Prima Pagina » Sanatate A-Z » Boli Infectioase » Papovavirusurile

Papovavirusurile

PapillomavirusSunt virusuri care fac parte din familia Papovaviridae. Denumirea provine din prescurtarea numelor principalelor virusuri incluse in aceasta familie:

  • Papillomavirus;
  • Polyomavirus;
  • Virusuri vacuolizante.

Acesti agenti produc afectiuni proliferative (sufixul “-oma“) benigne sau maligne.

Clasificare: 

Pentru patologia umana prezinta importanta virusurile grupate in doua subfamilii:

  • Subfamilia Papillomavirinae – Genul Papillomavirus (peste 58 de tipuri);
  • Subfamilia Polyomavirinae – Genul Polyomavirus.

Caractere comune:

Morfologie:

Virionii sunt de dimensiuni mici (45-55 nm.), cu aspect sferic, lipsiti de anvelopa.

Structura:

Genom – ADN-dublu catenar, circular, superspiralat. Capsida – simetrie icosaedrica. Genomul codifica proteine ce stimuleaza cresterea celulara, ceea ce poate avea ca efect fie liza celulara (in celule permisive), fie transformarea neoplazica in cazul celulelor non-permisive.

Genul Papillomavirus: 

Structura si replicare: Capsida icosaedrica  (55 nm diametru) se compune din doua proteine structurale. Genomul ADN circular, codifica 8 proteine precoce (virus-dependente) E1-E8 si 2 proteine tardive (structurale) L1 si L2. Transcriptia si replicarea necesita prezenta de factori specifici celulari (nucleari).

Patogeneza: Papillomavirusurile prezinta tropism pentru tesutul epitelial scuamos tegumentar si al membranelor mucoase. La acest nivel virusul se replica si induce proliferarea tisulara, generand formatiuni tumorale. Infectarea se realizeaza prin contact direct (inclusiv contact sexual), la nivelul unor solutii de continuitate chiar minime. Replicarea virala si expresia genica sunt dependente de gradul de diferentiere al celulei epiteliale infectate, generand infectii persistente in stratul bazal si infectii active in keratinocite.

Infectia are, de obicei, un caracter localizat si o evolutie spontan regresiva. In cazul anumitor papillomavirusuri, genomul viral poate persista intracelular (prin integrarea ADN-ului viral in genomul gazda), cauzand recurente. Anumite tipuri produc displazii cu potential de malignizare (in asociere cu cofactori carcinogeni).

Schematic, evolutia unei infectii cu Papillomavirus poate fi redata astfel:

  • Infectarea celulei epiteliale (tegument, membrana mucoasa)
  • Multiplicarea locala
  • Formatiune tumorala (tegument palmar, plantar, mucoasa faringo-laringiana)
  • Regresia formatiunii tumorale (cu persistenta virusului – infectie latenta) sau Transformare maligna.

Sindroame clinice:

Nodulii cutanati: Sunt produsi prin infectarea suprafetelor keratinizate la nivel palmar si plantar.

Tumori benigne ale capului si gatului. Papiloamele bucale sunt tumori epiteliale unice, pediculate situate la nivelul cavitatii bucale. Papiloamele laringiene sunt cele mai frecvente tumori benigne cu aceasta localizare. Rar, pot genera complicatii, prin extinderea traheala cu obstructie aeriana consecutiva (mai ales la copii).

Nodulii genitali (condilomatoza genitala). Sunt produsi prin infectarea epiteliului scuamos de la nivelul organelor genitale externe si regiunii perianale. Degenerescenta maligna este extrem de rara la indivizii imunocompetenti.

Leziuni genitale displazice, neoplazice. Sunt produse prin infectia tractului genital feminin cu anumite tipuri virale (16 si 18). Leziunile displazice (preneoplazice) pot regresa spontan sau pot evolua spre leziuni neoplazice (carcinomul de col uterin).

Diagnostic de laborator: Papillomavirusurile nu cresc in culturi celulare.

Examenul microscopic al leziunilor: Tesuturile infectate prezinta aspecte histologice caracteristice: hiperplazie celulara cu producerea de keratina in exces (hiperkeratoza). Celulele infectate prezinta vacuole citoplasmatice (koilocitoza).

Microscopia electronica: Diagnosticul se bazeaza pe vizualizarea virionilor sau a antigenelor virale (imunofluorescenta).

Serologia: Decelarea anticorpilor specifici antivirali nu este de uz diagnostic curent.

Tehnici de biologie moleculara: Analiza cu sonde ADN – decelarea ADN viral.

Genul Polyomavirus: 

 Structura si replicare: Genomul ADN circular este de dimensiuni mai reduse decat la papillomavirusuri si se compune din gene codante pentru proteine precoce, gene codante pentru proteine tardive (structurale) si regiuni non-codante. Regiunea precoce a unuia din lanturile ADN codifica proteine non-structurale T (transformante), iar regiunea tardiva a celuilalt lant ADN codifica 3 proteine capsidale : VP1, VP2, VP3.

Ciclul replicativ presupune patrunderea virusului prin pinocitoza, urmata de decapsidare si migrarea genomului viral in nucleul celulei infectate, unde are loc replicarea. Acest proces este dependent de prezenta unor factori celulari (ca si in cazul papillomavirusurilor). Astfel, in cazul celulelor permisive are loc transcriptia tardiva urmata de replicare si moartea celulara. In cazul celulelor non-permisive, este posibila doar expresia proteinelor precoce (antigenul T) ceea ce poate duce la transformare neoplazica a celulei infectate.

Asamblarea virionilor maturi se realizeaza intranuclear, iar eliberarea se face prin liza celulei.

Patogeneza: Poarta de intrare este probabil tractul respirator. Virusurile prezinta tropism limfocitar, cu posibilitatea de infectii latente viscerale (rinichi, plaman, sistem reticuloendotelial) la persoanele imunodeficiente. Reactivarea acestor infectii latente determina replicarea virala activa cu eliminarea de virioni in urina (infectii severe ale tractului urinar) sau cu viremie si infectarea consecutiva a sistemului nervos central (prin traversarea barierei hemato-encefalice).

Sindroame clinice: Infectia primara este asimptomatica sau, eventual, insotita de simptome respiratorii usoare sau fenomene de cistita.

 Reactivarea unor infectii latente la persoane cu imunodeficiente se poate traduce prin:

  • Cistite hemoragice;
  • Stenoze ureterale;
  • Leucoencefalopatia progresiva multifocala – are la baza leziuni transformante, demielinizante, manifestate prin tulburari de vorbire, de vedere si de motilitate a membrelor cu paralizii consecutive si deces.

Diagnostic de laborator: 

Citologia urinara: celule epiteliale mari, cu incluziuni dense bazofile intranucleare (asemanatoare celor din infectia cu CMV).

Microscopia electronica:

  • vizualizarea virionilor;
  • evidentierea antigenelor virale prin imunofluorescenta.

Cultivarea: Se realizeaza in culturi de celule fibroblastice umane sau celule gliale fetale.

Biologie moleculara:

  • Analiza cu sonde ADN;
  • PCR.

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 8 noiembrie, 2012, 14:03

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *