Prima Pagina » Sanatate A-Z » Medicina Interna » Notiuni de Anatomie si Fiziologie Functionala a Sistemului Respirator

Notiuni de Anatomie si Fiziologie Functionala a Sistemului Respirator

Notiuni de Anatomie

Aparatul respirator este alcatuit din doi plamani si din conductele aeriene, formatiuni care, se divid spre periferie astfel: parenchimul pulmonar – segmente, zone, acin si alveole; conductele aeriene – in trahee, bronhii, bronhiole si canale alveolare. Fiecare segment sau lob are o independenta fiziologica si patologica relativa, procesele inflamatorii avand adeseori o distributie topografica lobara sau segmentara. Plamanul drept are trei lobi, cel stang doi. Lobii sunt despartiti prin scizuri si sunt alcatuiti din segmente si lobuli.

Legatura dintre plamani si peretele toracic este realizata prin pleura, o seroasa dubla, parietala, in contact intim cu peretele toracic, si viscerala, care acopera plamanii, mulandu-se pe scizurile interlobare. Intre cele doua foite se afla cavitatea pleurala cu presiune usor negativa (mai mica decat presiunea atmosferica) si continand o cantitate mica de lichid. Datorita pleurei, plamanii sunt intim legati de peretele toracic.

Aerul patrunde prin orificiile nasului si trece prin faringe, laringe si trahee care in dreptul vertebrei T4 se bifurca in cele doua bronhii principale. Locul unde bronhiile patrund in plamani se numeste hil. Ultimele ramificatii ale bronhiilor se termina la nivelul acinuiui, care este un conglomerat de alveole. Alveola este elementul final respirator, este unitatea cea mai mica de parenchim. In alveole au loc schimburile respiratorii.

Sistemul vascular al plamanilor este alcatuit dintr-o retea nutritiva, formata dm arterele bronsice, si o retea functionala, care provine din arterele pulmonare. La nivelul ultimelor ramuri ale arterelor pulmonare – capilarele pulmonare –  anastomoze. Reteaua capilara are o suprafata de 120 – 150 metri patrati permitand ca prin plamani sa treaca in fiecare minut 6 -7 litri de sange.

In conditii de repaus nu functioneaza toate capilarele, care devin insa active m conditii de suprasolicitare (efort, procese patologice). Aceasta este rezerva functionala a plamanului.

Notiuni de Fiziologie

Respiratia este un fenomen vital. Daca organismul poate rezista mai mult de 30 de zile Tara hrana, 3 – 4 zile Tara apa, nu poate fi lipsit de oxigen mai mult de cateva minute (31) Respiratia este o functie care asigura eliminarea CO2 si aportul de O2 catre celulele organismului.

Aceasta functie cuprinde trei timpi: pulmonar, sanguin si tisular.

  • Timpul pulmonar realizeaza primul moment al schimburilor gazoase. La nivelul membranei alveolo-capilare, O2 trece din aerul alveolar in sange, iar CO2 in sens invers.
  • Timpul sanguin realizeaza transportul gazelor intre plaman – organ de aport si eliminare – si tesuturi, care consuma O2 si elibereaza CO2 .
  • Timpul tisular reprezinta al treilea moment al schimburilor gazoase – respiratia interna. La nivelul tesuturilor, oxigenul patrunde in celule, iar CO2, produsul rezidual al catabolismului, este eliminat.

Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese, care repezinta etape ale respiratiei pulmonare (ventilatia, difuziunea si circulatia).

Ventilatia este o succesiune demiscari alternative de inspiratie si expiratie, care reprezinta deplasarea unor volume de aer. In timpul inspiratiei se aduce pana la nivelul alveolei aer atmosferic, bogat in O2 si practic aproape lipsit de CO2, iar in timpul expiratiei se elimina aerul pulmonar, sarac in O2 si bogat in CO2. Inspiratia este un act activ, expiratia un act pasiv. Impulsurile acestei activitati ritmice pornesc din centrul respirator bulbar, care sufera influenta CO2 din sange, dar si influenta scoartei cerebrale.

Inspiratia – patrunderea aerului in plamani – se realizeaza prin marirea diametrelor cavitatii toracice (anteroposterior, transversal si sagital), datorita interventiei muschilor respiratori (intercostalii, sternocleidomastoidianul, scalenii si diafragmul). In cursul inspiratiei, plamanii urmeaza miscarile cutiei toracice, datorita contactului intim realizat prin pleura, si ca urmare se destind. Presiunea intrapulmonara scade sub cea atmosferica si aerul intra in plamani. Incetarea contractiei muschilor respiratori, face ca diametrele cutiei toracice sa revina la dimensiunile anterioare si aerul sa paraseasca plamanii. Deci, expiratia e un act pasiv.

Cu fiecare inspiratie obisnuita, patrunde in plamani un volum de aer de aproximativ 500 ml. Acelasi volum de aer paraseste plamanul prin expiratie. Acesta e aerul respirator curent.

In conditii bazale – individul in repaus muscular si alimentar si in echilibru termic – volumul de aer care intra si iese intr-un minut din plaman este de 6 – 8 litri. Aceasta valoare, care corespunde unui volum curent de 500 ml si unor frecvente medii de 12 – 16 respiratii/minut, se numeste minut-volum respirator sau debitul respirator de repaus, si depinde de doi parametri: de amplitudine si de frecventa miscarilor respiratorii. In timpul unui efort muscular intens, minut-volumul respirator poate creste de 10 ori. Pentru fiecare individ, ventilatia poate creste pana la o anumita limita, numita ventilatie maxima. Cresterea se realizeaza prin marirea amplitudinii, dar mai ales prin sporirea frecventei miscarilor respiratoare. Deci, ventilatia maxima depinde de capacitatea vitala si de frecventa optima.

Capacitatea vitala este volumul de aer care poate fi expulzat din plamani in cursul unei expiratii fortate, care urmeaza unei inspiratii, de asemenea fortata. Valoarea sa normala este de 3 – 5 litri, dar poate varia in circumstante fiziologice si mai ales patologice, in componenta sa intra: volumul curent (500 ml); volumul inspirator de rezerva (V.I.R.), adica volumul de aer care mai poate fi inspirat in plaman la sfarsitul unei inspiratii de repaus, printr-o inspiratie fortata (2 000 ml) si volumul expirator de rezerva (V.E.R.), care este volumul de aer, ce poate fi expulzat din plaman, la sfarsitul unei expiratii de repaus, daca individul face o expiratie fortata (1 500 ml).

Dar ventilatia creste si cu frecventa miscarilor respiratorii, pana la o anumita limita, cand chiar daca, creste frecventa, ventilatia scade. Aceasta este frecventa optima – de 80 -90 cicluri ventilatorii/min. la individul normal.

Volumele de aer care patrund in plaman, nu se raspandesc uniform. Ele se distribuie neuniform in volumele de aer existente in plamani si in functie de conditiile patologice bronhopulmonare. Astfel, la sfarsitul unei expiratii fortate, mai raman in plaman aproximativ 1 500 ml aer, care poarta denumirea de volum rezidual si care este repartizat in caile aeriene si in alveole.

Compozitia aerului alveolar

Compozitia aerului alveolar trebuie sa aiba insa o valoare aproape constanta, aceasta realizandu-se prin inspiratie, care face sa patrunda aer atmosferic bogat in O2, aer care se distribuie si se amesteca cu aerul alveolar. Nu tot aerul inspirator ajunge la alveole, o parte (circa 30%) ramanand in caile aeriene superioare. Acesta este spatiul mort anatomic. Pe de alta parete, nu toate alveolele sunt ventilate uniform, aproape 20% fiind hipoventilate (portiunile centrale si paravertebrale) – spatiul mort fiziologic. Spatiul mort incalzeste si satureaza cu vapori de apa aerul atmosferic si asigura o compozitie constanta aerului alveolar.

In situatii patologice, cum sunt reducerea calibruhii bronsic (astm, bronsita, compresiuni etc.) sau colabarea parenchimului (atelectazie, pleurezii etc.), distributia aerului in plamani este neuniforma, ea determina cresterea zonelor de alveole hiperventilate.

Difuziunea

Difuziunea reprezinta schimburile gazoase din membrana alveolocapilara. Acest proces depinde de:

  • diferenta dintre presiunile partiale ale O2 si CO2 de o parte si de alta a membranei alveolocapilare, deci din alveola si din capilare;
  • structura membranei alveolocapilare si procesele patologice care ingroasa membrana, ingreuiaza trecerea libera a gazelor;
  • suprafata activa a membranei alveolo-capilare, care poate varia in limite mari (20 -200 metri patrati).

Circulatia pulmonara

Pentru asigurarea respiratiei pulmonare, este obligatorie si o circulatie corespunzatoare, care sa permita trecerea unei cantitati normale de sange. Debitul sanguin pulmonar este egal cu debitul circulatiei generale, dar presiunile si rezistentele din arterele pulmonare sunt mult mai mici. Aceasta caracteristica, esentiala pentru respiratie, tine de marea distensibilitate si capacitate a circulatiei pulmonare. Datorita acestor proprietati, circulatia pulmonara tolereaza mari cresteri de debit fara modificari de presiune, fenomene care nu se intampla in circulatia generala.

Articole Similare:

Ultima actualizare: marți, 8 ianuarie, 2013, 19:00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *