentele variabilitatii genotipice.

Articole Similare:

Ultima actualizare: vineri, 21 decembrie, 2012, 17:01

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *