Prima Pagina » Sanatate A-Z » Gastroenterologie » Ulcerul peptic si sindromul de denutritie

Ulcerul peptic si sindromul de denutritie

Ulcerul postanastomotic sau anastomotic sau ulcerul gastro-jejunal sau ulcerul peptic – este o complicatie a stomacului operat – apare mai frecvent dupa anastomozele gastrojejunale si in conditiile persistentei hiperclorhidriei. Dezvoltarea ulcerului postanastomotic este mai putin frecventa, dar nu exclusa, dupa anastomozele gastro-duodenale.

Ulcerul se localizeaza pe gura de anastomoza sau pe ansa eferenta; daca locali- zarea este situata mai sus, pe stomac, nu mai este vorba de ulcer postanastomotic, ci de o recidiva a bolii ulceroase.
Simptomatologia ulcerului postanastomotic are ca semn principal tot durerea, care este localizata paraombilical stang sau in epigastru, este mai intensa si mai de durata decat in ulcerul gastro-duodenal. Durerea apare mai frecvent in timpul noptii sau la 4 – 6 ore dupa mese; uneori are periodicitate orara si mai rar sezoniera. Durerea cedeaza cu greutate sau nu cedeaza deloc la alcaline, antispastice sau sedative.

Diagnosticul de ulcer peptic se confirma prin examenul radiologie (seriografiiy, care arata prezenta nisei si frecvente fenomene de retractie, de fibroza. La fibroscopie, ulce­rul postanastomotic este greu vizibil si numai atunci cand este situat pe gura de anastomoza. Examenul secretiei gastrice dupa stimulare cu histamina arata hiper-clorhidrie. Pentru a nu influenta rezultatul examenului prin regurgitarea secretiilor alcaline din ansa aferenta, se face obstruarea gurii anastomotice cu un balon aplicat la o sonda si se executa recoltarea secretiei pe o a doua sonda.

Ulcerul postanastomotic este insotit de complicatii frecvente – nu prea mari, insa mici si repetate. Perforatia, cea mai intalnita dintre ele, poate provoca peritonite sau poate fi latenta, ascunsa; aceasta se produce mai ales in pancreas; cand penetrarea se face la colonul transvers, se realizeaza fistula gastro-colica, pentru decelarea careia este necesara si irigografia, pe langa celelalte examinari. Stenoza poate sa apara fie prin edem, fie prin procese de perijejunita si provoca dureri mari si varsaturi.

Tratamentul medical este cel recomandat in ulcerul gastro-duodenal, insa regi­mul alimentar implica mese mai reduse si mai frecvente, cu administrarea alcali­nelor de 4 – 6 ori/noapte, mergandu-se pana la alcalinizarea continua.

Tratamentul chirurgical este frecvent impus de evolutia bolii, reinterventiile trebuind bine chibzuite; in general, se procedeaza la conversiunea operatiei prima­re in anastomoza gastro-duodenala, insotita sau nu de interventii pe ramuri vagale. Complicatiile locale ale stomacului operator pot fi situate fie pe bontul gastric, fie pe gura de anastomoza, fie pe ansa eferenta.
Pe bontul gastric poate sa se manifeste o gastrita a bontului, care este destul de frecventa si constituie un factor de risc pentru malignizare; poate sa apara un ulcer al bontului – complicatie mai rara si cu simptomatologie obisnuita; cancerul bontu­lui apare mai des cand a existat un cancer ulcerat operat sau cand a fost operat un ulcer cu localizare gastrica.
Pe gura de anastomoza complicatiile care pot surveni sunt: stomatita, manifes­tata, mai ales cu edem persistent (2 – 3 luni), prolapsul mucoasei gastrice, cancerul gurii de anastomoza si invaginarile jejuno-gastrice, care au o durata mai mare (pana la 6 luni).
Pe ansa eferenta, complicatia cea mai frecventa este jejunita, cu manifestarile ei de natura inflamatorie, dar si cu repercusiuni asupra procesului de nutritie. La acest nivel se mai pot intalni complicatii care constau in diskinezii ale ansei eferente.

Sindromul de denutritie este o complicatie foarte frecventa, cu o gravitate deosebita. Se manifesta prin tulburari in procesul de digestie: secretie gastrica redusa, bila este si ea in cantitate mai mica, iar secretia pancreatica exocrina este redusa la jumatate. Concomitent cu tulburarile digestive se manifesta si „enteropatia stomacului operat”, care prezinta o serie intreaga de aspecte: tranzit intestinal accelerat, deficit de fermenti, jejunita, deficiente in digestie si absorbtie, pierderi de proteine – toate acestea cu consecinte nefaste pentru intreg organismul (pierdere ponderala, denutritie, hipoproteinemie, edem, pierderi de potasiu, de vitamine, fier, calciu, anemie, de obicei feripriva, si foarte rar megaloblastica, osteoporoza, osteomalacie).
Tratamentul in sindromul de denutritie consta in: regim alimentar echilibrat, cu suficienta putere calorica, bogat in proteine si vitamine, cu mese reduse cantitativ si frecvente: corectarea tulburarilor de digestie cu fermenti pancreatici si cu saruri biliare; administrarea de antispastice si sedative pentru linistirea tranzitului; combaterea microbismului intestinal cu antibiotice; administrarea unor preparate de fier, anabolizante, vitamine, calciu, potasiu. Tulburarile se corecteaza dupa circa 1 an. Exista si cazuri in care sindromul de denutritie poate fi datorat unor greseli de tehnica operatorie, si atunci tratamentul medical trebuie sa fie completat cu reinterventia chirurgicala.

Articole Similare:

Ultima actualizare: joi, 1 septembrie, 2011, 10:57

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *