Prima Pagina » Corpul Uman » Sistemul Osos

Sistemul Osos

Forma oaselor este direct influentata de functia pe care o indeplinesc.

Tipuri:

Se cunosc:
oase lungi, formand scheletul membrelor (humerus, ulna, radius, femur, tibie, peroneu);

oase scurte, care intra in constructia palmei, talpii (plantei), ca de exemplu: carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange, sau a coloanei vertebrale: vertebrele;

oase plate, intalnite in cadrul centurilor (coxal, scapula), la cap (frontal, parietale, temporale, occipital etc.), sau formeaza cutia toracica: coastele, sternul;

oase pneumatice, cu spatii cavitare pline cu aer, pentru a le usura (etmoid, sfenoid etc.)

Indiferent de forma si dimensiunile lor, oasele sunt acoperite la exterior de periost, membrana care separa osul de tesutul invecinat. Rolul sau este de a atenua efectele eventualelor frictiuni intre osul dur si structurile moi. In periost se infiltreaza numeroase terminatii nervoase, conferindu-i sensibilitate, si vase de sange, hranindu-l.

Structura:

In interior, oasele plate prezinta o structura spongioasa, bine vascularizata (de aceea apare rosie). Oasele lungi au un canal medular, unde se cuibareste maduva rosie, cel mai important organ hematopoietic (generator de elemente figurate sanguine – eritrocite). Cu varsta, aceasta cedeaza locul unei mase grasoase, fara functie hematopoietica. Intre maduva si masa osoasa se interpune un strat compact, dur, endoostul. Ca si periostul, acesta prezinta numeroase orificii minuscule, prin care-si croiesc drum vase de sange, nervi, vase limfatice.
Masa osoasa dintre periost si endoost este constituita din lamele concentrice si radiare de os, printre care se gasesc celule generatoare si distrugatoare de os. Celulele care formeaza os se numesc osteoblaste si au rolul de a capta mineralele osteoformatoare (Ca, P, CO3, Mg) din sange, care circula printr-o densa retea de capilare, depunandu-le su forma unor complexe calci-fosfo-carbonatice.

Evolutie:

Pe masura ce imbatranesc, osteoblastele isi diminueaza activitatea, devenind osteocite. In starile carentiale in elemente osteoformatoare, o parte din acestea parasesc incinta osului, fiind transportate unde este nevoie de ele. Demineralizarea oaselor, principala cauza a osteoporozei, este specialitatea celulelor dizolvante de os, osteoclastele. Desi par, nu putem sa le consideram drept celule cu rol negativ, de multe ori activitatea lor salvand organismul de la moarte, prin restabilirea echilibrului ionic al plasmei sanguine.

Compozitie:

Substanta intercelulara este constituita din substanta mineralizanta fundamentala si sistemul fibrilar.

Substanta fundamentala este de doua naturi: organica si minerala. Substanta de sorginte organica se compune din oseina (scleroproteina insolubila in apa rece, dar solubila in apa calda), cu structura granuloasa sau filamentoasa, si osteomucoid (un proteinozaharid sulfatic), ambele constituente fiind bine legate biochimic intre ele.

Substanta minerala este reprezentata de hidroxiapatite cu Ca, Mg, P, F, S. Ocupa cam 66% din masa osoasa.

Sistemul fibrilar este de origine colagenica, prezentandu-se sub forma de fibre, fibrile grupate in fascicule, formand scheletul pe care se fixeaza celelelalte elemente osoase: substanta mineralizanta, celulele osoase etc. Cresterea oaselor se face prin adaugarea de noi lamele osoase. Acestea sunt structuri lamelare, cu grosimi de circa 5-10 microni, elaborate de osteoblaste, care apoi le-nglobeaza intr-insele ca osteocite.
In functie de densitatea canalelor intraosoase, tesutul osos a fost separat in: haversian, cu multiple canale, si nehaversian, cu mult mai putine spatii, de obicei, mai compact.

Canalele osoase:

Canalele osoase se pot dispune pe doua directii: longitudinale, cand se numesc haversiene, sau cvasitransversale, cu diverse inclinari fata de canalul medular, numite canale Volkman. Prin reteaua de canale Havers – Volkman se pot gasi vase sangiune, nervi etc.
Longitudinal, un os prezinta doua epifize, la capete, si o diafiza, la mijloc. Epifizele au un diametru diferit ca sectiune fata de diafiza si sunt mai late. Ele sunt constituite dintr-un tesut mai moale, bogat vascularizat, prin care osul creste in lungime. Diafiza este cvasicilindric, cu un gol medular pronuntat, iar tesutul osos devine compact.

Totalitatea oaselor din corp (aproximativ 200 la numar), legate intre ele prin articulatii, formeaza scheletul corpului. El reprezinta partea pasiva a aparatului locomotor;

Forma, structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman reprezinta expresia adaptarii la statiunea bipeda si locomotie;

La corpul uman, raportate la principalele regiuni ale corpului, distingem: scheletul capului, scheletul trunchiului si scheletul membrelor;

Scheletul capului este alcatuit din neurocraniu, care adaposteste encefalul, si viscerocraniu, care formeaza oasele fetei si contine segmentele periferice ale unor analizatori si segmentele initiale ale aparatelor respirator si digestiv. La alcatuirea neurocraniului iau parte 8 oase: patru neperechi- frontal si etmoid, sfenoid si occipital, si doua perechi- temporale si parietale;

Scheletul trunchiului este format din coloana vertebrala, coaste, stern, la care- din cauza legaturilor functionale- se adauga si bazinul (pelvisul);

Scheletul membrelorMembrele superioare se leaga de scheletul toracic prin doua oase, omoplatul si clavicula, care formeaza centura scapulara, iar membrele inferioare se leaga de coloana vertebrala prin centura pelviana.

Sistemul osos alcatuieste scheletul care este format din oase si inceieturi si este structura de baza ce sustine corpul uman. Oasele ofera un suport rigid testuturilor moi ale corpului si formeaza parghii ce se misca cu ajutorul contractiilor musculare.

Articole Similare:

Ultima actualizare: luni, 27 august, 2012, 7:54

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *