Prima Pagina » Corpul Uman » Sistemul Osos » Structura si Dezvoltarea Sistemului Osos

Structura si Dezvoltarea Sistemului Osos

Structura si Dezvoltarea Sistemului Osos

Oasele sunt piese dure, solide, care, articulate intre ele, formeaza sistemul osos (scheletul); ele reprezinta partea pasiva a aparatului locomotor.

In privinta formei, oasele pot fi clasificate in: lungi, late si scurte, dupa raportul existent intre cele trei dimensiuni: lungimea, latimea sau grosimea.

Oasele lungi formeaza scheletul extremitatilor si la ele predomina lungi­mea. Corpul unui os lung se numeste diafiza si este aproape cilindric. Cele doua extremitati, care sunt mai voluminoase, se numesc epifize.

Oasele lungi, ca dealtfel si celelalte oase, prezinta suprafete de articulare cu oasele vecine, acoperite de cartilaj hialin si supra­fete cu neregularitati, creste si apofize, pe care se face insertia muschilor.

Oasele late au doua dimensiuni — lati­mea si inaltimea — mai mari decit grosimea; ele se gasesc la craniu, bazin etc.

Oasele scurte au cele trei dimensiuni aproape egale; se gasesc in regiunile cu miscari variate, de mica amplitudine, dar care necesita o mai mare soliditate (verte­brele,  oasele  carpiene,  tarsiene  etc).

In afara celor trei categorii principale mai exista si alte grupe de oase, cum sunt oasele pneumatice, care au in interiorul lor cavitati pline cu aer (maxilar, frontal etc). Se gasesc si oase care sunt asezate in jurul articulatiilor sau in grosimea unui tendon (rotula).

Structura

In general oasele sunt alcatuite pe principiul: cu material putin ma­ximum de rezistenta. Pe o sectiune longitudinala facuta intr-un os lung se observa la periferia diafizei periostul, o membrana conjunctiva vascularizata cu rol in cresterea osului in grosime si refacerea tesutului osos la nivelul unef fracturi. Dedesubt se gaseste os compact, iar spre interior, la nivelul diafizei, se gaseste un canal central. in interiorul epifizelor, in locul canalului central apar lame osoase care se incruciseaza formind osul spongios. Aceste lame formeaza structuri adaptate pentru rezistenta la tractiune si presiune, fiind orientate pe directia solicitarilor mecanice.

Oasele late si cele scurte au la periferie un manson de tesut compact ce aco­pera osul spongios. Nu au canal central.

In spatiile dintre lamele osului spongios se gaseste maduva rosie. in cana­lul central se gaseste maduva rosie numai la fat; la adult se gaseste maduva galbena.

Numai unele oase ale adultului mai contin maduva rosie cum ar fi verte­brele, sternul, coastele, oasele coxale si cele ce formeaza baza craniului. La batrini maduva devine cenusie prin transformarea ei in tesut conjunctiv fibros.

Dezvoltarea oaselor

Dezvoltarea oaselor are loc prin procesul de osificare (osteogeneza). Dupa originea lor oasele se pot imparti in oase de membrana si oase de cartilaj. Oasele de membrana trec in dezvoltarea lor prin doua faze: faza de membrana conjunctiva si faza de os. Osificarea de membrana  se produce astfel: intr-o membrana conjunctiva tinara fibrele colagene dintr-un anumit centru de osificare se inmul­tesc si se aduna formind fascicule. Celulele osoase tinere (osteoblastele) imbraca aceste fascicule si secreta oseina care le inglobeaza, iar prin mineralizarea ei se formeaza o lamela osoasa. Osificarea inainteaza (iradiaza) de la centru catre periferie. Procesul se repeta si in alte centre de osificare, ce, prin fuzionarea lor, vor forma osul definitiv. Prin osificarea de membrana iau nastere oasele boltii cutiei craniene, mandibula, clavicula etc. 

Dupa incetarea procesului de crestere epifizele ramin acope­rite cu un strat subtire de cartilaj hialin numit cartilaj articular.

Atit in diafiza cit si in epifize osificarea incepe in anumite centre de osifi­care de la care se intinde pina cuprinde tot osul. Ramin cartilaginoase niste discuri asezate intre epifiza si diafiza prin care osul creste in lungime. Aces­tea se numesc cartilaje de conjugare sau de crestere in lungime si celulele lor prolifereaza numai in partea dinspre diafiza. Cind cresterea in lungime s-a terminat, in jurul virstei de 20—25 de ani cartilajele de crestere sunt inlocuite de os si epifizele se sudeaza cu diafiza.

Procesele de osificare incetinesc progresiv dar nu se opresc niciodata. Sub actiunea unor factori mecanici si inflamatori se pot intensifica, asa cum se in-timpla in cazul repararii oaselor de la nivelul unei fracturi.

Dezvoltarea si cresterea oaselor este strins legata de secretia hormonului hipofizar de crestere, de hormonii tiroidieni, de unele enzime cu rol in calcifierea oaselor, de vitaminele A, C, D etc.

Articole Similare:

Ultima actualizare: sâmbătă, 23 martie, 2013, 11:24 Afisari: 60

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *