Prima Pagina » Sanatate A-Z » Boli Infectioase » Picornaviridae Virusi

Picornaviridae Virusi

Familia Picornaviridae

Clasificare:

Cuprinde virusuri cu tropism digestiv, respirator sau nervos care infecteaza omul si animalele. Virusurile implicate in patologia umana sunt grupate in doua genuri: Enterovirus (implicate in patologia tractului digestiv, respirator si a sistemului nervos) si Rhinovirus (determinand infectii ale tractului respirator).

Genul Enterovirus:

  • virusul poliomielitei;
  • virusul Coxsackie – grup A si grup B;
  • virusul ECHO;
  • Enterovirusuri.

Genul Rhinovirus:

  • Cuprinde 115 serotipuri.

Genul Enterovirus

Virusul poliomielitic:

Include 3 serotipuri.

Morfologie si structura

Virionii sunt de forma sferica, cu diametrul intre 27-30 nm, lipsiti de anvelopa. Capsida – cu simetrie icosaedrica. In componenta capsidei intra 4 proteine structurale virale (VP1-VP4). Genom– ARN monocatenar cu polaritate pozitiva.

Replicare: Patrunderea virionului in celula se realizeaza prin viropexie, decapsidarea avand loc la nivelul membranei celulare. ARN-ul viral migreaza in citoplasma, unde este transcris intr-un lant ARN cu polaritate negativa care va servi ca matrita pentru transcrierea in lanturi ARN cu polaritate pozitiva. Asamblarea acestora cu proteinele structurale are loc tot la nivel citoplasmatic.

Patogeneza: Infectia se transmite, in principal, pe cale fecal-orala, fiind insa posibila si infectarea pe cale respiratorie. Replicarea virala initiala are loc in tesutul limfoid faringian si intestinal (inclusiv la nivelul placilor Peyer). Urmeaza eliberarea virionilor in circulatie (viremia), dupa care se produce invazia sistemului nervos central (virionii migreaza de-a lungul axonilor).

Virusul are un tropism extrem de pronuntat pentru tesutul nervos. Are loc o infectie neuronala litica ce determina paralizii (secundare degenerescentei axonilor). Pe langa aceste efecte celulare litice, se produce si un bogat infiltrat inflamator: infiltrate perivasculare limfocitare, proliferari microgliale, edem.

Portiunea cea mai frecvent afectata sunt celulele din coarnele anterioare ale maduvei, ceea ce explica paraliziile de tip neuron motor periferic la nivelul membrelor. Virusul nu se replica la nivel muscular.

In cazuri severe, centrii nervosi bulbari sau cerebrali pot fi afectati, cu producerea de paralizii respiratorii si deces. De asemenea, acest tip de simptome pot fi produse si prin infiltratul inflamator la nivelul sistemului nervos central, cu deosebirea ca in aceste cazuri simptomele pot avea un caracter tranzitoriu.

Aspecte clinice: Perioada de incubatie este de 1-2 saptamani. Evolutia este variabila:

  • infectie inaparenta;
  • simptome minore (de tip pseudo-gripal);
  • simptome majore (faza meningitica urmata de paralizii).

Cu exceptia simptomelor majore, celelalte tipuri evolutive se pot vindeca fara sechele. Simptomatologia minora este data de viremie, iar atunci cand ea este urmata de simptome majore, intre cele doua etape poate exista o fereastra asimptomatica de cateva zile.

Simptomatologia majora este uneori precedata de simptomele minore, alteori debutul fiind de tip major (cefalee, febra, varsaturi, redoare de ceafa). Faza meningitica se rezolva adesea in 7 zile. In unele cazuri, ea este urmata de instalarea paraliziilor. Extinderea acestora variaza de la o portiune musculara pana la afectarea generalizata a musculaturii scheletice (inclusiv muschii respiratori). Paralizia este flasca, de tip neuron motor periferic.

In poliomielita bulbara se pot produce leziuni date de afectarea nervilor cranieni.

Imunitate:

Raspuns umoral:  Imunitatea naturala (dobandita prin trecerea prin infectie si/sau boala) este de durata si are specificitate de tip. Intre virusul poliomielitic tip 1 si 2 exista imunitate incrucisata. Anticorpii neutralizanti sunt anti-VP1, – VP2 si – VP3.

Raspuns celular: Imunitatea celulara (limfocite T) este specifica si, impreuna cu producerea locala de IgA, previne reinfectarea intestinului.

Diagnostic de laborator: 

Produse patologice sunt

  • secretia faringiana;
  • materiile fecale;
  • lichidul cefalo-rahidian;
  • serul.

Recoltarea acestora se face in cursul fazei acute. Deoarece excretia de virus poate fi intermitenta, recoltarea materiilor fecale se repeta in cazul unui rezultat initial negativ.

Cultivare: Se realizeaza in culturi celulare umane sau simiene, deoarece doar celulele primatelor prezinta receptori specifici pentru enterovirusurile umane. Efectul citopatic este de tip litic. Identificarea virusului se realizeaza prin teste de seroneutralizare, folosind seruri standard hiperimune ce contin anticorpi specifici de tip.

Boala experimentala la animale de laborator poate fi determinata prin inocularea intramedulara, intracerebrala sau prin administrare orala la unele specii de maimute (cimpanzeu, Macaccus rhesus). Se observa aparitia de paralizii flasce si aparitia raspunsului imun umoral specific.

Serologie: Diagnosticul se bazeaza pe testarea in dinamica (seruri perechi) a prezentei anticorpilor specifici de tip, prin:

  • reactia de seroneutralizare;
  • reactia de fixare a complementului;
  • ELISA.

O crestere de 4 ori a titrului de anticorpi constatata intre cele doua determinari este sugestiva pentru un diagnostic pozitiv, corelatia cu aspectele clinice si epidemiologice fiind insa indispensabila.

Biologie moleculara: detectarea antigenelor virale prin teste de hibridizare sau de amplificare genomica (PCR).

Profilaxie

Vaccinarea se realizeaza cu:

  • vaccin inactivat (tip Salk);
  • vaccin viu atenuat (tip Sabin).

Virusurile Coxsackie:

Sunt clasificate in doua grupe:

  • A – cuprinde 23 de serotipuri notate de la 1-22 si 24;
  • B – cuprinde 6 serotipuri.

Din punct de vedere morfo-structural si al replicarii, virionii prezinta aceleasi particularitati cu cele descrise pentru virusul poliomielitic.

Patogeneza: Infectia se transmite pe cale respiratorie sau digestiva. Dupa o etapa de replicare virala activa la nivelul portii de intrare, are loc diseminarea pe cale hematogena cu localizari secundare la nivel visceral. Simptomatologia este determinata de sediul acestor determinari viscerale.

Herpangina – simptomatologia debuteaza brusc cu febra, disfagie. La nivelul muschilor pilieri, amigdalelor si palatului apar leziuni veziculare. Evolutia este benigna, cu vindecare in curs de 1 saptamana.

Boala “gurii, mainilor si picioarelor” – simptomatologia este similara cu cea din herpangina, la care se adauga prezenta de leziuni veziculare la nivelul mainilor si picioarelor. Vindecarea survine in aproximativ 2 saptamani.

Pleurodinia (boalaBornholm) – in cazul localizarii infectiei la nivelul diafragmului, apar dureri retrostrenale, mialgii, febra, date de afectarea pleurala,  la care se adauga uneori si afectarea pericardica.

Miocardita – poate cauza decesul atunci cand survine la nou-nascut.

Alte localizari : meningite, pancreatite, nefrite.

Virusurile ECHO (Enteric Cythopathic Human Orphans):

Determina infectii cu manifestari sporadice, epidemice sau endemice, manifestate prin:

  • meningita asociata cu pareze (tipurile 4, 6, 11);
  • miocardite (tipurile 9, 22);
  • infectii respiratorii (tipul 9);
  • enterite (tipurile 20, 22).

Caracterele morfo-structurale si replicative sunt similare celor descrise pentru virusul poliomielitic. Majoritatea infectiilor sunt asimptomatice.

Enterovirusuri:

Sunt reprezentate de tipurile 68-71.

Enterovirusul 70 determina o conjunctivita hemoragica acuta, asociata uneori cu fenomene respiratorii si simptome date de afectarea nervilor cranieni sau motori inferiori.

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 8 noiembrie, 2012, 15:26

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *