Prima Pagina » Alimentatie si Diete » Particularitatile Alimentatiei la Efectuarea Muncii Fizice si a Celei Intelectuale

Particularitatile Alimentatiei la Efectuarea Muncii Fizice si a Celei Intelectuale

Particularitatile Alimentatiei la Efectuarea Muncii Fizice si a Celei Intelectuale

Alimentatia rationala prevede un consum de hrana corespunzator cu genul de activitate al persoanei. Divizarea muncilor in fizica si intelectuala e relativa, deoarece, pe parcursul activitatii omului, diferenta dintre ele se atenueaza, fiecare gen de activitate incluzand elemente si de un fel, si de altul. S-a constatat ca, in unele cazuri, modificarile fiziologice din organism in timpul efectuarii unei munci fizice si a unei munci intelectuale pot coincide, in functie de gradul de incordare. De exemplu, in timpul lucrului fizic intens frecventa pulsului poate atinge 145 batai pe minut, iar la un lucru intelectual de mare responsabilitate, spre exemplu in timpul traducerii sincrone, frecventa pulsului poate atinge 160 batai pe minut.

Pentru lucrul intelectual este caracteristic a hipodinamia, sedentarismul, o insuficienta a reflexelor motorii-viscerale, fapt ce influenteaza negativ capacitatea de munca si sanatatea in genere. Sedentarismul suscita, intr-o oarecare masura, aparitia renolitiazei si aterosclerozei. Bolile cardiovasculare – hipertensiunea arteriala, boala ischemica cardiaca si infarctul miocardic – sunt mai specifice pentru intelectuali. Omenirea cunoaste de mult efectele negative ale hipodinamiei. Aristotel mentiona ca „pe om nimic nu-l epuizeaza in asa masura ca trandavia fizica”.

Exercitiile fizice contribuie in mare masura la reabilitare dupa anumite maladii. Totodata, reflexele motorii-viscerale, ce au loc in timpul activitatilor fizice, amelioreaza procesele metabolice generale, contribuind la activizarea functiei miocardului, a tubului digestiv. Anume datorita reflexelor motorii-viscerale se activizeaza fermentii digestivi, motrica intestinala; se inhiba dezvoltarea bacteriilor de putrefactie.

Unul dintre principiile de baza ale alimentatiei rationale in activitatea intelectuala este limitarea valorii energetice a alimentatiei. Se recomanda ca alimentatia sa contina 100-115 g proteine, 80-90 g lipide si 300-350 g glucide pe zi. In aceasta ratie alimentara proteinele animaliere constituie cel putin 50% din totalul de proteine, ele fiind asigurate, in fond, de lapte si de derivatele lui. Cantitatea necesara de lipide va fi furnizata de unt – 25%, cealalta cantitate – de uleiurile vegetale si de alte tipuri de lipide. In totalul de glucide, prezenta zaharului trebuie sa fie de cel mult 15%. Ratia alimentara a intelectualilor trebuie sa contina cantitati suficiente de substante antiscleroza, vitamine, ce contribuie la intensificarea proceselor de oxidoreducere (vitaminele B2, B6, C, PP, P), substante lipotrope (holina, inozita, vitaminele E, B12, F, acidul folic). Persoanele care activeaza intelectual trebuie sa se alimenteze de 4-5 ori pe zi.

Alimentatia persoanelor care efectueaza munca fizica trebuie sa fie, in primul rand, bine echilibrata, respectandu-se raportul proteine-lipide-glucide (1:1:5). Proteinele animaliere vor constitui circa 50-55%, uleiurile vegetale – 30% din cantitatile totale necesare. Odata cu prelungirea duratei muncii fizice, creste si necesitatea in vitamine. Persoanele care muncesc fizic trebuie sa manance de 3-4 ori pe zi.

Unul dintre principiile alimentatiei rationale este asigurarea organismului cu substante nutritive in cantitatile si compozitia chimica adecvate necesitatilor fiziologice. Nerespectarea acestui principiu genereaza anumite modificari functionale in organism, diverse stari patologice, uneori poate cauza chiar moartea.

O conditie obligatorie a alimentatiei echilibrate este asigurarea organismului cu cantitatile necesare de nutrimente si substante biologice active – proteine, lipide, glucide, vitamine, saruri minerale – in raporturi optime. La o alimentatie echilibrat a se va tine cont de varst a, sex, de specificul activitatii profesionale si de modul de viata. Actualmente, este bine stabilit echilibrul dintre nutrimentele energogene, respectandu-se raportul dintre proteine, lipide si glucide (1:1,2:4,6).

Compozitia chimica a alimentelor depinde de prezenta in ele a proteinelor, lipidelor, glucidelor, vitaminelor, sarurilor minerale si a apei. In corespundere cu functiile biologice ale substantelor nutritive, ele pot fi clasificate in: a) substante energogene – lipide, glucide; b) preponderent plastice – proteine, un sir de saruri minerale; c) apa; d) substante catalitice – vitamine, microelemente. In functie de importanta, substantele nutritive pot fi indispensabile sau esentiale.

Proteinele se considera una dintre cele mai importante parti componente ale alimentatiei, anume ele favorizeaza cresterea si dezvoltarea organismului. In primul rand, ele asigura functiile plastice ale organismului. Proteinele intra in structura celulara si in lichidul intercelular, asigura structura si functiile catalitice ale fermentilor si hormonilor, procesele de dezvoltare, de crestere si regenerare ale tesuturilor, protejeaza organismul de factorii nocivi. In caz de insuficienta indelungata de lipide si glucide in alimentatie, proteinele isi asuma functia de metabolism energetic. Carenta indelungata de proteine alimentare conditioneaza, in primul rand, dereglarea sistemelor fermentative, scaderea metabolismului bazal si termogenezei, reducerea cantitatii de proteine (albumine) in serul sangvin.

Una dintre cele mai precoce manifestari ale insuficientei proteice este reducerea rezistentei functiilor protectoare ale organismului. Concomitent, apar si dereglari ale functiei sistemului endocrin (ale hipofizei, suprarenalelor, gonadelor, ficatului).

Surplusul de proteine in alimentatie de asemenea poate avea efecte negative asupra sanatatii. Se stie ca substantele nutritive sunt asimilate de organism in functie de necesitatile lui fiziologice. Surplusul de proteine se include in metabolism, ceea ce se reflecta direct asupra functiei ficatului, unde se obtin produsele finale ale scindarii proteinelor, si asupra functiei rinichilor, prin care aceste produse se elimina. Totodata, surplusul de proteine provoaca o reactie nefavorabila a sistemului cardiovascular si a celui nervos, contribuie la dezvoltarea microflorei intestinale.

Cantitatile necesare de proteine alimentare depind de varsta, sex, specificul si conditiile de lucru, starea organismului, conditiile climaterice, chiar si de particularitatile bucatelor nationale. La aprecierea proteinelor alimentare se va tine cont si de valoarea calitativa a lor. Se recomanda ca proteinele sa constituie 11-13% din cantitatea totala de substante nutritive energogene. Din cantitatea totala de proteine 55% trebuie sa fie de origine animala.

Se stie ca proteinele constau din aminoacizi. Dupa valoarea lor biologica, proteinele se impart in aminoacizi esentiali si aminoacizi neesentiali. Aminoacizii care nu se sintetizeaza in organism si, prin urmare, trebuie asigurati numai prin intermediul alimentelor se numesc aminoacizi esentiali – lizina, metionina, triptofanul, fenilalanina, leucina, izoleucina, treonina, valina.

In procesele biochimice, ce se produc in organism, substantele nutritive interactioneaza intre ele, fapt ce se reflecta asupra asimilarii lor in organism. S-a observat ca unii aminoacizi, in cantitati mai mari decat cele necesare, reduc asimilarea proteinelor; altii, fiind separati, pot avea o actiune toxica. Surplusul unor aminoacizi face dificila asimilarea altora. Spre exemplu, surplusul de leucina ingreuiaza asimilarea izoleucinei, triptofanului, valinei. O importanta biologica mai mare in alimentatie o au proteinele de origine animala, care contin toti aminoacizii esentiali, in cantitati bine echilibrate. Proteinele vegetale sunt mai putin valoroase, fiindca in ele lipsesc un sir de aminoacizi.

Echilibrul aminoacizilor din produsele alimentare si din bucatele finite poate sa se deregleze in timpul prelucrarii termice. Aceasta se refera, in primul rand, la lizina, acizii glutaminic si asparginic, care, in prezenta glucidelor, formeaza complexe huminice, greu asimilabile. Totodata, asimilarea proteinelor depinde de digestia lor in tubul digestiv, unde cele vegetale se digera mult timp si mai greu decat cele de origine animala.

In scopul ameliorarii alimentatiei proteice, in ultimul timp se cauta noi surse de proteine. In acest sens se considera eficiente proteinele organismelor monocelulare: alge, drojdii, bacterii saprofite, diverse specii de fungi.

Lipidele sunt substante nutritive indispensabile. Ele indeplinesc functii structurale, sunt cele mai bune energogene. Fiind solventi pentru vitaminele A, D, E, K, ele contribuie la asimilarea acestora in organism. Unele componente lipotrope sunt absolut necesare dezvoltarii si functionarii normale a organismului. La acestea se refera fosfatidele, acizii grasi polienici (nesaturati), sterinele etc. Grasimile alimentare imbunatatesc calitatile gustative ale bucatelor, asigura o senzatie de sat pe un timp mai indelungat. Carentele de lipide alimentare se reflecta negativ asupra functiei sistemului nervos central, rezistentei organismului; ele cauzeaza modificari ale tegumentelor, rinichilor, functiei organelor vazului.

Dupa structura lor chimica, lipidele sunt compusi ai glicerinei si acizilor grasi, glicerina constituind circa 10%. Cea mai mare valoare biologica o au acizii grasi. Acestia, la randul lor, sunt acizi grasi polisaturati si polinesaturati (polienici). In organism, mai activ se prezinta acizii grasi polienici. Anume acesti acizi intra in structura membranelor mieline, a tesutului conjunctiv etc. Carenta acizilor grasi nesaturati in alimentatie (a acizilor linolic, linoleic, arahidonic) provoaca exeme tegumentare, o scadere a elasticitatii vaselor sangvine.

Carenta acizilor grasi polienici provoaca aparitia ulcerelor gastrice sau duodenale, reduce cresterea organismelor tinere si rezistenta organismului la influenta factorilor nocivi externi, inhiba capacitatea reproductiva. Acizii grasi polienici, in cantitati suficiente, sporesc rezistenta organismului la bolile contagioase, la tumorile eventuale. Acesti acizi participa la sinteza prostaglandinelor – substante biologice foarte active, la metabolismul vitaminelor din grupa B (piridoxinei, tiaminei), la metabolismul holinei. Acizii grasi polienici nu se sintetizeaza in organism, de aceea ei se considera substante esentiale. Din aceasta grupa de substante o anumita importanta au fosfolipidele. Anume ele intra in componenta membranelor celulare, particip a la transportul lipidelor in organism. Cele mai multe fosfolipide se afla in tesutul nervos, in creier, miocard, ficat etc.

Un adult are nevoie de 70-154 g grasimi pe zi. Conform teoriei despre alimentatia echilibrata, grasimile ingerate trebuie sa contina 25-30 g uleiuri vegetale, 3-6 g acizi grasi polienici, 1 g colesterol, 5 g fosfolipide. Furnizori de lipide in alimentatie pot fi grasimile animaliere, carnea, pestele, uleiurile vegetale s.a.

Glucidelor, in ratia alimentara, le revine un loc insemnat. Din contul glucidelor (mono-, di- si polizaharide), organismul uman isi asigura circa 57% din necesarul de energie. Glucidele, in fond, sunt consumate la eforturi fizice. Numai in caz de epuizare a glucidelor, organismul incepe sa consume, ca sursa de energie, lipide.

Surplusul de glucide in alimentatie poate duce la obezitate, deoarece glucidele neconsumate ca sursa de energie se transforma in lipide, acestea depozitandu-se in tesutul adipos subcutanat. Se stie ca surplusul de glucide in alimentatie conduce la afectarea ficatului, rinichilor, tubului digestiv si a altor organe. Carenta de glucide in alimentatie provoaca hipoglicemie, aceasta manifestandu-se prin slabiciuni generale, somnolenta, scaderea memoriei, cefalee etc. In cazurile de insuficienta de glucide, in sange apar produse ale oxidarii incomplete a proteinelor si lipidelor. Aceste produse – chetonele – deregleaza echilibrul acido-bazic, creand astfel acidoza. Necesitatea nictemerala in glucide este de 303-586 g. Furnizori de glucide sunt produsele de origine vegetala (produsele de panificatie, crupele, legumele etc.), fructele, zaharul, dulciurile. In alimentatia rationala, cantitatile de glucide, proteine si lipide trebuie sa fie intr-un anumit echilibru.

Vitaminele sunt substante organice cu greutatea moleculara mica, cu o activitate biologica importanta. Vitaminele, in majoritatea cazurilor, nu se sintetizeaza in organism; ele sunt aduse odata cu alimentele. Aceste substante, in cantitati mici, indeplinesc functia de coenzime.

Dupa gradul de solubilitate, vitaminele se impart in doua grupe: hidrosolubile (B1, B2, B6, B12, Bc, H, N, C, PP, P) si liposolubile (A, D, E, K). Substante asemanatoare cu vitaminele sunt acidul pangamic (vitamina B15), acidul paraaminobenzoic (H), holina (B4), inozita (B8), carnitina (Bt), acizii grasi polienici (vitaminele F, U), acidul orotic (B13).

Vitaminele participa la multe procese biochimice, sporind rezistenta organismului la multi factori externi nefavorabili: infectii, frig, toxine etc. De asemenea, ele favorizeaza capacitatea de munca fizica si intelectuala, sporesc functia glandelor endocrine si activitatea hormonilor. Carenta sau surplusul de vitamine in alimentatie cauzeaza astfel de patologii ca avitaminozele, hipovitaminozele sau hipervitaminozele.

Necesitatile de vitamine depind de sex, varsta, greutate corporala, gradul de efort fizic, respectarea echilibrului de substante nutritive, starea fiziologica a organismului, starea sanatatii, conditiile climaterice si de alti factori. Necesitatea in vitamine creste la o munca intelectuala intensa, la eforturi fizice mari, in caz de insuficienta de insolatie, la expunere la frig.

Necesarul de vitamine trebuie sa fie asigurat de produsele alimentare. In fructe si legume, cantitatile de vitamine depind de conditiile de cultivare, de pastrare, de tehnologia prepararii culinare etc. Vitaminele ca preparate farmaceutice pot fi recomandate in perioada iarn a- primavara, in cazuri de alimentatie dietetica stricta sau de conditii climaterice nefavorabile.

Sarurile minerale de asemenea sunt substante nutritive indispensabile. Ele participa la toate procesele biochimice din organism, la functiile plastice, in special ale tesutului osos, mentin starea coloidala a protoplasmei, presiunea osmotica intercelulara, echilibrul acido-bazic. O importanta deosebita au sarurile minerale la difuzia proteinelor si glucidelor prin membranele celulare (sarurile de cupru, fier, mangan). Ele participa la procesele de coagulare a sangelui (calciul), de excitare a tesuturilor musculare si nervoase (calciul, potasiul, sodiul), la difuzia gazelor in sange (fierul).

In alimentatia rationala, sarurile minerale trebuie sa fie bine echilibrate intre ele si in ansamblu cu celelalte nutrimente. Daca acest principiu de echilibru nu se respecta, scade gradul de asimilare a substantelor minerale. Spre exemplu, excesul de fosfor si magneziu, insuficienta de lipide sau vitamine liposolubile fac dificila asimilarea calciului. In asemenea cazuri, hipocalcemia provoaca osteoporoza la adulti si rahitism la copii, patologii generate de tulburarea proceselor de osteosinteza. O asimilare buna a calciului poate fi asigurata numai daca raportul dintre sarurile de calciu si cele de fosfor este de 1:1,5, cele de calciu si magneziu – de 1:0,5. Un echilibru perfect de saruri minerale se afla in lapte si in derivatele lui. Sarurile minerale se gasesc atat in produsele alimentare animaliere, cat si in cele vegetale. Produsele alimentare vegetale contin microelemente in cantitati intrucatva neechilibrate, fapt ce se reflecta asupra asimilarii lor.

Unul dintre principiile alimentatiei rationale este respectarea regimului considerat optim in alimentatie – de 4 ori pe zi. Un astfel de regim prevede intervale intre mese de cel mult 4-5 ore, ceea ce asigura functionarea normala, nefortata a glandelor digestive si deci asimilarea complexa a alimentelor. La o alimentatie de 4 ori pe zi, dejunul trebuie s a constituie 25%, micul dejun – 15%, pranzul -35% si cina 25% din ratia diurna. Se recomanda ca cina sa fie luata cu 2-3 ore inainte de somn. De fapt, timpul meselor depinde in mare masura de obisnuintele fiecarui om, de conditiile de munca si de alti factori. Totusi, este absolut necesar sa se mentina aceleasi ore de masa, cu aceleasi intervale intre ele, astfel asigurandu-se o functie ritmica a tubului digestiv.

Articole Similare:

Ultima actualizare: sâmbătă, 9 martie, 2013, 10:04 Afisari: 73

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *