Prima Pagina » Corpul Uman » Genetica » Scurt Istoric al Dezvoltarii Geneticii

Scurt Istoric al Dezvoltarii Geneticii

In anul 1865, GREGOR MENDEL a comunicat rezultatul cercetarilor sale privind hibridarea la plante, marcand inceputurile geneticii, stiinta ereditatii. El a fost primul naturalist care a aplicat cu succes teoria probabilitatilor, pentru a explica fenomenul de dominanta si segregare a factorilor ereditari la hibrizi, fiind considerat unul dintre fondatorii geneticii ca stiinta.

Cercetarile lui MENDEL au ramas necunoscute pana in 1900, cand au fost redescoperite de HUGO de VRIES, CORRENS si TSCHERMACK, simultan si independent unul de celalalt, moment care marcheaza cu adevarat aparitia geneticii ca stiinta.

Trebuie mentionat faptul, ca problemele legate de genetica si transmiterea ereditara a caracterelor au preocupat din totdeauna omenirea.

Primele dovezi scrise privind cunostintele despre ereditate ale civilizatiilor antice, au fost intalnite la popoarele asiro-caldeene din Orientul mijlociu. In Mesopotamia, la Elam, a fost descoperita o tablita de piatra cu o vechime de 6.000 de ani, cu pedigre-ul capului si copitei la cinci generatii de cai.

In Grecia Antica filozofii greci incercau sa gaseasca raspuns la interbarea “de ce copii seamana cu parintii”, sau care sunt cauzele bolilor mostenite. Ei au emis asa numita teorie preformista prin care explicau ca noul organism este preformat in gameti, spermatozoid (teoria spermatocista), sau in ovul (teoria ovocista). Un reprezentant de seama a teoriei spermatociste a fost filozoful ANAXAGORA.

In Evul Mediu, ideile ganditorilor greci au fost perpetuate, fara insa a se aduce noi argumente sau supozitii referitoare la problemele ereditatii.

Cercetarile legate de genetica iau o amploare deosebita incepand din secolul al 19-lea, cand diferiti biologi au elaborat o serie de ipoteze teoretice, speculative despre mecanismele ereditatii. In toate aceste teorii se sustine ca mostenirea caracterelor se realizeaza prin intermediul unor particule care migreaza din toate organele corpului catre celulele sexuale, unde se activeaza si se transmit, dupa fecundare, in descendenti. Desi au un principiu comun privind transmiterea ereditara a caracterelor, poarta denumirea data de autorii lor:

  • teoria panspermiei sau teoria pangenezei, elaborata de DARWIN
  • teoria plastidulelor, elaborata de HAECKEL;
  • teoria micelara, elaborata de NÄGELI;
  • teoria pangenelor, elaborata de H. de VRIES.

In acelasi secol, WOLFF si BAER au formulat teoria epigenetica, dupa care noul organism se formeaza in momentul fecundarii, iar WEISMANN teoria plasmei germinative care a stabilit experimental ca inca de la primele diviziuni ale zigotului are loc separarea liniei germinale (care va da nastere la glandele sexuale), de linia somatica (din care se vor forma celelalte organe ale embrionului si ale adultului).

Importanta acestor teorii rezida din faptul ca desi speculative, au cautat sa gaseasca un suport material fenomenului ereditatii. Toate se caracterizeaza prin aceea ca admiteau dualitatea germen – soma in sensul ca organismul oricarui individ este alcatuit din doua parti distincte, independente una de alta, germenul sau plasma germinativa, raspunzatoare de pastrarea caracterelor ereditare si transmiterea lor si soma, restul corpului. Dupa fecundare, germenul se separa de soma si nu poate fi influentat de conditiile de mediu, urmand a fi integrat in gameti (BOTEZ, 1991).

Teoria factorilor ereditari formulata de MENDEL (1865), constituie prima teorie stiintifica a ereditatii, legile formulate de el fiind valabile si astazi.

Conform acestei teorii, caracterele unui organism sunt determinate de factori ereditari grupati in perechi, care in momentul formarii gametilor se separa, fiecare gamet cuprinzand un singur factor, factori ce se reunesc in moduri diferite in momentul fecundarii, conducand, ca urmare a relatiilor de dominanta si recesivitate ce se stabilesc intre ei, la aparitia segregarii (diferentierea caracterelor parentale in anumite proportii) (BOTEZ, 1991).

In primii ani ai secolului 20, BATESON descopera ca legile mendeliene au valabilitate si in lumea animala, iar in 1908 tot el este acela care denumeste noua stiinta biologica ce se ocupa de studiul ereditatii, genetica (dupa RAICU, 1980). Ulterior, JOHANSEN a emis notiunea de genotip, prin care se intelege baza ereditara a organismelor care cuprinde totalitatea factorilor ereditari (gene) si fenotip, prin care se intelege totalitatea caracterelor si insusirilor organismului. In 1906, a introdus in stiinta notiunea de gena.

 Cu toate ca in urma cercetarilor efectuate de HERTWIG in 1875 si apoi de FLEMMING (1882)si altii, au fost descoperiti cromozomii, denumiti astfel de WALDEYER (1888), legatura dintre acestia si factorii mendelieni nu s-a facut decat dupa 1900 in urma cercetarilor lui SUTTON si BOVERII, care in 1902 au formulat ipoteza conform careia factorii ereditari se regasesc in cromozomi, fiecare specie avand un anumit numar de cromozomi, cu o anumita forma si marime (dupa RAICU, 1980). Aceasta idee a fost preluata de T. MORGAN si colaboratorii sai, care in primele decenii ale secolului 20, au pus bazele geneticii clasice elaborand teoria cromozomala a ereditatii. In urma cercetarilor facute de BATESON si PUNNET in 1906, acestia au descoperit fenomenul de linkage. MORGAN, facand o sinteza a cunostintelor acumulate, considera ca genele sunt plasate in lungul cromozomului, liniar, transmitandu-se impreuna cu cromozomii in procesul formarii gametilor, iar intre cromozomii perechi, omologi, proveniti de la cei doi parinti, pot avea loc schimburi reciproce de gene (fenomenul de crossing-over).

Mai tarziu, AVERY, McLEOD si McCARTY (1944) au demonstrat faptul ca ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic), din care sunt constituiti in mare parte cromozomii, este purtatorul material al ereditatii.

Dupa cel de al doilea Razboi Mondial, s-au dezvoltat considerabil cercetarile privind materialul genetic la nivel molecular. Printre cele mai importante realizari ale geneticii moleculare pot fi citate, descoperirea fenomenului de transformare la bacterii cu ajutorul ADN (AVERY si colab., 1944), descoperirea structurii macromoleculei de AND, deschizand calea cercetarilor privind acizii nucleici (WATSON, CRICK si WILKINS, 1953), realizarea biosintezei artificiale a ARN (GRUNBERG-MANAGO si OCHOA, 1955) si ADN (KORNBERG, 1956), descoperirea faptului ca la ribovirusuri ARN-ul constituie materialul genetic in care se gaseste codificata informatia genetica (FRAENKEL si colab., 1956), descifrarea codului genetic (OCHOA, NIRENBERG si altii, 1961-1967), descoperirea reglajului genetic (JACOB si MONOD, 1961), sinteza artificiala a genei (KHORANA, 1970) s.a.

Dupa 1970 s-au dezvoltat considerabil cercetarile de inginerie genetica care isi propune: izolarea si sinteza artificiala a genelor, transferul intraspecific si interspecific a genelor, de la organisme procariote la cele eucariote si invers, manipularea materialului genetic la nivel celular prin realizarea de haploizi prin androgeneza experimentala la plante, crearea de microorganisme capabile sa sintetizeze aminoacizi, proteine, hormoni, vitamine, antibiotice s.a.

In 1981, BERG si GILBERT, au reusit sa sintetizeze in vitro si sa construiasca o molecula de ADN-recombinant, prin care s-au demarat spectaculos cercetarile in domeniul ingineriei genetice si ale biotehnologiilor.

Dintre realizarile spectaculoase, in acest domeniu, din ultima jumatate a secolului 20, merita mentionate:

  • 1951 – primul transfer de embrioni la o vaca;
  • 1952 – primul vitel nascut prin insamantare artificiala;
  • 1952 – prima clonare la amfibieni;
  • 1952 – prima planta regenerata in vitro;
  • 1970 – prima planta regenerata pornind de la protoplasti;
  • 1972 – primul hibrid interspecific obtinut prin fuziune de protoplasti (la tutun);
  • 1973 – identificarea plasmidului Ti (tumor inducting);
  • 1978 – identificarea primei gene umane;
  • 1983 – obtinerea primei plante transgenice;
  • 1984 – prima nastere umana, pornind de la un embrion congelat;
  • 1985 – prima planta transgenica rezistenta la o insecta;
  • 1986 – prima clonare la mamifere, utilizand  celule embrionare;
  • 1987 – prima planta transgenica rezistenta la ierbicid;
  • 1983 – prima cereala transgenica;
  • 1991 – prima utilizare a unui segment de ADN ca medicament;
  • 1995 – primul copil pornind de la fecundarea in vitro a unui ovocit;
  • 1997 – prima clonare somatica in vitro la mamifere (oaia Dolly);
  • 2001 – descifrarea genomului uman (dupa Mihaela CORNEANU, 2001).

La noi in tara primele cercetari de genetica au fost efectuate inca inainte de 1900. C. VASILESCU (1840-1902) a urmarit in experientele hibridologice modul de transmitere a unor caractere la suine, semnaland fenomenul de dominanta si recesivitate precum si segregare in generatia F2 (dupa RAICU, 1980).

C. SANDU-ALDEA (1874-1927), a publicat in 1915 primul manual de ameliorarea plantelor fundamentat pe principii genetice.

E. RACOVIŢA (1868-1947), a dezvoltat teoria legaturii dintre ereditate si mediu.

Gh. IONESCU SISESTI (1885-1963) s-a afirmat prin realizari remarcabile de crearea unor soiuri de grau.

Traian SAVULESCU (1889-1963), fondatorul scolii moderne de fitopatologie la baza careia sta conceptul evolutiei conjugate gazda-parazit si al modificarilor ereditare in urma interactiunilor bilaterale.

N. SAULESCU (1898-1977), are contributii remarcabile in domeniul geneticii cantitative.

In 1936, la initiativa savantului Gh. MARINESCU a luat fiinta prima Societate de Genetica din Romania (BOTEZ, 1991).

Ultimii 20 de ani constituie perioada celor mai remarcabile realizari materializate prin lucrari de mare valoare teoretica si practica.

Prin aplicarea principiilor de genetica, in ameliorarea plantelor s-au facut progrese remarcabile, creandu-se hibrizi si soiuri valoroase, la majoritatea speciilor cultivate.

Au fost obtinuti hibrizi interspecifici si intergenerici la grau (PRIADCENCU, 1901-1975) la Bucuresti, linii homozigote obtinute artificial la porumb       (C. BOTEZ) si hibrizi obtinuti din linii dihaploide, haploizi la cartof prin incrucisari interspecifice (PANFIL si MARIN), linii poliploide de trifoi rosu la Cluj-Napoca.

Realizari remarcabile s-au obtinut la Institutul Agronomic Bucuresti mai ales in domeniul geneticii cantitative (T. CRACIUN). Realizari deosebite in domeniul ameliorarii plantelor au fost obtinute de N.N. SAULESCU, la grau, Al. VRANCEANU la floarea soarelui, CABULEA si O. COSMIN, la porumb, L. DRAGHICI la orz s.a.

In domeniul ingineriei genetice s-au obtinut rezultate notabile obtinute de colectivul condus de P. RAICU de la Universitatea Bucuresti, precum si in cadrul Institutului de Biologie si ICCPT Fundulea.

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 20 decembrie, 2012, 15:10

Un comenentariu la Scurt Istoric al Dezvoltarii Geneticii

  1. ion 14/07/2013 at 21:26

    buna ziua,

    doresc daca se poate un sfat

    uneori aprox. o data la doua luni, mi se intimpla un fenomen.
    simt o intepatura fina in git in faringe ca intepatura a unui ac de seringa sau de albina. sau intepatura de virus si incepe sa se umfle locul intepaturii. si incet nu mai pot respira incep sa tusesc, apoi incerc sa stau calm, si sa respir pe nas, cea ce are efect se stagneaza umflarea faringelui, apoi merg si beau apa cea ce are efect uneori se desumfla totall faringele.

    sau daca nu are efect apa rece am o planta amara macinata care are efect rece in faringe si faringele se desumfla rapid.

    am observat ca mi sa intimplat aceasta cind eram in plantatie de pini care erau cu polen. sau mi sa intimplat pe strada in bucuresti. sau sa intimplat cind eram in gradina de legume, sau in camera.

    nu stiu ce sa cred sa fie o alergie la polen sau sa fie un inceput de astm.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *