Prima Pagina » Sanatate A-Z » Neurologie » Sindromul Senzitiv

Sindromul Senzitiv

Sindromul Senzitiv

Definitie

Tulburarile de sensibilitate sunt de obicei subiective (spontane), reprezentand senzatiile pe care le descrie bolnavul: dureri, parestezii etc. Exista si tulburari obiective de sensibilitate, in care deficitul sensibilitatii este provocat de leziuni mai importante ale sistemului nervos. In cadrul tulburarilor subiective de sensibilitate fac parte: cefaleea, migrena si unele nevralgii.

Cefaleea sau durerea de cap

Cefaleea sau durerea de cap este un simptom care apare in foarte multe afectiuni. Poate fi provocata de atingerea unor formatiuni care pot deveni dureroase si care sunt situate fie in interiorul cutiei craniene (dura mater, vasele intracraniene, arterele meningiene, marile trunchiuri arteriale de la baza creierului, sinusurile venoase), fie in exteriorul acesteia (pielea capului, aponevrozele, arterele extracraniene, in special artera temporala, cavitatile naturale cefalice: orbite, fose nazale, faringe, urechi etc.). Cele mai frecvente cauze sunt: hipertensiunea arteriala, insuficienta renala, nevrozele, intoxicatiile cu CO, tumorile cerebrale, tulburarile oculare (de refractie), afectiunile oto-rino-laringologice (otite, sinuzite), spondiloza cervicala etc.

Tratamentul cefaleei este in primul rand etiologic. Simptomatic, se administreaza sedative, analgezice, recomandandu-se in completare repaus psihic si fizic, psihoterapie.

Migrena

O forma clinica speciala de cefalee este migrena. Aceasta este o afectiune caracterizata prin crize de cefalee, de obicei hemicranie, cu tulburari vizuale si digestive asociate. Are un caracter familial si se intalneste mai des la femei, incepand din perioada pubertara. Este provocata de obicei de un surmenaj intelectual, emotii, abuz de tutun sau alcool, perioada premenstruala.

Criza dureroasa este precedata de un stadiu prodromal, care dureaza ore sau zile, caracterizat prin iritabilitate, greturi, varsaturi, somnolenta, anorexie etc. Criza debuteaza prin tulburari vizuale, de obicei scotoame scanteietoare (puncte luminoase in campul vizual). Cefaleea apare dupa cateva minute, este strict unilaterala – de obicei fronto-orbitara – cu o intensitate care devine repede intolerabila, cu caracter pulsatil, insotita de greturi, varsaturi, paloare a fetei, hiperlacrimatie. Este agravata de lumina si zgomot si calmata partial de liniste, intuneric si comprese reci.

Tratamentul este profilactic: psihoterapie, regim igienic de viata, reducerea aportului de sare. Tratamentul crizei consta in administrarea de Acid Acetilsalicilic. Aminofena-zona, cu cafeina si codeina, tartrat de ergotamina (Cofedol, Cofergot), infiltratii cu novocaina in jurul arterei temporale superficiale.

Nevralgia trigeminala

Nevralgia trigeminala este un sindrom dureros localizat pe teritoriul de distributie a nervului trigemen. Se caracterizeaza prin dureri paroxistice, de obicei fara prodroame, localizate unilateral la nivelul regiunii supraorbitare si suborbitare sau mandibulare, atroce, cu caracter de descarcari electrice, insotite de spasm al muschilor fetei. Dureaza cateva zecimi de secunda sau cateva minute si se termina brusc. Intre crize, durerea este absenta. Se deosebeste o forma esentiala de origine necunoscuta – care apare mai ales la femei si care prezinta tabloul clinic descris mai sus – si o forma secundara sau simptomatica provocata de factori locali, care comprima sau irita nervul trigemen (focare infectioase, sinuzale sau dentare, glaucom cronic, tumori cerebrale, meningite cronice etc.).

Forma simptomatica se caracterizeaza prin dureri continue, discrete, pe fondul carora apar paroxisme dureroase, si prin tulburari de sensibilitate: hipoestezie, diminuarea reflexului corneean etc.

Tratamentul este etiologic in nevralgia secundara: asanarea focarelor de infectie (dentare sau sinuzale), interventie neurochirurgicala in cazul unei tumori etc. In nevralgia esentiala se prescriu: Tegretol, Levomepromazin. In formele rezistente se poate incerca infiltratia cu alcool a ramurilor terminale ale trigemenului sau neurotomia trigemenului (sectiunea radacinii senzitive a ramurilor trigemenale inapoia ganglionului Gasser).

Nevralgia occipitala sau nevralgia Arnold este caracterizata prin dureri persistente, uneori de foarte mare intensitate, in regiunea occipitala, iradiate spre crestetul capului, adesea bilaterale. Presiunea digitala la jumatatea distantei mastoida si protuberanta occipitala externa sub occiput provoaca o durere violenta. Boala este datorita unui proces inflamator local, determinat de frig, umezeala, infectii de focar (dentar, amigalian), spondiloze cervicale etc.

Tratamentul se face cu analgezice, antireumatice, ultrascurte si, in formele rebele, cu infiltratii locale cu xilina 1% asociata cu hidrocortizon.

Nevralgia intercostala

Nevralgia intercostala este provocata de suferintele iritative ale nervilor intercostali. Durerile sunt localizate de-a lungul coastelor, sub forma unor crize violente, intermitente. Cauze mai frecvente sunt: fracturile de coaste, osteitele, zona zoster, tumorile vertebrale etc.

Tratamentul este in primul rand etiologic. Tratamentul simptomatic consta in Aminofenazona, Algocalmin, infiltratii cu novocaina sau xilina etc.

Nevralgia sciatica

Nevralgia sciatica este un sindrom dureros localizat pe traiectul nervului sciatic. Cauza cea mai frecventa este hernia discala, caracterizata prin hernia posterioara a nucleului pulpos, care preseaza inelul fibres si, impreuna cu acesta, apasa pe radacinile nervului sciatic, producand durerea radiculara caracteristica. Cauze mai rare sunt: artroza vertebrala, morbul Pott, cancerul vertebral secundar, spondilitele, tumorile de bazin, fibromul uterin, injectii intrafesiere cu substante iritative etc.

Durerea este simptomul caracteristic; are sediul in regiunea lombo-sacrata si iradiaza in regiunea fesiera, fata posterioara a coapsei, si, in functie de radacina afectata, fie pe fata antero-externa a gambei, dosul piciorului, haluce (L4-L5), pie pefata postero-externa a gambei, calcai, planta piciorului.

Are caracter de furnicatura, uneori de junghi sau de senzatie de sfasietura. Intensitatea este variabila: uneori marcata, impiedicand somnul, alteori mai putin vie. In general este exacerbata de tuse, stranut, defecatie. Cand durerea este vie, bolnavul cauta s-o reduca prezentand o pozitie vicioasa a trunchiului, aplecandu-l lateral, spre a evita intinderea nervuiui suferind, iar mersul este prudent si schiopatat, sprijinindu-se pe membrul inferior sanatos.

De obicei durerea este unilaterala. Durerea bilaterala se observa in cancerele vertebrale si infiltratele neoplazice din micul bazin. Durerea poate fi provocata si prin diferite manevre. Cea mai cunoscuta este manevra Lasegue (bolnavul fiind culcat pe spate, flectarea membrului inferior, in extensie, pe bazin, provoaca aparitia durerii). Durerea mai poate fi declansata si prin compresiunea unor puncte pe traietul nervului sciatic: portiunea mijlocie a fesei, fata posterioara a coapsei, fata externa a capului peroneului. Bolnavul prezinta uneori hipoestezia teritoriului afectat, cu diminuarea sau abolirea reflexului ahilian. In formele prelungite apare hipotonia musculaturii, evidenta la nivelul regiunii fesiere, in care pliul inferior este coborat de partea bolnava.

Tratament: prima masura este imobilizarea la pat, cu genunchii flectati. Tratamentul simptomatic consta in: repaus pe pat tare, cu perna sub cap si genunchi, Fenilbutazona 7 -l0 zile (2-3 comprimate sau supozitoare/zi), decontracturante (Clorzoxazona, Paraflex), infiltratii radiculare cu novocaina, xilina sau hidrocortizon, rahianestezie, fizioterapie (ultrascurte, ultraviolete, curenti diadinamici).

In formele paralizante sau in cele in care persista dureri vii, dupa mai multe saptamani de imobilizare se pune problema interventiei chirurgicale.

Articole Similare:

Ultima actualizare: marți, 19 februarie, 2013, 13:51

Un comenentariu la Sindromul Senzitiv

  1. ELIZABETH, 23/05/2013 at 21:48

    Incerc sa aflu despre – nevralgia craniana- si tratament. Nu suport vantul rece, aer rece spre fata. Cum ma atinge un curent cat de mic, a doua zi simt dureri fulgeratoare intrun anumit punct la crestetul capului, depinde partea dreapta or stanga, cateodata ma ajuta perna electrica, apa fierbinte pe cap, advil. Altadata nimic nu ma ajuta. Am putina febra, stare de nervi din cauza durerilor fulgeratoare. Aceste dureri se intampla in cazurile mentionate , mai sus. Ce am de facut?Va multumesc .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *