Prima Pagina » Corpul Uman » Sistemul Cardiovascular » Sistemul Vascular

Sistemul Vascular

Sistemul Vascular

Sistemul vascular este format din vase sanguine si limfatice. Vasele sanguine sunt de calibru diferit – artere, arteriole, capilare, venule si vene, toate adaptate structural pentru indeplinirea functiei fiecarui tesut irigat.

Circulatia sistemica (marea circulatie)

Asigura transportul sangelui de la inima spre organe si tesuturi prin artere, pana la capilare, si reintoarcerea sangelui la inima prin vene.

  1. Circulatia arteriala

Aceasta se realizeaza prin artera aorta, care prezinta trei portiuni: aorta ascendenta, carja aortei si aorta descendenta.

Aorta descendenta are doua segmente:

aorta toracica, situata in mediastin, pe peretele posterior, care se continua, dupa ce a patruns printr-un orificiu diafragmatic cu aorta abdominala. Situata prevertebral si putin la stanga liniei mediane, aorta abdominala se termina prin bifurcare in dreptul vertebrei a IV-a lombara, in arterele iliace comune, dreapta si stanga.

Pe parcursul ei aorta are mai multe ramuri colaterale.

Aorta ascendenta da cele doua artere coronare, ce iriga inima.

Din carja aortei se desprind, spre baza gatului, trei ramuri, care se distribuie, in principal, jumatatii capului si gatului, precum si membrului superior, de partea respectiva. Aceste ramuri sunt:

Trunchiul brahio-cefalic care se bifurca in: artera subclaviculara dreapta destinata a iriga membrul superior prin arterele axilara, humerala, ultima ramificandu-se in radiala si cubitala, ce realizeaza la nivelul mainii arcade arteriale, una superficiala si alta profunda, anastamozate intre ele, din care se desprind arterele digitale; artera carotida comuna dreapta, ce urca lateral de viscerele gatului, pentru a se bifurca sub osul hioid in:

  • carotida externa, care iriga regiunile superficiale ale capului, superficiale si profunde ale fetei, precum si partial gatul;
  • carotida interna, ce patrunde in neurocraniu, contribuind la irigarea encefalului.

Artera carotida comuna stanga urmeaza traiectul similar celei drepte, fiind destinata jumatatii stangi a capului si gatului.

Artera subclaviculara stanga are traiectul si distributia asemanatoare celei drepte.

Aorta descendenta toracica da ramuri parietale si viscerale.

Ramurile parietale – arterele intercostale iriga peretele artero-lateral al toracelui.

Ramurile viscerale sunt destinate celor doi plamani – arterele bronhice esofagului, – arterele esofagiene, si altor structuri mediastinale.

Aorta abdominala are de asemeni ramuri parietale si viscerale.

Ramurile parietale – diafragmaticele inferioare si lombare, destinate peretilor superior si respectiv posterior, al abdomenului.

Ramurile viscerale sunt, de sus in jos, urmatoarele:

  • trunchiul celiac, pentru ficat, stomac si splina;
  • mezenterica superioara, pentru pancreas, intestin subtire si colonul drept;
  • doua artere renale, dreapta si stanga pentru rinichi,;
  • mezenterica inferioara, pentru colonul stang si partea superioara a rectului;
  • doua artere genitale, spermatica sau ovariana.

La terminarea aortei fiecare artera iliaca comuna se bifurca in:

  • artera iliaca interna (hipogastrica), destinata organelor micului bazin si perineului;
  • artera iliaca externa care iriga membrul inferior prin arterele femurala, poplitee, tibiale (anterioara si posterioara), fibulara, pentru ca la nivelul piciorului sa se formeze arcade, una dorsala si una plantara, anastomozate intre ele, din care se desprind arterele digitale.

Structura peretilor vaselor arteriale

Peretii arterelor au trei tunici:

  • tunica interna, formata din endoteliu sub care se afla un strat conjunctiv bogat in retele de fibre elastice;
  • tunica medie alcatuita din lame elastice concentrice de care se ataseaza fibre musculare netede;
  • tunica externa (adventicea) formata din tesut conjunctiv, vase si nervi.

Arterele mari, ca aorta si ramurile ei principale, au in structura tunicii medii tesut elastic predominant, pe cand in arterele mici si arteriole predomina fibrele musculare cu dispozitie circulara.

Circulatia sangelui in artere, asigurata de activitatea ritmica a cordului, determina in fiecare sistola (contractie) ventriculara propulsarea in aorta si arterele mari a sangelui, care destind pasiv peretii acestora. In diastola (relaxare) peretii revin la dimensiunile de repaus, comprimand sangele care, neputand reflua in ventriculul stang, din cauza inchiderii valvelor semilunare, este impins spre tesuturi. Astfel se realizeaza scurgerea sangelui intr-un flux continuu la nivelul arterelor spre capilare.

Dilatatia si concentratia arterelor mici si arteriolelor influenteaza profund debitul sanguin, acestea realizandu-se sub influenta impulsurilor nervoase, care modifica irigatia tisulara in functie de necesitati.

Viteza de circulatie a sangelui in arterele mari este de circa 0,5 m/s, pentru ca apoi lent sa scada in colateralele lor, pentru ca in arteriole sa ajunga la circa 0,5 mm/s. aceasta se datoreste cresterii foarte mari a suprafetei totale de sectiune a acestui ultim sector vascular, dar si datorita vascozitatii si cresterii frecarii sangelui, determinata de micsorarea calibrului vascular.

Capilarele, portiunea cea mai distala a tuturor ramificatiilor arteriolare, reprezinta vase sanguine foarte mici, cu lungime medie de circa 0,5 mm si diametrul lumenal de 5-20 microni, realizand, daca ar fi puse cap la cap, o lungime impresionanta, de aproximativ 2500 km si o suprafata de circa 6200 m2.

Structura peretelui capilar, adaptata ideal pentru realizarea schimburilor dintre sange si tesuturi, este format dintr-un strat de celule turtite endoteliale, asezate pe o membrana bazala si inconjurata de un periteliu cu tesut conjunctiv lax.

Capilarele continua ultimele arteriole care mai au inca un strat muscular, si se continua cu capilarele venoase si mai apoi cu venulele. Numarul lor este direct proportional cu activitatea pe care o depune organul. Astfel numarul capilarelor din miocard pe mm3 este dublu fata de cel din muschiul striat. Insa intr-un muschi striat nu toate capilarele sunt permanent irigate cu sange, deoarece in repaus numarul acestora este de 10 ori mai mic comparativ cu numarul capilarelor aceluiasi muschi in activitate.

Variatia calibrului capilarelor depinde mai ales de tonusul unui sfincter precapilar format din fibre musculare netede care se contracta periodic in repaus (capilarele nefiind irigate) si se relaxeaza in activitate deschizand lumenul capilar.

Presiunea arteriala. Presiunea sub care circula sangele in artere si care se transmite peretilor vasculari reprezinta tensiunea arteriala. Ea este corelata cu sistola si diastola; astfel, in timpul sistolei ventriculului stang presiunea in aorta si ramificatiile ei mari creste brusc pana la 120-140 mm Hg, valoare care reprezinta presiunea (tensiunea) arteriala maxima (sistolica). In timpul diastolei are loc scaderea presiunii arteriale pana la 70-80 mm Hg, valoare denumita presiune (tensiune) arteriala minima (diastolica). Diferenta dintre presiunea maxima si minima diminua progresiv, pe masura micsorarii calibrului arterial.

Presiunea arteriala se masoara la nivelul arterei brahiale cu ajutorul unor aparate speciale denumite tensiometre.

Presiunea arteriala este mentinuta in limite normale datorita unor mecanisme neuroumorale foarte complexe. Valoarea presiunii arteriale este conditionata de o serie de factori, cei mai importanti fiind: debitul cardiac, rezistenta vasculara, volumul si calitatile sangelui, elasticitatea peretilor vasculari.

Rezistenta vasculara periferica depinde de calibrul vascular si de viscozitatea sangelui. In vasele cu calibru mare, rezistenta este scazuta; de aceea tensiunea arteriala in artera brahiala, de exemplu, este doar cu 5 mm Hg inferioara celei aortice. La nivel arteriolar, presiunea sangvina se prabuseste, ajungand la 35-40 mm Hg, din cauza cresterii enorme a suprafetei de sectiune totala a vaselor si a scaderii vitezei de circulatie prin cresterea frecarii. Rezistenta vasculara arteriolara poate fi mult modificata prin influente nervoase si umorale, constrictia sau dilatatia arteriolelor putand modifica rapid nivelul tensiunii arteriale sistemice.

Volumul sangvin influenteaza, de asemenea, nivelul presiunii arteriale, fapt dovedit de variatiile tensionale produse de hemoragii sau de transfuzii de sange.

Vascozitatea sangvina modifica frecarea de peretii vasculari: cresterea viscozitatii incetineste fluxul sangvin prin artere si mareste presiunea arteriala, iar scaderea viscozitatii are efecte contrarii.

Elasticitatea peretilor vasctilari, care scade cu varsta, reprezinta un factor important de care depinde rezistenta vasculara, aceasta crescand cu scaderea elasticitatii.

Viteza de circulatie a sangelui in artere (0,5 m/s in aorta) scade lent in vasele mari si scade intens in arteriole, ajungand la 0,5 mm/s, datorita cresterii imense a suprafetei totale de sectiune a acestui sector vascular si a cresterii frecarii datorita micsorarii calibrului vascular.

Pulsul arterial, perceput cand se comprima o artera pe un plan osos, este rezultatul undei determinate de distensia peretilor aortei, ca urmare a evacuarii bruste a sangelui din ventriculul stang.

Unda pulsului se propaga prin peretii arteriali cu viteza de 10 ori mai mare decat unda fluxului sangvin. Palparea pulsului informeaza asupra frecventei si ritmului cardiac, iar inregistrarea grafica a undei pulsatile – sfigmograma – da informatii asupra particularitatilor ei.

Circulatia sangelui in capilare este foarte lenta, de circa 0,7 mm/s, realizand schimburi in dublu sens:

  • unele de importanta vitala, dintre plasma si lichidele interstitiale din jurul capilarelor, carora le asigura oxigenul, substantele energetice si plastice necesare;
  • altele invers, preluand din tesuturile interstitiale in sange, dioxidul de carbon si substantele nevolatile rezultate din metabolism.

Aceste schimburi se realizeaza prin diverse procese, dar sunt profund influentate de factori fizici, chimici, termici, tisulari, care produc modificarea calibrului capilar. Astfel frigul are efect vasoconstrictor, iar acidoza vasodilatator cu marirea fluxului sanguin capilar.

Dinamica mediilor lichidiene in organism (indeosebi sangele si limfa) este importanta atat pentru vehicularea, cat si pentru resorbtia medicamentelor. Impreuna cu presiunea hidrostatica si osmotica, viteza de circulatie a acestor medii in functie de concentratia substantelor dizolvate, sunt factorii importanti pentru absorbtia medicamentelor din tesutul unde au fost administrate spre mediul intern, ca si pentru reabsorbtia lor din mediul intern in tesuturi.

Impreuna cu arteriolele, din care deriva, si venulele, cu care se continua, capilarele alcatuiesc patul vascular terminal al microcirculatiei, cu roluri deosebite, dintre care mai importante sunt:

  • rolul nutritiv, al schimburilor tisulare;
  • mentinerea temperaturii constante a corpului prin capilaromotricitate, ce actioneaza ca un adevarat radiator reglabil;
  • homeostazia circulatorie.

Reglarea circulatiei capilare se face prin doua modalitati:

Reglarea nervoasa realizata atat de fibrele vasoconstrictoare simpatice (in teritoriile pre si post capilare) si cele capilaro-dilatatoare parasimpatice sau simpatice colinergice (caile aferente), cat si de reactii neuroflexe locale capilomotorii sub controlul centrilor vasomotorii medulari si bulbari, centri a caror tonus este intretinut de alti centri superiori cortico-diencefalici. Centrii nervosi care coordoneaza activitatea cordului si vaselor se gasesc in formatiunea reticulata bulbo-pontina.

In aceasta structura nervoasa exista doua categorii de neuroni:

  1. unii implicati in esential in reglarea activitatii cordului – centrii cardiomotori;
  2. altii implicati in reglarea tonusului vascular – centri vasomotori.

Reglarea umorala este data in afara medicatorilor chimici simpatico-adrenergici (adrenalina si noradrenalina) cu actiune capilaroconstrictoare si colinergici (acetilcolina) capilarodilatatoare, si de catre cataboliti acizi nespecifici (CO2, H+, acid lactic) sau alte substante, cum ar fi: adenozina, histamina, serotonina, plasmakinele, prostaglandinele, etc.

Circulatia venoasa

Aceasta reprezinta continuarea circulatiei capilare din tesuturi, prin vase din ce in ce mai mari, care formeaza doua vene cave, superioara si inferioara, ce se deschid in atriul drept.

Vena cava superioara se formeaza prin unirea, in partea de sus a mediastinului si in spatele sternului, doua triunghiuri venoase brahiocefalice, drept si stang. Tot in vena cava superioara se varsa si marea vena azigos care culege sangele venos din peretii si viscerele toracelui, cu exceptia inimii.

Trunchiul brahiocefalic drept se formeaza din unirea, la baza gatului, a venelor jugulara dreapta si subclaviculara dreapta, care culeg sangele venos din jumatatea dreapta a capului si gatului si respectiv a membrului superior drept.

Trunchiul brahiocefalic stang, prin vase similare celui drept, culege sangele venos din jumatatea stanga a capului si gatului, respectiv a membrului superior stang.

Vena cava inferioara culege sangele venos din peretii si organele abdomenului, bazinului si membrelor inferioare. Ea se formeaza la dreapta bifurcarii terminale a aortei, prin unirea a doua vene iliace comune, fiecare rezultata din confluenta altor doua vene:

  • vena iliaca interna, ce dreneaza sangele din peretii si viscerele bazinului;
  • vena iliaca externa, care culege sangele de la nivelul membrului inferior.

Dupa formare vena cava inferioara are un traiect ascendent la dreapta aortei abdominale, patrunde printr-un orificiu diafragmatic in torace si dupa un foarte scurt traiect, se deschide in atriul drept. Afluentii venei cave inferioare sunt:

  • vene parietale (diafragmatice si lombare);
  • viscerale (genitale, renale si hepatice).

Reamintim importanta deosebita a unei derivatii venoase – vena porta, care se formeaza din capilarele peretilor dubli digestivi subdiafragmatic (fara 2/3 inferioara a rectului), si in plus a celora din splina si pancreas, pentru a se recapilariza in sinusoidele hepatice, de unde prin venele centrolobulare si venele hepatice se varsa in vena cava inferioara.

Structura venelor

Venele au un volum de circa 3 ori mai mare decat al arterelor, iar structura peretilor lor cuprinde aceleasi trei tunici ca al arterelor, insa sunt mai subtiri, ceea ce le permite sa se destinda mai usor. Venele situate sub nivelul inimii au musculatura mai dezvoltata, iar endoteliul prezinta mici pliuri numite valvule.

Circulatia sangelui in vene este mult mia lenta, de la 0,5 mm/s in venule pana la 10 cm/s in venele mari, datorita cresterii diametrului vascular si scaderii presiunii intravenoase din venele mari inaintea intrarii in atriul drept. Circulatia sangelui prin vene spre inima se datoreaza si altor cauze:

  • aspiratia toracica;
  • aspiratia ventriculara in timpul sistolei;
  • presiunii sangelui in capilare;
  • contractiei musculaturii striate;
  • pulsatiilor arteriale.

Circulatia mica (pulmonara)

Circulatia mica cuplata in serie cu cea sistemica, se realizeaza intre ventriculul drept, pulmoni si atriul stang.

Artera pulmonara transporta sangele, venos din ventriculul drept spre pulmoni prin fiecare ram de bifurcatie, unde se ramifica pana in bogata retea capilara perialveolara, in vederea efectuarii hematozei.

Venele pulmonare, cate doua pentru fiecare plaman, incepe prin continuarea capilarelor perialveolare, sangele continand oxigen pentru a se varsa in atriul stang.

Structura peretilor arterei pulmonare. Peretii sunt mult mai subtiri decat cei din aorta, chiar daca au calibrul asemanator. In schimb peretii arterei pulmonare sunt mult mai putin elastici, ca si a arteriolelor care rezulta prin diviziunea ei. Aceasta confera teritoriului de distributie intrapulmonar o mare variatie dimensionala, astfel ca in inspiratie capacitatea vasculara pulmonara creste, iar in expiratie scade. De asemenea circulatia pulmonara, datorita unei bogate inervatii vegetative simpatice vasoconstrictoare intraparietale, prezinta si variatii active ale calibrului vascular.

Circulatia limfatica

Circulatia limfatica, o derivatie a marii circulatii, reprezinta un sistem inchis de vase prin care o parte din lichidele interstitiale se reintorc in sistemul venos.

Aceasta circulatie incepe la nivelul tesuturilor prin capilare terminate in „fund de sac”, continuate cu vase limfatice, care prin doua colectoare – canalul toracic si marea vena limfatica, se termina la baza gatului unde se varsa in venele subclaviculare.

Pe traiectul acestor vase limfatice se gasesc unul sau mai multi ganglioni limfatici de unde primesc limfocite si imunoglobuline.

Canalul toracic, cel mai mare vas limfatic, se formeaza in spatele aortei abdominale, imediat sub diafragm, sub forma unei formatiuni dilatate numite cisterna chili. De la aceasta cisterna chili porneste canalul toracic care ajunge in torace inaintea coloanei vertebrale, pana la baza gatului, unde face o crosa spre inainte pentru a se varsa in vena subclaviculara stanga.

Canalul toracic culege limfa din tot teritoriul somatic si visceral subdiafragmatic, din jumatatea stanga a toracelui, capului si gatului, precum si de la nivelul membrului superior stang, al teritoriului supradiafragmatic.

Canalul limfatic drept este un colector scurt situat la baza gatului, in partea dreapta, care se varsa in vena subclaviculara dreapta. Acest canal culege limfa din jumatatea dreapta a toracelui, capului si gatului, precum si de la nivelul membrului superior drept.

Structura capilarelor limfatice este asemanatoare cu a celor sanguine, dar avand endoteliul foarte permeabil.

Vasele limfatice au aceeasi structura ca a venelor, pe care le insotesc, dar sunt mai subtiri si prezinta valvule semilunare.

Ganglionul limfatic este o formatiune mica, ovalara, care formeaza in anumite regiuni grupuri ganglionare cum ar fi cele axilare, inghinale, mediastinale, latero-cervicale, abdominale s.a. Fiecare ganglion este format din tesut limfoid dispus in doua zone. Cele din zona corticala – de la periferie, are aspectul unor foliculi limfatici, iar cel din zona medulara – centrala, se dispune in cordoane ramificate de celule ce prezinta anastomoze, intre care se gasesc sinusuri limfatice.

In jurul ganglionului se gasesc vase limfatice care patrund in el ca vase aferente prin aproape toata suprafata, cu exceptia unei mici portiuni, numita hil, pe unde trec mici vase sanguine si ies vasele limfatice eferente.

In afara acestor structuri limfatice, mai intalnim organe limfoide in peretele intestinului ca foliculi limfatici solitari, amigdale, timus, sau pulpa alba a splinei.

Functiile sistemului limfatic sunt numeroase si anume:

  • prin vasele limfatice este drenata o anumita parte a lichidelor interstitiale;
  • prin aceste vase se readuc in circulatia sistemica proteinele extravazate (mai ales in ficat si intestin);
  • prin aceleasi vase sunt transportati acizii grasi cu lant lung de carbon si colesterolul, care au fost resorbiti din intestin, dar si unele enzime si hormoni descarcati direct in lichidele interstitiale;
  • rolul foarte important in imunitatea organismului.

Cunoasterea topografiei vaselor limfatice si a ganglionilor limfatici din corp este de o mare importanta clinica, deoarece majoritatea infectiilor acute si cronice, precum si tumorile maligne, se propaga pe cale limfatica. In aceste situatii, ganglionii se maresc de volum si devin adesea durerosi si pot fi palpati sau explorati paraclinic prin limfografii.

Articole Similare:

Ultima actualizare: vineri, 12 aprilie, 2013, 15:31 Afisari: 153

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *