Prima Pagina » Medicamente » Medicamente S » Spitomin

Spitomin

SpitominProspect

Compozitie:

Substanta activa din preparatul Spitomin este clorhidratul de buspirona. Fiecare comprimat contine clorhidrat de buspirona 5 mg (Spitomin 5 mg).  Celelalte componente sunt: lactoza monohidrat, celuloza microcristalina, amidonglicolat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu.

Indicatii:

Spitomin face parte din grupa medicamentelor cu actiune anxiolitica.
Medicamentul este utilizat pentru:
- tratamentul pe termen scurt al tulburarilor de anxietate, in principal al tulburarii de anxietate generalizata (TAG)
- adjuvant in tratamentul tulburarilor depresive, pentru ameliorarea simptomelor de anxietate; medicamentul nu este indicat in tratamentul depresiilor ca monoterapie.

Contraindicatii:

Nu luati Spitomin

  • daca sunteti alergic (hipersensibil) la clorhidratul de buspirona sau la oricare dintre celelalte componente ale Spitomin;
  • daca urmati tratament cu medicamente cunoscute sub numele de IMAO (moclobemida, selegelina). Tratamentul cu buspirona trebuie administrat dupa o pauza de 14 zile de la intreruperea celui cu IMAO ireversibil (selegelina) si dupa 1 zi de la intreruperea tratamentului cu IMAO reversibil (moclobemida). Tratamentul cu un IMAO (reversibil sau ireversibil) se va incepe la 14 zile dupa intreruperea Spitomin;
  • daca aveti boli severe ale ficatului sau ale rinichiului;
  • daca aveti varsta sub 18 ani (eficacitatea si siguranta tratamentului la aceasta grupa de pacienti nu a fost studiata).

Administrare:

Luati intotdeauna Spitomin exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Daca medicul nu v-a prescris altfel dozele uzuale sunt:
Doza initiala este de 1 comprimat Spitomin 5mg (5 mg buspirona) de 3 ori pe zi. Daca este necesar medicul va poate creste aceasta doza cu 5 mg buspirona la fiecare 2-3 zile pana la o doza de maxim 2 comprimate Spitomin 10 mg de 3 ori pe zi (60 mg buspirona ). Doza zilnica uzuala este de 20-30 mg administrata in 2-3 prize.  Comprimatele trebuie administrate la aceleasi ore in timpul zilei, inainte sau dupa mese, pentru a evita modificarile concentratiei de buspirona din sange pe parcursul zilei.

Varstnici: nu este necesara ajustarea dozelor pentru aceasta categorie de pacienti. Insuficienta renala usoara sau moderata: doza trebuie redusa.
Insuficienta hepatica usoara sau moderata: doza zilnica trebuie redusa fie prin administrarea dozei minime eficace terapeutic, fie prin marirea intervalului dintre doze. Copii cu varsta sub 18 ani: eficacitatea si siguranta administrarii la aceasta grupa de pacienti nu a fost studiata inca.

Daca luati mai mult decat trebuie: Daca accidental ati luat prea multe comprimate adresati-va imediat medicului dumneavoastra. Simptomele de supradozaj sunt: greata, varsaturi, ameteli, somnolenta.

Daca uitati sa luati Spitomin: Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Reactii adverse:

Ca toate medicamentele, Spitomin poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Buspirona este in general bine tolerata si nu au fost semnalate reactii adverse severe. In general reactiile adverse care pot sa apara au fost semnalate la inceputul tratamentului, au fost tranzitorii disparand prin continuarea tratamentului. Daca aceste reactii adverse persista sau devin suparatoare adresati-va medicului. Cele mai frecvente sunt: ameteli, dureri de cap, nervozitate, stare de excitatie, senzatie de lesin, tulburari gastro-intestinale si greata.
Mai putin frecvente: stari de furie si ostilitate, confuzie, incetosarea vederii, diaree, dureri musculare si osoase, senzatie de amorteala, tulburari senzoriale, probleme de echilibru, tremor, eruptii pe piele, oboseala, stare de slabiciune, transpiratii.

In cazul in care sunteti alergic la Spitomin pot sa apara: mancarimi ale pielii, urticarie. In aceste cazuri intrerupeti imediat administrarea medicamentului si intrebati medicul despre tratamentul ulterior. Din cauza posibilelor consecinte care pot deveni grave anuntati imediat medicul daca eruptia de la nivelul pielii este severa sau pe toata suprafata corpului.

Daca apar urmatoarele simptome inseamna ca aveti o reactie alergica severa la Spitomin: umflarea mainilor, picioarelor, buzelor, gurii sau gatului cu dificultati la inghitire sau respiratorii, lesin sau stare de lesin. Intrerupeti imediat tratamentul si anuntati de urgenta medicul, ambulanta sau prezentati-va la camera de garda a celui mai apropiat spital. Aceste simptome sunt deosebit de severe, dar foarte rare. Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Precautii:

Administrarea medicamentului trebuie facuta cu prudenta in urmatoarele situatii:

  • in cazul unei insuficiente hepatice usoare sau moderate poate fi necesara reducerea dozelor, acest lucru depinzand de severitatea afectiunii (eliminarea medicamentului din organism este scazuta iar concentratia din sange crescuta).
  • insuficienta renala usoara sau moderata poate determina reducerea dozelor zilnice, deoarece eliminarea substantei active este scazuta si concentratia plasmatica este crescuta.
  • daca aveti glaucom (presiune crescuta in interiorul ochiului)
  • daca suferiti de miastenia gravis, o boala manifestata prin slabiciune musculara excesiva

Interactiuni:

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala. Administrarea concomitenta cu IMAO se poate insoti de crize hipertensive si de aceea este contraindicata.

Precautii speciale trebuie luate in cazul administrarii concomitente cu unele medicamente cum ar fi:

  • alte medicamente cu actiune la nivelul sistemului nervos central (diazepam, triazolam), deoarece efectul terapeutic poate fi influentat reciproc.
  • concentratia de buspirona in sange poate creste si astfel efectele sale pot fi amplificate in cazul administrarii concomitente cu cimetidina (antiacid), itraconazol (antifungic), diltiazem, verapamil (medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, anginei pectorale);
  • concentratia de buspirona in sange poate fi redusa si astfel efectele sale pot fi diminuate in cazul administrarii concomitente cu rifampicina (un antibiotic);
  • administrarea concomitenta cu digoxina (pentru tratamentul unor boli de inima) poate creste efectele acesteia din urma;

Folosirea cu alimente si bauturi: Consumarea bauturilor alcoolice nu este recomandata in timpul tratamentului cu Spitomin. Trebuie evitata consumarea unor cantitati apreciabile de grapefruit sau suc de grapefruit deoarece acest lucru determina cresterea concentratiei de buspirona din sange si implicit cresterea frecventei si intensitatii reactiilor adverse.

Sarcina si alaptarea:

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament. Administrarea in perioada de sarcina nu este recomandata decat daca este absolut necesar si dupa o atenta evaluare a balantei beneficiu/risc. Buspirona este excretata in laptele matern, de aceea tratamentul cu Spitomin nu este recomandat in timpul alaptarii.

Pret:

  • Spitomin comprimate 10 mg cutie cu 6 blistere Al/OPA-Al-PVC de 10 comprimate are un pret aproximativ de 19 lei;
  • Spitomin comprimate 5 mg cutie cu 6 blistere  Al/OPA-Al-PVC de 10 comprimate costa 12 lei.

Nu folositi informatiile din prezentul prospect, in scopul tratarii oricaror probleme de sanatate sau de inlocuire a medicamentelor, tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat. Acest prospect reprezinta doar o sursa de informare si nu inlocuieste sfatul medicului. Pentru orice problema adresati-va medicului sau farmacistului de care apartineti.

Articole Similare:

Indicii: , , ,
Ultima actualizare: vineri, 26 august, 2011, 16:01 Afisari: 6.307

4 Discutii la Spitomin

  1. LEHANCEANU CLARA OVIDIA 10/02/2013 at 13:26

    BUNA ZIUA AM LUAT DE 28 DE ANI MEDICAMETUL ANSILAN CARE MA SIMTE AM FFF BINE CU EL ACUM NU SE MAI FABRICA SI IMI ESTE FF GREU FARA EL TIMP DE 28 DE ANI NU AM AVUT PROBLEME AM 43 DE ANI SI IAU ACEST ANSILAN DE LA 15 ANI.ACUM PTR CA ANSILANUL NU SE MAI FABRICA MI SA PRESCRIS SPITOMIN DORESC SA VA SPUN CA MA SIMT FFF RAU DE LA EL SI AM TOATE REACTIILE ADVERSE,AM NEVOIE DE UN SFAT BUN PTR CA NU STIU CE SA MAI IAU MI SA MAI RECOMANDAT ANXIAR DAR LA FEL ESTE PREA PUTERNIC PTR MINE CA SI ACEST MEDICAMENT,MIE IMI TREBUIE UN MEDICAMENT MAI SLAB DEOARECE BOALA MEA SA MAI AMELIORAT CE POT SA FAC? CE POT SA IAU? VA ROG AJUTATI MA.IN FIECARE ZI TIMP DE 30 ANI AM LUAT ANSILAN ZI DE ZI POATE A DEVENIT O OMISNUINTA NU STIU DAR FARA EL IMI ESTE FF GREU AM NEVOIE DE TRATAMENT IN CONTINUARE CU ANSILAN SI NU SE MAI FABRICA VA ROG ASTEPT UN RASPUNS,VA MULTUMESC!

    Răspunde
  2. denia 11/12/2012 at 22:34

    buna.si eu am atacuri de panica,anxietate si depresie.pana acuma am luata alprazolam de ieri miau arketis,spitomin si alprazolam numai seara.azi m-am simtit foarte rau mi-au aparut toate simptiomele de anxietate,am avut frisoane,calduri,simt ca am febra interioara,mi frica.am sunat-o pe doctorita si a zis sa renunt la arketis.
    ce simtome ati avut pe arketis?

    Răspunde
  3. edmund 02/08/2012 at 08:16

    Buna!
    O sa incerc sa povestesc despre experienta mea. Cam in 2 saptamani se implinesc 2 ani, de cand am avut un atac de panica. Motivul declansator a fost ceva banal, dar inaintea atacului de panica s-au intamplat mai multe lucruri (in decurs de vreo 2 ani). Initial am aflat ca mama mea are cancer (melanom malign), apoi sotia a pierdut o sarcina, mama mea a murit dupa un an jumate de la diagnostic. Intre timp sotia a ramas insarcinata, iar la o saptamana inainte de a naste am avut atacul de panica. De atunci mi s-a schimbat brusc viata. Initial am fost diagnostizat cu anxietate, cu atac de panica pe fond depresiv usor spre mediu. Precizez ca eram o persoana anxioasa, dar niciodata nu le dadeam importanta asa mare starilor, erau stari inainte de examene, sau izvorate din teama, frica, sau timiditate fata de femei. Dupa atacul de panica am apelat atat la psiholog cat si la psihiatru. La psiholog am fost doar la doua sedinte, din motive de distanta, stand in orase diferite. Initial am luat Cipralex, doza minima, o tableta pe zi, plus Xanax (cred ca 2 luni) , tot doza minima. Incetul cu incetul mi-am mai revenit, dar starea afectiva a ramas la un nivel scazut. De aici au aparut unele probleme de cuplu, am apelat si la un psiholog pe teme de terapie de cuplu.
    Dupa 6 luni m-am lasat de medicamente, dar peste 3 sau 4 luni am fost nevoit sa ma duc la un al doilea psihiatru, care mi-a prescris cam acelasi tratament, Cipralex + Frontin. Dupa 6 luni iar am terminat cu medicamentele, in perioada asta a fost putin mai bine, dar acum vreo 4 luni am avut iar momente foarte nasoale, aproape ca la atacul de panica. Atunci am apelat la al treilea psihiatru, care mi-a schimbat medicamentatia in Tritico (50 mg parca), Spitomin(dimineata+seara) si Tranxene 5g dimineata si seara. ma rog dozele s-au tot schimbat , initial n-am luat Spitomin, doar Tranxene si Tritico. Problemele insa nu vor sa dispara. Cel mai important lucru de fapt de aici urmeaza, pe parcursul celor 2 ani au aparut tot felul de ganduri negative, care m-au tot tulburat si care imi intretin aceste stari de anxietate, s-au format deja niste reflexe. Se pare ca am o fire obsesiv-compulsiva. Primul gand a fost cel legat de un cutit si posibilitatea de a-mi taia venele, asta la 2 zile de la atacul de panica. De aici au pornit toate relele. La posibilitatea ca mi-asi putea provoca ceva m-am speriat foarte tare. De atunci, aproape de fiecare data cand ma gandesc la cutit, sau tin in mana un cutit parca mi se face un nod un stomac. Dar cea mai mare durere e ca au aparut ganduri indreptate impotriva sotiei si a fiicei mele. Astea sunt cele mai dureroase lucruri. Ganduri de a le rani in diferite feluri, prin taiere cu cutitul, sau cu orice obiect ascutit, sau ca le strang de gat, sau ca dau cu piciorul in fetita, ca intr-o minge , sau ca o arunc de pe pod , etc … Trebuie sa mentionez ca sunt un om extrem de pasnic, de aceea mi se par aceste ganduri extrem de demoralizatoare. De vreo 2 luni ma duc si la psiholog, in teorie am invatat cum sa lupt cu aceste ganduri, stari, dar recunosc ca mi-e foarte greu. As mai avea foarte multe de scris, dar momentan ramana atat. Poate o sa mai revin zilele urmatoare. Tuturor va doresc multa sanatate si fericiere!!! Sa va puteti bucura , pentru ca asta imi doresc si eu mie si familiei mele !!!

    Răspunde
  4. Urian Adriana 10/03/2012 at 10:14

    Fac tratament cu spitonim si eglonyl si nu mai pot sa dorm!
    Puteti sa imi spuneti care are fii cauza ? Multumesc astept raspuns pe email sau direct aici!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>