Prima Pagina » Corpul Uman » Sistemul Osos » Notiuni de Fiziologie a Oaselor

Notiuni de Fiziologie a Oaselor

Notiuni  de Fiziologie a Oaselor

Compozitia chimica a tesutului osos este reprezentata schematic astfel:

  • apa 20—25% si reziduu uscat 75—80%.
  • din reziduul uscat numai 40% este substanta organica, 60% fiind substante anorganice.
  • substanta organica este reprezentata, in cea mai mare parte dintr-o pro­teina cu molecula complexa numita oseina.
  • substantele anorganice sunt reprezentate, alaturi de apa, de catre sarurile minerale, dintre care pozitia centrala o ocupa fosfatii de calciu ce se afla intr-un permanent schimb cu ionii de Ca si P din sange.

Metabolismul oaselor

Metabolismul oaselor este reprezentat de totalitatea proceselor chimice care stau la baza formarii si distrugerii tesutului osos. Procesele metabolice se desfa­soara sub  actiunea catalitica a enzimelor elaborate de celulele osoase.

Procesul de formare a sarurilor minerale complexe, din elementele chimice aduse de singe si depunerea lor in oase se numeste mineralizare. Desfacerea saru­rilor minerale complexe insolubile, in forme simple, solubile si trecerea lor in singe poarta numele de demineralizare.

Intre procesele de mineralizare si demineralizare este, in cazuri normale, un echilibru dinamic, asigurindu-se astfel integritatea structurii si functiei tesu­tului osos.

Metabolismul oaselor este foarte complex si strans legat de procesele meta­bolice din intregul organism si in special de echilibrul fosfocalcic. Acest echilibru nu poate fi inteles decit daca stim ca fosforul si calciul se gasesc in organism, in cea mai mare parte sub forma de saruri insolubile (in oase si dinti) si in foarte mici cantitati in forma solubila (in lichidele din corp). Concentratia lor in sange poarta numele de calcemie si respectiv fosfotemie; ea reprezinta o valoare relativ constanta. Echilibrul fosfocalcic se stabileste intre cantitatea de fosfor si calciu absorbit la nivelul intestinului subtire si o mica parte provenita din substanta osoasa, pe de o parte, si elimanarea lor la nivelul rinichiului prin urina, pe de alta parte.

Ori de cite ori absorbtia calciului la nivelul intestinal este insuficienta, sau elimanarea prin urina este crescuta, organismul isi asigura concentratia li­chidelor sale prin intensificarea procesului de demineralizare a substantei osoase si invers. Aceasta presupune controlul riguros al echilibrului fosfocalcic, control exercitat pe cale sanguina (cale humorala) de catre hormonii glandelor cu  secretie  interna.

Glandele cu secretie interna, care intervin in reglarea echilibrului fosfo-calcic sunt: paratiroidele  prin hormonul lor — parathormonsi tiroida prin hormonul calcitonina. Parthormonul creste elimanarea fosfatilor prin urina si mobilizeaza calciul din oase. Calcitonina are actiune antagonica parathormo-nului. Cantitatea de hormoni secretati este in functie de concentratia calciului in singe. Cresterea calciului sanguin produce scaderea secretiei de parathormon; invers, scaderea calciului sanguin stimuleaza producerea de parathormon.

In mentinerea echilibrului fosfocalcic un rol important revine vitaminei D. Aceasta controleaza absorbtia calciului la nivelul intestinului subtire si influen­teaza pozitiv procesele metabolice la nivelul oaselor.

Rolul tesutului osos in organism

Tesutul osos, alcatuind aparatul de sustinere  a organismului, indeplineste in acelasi timp rol de protectie si rezistenta, face parte din aparatul de locomotie si reprezinta principalul depozit de minerale din organism. Structura si compozitia tesutului osos, ca si structura si arhitec­tonica diferitelor piese care alcatuiesc scheletul, sunt perfect adaptate acestor functii.

  1. Alcatuirea chimica a tesutului osos se caracterizeaza printr-o cantitate mica de apa si un bogat continut in saruri minerale, ceea ce confera acestui tesut duritatea necesara si rolul de aparat de sustinere.
  2. Prin rezistenta pe care o ofera tesutul osos, cutia toracica protejeaza organele de importanta vitala, ca inima si plaminii, iar cutia craniana, creierul (rol de aparare).
  3. Oasele formeaza componenta pasiva a aparatului de locomotie pusa in miscare  prin  contractiile muschilor.
  4. Ca depozit de minerale un rol deosebit il joaca tesutul osos in mentinerea echilibrului fosforului si calciului.
  5. Prin maduva rosie oasele genereaza o mare parte a elementelor figurate din sange. 

Deficientele morfofunctionale ale sistemului osos

Acestea trebuie cautate in primul rand in tulburari ale metabolismului osos, in special in procesul de mineralizare si demineralizare, care la rindul sau, asa cum am aratat, se afla sub influenta activitatii hormonale si vitaminice.

Cand secretia glandelor paratiroide este prea intensa (hiperseeretia) hormo­nul in exces mobilizeaza calciul din oase si se produce rarefierea tesutului osos. Oasele devenind fragile sunt predispuse la fracturi.

Sunt binecunoscute si consecintele deficitului in vitamana D. Acesta duce, la adult, la diminuarea procesului de mineralizare a oaselor, boala numita osteomalacie, iar la copii la boala cunoscuta sub numele de rahitism.

Rahitismul poate aparea, fie din cauza unui aport insuficient de vitamana D in alimentatie, fie prin lipsa de expunere la razele solare. Regiunile tropicale sunt lipsite de rahitism. Boala produce tulburari complexe, iar sistemul osos este in primul rind afectat. Se produc deformari mai ales ale oaselor membrelor inferioare. Rahitismul se vindeca prin administrarea de vitamana D, prin expunerea la soare, in special in climatul marin si prin administrarea sarurilor de calciu.

In afara de factorii hormonali si vitaminici, sunt si alti factori care pot actiona asupra structurii si functiei osului. Asa de exemplu, deformarile pot aparea ca o consecinta a pozitiei defectuoase a corpului in timpul lucrului, iar la scolari ca urmare a pozitiei necorespunzatoare in timpul scrisului (scolioza).

Integritatea anatomica a oaselor poate fi compromisa prin factori externi, cum sunt loviturile puternice care duc la fracturi. Oasele lungi sunt in special expuse fracturilor, ele se pot rupe in doua sau mai multe fragmente care se pot aduce in pozitia normala. Cu ajutorul aparatului gipsat se realizeaza imobili­zarea care favorizeaza consolidarea fracturii.

Turtirea boltii tarsiene da nastere deformatiei numita picior plat, care ia contact cu solul pe toata largimea sa. Se corecteaza cu aparate ortopedice care introduse in incaltaminte, mentin bolta.

Aceasta, ca si modificarile diurne ale curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale, se datoreste statiunii verticale si gravitatiei. Animalele patrupede nu  prezinta  aceste  modificari.

Talia omului difera in cursul unei zile, in special la cei care stau mult timp in picioare, din cauza tasarii discurilor intervertebrale sub greutatea trun­chiului si din cauza turtirii boltii piciorului. Acestea revin la normal in timpul noptii. Dimineata omul este mai lung decat seara cu 2—3 cm.

Articole Similare:

Indicii: , , ,
Ultima actualizare: sâmbătă, 23 martie, 2013, 11:54 Afisari: 71

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>