Prima Pagina » Sanatate A-Z » Dermatologie » Streptodermii ale Adultului

Streptodermii ale Adultului

Ectima streptococica

Angulus streptococic

Angulusul streptococic apare ca o fisura dureroasa, cu un discret halou eritema­tos, la nivelul orificiului bucal (comisurile labiale), unilateral sau bilateral.

Cheilita acuta streptococica

Cheilita acuta streptococica semnifica infectia semimucoasei buzelor, care apar intens rosii (carminate), cu o descuamatie furfuracee persistenta si fisuri dureroase ale buzelor.

Perionixis streptococic

Perionixisul streptococic are acelasi tablou clinic ca si cel stafilococic. De altfel, toate cele trei afectiuni de mai sus pot fi si de cauza stafilococica sau candidozica, cu tablou clinic analog. Din acest motiv se indica tratamentul local cu un dezinfectant polivalent cum este Betadine unguent sau solutie.

Ectima streptococica

Ectima streptococica se localizeaza electiv la nivelul gambelor. Apare ca o leziu­ne unica, o crusta net purulenta (precedata de o bula pasagera, rar observabila) in­conjurata de un halou eritematos larg. Diagnosticul se stabileste dupa indepartarea me­canica a crustei, pentru ectima fiind caracteristica prezenta unei ulceratii superficiale si perfect rotunde sub crusta. Etiologia poate fi si stafilococica, in care caz ulceratia prezinta un fond necrotic si purulent si, de regula, leziunile ulcerative sunt multiple.

Limfangita streptococica si Erizipelul

Limfangita streptococica si Erizipelul sunt infectii streptococice ale plexului limfatic dermic. Streptococii patogeni au o afinitate particulara pentru reteaua limfatica, dar infectia acesteia se produce numai cu conditia preexistentei unei porti de intrare pe tegument, care sa permita accesul direct la caile limfatice (porti de intrare reprezentate de fisuri, de regula interdigitale, la picioare, consecutive unei epidermofitii sau alte microtraumatisme).

Limfangita streptococica se manifesta printr-un cordon eritematos, dur si dureros, dispus pe fata dorsala a piciorului si insotit de stare subfebrila.

Erizipelul se manifesta printr-un placard intens eritematos si lucios, bine delimitat si dureros, cu tendinta la extensie rapida de la o zi la alta. Boala este intotdeauna insoti­ta de febra inalta (38° – 400 C) cu debut prin frison solemn si adenopatie reactiva. Localizarea topografica caracteristica este la nivelul gambei sau la nivelul fetei (perinazal sau auricular). Are o marcata tendinta la recidive ulterioare chiar si dupa un tratament co­rect administrat. Ca forme clinice complicate de erizipel amintim erizipelul bulos (apari­tia catorva bule cu lichid sero-citrin pe suprafata placardului tipic) si erizipelul gangrenos (constituirea unor zone de necroza galbuie in grosimea placardului tipic, care se vor elimina spontan producand ulceratii profunde cu vindecare lenta, prin cicatrici vicioase).

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 26 septembrie, 2013, 11:19 Afisari: 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *